Violența în Împărăția lui Dumnezeu - când în loc să dai năvală te scobești în nas!

Matei_11:12  Din zilele lui Ioan Botezătorul pînă acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi ceice dau năvală, pun mîna pe ea.

Luca_16:16  Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.

Cuvântul  tradus cu ”năvală” în românește, în greacă e ”biazo” care înseamnă violență...

Împărăția se ia cu violență... de către cei violenți...

Cum arată violenții la care se face referire?

Nu sunt cruciații, nici cei care comit crime în numele lui Dumnezeu sau îi manipulează pe alții și profită de ei în numele lui Dumnezeu. Hristos a murit pe cruce. Iar unii dintre noi creștinii vrem să îi punem noi pe cei ce ni se opun pe cruce.  

Ne facem un obicei din a vâna pasaje ca acestea pentru a ne justifica ”dreptul” de a-i forța pe alții (pe unii i-am ucide dacă nu ne-ar vedea nimeni). Percepția noastră este infailibilă și deci devenim reprezentanții ”autorizați” ai lui Dumenzeu:) Și bineînțeles,  Dumnezeu e mult mai de acord cu mine decât cu tine :) și deci am ”tot dreptul” să te forțez pe tine care nu înțelegi bine lucrurile:)

Ca să vezi de ce cele mai mari prostii nu se fac când le faci în numele tău, ci când pretinzi că Dumnezeu însuși e în spatele planurilor tale. Și dacă Dumnezeu ți-a spus să faci prostia respectivă, atunci prostia pare că are justificare și încă una supremă.

De câte ori nu procedăm așa? Și ne mai mirăm că cruciații au făcut-o, sau inchizitorii, sau mari clerici ai istoriei? Sau noi micii judecători ai tuturor celor pe care noi îi cunoaștem? Tendința asta se manifestă în noi când ne implicăm în ”dispute biblice” în care ne tranșăm adversarii mărunt și apoi îi atârnăm frumos la fezandat.
Nu e ciudat că în general ne e mult mai ușor să fim violenți și intransigenți cu răul altora decât cu ”drăguțele” noastre meschinării și răutăți personale?

Sensul primar al expresiilor din versetele de mai sus are de-a face cu determinarea interioară de a pune mâna pe Împărăția Lui. De a experimenta conducerea Lui în orice aspect al vieții noastre!

Când Dumnezeu ni se dăruie fiecăruia în mod egal, de ce unii dintre noi avem mai mult și alții mai puțin din Dumnezeu?

Cei care au înțeles principiul violenței în Împărăție vor avea întotdeauna mai mult! Nu pentru că sunt mai ”tari”, decât alții, ci pentru că le e sete mai tare și nu le e frică să-și recunoască și să își exprime această sete. Să ceară cu disperare și cu consecvență.

Trebuie să îl dorești pe Dumnezeu și experiența cu El în mod radical și cu violență, cu determinare.

Sunt atâtea voci stridente care intră în competiție cu șoapta fină a Duhului din noi. E nevoie de determinare pentru a-l auzi pe Dumnezeu. E nevoie de o hotărâre fermă pentru a putea porunci tuturor zgomotelor de fond ale dorințelor noastre firești să tacă. Să tacă pe o perioadă suficient de lungă pentru a-L putea auzi pe Dumnezeu.

E nevoie de determinare ca după ce i-ai auzit vocea să poruncești tuturor atitudinilor egoiste, mândre și de autoprotecție să piară și să faci apoi lucrul contraintuitiv și nepopular pe care Duhul ți l-a spus.

Există un cost al experimentării și al urmării lui Dumnezeu:

Luca 9:23  Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Cei violenți, cei determinați să își omoare egoismul și dorința de control asupra propriei vieți vor avea întotdeauna mai mult din domnia lui Dumnezeu în viața lor, decât cei lejeri, decât cei cu o atitudine de lasă-mă să te las ...

Mântuirea e gratis, dar dacă vrei să îl cunoști și să-L experimentezi pe Isus va trebui să plătești un preț...

Doamne violentează-ne moliciunea și lenea și confortul. Ajută-ne să ne dăm seama că lipsa determinării de a-L urma cu orice preț pe Isus însemnă să alegem să trăim animalic și nu omenește... Suntem cei mai umani atunci când experimentăm demnitatea lucrului de căpătâi pentru care am fost creați ca și rasă umană, și anume acela de a ne bucura de Dumnezeu.

Mântuirea e gratis, dar cunoașterea și experimentarea lui Dumnezeu (ca orice lucru prețios – cel mai prețios) implică un cost, poate cel mai mare. Cei determinați (cei hotărâți și cei dedicați) îl vor experimenta personal pe Isus cu putere, cei lejeri vor experimenta amorțirea și atrofierea lor spirituală și într-un final vor experimenta cu exasperare doar urâțenia lenii, confortului și lipsei de orizont al propriului egoism.

Vom fi pacifiști cu dracul și cu propriul egoism și cu valorile perverse ale lumii noastre aflate în derivă? Sau vom fi violenți și determinați să plătim prețul experimentării interpersonale a celei mai grozave persoane din univers?  Vom fi violenți sau ne vom complace în căldicimea și îngustimea unei vieți fără direcție și fără rost?

Gânduri despre finalul istoriei

Noi oamenii credem că avem bunătate în inimă.

La sfârșitul istoriei naturale, evenimentele cataclismice care se vor precipita vor revela rebeliunea și răutatea oamenilor care astfel vor fi forțate să iasă la suprafață.

Majoritatea oamenilor cred că îl iubesc pe Dumnezeu.

La finalul istoriei naturale, evenimentele îi vor forța pe oameni să aleagă între propriul egoism imflamat și alimentat de prezența unui lider demonic și iubirea de Dumnezeu.

Atunci, oamenii își vor da seama în sfârșit că NU îl iubesc pe Dumnezeu.

Conținutul vitriolic al inimii umane va ieși în toată urâțenia lui la iveală.

Oamenii se vor ucide unii pe alții îi vor vinde pe cei mai dragi lor.

Va fi o ieșire la suprafață a corupției radicale a inimii noastre.

Va fi o perioadă în care Dumnezeu va zice: ”nu vreți Mielul meu, iubirea și puritatea și limitele mele? Atunci veți avea Bestia – îl voi lăsa pe Diavolul în toată urâțenia, ferocitatea, nestăpânirea și răutatea lui hidoasă să vă stăpânească în persoana umană pe care o va poseda.”

Dar în acea perioadă, Mielul lui Dumnezeu va descoperi în mod suprem ce pot oamenii să facă când sunt abandonați totalmente în dragoste pentru El. Adică atunci când trăiesc pentru ceea ce au fost făcuți să trăiască: pentru iubirea radicală pentru El!

Atunci, scenariul cărții Iov (cronologic - prima carte scrisă în Scriptură) se va repeta: oameni îndrăgostiți de Dumnezeu, îl vor binecuvânta pe Dumnezeu în mijlocul celor mai groaznice evenimente ale istoriei, pierzându-și de multe ori viața și tot ce au pentru iubitul lor.

Atunci înțelepciunea divină va fi justificată.

Cei mai fericiți oameni au fost și vor fi cei care îl iubesc pe El. Cei care suferă și poate și mor ca și martiri pentru dragostea Lui. Pentru că dacă ai cunoscut, dacă ai experimentat dragostea pentru care ai fost făcut, ești așa de fascinat încât suferința și moartea devin insignifiante.

Pentru că iubirea Lui e singura dragoste care împlinește și poate să împlinească o inimă omenească!

Să mergi cântând și săltând de bucurie la moarte? Să-i vezi pe cei dragi murind cu bucurie? Se poate așa ceva? Da! Pentru că Isus poate energiza o inimă umană mult mai mult decât societatea de consum și toate bomboanele ei la care ne închinăm zilnic. Și cum ne mai lăsăm înșelați de bomboanele societății de consum și îl vindem pe Isus și timpul pe care l-am putea avea cu El.

Isus și iubirea Lui va fi justificată la finalul istoriei! Îndrăgostirea iremediabilă de Dumnezeu e singura stare de agregare a inimii omenești care merită prețuită. Dar noi nu credem. Nu vrem să credem. Încă avem jucării și ne spunem: de ce să nu profităm?

Dar aceste jucării nu împlinesc și nu vor împlini vreodată. Sfârșitul, care e mult mai aproape decât majoritatea dintre noi vor să își imagineze, ne va vindeca de fascinația bomboanelor noastre favorite.

Isus își va ridica o biserică curată, pură, abandonată în iubire pentru El. Biserica va demonstra cu tărie rasei umane că doar viața trăită după singurul scenariu care împlinește e viața de abandonare în mâna lui Isus!

Vino Doamne Isuse!

Imaginea e luată de aici: 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e6/Albrecht_D%C3%BCrer_-_The_Revelation_of_St_John_-_8._The_Battle_of_the_Angels_-_WGA07140.jpg

Fericirile: suntem aromă sau duhoare? întrebări pentru lămurirea noastră

Predica de pe munte. Matei 5-7. Cea mai radicală descriere a unui stil de viață extraterestru.

Suntem ai pământului sau ai cerului? Indiciile sunt în modul în care viața noastră reflectă sau nu cele opt fericiri.

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Depindem de noi înșine, de forțele proprii (personalitatea, bogăția, aspectul nostru fizic, educația noastră) sau de Dumnezeu? Ești ciudat dacă îți duci viața ca și cum altcineva are controlul și știe mai bine cum se trăiește și nu te zbați și nu încerci să determini și să controlezi tu! Deci: ești sărac în duh sau în control? Sunt al pământului sau al cerului?

Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!

Când observi că lumea e condusă de cei în control, de cei puternici, de cei care au, de cei care știu și îți dai seama că tu ți-ai pus toate desagele în carul altuia și că în mod voit ți-ai abandonat dreptul de a controla, de a avea, de a ști mai bine și că toate le-ai dat Altuia care crezi tu că te iubește... atunci plângi și jelești faptul că nu ești la cârmă și faptul că și dacă ai fi la cârmă nu ai putea schimba mare brânză. Plângi și jelești faptul că lumea nu e așa cum ne-am dori și așa cum ți-ai dori și că ști că nu agenda ta și a mea va îndrepta lumea, ci lumea se va îndrepta doar în măsura în care noi ne abandonăm dreptul de a fi în control. Îți primești mângâierea din lucrurile acestei lumi sau plângi pentru că ști că lucrurile care îți sunt așa de dragi în mod real nu te vor împlini niciodată? Ești în realitate sau în autoînșelare? Ești al pământului sau al cerului?

Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!

Când ști că toate conflictele există pentru că noi credem că doar controlul și puterea noastră va duce la propășirea personală și a altora, îți dai seama că traseul înspre conducere reală nu este impunerea personală asupra altora, ci slujirea altora. Când nu se face voia mea în detrimentul voii celor care nu sunt de acord cu mine, ci când eu fac voia Altuia care a pus nevoiele altora mai presus de ale Lui. Atunci lumea va fi dominată de cine și ce trebuie. Sunt blând și supus lui Isus sau caut să-mi cultiv propria mea sferă de dominație? Sunt al cerului sau al pământului?

Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Fericirea e pentru cei care trag tare și trec primii linia de sosire în lupta pentru bani, plăcere, putere. Sau... fericirea constă în a te întâlni cu destinul care ți-a fost pregătit cu migală din veșnicie de un Tată iubitor? Care din cele două scenarii crezi că te va împlini? După ce însetezi? Cursa pentru bani, plăcere și putere nu a avut niciodată câștigători fericiți, ci doar câștigători aroganți sau deziluzionați. Mândria sau deziluzia nu au fost și nu vor fi niciodată substitute reale pentru fericire. Ce crezi că va stâmpăra setea adâncă a sufletului tău: pământul sau Dumnezeu? Ești al cerului sau al pământului?

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Adună, câștigă și asigură-te că îți va merge bine. Tu ești sursa propriei siguranțe. Sau... dăruiește-te, abandonează-te pe tine pentru Cel care s-a abandonat pentru tine și pentru alții. Cufundă-te în râul de compasiune a lui Dumnezeu pentru oamenii obsedați de sine din jurul tău și vei beneficia din plin de grația Lui pentru propria ta obsedare cu sine. Sau... caută cu înverșunare propriul bine și lasă lumea să se ducă dracului că ai tu probleme destule. Nu te mira însă de ce îl simți pe Dumnezeu departe și nemilostiv. Râul milei lui curge, dar tu nu dorești să te lași în voia curentului, ci preferi să stai pe mal, în balta ta stătută și puturoasă a milei de sine. Suntem ai cerului sau ai pământului?

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Sunt mușchii mei și slăbiciunile mele un lucru pe care îl vântur pentru a fi justificat în ochii celorlalți sau accept darurile mele ca pe un cadou de preț și îmi asum slăbiciunile mele ca pe un lucru la care am de lucrat? E inima mea liniștită cu ceea ce am și ceea ce sunt sau toți din jur îmi văd tulburarea și neacceptarea de sine? Când nu accept ceea ce sunt îl acuz pe Dumnezeu că a greșit când m-a făcut așa cum sunt. Și inima îmi e spoită cu tot felul de vopsele, rujuri, măști, farduri și atitudini de autojustificare care mă mânjesc și mă urâțesc în ochii mei și ai altora. Când mă voi accepta și vedea cu recunoștință așa cum sunt, voi putea începe să îl văd pe Dumnezeu așa cum este! Până atunci spoielile mele interioare îmi vor prezenta o imagine deformată și impură a mea, a tuturor celor din jur și inclusiv a lui Dumnezeu! Ești de pe pământ sau din cer?

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Când știm că ”pacea” în lume este impusă întotdeauna de învingători asupra celor învinși. Ne dăm seama că e o pace care va dura doar până ce învinșii vor deveni din nou puternici și va reîncepe conflictul. Singura pace stabilă este a celor care și-au predat agendele și interesele Prințului păcii care înțelege toate părțile dintr-un conflict și care ne spune că doar agenda Lui odată asumată de umanitate va duce la pacea interioară reală și la cea universală. Îți păstrezi agenda sau interesele cu privire la alții sau le-ai abandonat Prințului păcii care poate liniști marea ta interioară și valurile tuturor conflictelor interumane? Suntem ai cerului sau ai pământului?

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!

De când e istoria, cei care sunt altfel au fost periculoși pentru propria noastră siguranță. Ne aduc aminte că s-ar putea ca noi să ne autoînșelăm. Să facem noi efortul de a-i înțelege pe acești ciudați diferiți? Nu. Îi vom forța să se conformeze. Îi vom persecuta. Le vom impune propria noastră variantă a fericirii. Dacă ești altfel, dacă ești al cerului vei fi persecutat. Pentru că deranjezi sistemul de valori cu care oamenii sunt obișnuiți. Ești persecutat? Ești văzut ca și ciudat de mulți sau ai aceași culoare ca și sistemul? Nu deranjezi pentru că nu te deosebești cu nimic de lumea căutătoare de plăceri și ascendență personală? Ești al cerului sau al pământului?

Doar abandonându-ne în râul iubirii Lui care curge în matca fericirilor, creștinismul nostru are impact. Altfel ne înșelăm singuri. O urmare a lui Isus cu dăruire de sine va face din noi lumina lumii și sarea pământului. O ”urmare a lui Isus” în care predica de pe munte nu e prezentă ne va face sare fără gust care nu e bună la nimic.

Căci lată este poarta și lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei care intră pe ea, dar îngustă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află...

M-a pus pe gâduri și m-a provocat să scriu asta:

http://whchurch.org/sermons-media/sermon/the-blessedness-of-the-revolution

Imaginea din post e luată de aici:

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3c/Ferenczy%2C_K%C3%A1roly_-_Sermon_on_the_Mountain_%281896%29.jpg

Despre familie în România: încotro ne îndreptăm? Căsătorii, divorțuri și concubinaje.

Avem în medie 100 -110 mii de căsătorii în România anual. Avem 35 – 50 mii de divorțuri.  Ne ducem în sus cu rata divorțurilor măsurată anual și în jos cu numărul de căsătorii. Crește de asemenea numărul de conviețuiri consensuale (eufemismul pentru concubinaje).

Deja în jur de 20% din populația României a trecut printr-un divorț. Ce se întâmplă cu copiii din aceste căsătorii? Ce învață ei despre viață? Ce așteptări și ce convingeri își crează copiii României vis a vis de familie, stabilitate, dragoste cu sacrificiu de sine, rolurile bărbatului și ale femeii?

Americanii ajung încet ca jumătate din populația lor să fi fost victimă a divorțului. Ne îndreptăm și noi vertiginos înspre acolo că doar ne uităm la tot ce produce Hollywood-ul.  

Se spune într-un sondaj de opinie făcut de fundația Soros despre valorile românilor că suntem tradiționaliști, că încă 75 % dintre noi cred în căsătorie, 63% dintre noi sunt împotriva avortului, iar 91% împotriva homosexualității.

Statisticile infirmă însă credințele. Stăm mai prost la rata divorțului decât afirmăm că am vrea să stăm. Suntem campionii Europei la avorturi cu vreo 26 de milioane de avorturi după 1989.

Ce e de făcut? Avem nevoie de modele morale contraculturale! Secularismul și individualismul societății de consum ne vrea feminiști, în concubinaj, nesiguri de identitatea noastră sexuală și relativiști în ce privește morala. Toate aceste premise seculare saturează aproape tot ce iese din gura de canal care e mass media românească.

Biserica ar trebui să ofere un model. Dar biserica se face vinovată de o indiferență și de un autism cras în ce privește sănătatea familiei românești. Să nu uităm că sub nasul bisericii neamului și sub încremenita ei pasivitate, am ucis prunci nevinovați de aproape o dată și jumătate câți suntem acum în România în 20 de ani. Când ce e mai sfânt din punct de vedere omenesc - instinctul matern - e constant suprimat și mama e încurajată în mod tacit să își omoare propriul copil, ce să mai zici de criză morală în țara noastră? Când aproape fiecare mamă își ucide propriul prunc, cum să-i mai spui omului să nu fure, să nu curvească cu tot cartierul, să nu dea în cap? Când încurajezi tacit mama să-și omoare propriul prunc, ce alt gen de morală mai vrei să ai?

Dumnezeu cheamă românii la sine! Nu la biserică și nu la religii. Persoana Lui e sursa și forța schimbării neamului nostru și oricine poate avea acces la El DIRECT și fără intermediari. Hristos strigă: ”Români, veniți la mine toți cei trudiți și împovărați și EU (nu biserica sau popii) vă voi da odihnă pentru sufletele voastre!”

Din păcate liderii religioși sunt prea ocupați cu familia și cu afacerea personală pentru a le păsa că românii își taie gâtul din punct de vedere moral și că biserica în loc să fie lumină a devenit din nou o peșteră de tâlhari. O mașină de muls poporul în competiție directă și în colaborare cu politicienii de toate culorile. Politicieni care acum vor să scoată din nou turma să îi voteze și să le dea din nou justificare populară pentru  a putea pentru încă patru ani să îi fure apoi pe față sub imunitate parlamentară...

Isus așteaptă ca românii să trăiască cu intensitate și abandonare de sine Mare Poruncă de a-l iubi pe El cu tot ce au mai scump și pe aproapele lor ca pe sine! Când va exista o masă critică de români care vor trăi pentru Hristos și împotriva curentului de gunoi și delăsare morală din biserică și societate, vom putea vorbi de o șansă pentru România de a schimba ceva.
Adică până eu nu voi învăța să nu răspund cu nervi când soția îmi reproșează ceva, până când eu nu voi învăța să nu echivalez soțul sau copiii cu greșeala lor, până când nu voi ierta în mod constant, până eu nu voi învăța să îmi rezolv conflictele în echilibrul dintre adevăr și dragoste, până când eu nu voi învăța să iubesc responsabil și cu sacrificiu de sine, eu nu voi fi parte a soluției, ci parte a problemei.

Deci până când tu și cu mine trăim cu pasiune doar pentru banul și plăcerea personală și ne mai zicem și urmași ai lui Hristos, nu suntem justificați să așteptăm ca ceilalți din jur să vrea să trăiască pentru Hristos. Așa că las să se ducă românii dracului că noi suntem ocupați cu micile noastre meschinării... perfect justificabile (nu-i așa?).

Și să nu cumva să îmi iei bomboana mea favorită că mă supăr :)

Șezătoare teologică: Cum va fi viitorul: Pre, Post sau Amilenist?

Demult am promis bisericii noastre că voi încerca să prezint în limbaj ușor digerabil care sunt diversele poziții majore vis a vis de interpretarea textelor privind viitorul omenirii (escatologie).

Fiind 2012, cu isteria maiașă pe cap și alte scenarii tragi-comice de schimbării de poli magnetici și alte minunății create pentru a crește audiența la tv, coordonarea mea cu acest fad să sperăm că va produce și lumină nu numai căldură.

Să începem cu lucrurile asupra cărora există consens între teologi cu privire la viitorul omenirii:

1. Hristos se va întoarce fizic pe pământ și va învinge defintiv răul
2. Va exista o înviere din morți trupească a tuturor oamenilor
3. Va exista o judecată finală a tuturor celor care au trăit
4. Cei drepți vor domni în veșnicie cu Hristos, iar cei răi vor suferi o veșnicie de despărțire față de Dumnezeu

Pozițiile interpretative sunt denumite în funcție de interpretarea pe care o dau textului din Apocalipsa 20 în care se vorbește de domnia lui Hristos pentru o mie de ani pe pământ.

Premileniștii sunt teologi care cred că Hristos va reveni înainte de cei o mie de ani în care apoi va domni pe pământ. (De aici ”pre” = înainte de mileniu). Postmileniștii sunt teologi care situează venirea lui Isus (”post”) după ce o mie de ani lumea va fi sub domnia lui Hristos prin biserca biruitoare care va fi evanghelizat lumea. Amileniștii cred că textul din Apocalipsa se interpretează simbolic și că nu va exista o domnie fizică de o durată specifică pe pământ a lui Hristos.

Voi face o scurtă prezentare a textelor pe care se bazează fiecare poziție și a argumentelor teologice pe care le formulează reprezentanții fiecărei tabere.

Premilenismul:

Premileniștii, cei care susțin că Hristos va veni înainte de începerea celor 1000 de ani de domnie a sa pe pământ se subdivid în trei categorii. Ce este comun poziției premileniste este faptul că susține o venire a lui Isus în două etape. Una pentru cei mântuiți și una pentru cei nemântuiți.

Categoriile în care se subdivid premileniștii se formează în jurul momentului în care aceștia situează prima venire a lui Hristos pentru credincioși raportat la necazul cel mare. Necazul cel mare este perioada în care Antichrist își va face prezența pe scena politică a lumii ca și conducător al ei.

Există premileniști pre-tribulaționiști. (pre = înainte/ tribulație = necaz) Aceștia cred că Hristos va reveni pentru a-i lua pe credincioși înaintea necazului cel mare și îi va răpi pe adevărații creștini pentru a-i proteja de suferința intensă a acelei perioade a istoriei.

Există premileniști mid-tribulaționiști (mid =mijloc/ tribulație = necaz) care cred că Hristos va reveni pentru credincioși în mijlocul perioadei de șapte ani a necazului cel mare.

Și există premileniști post-tribulaționiști (post-după, la sfârșit) care cred că Hristos va reveni pentru credincioși la sfârșitul perioadei necazului celui mare. Toți își bazează pozițiile pe interpretarea unor versete din arsenalul premilenist.

Textul de bază pentru premileniști este Apocalipsa 20,1-8, în care de 4 ori este menționată perioada de 1000 de ani în care Hristos va domni pe pământ și Satan va fi legat. Acestea sunt și alte pasaje care susțin faptul că vor fi două învieri: una pentru cei drepți și alta pentru cei damnați:

Luca 14.14 ”învierea celor drepți”.

Filipeni 3.10-13 Pavel se străduiește să ajungă la ”învierea din morți” pentru cei credincioși, pentru că altfel nu ar fi nevoie să-și dorească o înviere, dacă ar exista doar una și pentru cei drepți și pentru cei damnați.

1 Corint eni 15: 22 -25  ”... toți vor învia în Hristos, dar fiecare la rîndul cetei lui(când îi va veni rândul). Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos. În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere. ”

1 Tesaloniceni 4.16-17 ”morții în Hristos vor învia întâi”

Multe pasaje (de ordinul sutelor) se referă la perioada de domnie fizică (cei 1000 de ani) a lui Hristos pe pământ în Vechiul Testament, profeții care încă nu s-au împlinit: Daniel 7.14,18; Isaia 2.1-4; 11.6-8; 65.17-22; Ezechiel 36-48; Mica 41-8. Apoi pasaje din Noul Testament care fac referire la o astfel de perioadă: Evrei 3.7-4.13; Matei 5.5, 6.10; 2 Petru 3.13, Apocalipsa 21.1

Argumente adiționale pentru premilenism:

1. Susținere din partea tradiției bisericii: majoritatea părinților dintâi ai bisericii primare au avut o escatologie premilenistă (Iustin Martirul, Tertulian, Irineu și Lactantius)
2. Starea de deteriorare a lumii

Cum răspund teologii premileniști obiecțiilor care li se aduc:

1. Prima obiecție: Această perspectivă are o fundație inadecvată pentru că texul de bază este literatură apocaliptică care nu se poate interpreta literal. Răspuns: faptul că Apocalipsa este un text apocaliptic, nu justifică concluzia că nimic din literatura apocaliptică nu poate fi interpretat literal. Mai ales că menționarea celor 1000 de ani se face repetitiv de patru ori.
2. Obiecția 2: Această perspectivă nu corespunde ideii de creștere continuă enunțată implicit în parabola seminței de muștar. Răspuns: În general Dumnezeu lucrează progresiv, dar uneori în istorie, El suspendă procesele obișnuite (vezi potopul lui Noe și plăgile din Egipt). Așa va fi și la venirea lui Isus.

Postmilenismul:

Hristos va veni după o perioadă de o mie de ani în care lumea va fi evanghelizată și adusă în ascultare față de domnia lui Hristos prin biserică. În general a fost o atitudine pe care cei din secolul XIX au avut-o văzând expansiunea de atunci a mișcării misionare mondiale.

Textele scripturale care susțin această poziție sunt:  Luca17.20-21 – Nu se va spune: ”aici sau acolo” este Împărăția.  Matei 13.31-32 Împărăția va fi asemănată cu expansiunea seminței de muștar sau cu drojdia pe care o femeie o pune în aluat și care va duce la dospirea întregii plămădeli (Matei 13.33).

Hristos prin biserică e în procesul înfrângerii lui Satan și în expansiune prin viceregii lui umani: fii și fiicele lui născute din nou. Când lumea va înțelege evanghelia și se va pocăi, atunci ”orice genunchi se va pleca și orice limbă va mărturisi că Hristos e Domnul” (Filipeni 2.10-11) Pacea va domni peste pământ (Isaia 11.6-9) etc.

Deja Satan e înfrânt și creștinii vor aduce lumea într-o poziție în care Isus îi va atrage pe toți la sine (Ioan 12.31-32). Postmileniștii nu neagă totuși faptul că va fi o perioadă în care lumea va trece prin necazul cel mare, dar aceasta va fi o perioadă care va fi precedată de cei o mie de ani de domnie a lui Hristos prin biserică.

Argumente adiționale pentru postmilenism:

1. Oferă încredere în viitor. Aceasta e singura poziție care motivează ucenicii la acțiune și așteaptă un succes garantat, într-un fel în care celelalte două poziții nu pot să o facă. De aceea creștinii trebuie să investească nu doar în mântuirea sufletului oamenilor, ci și în restaurarea creației pentru a-L întrona pe Domnul ei de drept.
2. Oferă o escatologie credibilă. Această poziție nu se bazează doar pe un verset obscur (1 Tes 4.17) în care Hristos va veni în mai multe etape, ci inspiră creștinii la demonstrarea radicală a dragostei lui Hristos prin acțiune socială și mărturie personală.

Cum răspund teologii postmileniști obiecțiilor care li se aduc:

1. Obiecția 1: Această perspectivă este contrară tradiției bisericii. Răspuns: tradiția bisericii nu a fost niciodată o autoritate în determinarea adevărului scriptural pentru evanghelici. Iar puritanii și mari teologi ai secolului XIX au fost partizani ai acestei poziții.
2. Obiecția 2: Cum explică această poziție dovezile evidente ale unei lumi aflată într-o stare de deteriorare avansată? Răspuns: Speranța trebuie să ne-o punem în promisiunea Domnului că sămânța de muștar va crește și nu în abilitatea umană de a observa progresul moral al umanității.  Un alt răspuns: Există multe locuri în lume în care creștinismul e în plină expansiune și lumea în ansamblu este mult mai puțin barbară și mai avansată în ce privește drepturile și demnitățile omenești ca și în trecut.
3. Obiecția 3: Există probleme serioase scripturale cu această poziție: în Matei 24 se spune că înainte de venirea lui Isus vor apărea mulți mesia falși, războaie, foamete și creștere a corupției generale. O variantă de răspuns: Aceste fenomene se refereau la lumea pe care iudeii din vremea Domnului o considerau ”din urmă” adică vremea distrugerii Ierusalimului și a dispersării națiunii iudee în 66-70 d.H. A doua variantă de răspuns: Optimismul viziunii postmileniste nu e că lucrurile se vor îmbunătății, ci că Împărăția va continua să avanseze în ciuda opoziției fizice și spirituale la Evanghelie.

Amilenismul:

Nu există un mileniu literal nici înainte, nici după venirea lui Hristos.

Textele scripturale care susțin această poziție sunt:

Apocalipsa 20.1-16 e doar un fragment de literatură apocaliptică care nu trebuie interpretat literal.  De ce să îl interpretăm literal când atâtea aspecte ale Apocalipsei sunt clar alegorice și figurate: de exemplu: balaurul, fiara, femeia îmbăcată în purpură, cele patru colțuri ale pământului etc.?

Nu există alte texte în care să se vorbească de mai multe veniri ale lui Hristos, dimpotrivă, există pasaje care afirmă o singură venire a Domnului:

Ioan 5.28-29 ”toți cei ce îi vor auzi vocea vor ieși din morminte și vor învia”: o singură înviere pentru cei drepți și cei nedrepți.

Fapte 24.15 ” o înviere a celor drepți și a celor nedrepți”

2 Tesaloniceni 1.5-10 se vorbește despre pedeapsa celor răi și despre proslăvirea lui Isus în sfinții Lui la venirea lui Hristos.

2 Petru 3.10 vorbește de ”ziua Domnului care va veni ca și un hoț” în care elementele naturale ale lumii se vor topi. Această descriere nu poate fi confundată cu o venirea de două ori a lui Hristos.

Argumente adiționale pentru amilenism:

1. O parte a tradiției bisericii: Augustin, D’Aquino, Calvin, Hoekema, Cox și în general toți teologii medievali susuțin amilenismul.

Cum răspund teologii amileniști obiecțiilor care li se aduc:

1. Obiecția 1: Poziția amilenistă spiritualizează Scriptura. Răspuns: Mulți dintre susținătorii celorlalte poziții interpretează alte pasaje profetice în mod simbolic. Decizia de a interpreta simbolic trebuie luată la fiecare pasaj în funcție de întreg.
2. Obiecția 2: Această poziție e foarte subțire în ce privește suportul scriptural și este construită defensiv. Răspuns: Amilenismul e defensiv pentru că e o negare a faptului că ar exista un mileniu literal în Scripturi.

Aici, în engleză e o imagine a celor trei poziții  (primele două sunt două subcategorii de premilenism):

Deci, am încercat să fiu succint și clar. Sper că am reușit, deși astfel de subiecte mânâncă multă cerneală și mulți copaci au fost tăiați pentru a tipări sutele de cărți de dezbatere pe tema aceasta. Cei care aveți întrebări sau vreți să aduceți clarificări sau să susțineți una dintre poziții vă rog să profitați de secțiunea de comentarii de pe blog.
Există și interpretarea preteristă și cea idealistă a Apocalipsei, dar despre acestea nu am vrut să vorbesc datorită faptului că în general au lacune mari de interpretare sau au susținători care nu acceptă infailibilitatea Scripturii.

Sunt recunoscător lui Body și Eddy pentru cartea lor ”Across the Spectrum” din care am preluat structura acestei prezentări alternative. Există multe altele și în românește. Erickson și Grudem au două Teologii sistematice tipărite în românește în care subiectul e tratat cu mult detaliu.

În seria asta de dezbateri teologice îmi propun să prezint plaja diversă a teologiei evanghelice cu privire la câteva subiecte care sunt ”calde” acum, de genul: Dezbaterea cu privire la destinul veșnic al celor neevanghelizați. Dezbaterea cu privire la Preștiința lui Dumnezeu. Dezbaterea cu privire la interpretarea literală sau nu a Geneza 1. Dezbaterea cu privire la semnificația primară a ispășirii. Dezbaterea cu privire la rolul femeii în lucrare. Dezbaterea cu privire la iad.

Imaginea din post e luată de aici:

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/29/Durer_Revelation_Four_Riders.jpg

Cea mai înaltă chemare - cum să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima?

Mult din viața creștină se concentrează pe ce e secundar pentru Dumnezeu. Lucruri bune, dar secundare. Diavolul întotdeauna ne va ajuta să târguim ce e suprem pentru ce e bun. Dacă nu îl iubim pe Dumnezeu, putem să avem toate virtuțile și toate realizările spirituale și nu ne împlinim destinul nostru înaintea lui Dumnezeu.

Cea mai mare chemare a ta și a mea e să îl iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce suntem. Cum facem asta. Mike Bickle explică într-o serie de mesaje ”dragostea pentru Dumnezeu”:

Aici sunt câteva dintre ideile lui legate de iubirea lui Dumnezeu cu inima noastră...

Există Patru faze ale iubirii de Dumnezeu care nu por fi arse, nici sărite:

1. Primirea revelației Iubirii Lui pentru noi: ”Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi...” 1 Ioan 4.19
2. Primirea dragostei Tatălui pentru Isus prin puterea Duhului - Ioan 17.26 , Romani 5.5
3. Iubirea de sine în harul lui Dumnezeu - Matei 22.39/ Psalmul 139.13-17

Care credeți că este diferența dintre a ne iubi pe noi înșine în mod păcătos sau într-un mod plăcut lui Dumnezeu?

4. Demonstrarea dragostei nostre față de Dumnezeu prin dragostea supranaturală pe care o avem față de aproapele: Ioan 13.34-35 / 1 Ioan 3.18-19 ”să nu iubim numai cu cuvântul sau cu limba...”

Premisa de bază a vieții cu Dumnezeu e că cei care îl iubesc pe Isus cu pasiune îi vor iubi pe alții mult mai mult și mult mai curat decât cei care nu îl iubesc pe Isus sau nu îl iubesc cu pasiune!

Marcu 12.30 şi: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintîi.

Ce înseamnă să îl iubești pe Dumnezeu cu toată inima?

Cum credeți că putem să ne direcționăm inima să îl iubească pe Dumnezeu?

Conform felului în care suntem creați, Dumnezeu nu ne-a dat acces direct asupra motivațiilor și emoțiilor noastre, ci doar indirect: prin controlul minții noastre și al fluxului gândurilor noastre! Altfel spus, nu poți hotărâ unilateral ceva în genul: ”de azi nu voi mai fi motivat de acest lucru, ci îl voi înlocui cu acesta!” Și nu poți decide unilateral în genul: ”peste trei minute decid să simt dragoste pentru cutare!”

Motivațiile și Emoțiile (inima) întotdeauna vor urma în timp (mai devreme sau mai târziu) fluxul gândurilor noastre (mintea)! Deci ne schimbăm inima indirect, operând asupra minții noastre!

Mintea:

Este vastă și fără limită la memorie și la durată în timp.

Limbajul minții sunt imaginile: mintea e studioul în care producem filme noi producem în care noi suntem actorii, producătorii și spectatorii

Pentru că îl avem pe Duhul Sfânt prin puterea lui putem șterge filmele rele și greșite și să le înlocuim  cu altele: Acest proces se numește ÎNNOIREA MINȚII

Efeseni 4:17  Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor, avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Efeseni 4:23  şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre...

Romani 12.2 ”să nu vă potriviți felului în care gândește lumea, ci transformați-vă prin înnoirea minții voastre.”

Romani 8,6 : ”gândirea la” înseamnă ”umblarea după” : Romani 8.6  ”Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. ”

Cum îl iubim pe Dumnezeu cu mintea?

1. A-L iubi pe Dumnezeu cu mintea înseamnă să ne umplem mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu și să refuzăm să ne umplem mintea cu orice îl întristează pe Duhul și orice ne scade dragostea față de Isus

2Corinteni 10:5  ”Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos. ”

2. Îl iubim pe Dumnezeu cu mintea când decidem să ne vedem trecutul prin prisma adevărului:
1. experiențele negative aduse sub ascultarea lui Isus și sub iertarea Lui...
2. Domnul vrea să ne dea lumină ca în orice loc am interpretat greșit trecutul nostru să ne pocăim
3. V-ați făcut timp să vă cereți iertare pentru fiecare lucru negativ pe care l-ați făcut în trecutul vostru (de care sunteți conștienți) + să vă refaceți relațiile și să înlocuiți gândurile negative cu cele după voia lui Dumnezeu?
3. Îl iubim pe Dumnezeu cu mintea când decidem să ne vedem viitorul prin prisma adevărului:
1. Proverbe 29:18  Cînd nu este nicio viziune (imagine de dorit despre viitor), poporul este fără frîu!
2. Ceea ce credem despre destinul și viitorul nostru și ceea ce decidem cu privire la el influențează dinamic modul în care îl iubim pe Dumnezeu,
3. Oamenii trăiesc într-o criză de identitate oridecâte ori nu gândesc corect despre viitor și nu își definesc clar dedicările cu privire la viitor!
4. Care e viitorul pe care Dumnezeu îl pregătește pentru noi?
5. Cum ne poate influența pozitiv  o imagine reală asupra viitorului în viața de zi cu zi?
6. Care sunt planurile de dezvoltare spirituală pe care le ai pentru viitor?

Dacă dezvoltarea spirituală nu este pe primul loc în planurile noastre (cu imagini concrete), perspectiva noastră asupra viitorului e inadecvată și nu produce dragoste de Dumnezeu în noi!

4. Îl iubim pe Dumnezeu prin modul în care decidem să ne aducem aminte sau să uităm! Oare care e echilibrul potrivit? Să vedem cum procedează Pavel:

Filipeni 3:12-14  Nu că am şi cîştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvîrşit; dar alerg înainte, căutînd să-l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus. 13  Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, şi aruncîndu-mă spre ce este înainte, 14  alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

1. Dumnezeu din cauza crucii lui Hristos decide să uite păcatele noastre: Evrei 10:17  adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”

                                                               i.      vina spune: acțiunile sunt rele/ rușinea spune: tu ești rău!

                                                             ii.      trebuie să refuzăm rușinea păcatelor după ce le-am mărturisit și ne-am pocăit de ele și să nu ne lăsăm acuzați de păcat

                                                            iii.      e bine să simțim vinovăția pentru păcatele pentru care nu ne pocăim, dar nu și pentru cele de care ne pocăim.

                                                           iv.      uităm lucrurile bune pe care le-am făcut pentru Dumnezeu și pentru alții pentru că ne duc la mândrie: Luca 17.7-10 – robul care slujește, nu se așteaptă la recunoștință

                                                             v.      Ne aducem aminte de ce a făcut Dumnezeu pentru noi și de promisiunile lui pentru noi!

1.       1Cronici 16:12  Aduceţi-vă aminte de minunile pe cari le-a făcut, de minunile Lui şi de judecăţile rostite de gura Lui,

2.       Psalmul 107:8  O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!

Pentru cei ce vor mai să-l asculte pe Bickle vedeți aici: http://mikebickle.org/resources/resource/40?return_url=http%3A%2F%2Fmikebickle.org%2Fresources%2Fseries%2Fthe-first-commandment

Imaginea din post luată de aici:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/God_is_Love.JPG

Pasiunea - cum să trăiești viața aproape de 100%

Gânduri despre pasiune inspirate din lectura cărții lui Bill Hybels, ”Holy Discontent”

Mă tot întrebam în ultima vreme, cum sunt oamenii care trăiesc viața la maxim? Cum sunt oamenii care trăiesc dezinhibați și cu pasiune pentru Dumnezeu?

Mai jos sunt gânduri din cartea lui Bill Hybels și puține comentarii de ale mele la gândurile lui din cartea lui despre pasiune:

Există o pasiune universală pentru care e creată ființa umană : să-L iubim pe Dumnezeu cu abandonare de sine și cu pasiune și pe alții și să vedem frumusețea Lui reflectată prin noi înspre alții care să ajungă și ei să îi experimenteze pasiunea Lui pentru ei.

Moise: motivația cea mai profundă a fost să îi conducă pe oameni din captivitate... Dumnezeu ia focul mâniei și revoltei tale, îl purifică și îl canalizează înspre acțiune.

Trebuie să ajungi la punctul în care nu mai reziști în fața nedreptății sau al lucrurului strâmb...

Pasiunea biblică (sfântă) se naște când omul e mișcat de aceași nemulțumire care îl mișcă pe Dumnezeu și cele două se intersectează...

Restaurarea este conceptul divin care e esența oricărei pasiuni sfinte pe care El o pune în noi...

Când nemulțumirea umană sfântă intră în rezonanță cu nemulțumirea sfântă al lui Dumnezeu, un val enorm de energie pozitivă este dezlănțuită în tine. Așa se naște pasiunea!

Care e pasiunea ta? Care e realitatea care o vezi ca și Dumnezeu și te neliniștește?

1. captivii și prizonierii pot fi eliberați
2. cei bolnavi, suferinzi și incapabili pot fi vindecați
3. cei plini de ură pot găsi dragostea adevărată
4. cei murdari și pângăriți pot fi curățiți

Oamenii sunt în tot felul de robii: spirituale, sexuale, financiare, emoționale, dependențe de plăcere, mâncare, lene, substanțe...

Dintre toți oamenii, majoritatea sunt robi. Doar cei ce descoperă adevărul, vor fi liberi: veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi!

O caracteristică a celor pasionați e că sunt conștienți de faptul că ceea ce frânge inima lor, frânge și inima lui Dumnezeu !

Dacă noi avem de toate, cum rămâne cu:

cei care merg în iad fără Dumnezeu, cu săracii, orfanii, cei în durere, cei privați de libertate, cei care nu pot vorbi, auzi, gândi corect, cei marginalizați, cei pe moarte, suferinzii de boli terminale, cei ce dorm pe stradă, alcoolicii, dependenții? : Când Împărăția lui  Dumnezeu vine peste acestea – tot cerul se bucură! – în aceasta constă împlinirea expresiei din Rugăciunea Tatăl nostru : ”să se facă voia lui Dumnezeu pe pământ...”

Nu există cale mai sigură de împlinire de sine decât pe calea slujirii!!! Cei mai deprimați și ofuscați oameni sunt cei preocupați cu ei înșiși...

De ce faci ceea ce faci? Care sunt lucrurile pe care nu suporți să le mai vezi în starea în care sunt?

NU vei aduce o contribuție într-adevăr semnificativă în această lume decât atunci când acționezi cu energia nemulțumirii tale sfinte!

Efeseni 2.10: am fost creat pentru faptele bune pe care El le-a pregătit dinainte!

Dumnezeu te-a creat într-un anumit fel pentru a înfăptui anumite lucruri! Vrei să risipești asta? Vei putea să le realizezi doar când îți descoperi și îți exprimi pasiunea!

Dumnezeu te invită într-un parteneriat intențional și individualizat.

Care e lucrul la care Dumnezeu te cheamă în parteneriat cu El să îl restaurezi și să îl renovezi?

1. fugi înspre el, nu de el:
2. hrănește-ți frustrarea: expune-te  continuu, că altfel se risipește ca un abur
3. riscă și luptă pentru pasiunea ta: când începi să te conectezi cu Dumnezeu pe pasiunea ta, tot iadul se va ridica împotriva ta! Nimeni care a trăit pasionat nu a scăpat de provocările: gen mori sau continui?

Cercetătorii spun că există două stări de a funcționa ca și om: starea normală, a omului dominat de instinctul de supraviețuire și starea fundamentală – starea omului condus de o pasiune pentru care e gata să sufere și să-și dea chiar viața:

1. Starea normală:
1. acceptăm lumea așa cum e ea
2. negăm capacitatea noastră de a îmbunătăți ceva
3. negăm abilitatea noastră de a fi mai buni
2. starea fundamentală:
1. operăm cu intenționalitate
2. acționăm cu doze masive de entuziasm și credincioșie
3. ne jertfim egoul nostru: o cauză demnă nu permite celor mândrii să stea în cursă
4. sunt deschiși continuu la idei și la părerea altora
5. sunt concentrați și focalizați

Cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile!

Cum menții nivelul pasiunii?

1. Regulat, evaluează-ți nivelul credinței în nemulțumirea ta sfântă! Cere mai multă pasiune din Duhul Sfânt!
2. Verifică care sunt scurgerile de energie? Dacă motivația moare într-un lider, moare în toți

Acestea au fost ideile:

Vreau să fiu și sper că vrei să fi un om care își trăiește viața 100% și plin de entuziasm și energie și nu dominat de egoism, milă de sine sau fudulie. 
Riscând să ne lăsăm inundați de pasiunea Lui, vom arde mistuindu-ne și în proces lumea va vedea că există o dragoste mai tare și mai prețioasă ca viața însăși. Dragostea lui Dumnezeu arătată în Hristos pentru o lume rebelă și care merge la pierzare și de ce nu aceași dragoste arătată prin tine și prin mine pentru toți cei dezorientați și pierduți din jurul nostru!

imaginea din post luată de aici:
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:PassionsspielhausUndDornenkroneErl.005166.png

Incendiul Duhului Sfânt - fascinat de declanșarea penticostalismului

În contextul în care împreună cu comunitatea noastră îl căutăm cu mai mare intensitate pe Domnul, sunt marcat de faptul că Domnul spune: ”Cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide, căutați și veți găsi”.

Cât de mult să căutăm și să batem? 

Cu toții suntem familiari cu pilda văduvei care îl stresa pe judecătorul nedrept. Dumnezeu uneori întârzie să răspundă pentru că nivelul setei noastre este insignifiant față de comorile pe care El vrea să ni le dea.

Seymour, fondatorul de culoare al penticostalismului, e un exemplu extraordinar de sete după Domnul. Timp de 2 ani s-a rugat 5 ore pe zi să îl cunoască mai mult și mai profund pe Domnul. După o întâlnire cu Parham, setea lui s-a adâncit. 

Domnul i-a spus atunci: ”caută mai mult”. A început timp de un an și jumătate să se roage șapte ore pe zi. În acest context Dumnezeu a lansat prin Seymour, un predicator negru și jumătate orb,  mișcarea penticostală prin care Isus schimbă fața creștinismului și a lumii actuale. O treime de miliard sunt penticostal – carismaticii la nivel mondial acum și numărul crește vertiginos.

Deci o încurajare pentru noi: Se poate mai mult. Cine seamănă în Duhul, va culege în Duhul. Cine seamănă mult, va culege mult, cine seamănă puțin va culege puțin.

Fiecare avem din Dumnezeu atât de mult cât ne dorim. Intensitatea cu care El ne dorește e mult mai mare decât capacitatea noastră de a dori ceva. El vrea să ni se dăruie. Noi însă ne umplem cu mâncare alternativă (junk) și nu ne mai simțim setea. Murim din lipsă de nutriție (pentru că mâncarea lumii nu ne satură), dar suntem insensibili la setea profundă a inimii noastre.

Doamne sparge bula de autosuficiență în care ne scăldăm și descoperă-ne starea de profundă secetă interioară pe care doar ploaia Duhului o poate stâmpăra.

”Isus a stat în picioare, şi a strigat:„Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-l primească ceice vor crede în El.

Imaginea din post preluată de aici: 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/01/William_J._Seymour.jpeg

Amintire din ”Iepoca die aur” – cum s-au încurcat politrucii cu niște prunci de clasa a patra.

Cu toții am avut actele noastre de dizidență mai mult sau mai puțin frontale cu tovarășii și cu tovarășul. Spuneam bancuri politice. Râdeam de grandomania și incultura primei perechi. Pișcam de pe unde puteam. La școală ne bucuram că scăpam de ore ca să fim cărați pe stadion să compunem litere de sărbătorile partidului iubit.

Lotte mi-a povestic cum în clasa a patra politrucul de serviciu pe școală a intrat în clasa lor și a cerut tuturor copiilor de ”pocăiți” să se ridice în picioare. O formă de ”disciplinare” politică și înjosire publică a tuturor minorităților incomode pentru regim.

Șoția mea și cu sora ei geamănă se încadrau în descriere și s-au ridicat în picioare. Când ceilalți copii au văzut că cele mai bune două eleve la învățătură se ridică în picioare s-au ridicat cu toții în picioare crezând că a fi ”pocăit” era ceva pozitiv ce avea de-a face cu performanțele școlare remarcabile.

Consternare și disperare pe capul învățătorului care s-a făcut de mândra jenă în fața politrucului școlii și care nu știa cum să îi așeze pe copii mai repede în bănci.

J

Încălzirea globală și munții de bani și interese care o promovează

Am citit recent ”Sfârșitul Petrolului” de Paul Roberts. SUA produce 35% dioxid de carbon din totalul produs în lume. Doar de la automobile. Deci 4% din oameni produc 35% din poluare și asta când ne referim doar la consumul automobilelor. Modul în care se obține energia electrică e o poveste și mai tragică.
Există un lanț de termocentrale americane pe cărbune care și-au amortizat costurile de producție (după 30 de ani de folosință) și care produc acum energie la jumătate de preț față de costul normal al unui kilowat provenit de exemplu de la o hidrocentrală.
Poluarea produsă astfel e imensă și China vine din urmă pe aceași culoar. Cărbunele e cel mai poluant, dar cel mai ieftin.
Lobby-ul pe care îl fac aceste companii mastodont în toată lumea la nivel politic și al organizațiilor internaționale e sufocant pentru amărâții de protestatari gen Green Peace. Între timp miliardele investite de companiile bazate pe zăcământ fosil în a prosti populația își fac efectul și noi zacem prostiți și ne tăiem încet craca de sub noi din punctul de vedere al distrugerii planetei, iar vocile politicienilor care și-ar dori să-și folosească conștiința (lucru rar oricum) sunt amuțite cu aceași bani frumoși.
Evident că trecerea la energie mai curată e costisitoare și nimeni (corporațiile și guvernele) nu vor să tulbure apele pentru că liantul codependenței dintre acestea este deocamdată imposibil de distrus.
Includ aici două documentare de la TED TALKS despre efectele încălzirii globale (există subtitrare în română):

Și ținând cont că trăim într-o lume cu plastic, e interesant să vezi cum politicile actuale fac aproximativ  nimic pentru a diminua sau recicla puhoiul de pet-uri sub care singuri ne îngropăm:

Rugăciunea credinței: când rugăciunea trece de plafon!

Viața mea de rugăciune e de multe ori apatică. Din când în când simt câte o adiere de încredere și entuziasm când îmi aduc aminte că Dumnezeu vrea să mă rog și vrea să mă rog cu credință și încredere. David Yonggi Cho e unul dintre contemporanii noștrii care a experimentat abundent comunicarea cu încredere cu Tăticul. În cartea lui ”A patra dimensiune” descrie cei patru pași ai rugăciunii credinței:

1.                   Fixează-ți un obiectiv clar

Care este viziunea pe care Duhul Sfânt a pus-o în inima ta? Credința este substanța lucrurilor sperate. Lucruri clare, specifice. Credința e specifică, rugăciunea trebuie să fie specifică. Credința e răspunsul la Cuvântul lui Dumnezeu. Este o revendicare a promisiunilor ferme ale lui Dumnezeu.

Scrie în detaliu care e viziunea pe care a pus-o Dumnezeu în inima ta pentru tine, cei din jur, orașul tău, etc.

2.                   Lasă-te mistuit de o dorință arzătoare

Marcu 11:24  ”De aceea vă spun că, orice lucru ”îl doriți”(KJV), cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” Care e pasiunea ta? Isus întreabă de multe ori: ”Ce vrei să îți fac?” Dorința se poate naște fie din nevoie, fie din pasiune. Roagă-te cu o dorință arzătoare pentru a vedea împlinită viziunea pe care El a pus-o în inima ta!

3.                   Cere certitudine

Roagă-te continuu până simți în duhul tău confirmarea că nu mai e necesar să te rogi. În duhul tău mai devreme sau mai târziu vei simți certitudinea faptului că lucrul cerut e deja al tău. 1 Ioan 5:14 -15  ”Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe cari I le-am cerut.”

4.                   Vorbește cuvântul credinței

Marcu 11.23 ”Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” În momentul în care știm în duhul nostru prin credință că am primit lucrul cerut, trebuie să poruncim împlinirea acelui lucru. Cu voce tare. Hristos s-a rugat, poruncind: ”Vezi”, ”ridică-ți patul și umblă”, ”fii vindecat”. El e Dumnezeu, noi nu suntem și noi nu creăm realitate, dar când știm în duhul nostru că am primit acel lucru îi vestim prin credință în lumea exterioară îndeplinirea.

Poate vă ajută și pe voi să conștientizați cele patru etape ale rugăciunii credinței și să le folosiți. Mă rog să experimentăm cât mai des comunicarea cu încredere cu Cel care ne iubește.

În această generație materialistă, sictirită, letargică și plictisită avem nevoie să îl experimentăm pe Dumnezeu cu putere și să vedem semnele și minunile care să ateste pentru cei din jur prezența unei alte Împărății și al unui alt Împărat care e mai puternic și mai împlinitor pentru inima omenească decât toate simbolurile idolatre ale societății de consum înaintea cărora ne proșternem cu venerație în fiecare zi.

fișierul din post:  http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Rossakiewicz_Prayer.jpg