Dumnezeu e de-al nostru

Matei 1:23  „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.

1. Isus îl aduce pe Dumnezeu mai aprope ca niciodată în istorie și devine cea mai clară descoperire a CINE și CUM e Dumnezeu! - care califică, calibrează și corectează hermeneutic toate descoperirile voalate ale lui Dumnezeu din Vechiul testament
2. Isus garantează și e calea înspre cea mai intimă formă de apropiere de Dumnezeire: locuirea noastră de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu: El e cel care e autorizat să boteze cu Duhul: El a fost primul om locuit în întregime de Duhul și El are dreptul și autoritatea să umple și să împuternicească cu Duhul...
3. Isus a locuit între oameni și va fi de atunci înainte pentru eternitate om: Dumnezeu cu unul și unul dintre ai noștrii!
4. Dumnezeu e accesibil, apropiat, iubitor și umil... poate și fără pompă, poate și fără slavă, poate și în chinuri și în respingere... și prin El și noi acum putem!

Dumnezeul imprevizibil! - Cum nu poți să ți-l imaginezi pe Dumnezeu în mod natural!

Dumnezeul care susține fiecare quark din materie și umple fiecare diviziune al spațiului matematic posibilă sau imposibilă se revarsă continuu într-o relație perfectă de prețuire, puritate, dăruire de sine cu abandonare.
Dumnezeu emană o frumusețe relațională care stinge orice dorință oricât de aprinsă ar fi.
Această frumusețe neverosimilă surprinde continuu ființele create care sunt în proximitatea Lui.
Heruvimii și serafimii spun într-o umire continuă UAU! Adică ”altfel”, ”sfânt”! continuu altfel și totuși același!
Aceasta e reacția pe care frumusețea și majestatea divină o stârnește în ființele create care sunt cel mai aprope de El!
Aceasta e reacția creaturii în fața cascadei infinite de creativitate și splendoare care e dumnezeirea!
Dumnezeul care aude UAU etern din partea tuturor ființelor cărora le e dat harul să îl vadă... aude îmbrăcat în trup uman: o vacă mugind alături de brațele mamei sale și oi behăind în proximitatea leagănului său.
Apoi ca și copil aude vorbele de dispreț ale copiilor din sat care îl consideră un ciudat și dojenelile adulților care consideră că se ia prea în serios.
Ca și adult, același Dumnezeu întrupat aude blestemele religioșilor zilei și cârtelile celor nemulțumiți de agenda Lui prea apolitică pentru gusturile lor.
Și în ultimă instanță aude ”răstigniți-L” din gura celor pentru a căror salvare moare, abandonându-se în mâinile ale căror tendoane, țesuturi și oase le-a conceput tot El, iar acum este zdrobit de chiar aceste mâini pe care le-a creat!
Acesta este Dumnezeul umil.
Dumnezeul care a avut ideea ta și a mea, a spațiului, materiei și timpului și acum se lasă respins, insultat și călcat în picioare de propria creatură.
Creatorul respins și scuipat în față de mine și de tine și de noi.
Creatorul care dă oricând adorarea cerului pe disprețul omului doar pentru a-l câștiga pe om înapoi.
Dumnezeul care întoarce bine pentru rău și bunătate pentru rebeliune și nepăsare!
Dumnezeul care iubește și se pleacă să spele tot gunoiul egoismului meu și al tău.
Dumnezeul umil!
Dumnezeul imprevizibil!

imaginea din post luată de aici: http://www.environmentalgraffiti.com/featured/charcoal-children-of-manila/6374

De ce ne e greu să ne rugăm? Când trecutul și lenea noastră ne despart de Dumnezeu

De ce nu ajungem să ne rugăm? De ce pare așa greu?

Orice prietenie necesită timp și comunicare. De ce ne e ușor să fim prieteni cu lumea și nu cu Dumnezeu? Poate și pentru că nu comunicăm cu Dumnezeu. De ce nu comunicăm cu El? De ce simțim că e greu să o facem?

Mike Bickle – un om care de 35 de ani se roagă în medie 3 ore pe zi, prezintă trei motive practice care ne determină să nu ne rugăm:

(1) Nu ne rugăm pentru că avem o imagine greșită despre Dumnezeu: Cum să faci conversație și să fii relaxat în prezența cuiva despre care crezi că e nervos, iritat, irascibil, perfecționist și vânător de greșeli? Părinții și educatorii, prietenii și colegii care au fost figuri de autoritate în viața noastră ne-au produs răni. Avem tendința să proiectăm imaginea de persoană abuzivă, bătăuș sau șmecher violent și manipulativ a unora dintre figurile de autoritate din trecutul nostru asupra lui Dumnezeu.

Ce e de făcut?

Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ni-l descopere pe Isus și pe Dumnezeu Tatăl așa cum e El. Să lăsăm adevărata imagine a lui Dumnezeu care e Isus să corecteze imaginile greșite asupra autorității pe care trecutul nostru ni le furnizează.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu e ca Isus. Cine l-a văzut pe Isus l-a văzut pe Tatăl. Isus e imaginea dragostei cu sacrificiu de sine pentru binele, restaurarea, și ridicarea altora. Isus afirmă valoarea noastră inestimabilă. Isus e afectiv, puternic, iubitor, drept, înțelept, în căutare iubitoare a celor ce se recunosc pierduți, morți, cu greșeli și imperfecți.

(2) Nu ne rugăm pentru că nu ne planificăm și nu blocăm un timp concret și măsurabil în programul nostru. Pentru unii planificarea timpului cu Dumnezeu sună a legalism. A planifica însă e doar înțelepciune. Nimeni nu lovește ținta dacă nu merge pe poligonul de tir. Poți să nu îți planifici acest timp în programul tău și peste 1-2-3 ani vei fi la fel de inconsecvent în rugăciune ca și până acum. Planifică-ți timpul de rugăciune și te vei ruga. Cel puțin o vei face cu mult mai mult decât atunci când lași rugăciunea la voia întâmplării.

(3)Nu ne rugăm pentru că nu știm pentru ce să ne rugăm. AMMC. Țineți minte acest acronim. A = adorare: adoră-l pe Dumnezeu pentru ce și cum e El. M= mulțumire. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru orice lucru pozitiv din viața ta și a altora. M = mărturisire. Mărturisește-ți orice păcate pe care le-ai săvârșit împotriva lui Dumnezeu, a ta însuți, a celor din jur. C = cerere. Cere-i lui Dumnezeu ce crezi că ai nevoie și crezi că au nevoie cei din jur. Cu cât petreci mai mult timp în A și primul M, ai senzația că al doilea M și C-ul se rezolvă de la sine.

Cere: roadele Duhului pentru tine și pentru alții, daruri spirituale pentru tine și pentru alții și înțelepciune pentru tine și pentru alții. Fă o listă cu nume și cu situații pentru care să te rogi.

Cineva spunea: multă rugăciune = multă putere, puțină rugăciune = puțină putere, lipsa rugăciunii = lipsa puterii. Mă rog să ne schimbe Domnul ordinea plăcerilor noastre. Să ne placă mai mult de El decât de orice altceva.

Mă rog să realizăm câtă putere avem la dispoziție și să ne fie Domnul așa de drag încât permanent în timpul zilei să fim atenți la prezența Sa și să petrecem mult timp intenționat la o tacla cu El.

Pentru cei ce vreți ceva mai profund, aici: http://mikebickle.org/resources/resource/7?return_url=http%3A%2F%2Fmikebickle.org%2Fresources%2Fseries%2Fsacred-charge-seven-commitments-of-a-forerunner

Imaginea din post luată de aici: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8f/Duerer-Prayer.jpg

Dumnezeul schizofrenic? - partea a 2-a : clarificări!

Un prieten mi-a răspuns în privat. Sper în curând să pot să public răspunsul său. Până atunci ce urmează e o parte din răspunsul meu la obiecțiile lui. 

Caracterul lui Dumnezeu nu se schimbă. Caracterul lui Dumnezeu e reflectat deplin în Hristos: care își dă viața pentru toți și ne spune că asta e iubirea adevărată pe care și noi trebuie să o primim gratis de la El, dar care apoi va trebui să o lăsăm să curgă prin noi... Chiar dacă în trecut se părea că a te răzbuna cu moarte, mutilare sau ce o fi (talionul) la răul care ți-a fost făcut e ceva poruncit divin, Isus spune: acum vă arat de fapt cum sunt eu (Dumnezeu), adică: iubiți-i pe cei care vă ucid, faceți-le bine celor care vă persecută, rugați-vă pentru ei ... pentru ca să fiți ca și Tatăl meu (și implict ca și Mine)

Deci aici nu mai e vorba de uciderea dușmanilor, ci de iubirea lor, așa cum Hristos a făcut-o pe cruce.

E evident vorba de revelație progresivă în VT. 

Dar modul în care Dumnezeu se manifestă în aspecte ale vt nu sunt în complet acord cu caracterul lui Dumnezeu reflectat în Isus. 

Isus nu a schimbat caracterul lui Dumnezeu când a spus: Că până acum era dinte pentru dinte, dar acum oricine se mânie...

Care era caracterul lui Dumnezeu în VT?

Tot timpul caracterul lui a fost ca și al lui Isus: iubire pentru ură și bine pentru rău! Asta e definiția harului. Pe vremea Legii (nu că harul nu ar fi existat, ci doar încă nu fost descoperit pe deplin) ”Harul și adevărul au venit prin Hristos.

Caracterul lui Dumnezeu nu era niciodată: ”omoară-i pe toți și să nu cumva să uiți copiii!”

Dar Dumnezeu a ales să acționeze progresiv și să descopere după puterea de înțelegere a celor din vremile respective. 

Nu că Dumnezeu s-ar fi schimbat vreodată. Chiar dacă a dat porunci de genul: ”omoară-i pe toți și nu uita și pruncii” Eu cred că a făcut-o pentru a se încadra în capacitatea lor de înțelegere la acele vremi despre fișa de post al unei zeități capabile să protejeze o națiune.

Bineînțeles, eu nu sunt calvinist să cred că Dumnezeu face răul și el orchestrează răul. Cred că e drept și pedepsește (din dragoste, nu din iritabilitate și nestăpânire). 

Uitându-mă la Isus, eu nu cred că Dumnezeu a fost vreodată încântat de moartea copiilor care nu aveau nici o vină pentru că părinții lor au luat-o razna. 

Cred că Dumnezeu întotdeauna a vrut să ia copiii în brațe și să îi binecuvânte așa cum a descoperit Isus. Iar faptul că a poruncit atunci să fie omorâți nu este o reflectare completă a caracterului său, ci doar o umbră a caracterului Său.

Cum zice Wesley: dacă Dumnezeu face răul: atunci e mai rău ca satan, că măcar de la satan te aștepți să facă răul. 

Cred că pentru a exista posibilitatea dragostei, El îngăduie liberul arbitru și în consecință răul. Cred că El știe ce vor face ăia răii și îngăduie și cred că e un tată bun care lasă și corecții peste ai Lui uneori foarte dureroase. 

Majoritatea corecțiilor din VT nu sunt direct din partea Lui, ci doar îi lasă pe alții să îi atace. Nu să îi traumatizeze în exces ca și cum au făcut-o de fapt și asirienii și babilonienii (pentru care au încasat-o și ei la rândul lor)
Deci cred că a vedea acele acte ale lui Dumnezeu în VT care sunt în aparentă contradicție cu caracterul Său revelat în Hristos (omoară copiii, în contrast cu i-a luat în brațe și i-a binecuvântat sau: ucide-i pe toți în contrast cu: binecuvântează-ți dușmanii, fă bine celor ce îți fac rău) reflectă de fapt caracterul constant al lui Dumnezeu, dar care era la momentul acela voalat de ”neîmplinirea vremilor” și de ”nevenirea deplină” a harului încă în Hristos.

Cred, așa cum și tu remarci, că același caracter în imaginea lui completă care va fi descoperit în Hristos (era la fel și în VT - Vezi pasajul care se repetă constant și pe care teologii îl numesc esența caracterului lui Dumnezeu, care apare în Lege, Profeți, Psalmi: ”Dumnezeu e îndurător, milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate”. ) 

Doar că tot din dragoste Dumnezeu în VT procedează progresiv și nu dintr-o dată în a-și revela pe deplin caracterul (care a fost întodeauna îndelung răbdător și iubitor de dușmani) și uneori se pliază pe mentalitățile tribale și naționaliste ale acelor vremi pentru că doar atâta a crezut El că e bine să reveleze din pricina ”împietririi inimii” poporului Său. 

Voia deplină a lui Dumnezeu nu a fost niciodată mântuirea oamenilor prin Lege. Sau nu a intenționat niciodată ca o națiune să le disprețuiască și să le domine agresiv pe celelalte sau să le șteargă de pe fața pământului. Dumnezeu întotdeauna a fost slujitor și a vrut ca oamenii să-și exercite închinarea ca răspuns la dragostea Lui. 

Sunt multe implicații aici pentru o poziție sau alta. Voi mai scrie despre asta. Nu cred că trebuie să vă însușiți părerea aceasta. 

Aștept în continuare criticile voastre și obiecțiile voastre. Știu că pentru mulți dintre voi acest subiect e unul care vă pune pe gânduri sau vă nedumerește sau vă revoltă. Am nevoie și avem nevoie probabil de dialog pe tema asta. 

Dumnezeul schizofrenic: Dumnezeul genocidului și imprecațiilor față în față cu Dumnezeul iubirii nemărginite în Hristos

Mulți dintre noi cei care credem în infailibilitatea Scripturii avem o strângere de inimă citind pasajele Vechiul Testament în care Dumnezeu poruncește exterminarea completă a unor națiuni întregi. Toată Scriptura e inspirată, dar nu toată Scriptura are aceași valoare în a descoperi caracterul lui Dumnezeu.

”Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Hristos”. ”Dumnezeu a vorbit în trecut în multe feluri, dar la finalul acestor vremi ne-a vorbit prin Fiul, care este oglindirea slavei lui, întipărirea exactă a ființei Lui” Isus spune că Ioan a fost cel mai mare profet dintre cei dintre cei aflați sub vechiul legământ, dar El, Hristos are o mărturie mai mare decât al lui Ioan și implicit decât toți cei de sub vechiul legământ.

”Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl” ”Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine” Prin contrast: nu prin lege, nu prin ritualurile VT. Cine l-a văzut pe Isus, l-a văzut pe Tatăl. În VT, Dumnezeu se descoperă pe sine după puterea de înțelegere a popoarelor primitive ale acelor vremi și pare uneori să fie similar cu zeitățile naționaliste și etnocentrice ale acelor vremi.

La fel cum un misionar merge într-o țară și treptat se întrupează în cultura acelor locuri și prin faptul că la început învață cultura și nu ia poziție față de lucrurile negative ale culturii, pare că în perioada de acomodare, el aprobă și aspectele negative ale culturii, la fel, Dumnezeu, ”din pricina împietririi inimii” lor se acomodează acelor mentalități, nu pentru că El este așa, ci pentru că el cunoaște gradul de deschidere și capacitatea de înțelegere a celor cu care El lucrează și pentru că vrea ca în final să le descopere adevărata imagine a Sa și să corecteze acele aspect negative pe care pare că și El le-ar susține.

Când combini cele două portrete ale lui Dumnezeu, iese o imagine compozită și falsă despre Dumnezeu, imagine care ne blochează pe mulți dintre noi să ne încredem pe deplin în El, pentru că ne zicem:

”Dumnezeu e bun, dar nu ști niciodată când îl apucă un acces de nervi din senin și cine știe ce vei păți! Nu poți să te încrezi în cineva cu personalități multiple. E impredictibil, capricios și instabil. ”

Evrei 10.1  În adevăr, Legea, care are UMBRA bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie.

Coloseni 2:16- 17 ” Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, cari sînt UMBRA lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. ”

Aspecte ale Vechiului Testament reflectă nu imaginea, ci umbra caracterului lui Dumnezeu. Ele nu arată adevărata persoană, caracterul, personalitatea, tridimensionalitatea ei, ci doar conturul neclar al ei. Umbra nu arată doar cum e persoana a cărei umbră e proiectată, ci și cum NU e acea persoană.

Nu Isus e ca Dumnezeu, ci Dumnezeu e ca Isus!

Isus nu e naționalist, misogin, homofob, arogant, sexist, cu agendă politică și materială, manipulativ și ambivalent. Dumnezeu e ca Isus: adevărat, iubitor, drept, integru, milostiv și iubitor al tuturor creațiilor pentru care și-a dat viața să le răscumpere de sub tirania păcatului și al lui Satan.

Nu am timp de mai multe detalii acum, dar mai vreau să scriu despre asta.

Deocamdată e cea mai bună explicație pe care o explorez despre imaginea combinată a lui Dumnezeu în VT și NT. Sunt curios ce credeți. Ar fi fain un dialog pe tema asta.

Cei care vreți să auziți mai multe și o explicație în detaliu a acestei poziții vă recomand să-l ascultați pe Greg Boyd aici:

http://whchurch.org/sermons-media/sermon/gods-shadow-activity