Dumnezeul schizofrenic? - partea a 2-a : clarificări!

Un prieten mi-a răspuns în privat. Sper în curând să pot să public răspunsul său. Până atunci ce urmează e o parte din răspunsul meu la obiecțiile lui. 

Caracterul lui Dumnezeu nu se schimbă. Caracterul lui Dumnezeu e reflectat deplin în Hristos: care își dă viața pentru toți și ne spune că asta e iubirea adevărată pe care și noi trebuie să o primim gratis de la El, dar care apoi va trebui să o lăsăm să curgă prin noi... Chiar dacă în trecut se părea că a te răzbuna cu moarte, mutilare sau ce o fi (talionul) la răul care ți-a fost făcut e ceva poruncit divin, Isus spune: acum vă arat de fapt cum sunt eu (Dumnezeu), adică: iubiți-i pe cei care vă ucid, faceți-le bine celor care vă persecută, rugați-vă pentru ei ... pentru ca să fiți ca și Tatăl meu (și implict ca și Mine)

Deci aici nu mai e vorba de uciderea dușmanilor, ci de iubirea lor, așa cum Hristos a făcut-o pe cruce.

E evident vorba de revelație progresivă în VT. 

Dar modul în care Dumnezeu se manifestă în aspecte ale vt nu sunt în complet acord cu caracterul lui Dumnezeu reflectat în Isus. 

Isus nu a schimbat caracterul lui Dumnezeu când a spus: Că până acum era dinte pentru dinte, dar acum oricine se mânie...

Care era caracterul lui Dumnezeu în VT?

Tot timpul caracterul lui a fost ca și al lui Isus: iubire pentru ură și bine pentru rău! Asta e definiția harului. Pe vremea Legii (nu că harul nu ar fi existat, ci doar încă nu fost descoperit pe deplin) ”Harul și adevărul au venit prin Hristos.

Caracterul lui Dumnezeu nu era niciodată: ”omoară-i pe toți și să nu cumva să uiți copiii!”

Dar Dumnezeu a ales să acționeze progresiv și să descopere după puterea de înțelegere a celor din vremile respective. 

Nu că Dumnezeu s-ar fi schimbat vreodată. Chiar dacă a dat porunci de genul: ”omoară-i pe toți și nu uita și pruncii” Eu cred că a făcut-o pentru a se încadra în capacitatea lor de înțelegere la acele vremi despre fișa de post al unei zeități capabile să protejeze o națiune.

Bineînțeles, eu nu sunt calvinist să cred că Dumnezeu face răul și el orchestrează răul. Cred că e drept și pedepsește (din dragoste, nu din iritabilitate și nestăpânire). 

Uitându-mă la Isus, eu nu cred că Dumnezeu a fost vreodată încântat de moartea copiilor care nu aveau nici o vină pentru că părinții lor au luat-o razna. 

Cred că Dumnezeu întotdeauna a vrut să ia copiii în brațe și să îi binecuvânte așa cum a descoperit Isus. Iar faptul că a poruncit atunci să fie omorâți nu este o reflectare completă a caracterului său, ci doar o umbră a caracterului Său.

Cum zice Wesley: dacă Dumnezeu face răul: atunci e mai rău ca satan, că măcar de la satan te aștepți să facă răul. 

Cred că pentru a exista posibilitatea dragostei, El îngăduie liberul arbitru și în consecință răul. Cred că El știe ce vor face ăia răii și îngăduie și cred că e un tată bun care lasă și corecții peste ai Lui uneori foarte dureroase. 

Majoritatea corecțiilor din VT nu sunt direct din partea Lui, ci doar îi lasă pe alții să îi atace. Nu să îi traumatizeze în exces ca și cum au făcut-o de fapt și asirienii și babilonienii (pentru care au încasat-o și ei la rândul lor)
Deci cred că a vedea acele acte ale lui Dumnezeu în VT care sunt în aparentă contradicție cu caracterul Său revelat în Hristos (omoară copiii, în contrast cu i-a luat în brațe și i-a binecuvântat sau: ucide-i pe toți în contrast cu: binecuvântează-ți dușmanii, fă bine celor ce îți fac rău) reflectă de fapt caracterul constant al lui Dumnezeu, dar care era la momentul acela voalat de ”neîmplinirea vremilor” și de ”nevenirea deplină” a harului încă în Hristos.

Cred, așa cum și tu remarci, că același caracter în imaginea lui completă care va fi descoperit în Hristos (era la fel și în VT - Vezi pasajul care se repetă constant și pe care teologii îl numesc esența caracterului lui Dumnezeu, care apare în Lege, Profeți, Psalmi: ”Dumnezeu e îndurător, milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate”. ) 

Doar că tot din dragoste Dumnezeu în VT procedează progresiv și nu dintr-o dată în a-și revela pe deplin caracterul (care a fost întodeauna îndelung răbdător și iubitor de dușmani) și uneori se pliază pe mentalitățile tribale și naționaliste ale acelor vremi pentru că doar atâta a crezut El că e bine să reveleze din pricina ”împietririi inimii” poporului Său. 

Voia deplină a lui Dumnezeu nu a fost niciodată mântuirea oamenilor prin Lege. Sau nu a intenționat niciodată ca o națiune să le disprețuiască și să le domine agresiv pe celelalte sau să le șteargă de pe fața pământului. Dumnezeu întotdeauna a fost slujitor și a vrut ca oamenii să-și exercite închinarea ca răspuns la dragostea Lui. 

Sunt multe implicații aici pentru o poziție sau alta. Voi mai scrie despre asta. Nu cred că trebuie să vă însușiți părerea aceasta. 

Aștept în continuare criticile voastre și obiecțiile voastre. Știu că pentru mulți dintre voi acest subiect e unul care vă pune pe gânduri sau vă nedumerește sau vă revoltă. Am nevoie și avem nevoie probabil de dialog pe tema asta.