Fericirile: suntem aromă sau duhoare? întrebări pentru lămurirea noastră

Predica de pe munte. Matei 5-7. Cea mai radicală descriere a unui stil de viață extraterestru.

Suntem ai pământului sau ai cerului? Indiciile sunt în modul în care viața noastră reflectă sau nu cele opt fericiri.

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Depindem de noi înșine, de forțele proprii (personalitatea, bogăția, aspectul nostru fizic, educația noastră) sau de Dumnezeu? Ești ciudat dacă îți duci viața ca și cum altcineva are controlul și știe mai bine cum se trăiește și nu te zbați și nu încerci să determini și să controlezi tu! Deci: ești sărac în duh sau în control? Sunt al pământului sau al cerului?

Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!

Când observi că lumea e condusă de cei în control, de cei puternici, de cei care au, de cei care știu și îți dai seama că tu ți-ai pus toate desagele în carul altuia și că în mod voit ți-ai abandonat dreptul de a controla, de a avea, de a ști mai bine și că toate le-ai dat Altuia care crezi tu că te iubește... atunci plângi și jelești faptul că nu ești la cârmă și faptul că și dacă ai fi la cârmă nu ai putea schimba mare brânză. Plângi și jelești faptul că lumea nu e așa cum ne-am dori și așa cum ți-ai dori și că ști că nu agenda ta și a mea va îndrepta lumea, ci lumea se va îndrepta doar în măsura în care noi ne abandonăm dreptul de a fi în control. Îți primești mângâierea din lucrurile acestei lumi sau plângi pentru că ști că lucrurile care îți sunt așa de dragi în mod real nu te vor împlini niciodată? Ești în realitate sau în autoînșelare? Ești al pământului sau al cerului?

Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!

Când ști că toate conflictele există pentru că noi credem că doar controlul și puterea noastră va duce la propășirea personală și a altora, îți dai seama că traseul înspre conducere reală nu este impunerea personală asupra altora, ci slujirea altora. Când nu se face voia mea în detrimentul voii celor care nu sunt de acord cu mine, ci când eu fac voia Altuia care a pus nevoiele altora mai presus de ale Lui. Atunci lumea va fi dominată de cine și ce trebuie. Sunt blând și supus lui Isus sau caut să-mi cultiv propria mea sferă de dominație? Sunt al cerului sau al pământului?

Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Fericirea e pentru cei care trag tare și trec primii linia de sosire în lupta pentru bani, plăcere, putere. Sau... fericirea constă în a te întâlni cu destinul care ți-a fost pregătit cu migală din veșnicie de un Tată iubitor? Care din cele două scenarii crezi că te va împlini? După ce însetezi? Cursa pentru bani, plăcere și putere nu a avut niciodată câștigători fericiți, ci doar câștigători aroganți sau deziluzionați. Mândria sau deziluzia nu au fost și nu vor fi niciodată substitute reale pentru fericire. Ce crezi că va stâmpăra setea adâncă a sufletului tău: pământul sau Dumnezeu? Ești al cerului sau al pământului?

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Adună, câștigă și asigură-te că îți va merge bine. Tu ești sursa propriei siguranțe. Sau... dăruiește-te, abandonează-te pe tine pentru Cel care s-a abandonat pentru tine și pentru alții. Cufundă-te în râul de compasiune a lui Dumnezeu pentru oamenii obsedați de sine din jurul tău și vei beneficia din plin de grația Lui pentru propria ta obsedare cu sine. Sau... caută cu înverșunare propriul bine și lasă lumea să se ducă dracului că ai tu probleme destule. Nu te mira însă de ce îl simți pe Dumnezeu departe și nemilostiv. Râul milei lui curge, dar tu nu dorești să te lași în voia curentului, ci preferi să stai pe mal, în balta ta stătută și puturoasă a milei de sine. Suntem ai cerului sau ai pământului?

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Sunt mușchii mei și slăbiciunile mele un lucru pe care îl vântur pentru a fi justificat în ochii celorlalți sau accept darurile mele ca pe un cadou de preț și îmi asum slăbiciunile mele ca pe un lucru la care am de lucrat? E inima mea liniștită cu ceea ce am și ceea ce sunt sau toți din jur îmi văd tulburarea și neacceptarea de sine? Când nu accept ceea ce sunt îl acuz pe Dumnezeu că a greșit când m-a făcut așa cum sunt. Și inima îmi e spoită cu tot felul de vopsele, rujuri, măști, farduri și atitudini de autojustificare care mă mânjesc și mă urâțesc în ochii mei și ai altora. Când mă voi accepta și vedea cu recunoștință așa cum sunt, voi putea începe să îl văd pe Dumnezeu așa cum este! Până atunci spoielile mele interioare îmi vor prezenta o imagine deformată și impură a mea, a tuturor celor din jur și inclusiv a lui Dumnezeu! Ești de pe pământ sau din cer?

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Când știm că ”pacea” în lume este impusă întotdeauna de învingători asupra celor învinși. Ne dăm seama că e o pace care va dura doar până ce învinșii vor deveni din nou puternici și va reîncepe conflictul. Singura pace stabilă este a celor care și-au predat agendele și interesele Prințului păcii care înțelege toate părțile dintr-un conflict și care ne spune că doar agenda Lui odată asumată de umanitate va duce la pacea interioară reală și la cea universală. Îți păstrezi agenda sau interesele cu privire la alții sau le-ai abandonat Prințului păcii care poate liniști marea ta interioară și valurile tuturor conflictelor interumane? Suntem ai cerului sau ai pământului?

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!

De când e istoria, cei care sunt altfel au fost periculoși pentru propria noastră siguranță. Ne aduc aminte că s-ar putea ca noi să ne autoînșelăm. Să facem noi efortul de a-i înțelege pe acești ciudați diferiți? Nu. Îi vom forța să se conformeze. Îi vom persecuta. Le vom impune propria noastră variantă a fericirii. Dacă ești altfel, dacă ești al cerului vei fi persecutat. Pentru că deranjezi sistemul de valori cu care oamenii sunt obișnuiți. Ești persecutat? Ești văzut ca și ciudat de mulți sau ai aceași culoare ca și sistemul? Nu deranjezi pentru că nu te deosebești cu nimic de lumea căutătoare de plăceri și ascendență personală? Ești al cerului sau al pământului?

Doar abandonându-ne în râul iubirii Lui care curge în matca fericirilor, creștinismul nostru are impact. Altfel ne înșelăm singuri. O urmare a lui Isus cu dăruire de sine va face din noi lumina lumii și sarea pământului. O ”urmare a lui Isus” în care predica de pe munte nu e prezentă ne va face sare fără gust care nu e bună la nimic.

Căci lată este poarta și lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei care intră pe ea, dar îngustă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află...

M-a pus pe gâduri și m-a provocat să scriu asta:

http://whchurch.org/sermons-media/sermon/the-blessedness-of-the-revolution

Imaginea din post e luată de aici:

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3c/Ferenczy%2C_K%C3%A1roly_-_Sermon_on_the_Mountain_%281896%29.jpg

Căruța cu fericire: Când Dumnezeu îți spune ce și cum să gândești

O carte scrisă în închisoare e ”epistola bucuriei”. În mijlocul frustrărilor, durerii, pierderilor financiare, bolii și în prezența oamenilor imposibili poți să fii bucuros și fericit!

Bucuria definită de Pavel e roada Duhului. Nu e produsul nostru, e al Altuia în noi. Suntem doar solul care se oferă Sfântului Duh spre a rodi în noi.

Pavel le porunește creștinilor persecutați din Filipi să fie bucuroși. Ciudat? Bucuria e o atitudine mentală pe care putem decide să o adoptăm prin Sfântul Duh în fața oricăror circumstanțe ale vieții. E o reacție pe care o putem alege în fața a orice ne rezervă viața!

Mă supun poruncii de a mă bucura când aleg în fiecare clipă să întrețin din Duhul Sfânt în mintea mea o dispoziție pozitivă și implicit să evacuez orice atitudine negativă pe care o observ lâncezind prin colțurile minții mele.

Se poate să ți se poruncească să alegi să fi bine dispus? 


Pe de altă parte, fericirea este starea de împlinire, plinătate și relaxare pe care o simțim când nevoile noastre sunt împlinite, când suntem la pace cu noi înșine. Pavel poruncește bucuria. Bucuria e detergentul, fericirea e curățenia ce rezultă în urma acțiunii detergentului. Fericirea e starea senină a unui suflet purificat prin bucurie de gândurile antifericire care tind să ne polueze mintea.

Pavel prescrie atitudini ale minții creștinului care împreună dau gustul bun supei fericirii. Suntem responsabili și capabili în orice clipă să decidem soiul de gânduri pe care le fierbem la focul mic al minții și ce gen de atitudini se formează în suflet în urma fierberii. Aici sunt expresiile pe care Pavel le poruncește în mod absolut, pentru că sunt însoțite de adverbe și adjective care nu admit excepții, de genul: ”nimic”, ”tot, toate” etc.

Aici e lista cu cele 9 imperative ale fericirii din Filipeni:

1.                  2:3 Nu faceţi NIMIC din duh de ceartă sau din slavă deşartă

2.                  2.14 Faceţi TOATE lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli,

3.                  3:8 Ba încă, şi acum privesc TOATE ACESTE lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut TOATE şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos,

4.                  4:4 Bucuraţi-vă TOTDEAUNA în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă!

5.                  4:5 Blîndeţa voastră să fie cunoscută de TOȚI OAMENII. Domnul este aproape.

6.                  4:6 Nu vă îngrijoraţi de NIMIC; ci în ORICE LUCRU, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri.

7.                  4:8 Încolo, fraţii mei, TOT ce este adevărat, TOT ce este vrednic de cinste, TOT ce este drept, TOT ce este curat, TOT ce este vrednic de iubit, TOTce este vrednic de primit, ORICE faptă bună, şi orice laudă, la acestea să vă gândiți.

8.                  4.12 În TOTUL ȘI PRETUTINDENI m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.

9.                  4:13 Pot TOTUL în Hristos, care mă întăreşte.

Le iau pe rând, pe îndelete:

1.                  Capitolul 2 versetul 3 ”Nu faceţi NIMIC din duh de ceartă sau din slavă deşartă”

Ce mă motivează când fac ORICE?

Ce mă motivează când fac lucuri BUNE?

Atunci când fac lucruri rele se prezumă că s-ar ptea putea să o fac din motive greșite. Ce mă motivează însă să fac lucruri bune? Să ajut săracii, să vorbesc amabil, să dau bani, să fiu tată și soț bun? ORICE fac din duh de ceartă sau din dorința de a ieși în evidență distruge fericirea a mea și a altora și mă mânjește pe mine și pe alții.

Mă motivează dorința de a demonstra ceva, de a câștiga o dispută? ORICE fac cu aceste motivații, distruge fericirea mea și a altora. E ca și cum aș bea dintr-un izvor cu mâl și apoi l-aș scuipa pe alții.

2.                  Capitolul 2 versetul 14 ”Faceţi TOATE lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli”

Cum ar fi viața dacă nu ne-am plânge niciodată, de nimic și de nimeni?

Cum ar fi viața dacă niciodată când Isus sau orice altă autoritate din viața noastră ne-ar cere să facem ceva, am face ce ni se cere, imediat și fără comentarii? Când nu avem chef, când ne e lene, când simțim că nu putem, sau când simțim că urâm sau disprețuim persoana pentru care ni se cere să facem un lucru.

3.                  Capitolul 3 versetul 8 ”Ba încă, şi acum privesc TOATE ACESTE lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut TOATE şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos”

Gunoiul lui Pavel, constă în lucrurile cele mai importante pentru lumea de atunci:  echivalentul din zilele noastre pentru bani, carieră, reputație, familie, plăcere, etc., (lucruri bune în sine). Trăim pentru vreunul dintre acestea?

Dacă da, sunt șanse mari să ratăm cunoașterea lui Hristos (definiția vieții veșnice) Cosiderând gunoiul din viața noastră ca atare și recunoscând importanța experimentării lui Hristos, scuzele devin penibile: ”nu am avut timp sau energie azi să mă rog și să citesc Biblia sau să am atitudinea pe care o vrea El”. Dacă avem scuze, foarte probabil că încă nu vedem gunoiul ca și gunoi, ci îl considerăm încă o comoară. Yeak!

4.                  Capitolul 4 versetul 4 ”Bucuraţi-vă TOTDEAUNA în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă!”

Bucuria înseamnă să decizi să ai prin Sfântul Duh (care întotdeauna e în noi și vrea să ne bine dispună) o dispoziție pozitivă izvorâtă din conștientizarea realității ireversibile a dușului continuu de dragoste necondiționată al lui Dumnezeu pentru noi. Todeauna înseamnă... totdeauna! Care sunt situațiile în care unui om îi este dificil să aibă o dispoziție pozitivă? Lipsa, suferința, conflictul, frustrarea cu oamenii, jignirile, moartea?

Nimeni nu ne poate dispune negativ fără voia noastră. Suntem responsabili de atitudinea pe care o adoptăm în orice circumstanțe ale vieții. Sunt responsabil de lucrurile care le conștientizez în mijlocul necazurilor. Conștientizez necazurile sau iubirea Lui necondiționată? Eu decid care e sursa atitudinilor și gândurilor mele. Sunt rădăcinile minții mele înfipte în negura circumstanțelor negative sau în seninul iubirii Lui necondiționate? Sunt responsabil cu vremea bună și vremea rea din mintea și din inima mea. Nu prognoza meteo, ci noi decidem umiditatea, viteza vântului și temperatura din inima noastră.

5.                  Capitolul 4 versetul 5 ”Blândeţea voastră să fie cunoscută de TOȚI OAMENII. Domnul este aproape.”

În greacă, blândețea e termenul pentru ascultarea docilă de comenzile dresorului la care ajung animalele sălbatice în urma procesului de dresare. E o ascultare reflex, dobândită în timp, prin acte de supunere repetitivă .  

Cum ar fi ca TOȚI oamenii care ne cunosc să ȘTIE din interacțiunea cu noi că o caracteristică evidentă a vieților noastre e supunerea fără comentarii față de Dumnezeu care oricum știe mai bine și ne vrea mai binele? Văd oamenii care ne cunosc asta la noi? Întrebați-i!

6.                  Capitolul 4, versetul 6 ”Nu vă îngrijoraţi de NIMIC; ci în ORICE LUCRU, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.”

Îngrijorarea e frica de viitor. Îngrijorarea e anticiparea a ceva negativ care s-ar putea să ni se întâmple fie nouă, fie celor dragi. Îngrijorarea nu e prudență. Prudența înseamnă să fi administrator înțelept cu resursele pe care le ai (bani, resurse, relații) și să investești eficient în ele. Ești prudent, când faci aceste lucruri nu motivat de frica de viitor, ci de înțelegerea nevoii de echilibru și de anticipare corectă a vieții.

Care sunt persoanele, lucrurile, relațiile, situațiile pozitive pe care te temi că le vei pierde sau nu le vei avea niciodată? Sănătatea, o relație la care ții, finanțe, viitorul copiilor? Dacă accepți ca teama să îți dicteze ce gândești și ce decizi și stările emoționale înseamnă că te îngrijorezi. E una să simți ispita fricii, e cu totul altceva să lași ca frica să îți controleze gândurile, sentimentele și acțiunile.

Ni se spune să ne temem de NIMIC. Adică o mulțime vidă, fără conținut de frică. Zero frică!

Ce faci când ești ispitit să te temi? Să gândești și să acționezi din frică? Refuzi gândul. Apoi, discuți cu Dumnezeu despre lucrul, situația și relația respectivă. Îi spui ce simți, îi spui ce ai dori pozitiv să se întâmple sau ce negativ să nu se întâmple (ceri), îi spui apoi că ești mulțumitor că El e Tatăl tău bun care nu va lăsa nimic care să nu facă bine creșterii caracterului tău asupra ta.

Îl informezi pe Dumnezeu. Nu că nu ar ști, ci spunându-i-le Lui îți dai și TU seama că El știe mai bine ce, de ce, cum, când, unde în privința lucrului de care ești ispitit să te temi. Dumnezeu e atent tot timpul cu noi. Atenția lui e infinită. Un infinit împărțit la șapte miliarde, câți suntem pe Terra, e tot un infinit. Când îi spunem lui ce simțim, începem să devenim și noi atenți la El, să devenim conștienți de iubirea lui necondiționată, de atenția lui afectuoasă și grija lui continuă și infinită cu privire la fiecare detaliu al vieții noastre.

7.                  Capitolul 4 versetul 8 ”Încolo, fraţii mei, TOT ce este adevărat, TOT ce este vrednic de cinste, TOT ce este drept, TOT ce este curat, TOT ce este vrednic de iubit, TOTce este vrednic de primit, ORICE faptă bună, şi orice laudă, la acestea să vă gândiți.”

Care sunt criteriile care filtrează perfect ceea ce gândim și care garantează un flux de gânduri care produc fericire? Dacă un gând nu are cele 8 calități descrise în acest verset, foarte probabil că nu va produce fericire nici în noi, nici în alții. E imperativ să fim atenți și agili în înțelegerea și cunoașterea fluxului gândurilor noastre. Să fim elevi atenți ai fluxului gândurilor noastre. Care e calitatea gândurilor la care ne permitem să gândim?

Vrem fericire? Atunci orice gând care nu trece testul adevărului, cinstei, dreptății, purității, iubirii, acceptării, acțiunii pozitive și altruismului nu vine de la Dumnezeu și va nărui fericirea noastră și a celor din jurul nostru. Nu e de mirare că mulți locuim constant într-un butoi de milă de sine și idolatrizăm aprecierea altora. Calitatea gândurilor noastre devine calitatea vieții și a relațiilor noastre!

Putem să fim fericiți! Putem să ne punem mintea să macine doar făina celor opt criterii ale fericirii!

8.                  Capitolul 4 versetul 11-12 ”...m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. În TOTUL ȘI PRETUTINDENI m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.”

”M-am deprins”, înseamnă: m-am antrenat o perioadă de timp îndelungată în care acest obicei a devenit parte a cine sunt eu, parte a caracterului meu!

Ce antrenament făcea Pavel? Mulțumirea în orice situație, negativă sau pozitivă.

Depinde starea noastră de mulțumire de câți bani avem sau nu? De câtă apreciere primim sau nu? De cât de sigur e că voi avea frigiderul plin sau gol? Aleg să fiu mulțumitor indiferent unde sunt (PRETUTINDENI) într-un loc familiar și confortabil sau într-unul străin și amenințător,în orice circumstanță sau relație? (TOTUL ) Când sunt apreciat sau jignit? Când sunt acceptat sau respins? Când sunt în conflict sau în pace? Deprimat sau fericit? Când am lucruri sau când nu le am?

9.                  Capitolul 4 versetul 13 ”Pot TOTUL în Hristos, care mă întăreşte.”

În Hristos totul e posibil dacă vrei să i te supui! Contextul acestui verset se referă la o diversitate de situații și relații negative . Pot să fac tot ce vrea Isus să fac când mi-e foame, când sunt sătul, când am bani și când n-am. Pot să fac tot ce vrea Isus să fac cu privire la mine însumi, la soț, copii, bani, timp, misiune. Pot să o fac nu bombănind, ci cu o atitudine de mulțumire pe care m-am deprins să o impun prin Duhul minții și voinței mele. 

Care sunt circumstanțele în care te minți că nu poți să faci ce îți cere Isus să faci? Că nu ai bani, timp, iubire, imagine bună de sine, relații iubitoare, capacitate, chef DESTUL? În Hristos poți să faci orice îți cere cu bucurie și mulțumire, chiar dacă nu ai nimic din ce spune lumea că trebuie să ai pentru a fi fericit! Vrei să faci ce îți cere Iisus? ”Dacă vrei, poți!”

Vrem fericire? Lăsând ”imperativele absolute” din scrisoarea bucuriei să ne controleze gândirea sigur vom fi fericiți și bucuroși!

Lumea are nevoie de astfel de oameni!

Nu vreau însă să dăm impresia că în Scripturi nu este loc de regret, pocăință, timp de jelire, timp în care să plângi.  David a plâns, Isus a plâns. Însă trăsătura de bază a lui David care a avut parte de suferință și respingere mult mai mare decât majoritatea dintre noi, era aceea de om dezimvolt și plin de pasiune pentru Dumnezeu. Un om fericit. Trăsătura de bază a lui Isus, care a avut partea lui de suferință și respingere, era aceea de om la pace cu sine însuși și un om sigur pe sine datorită încrederii absolute în purtarea de grijă iubitoare a Tatălui. Asta înseamnă ”blând și smerit cu inima”.  Un om fericit.

David a postit și s-a îmbrăcat în sac și cenușă timp de șapte zile pentru a îndepărta hotărârea lui Dumnezeu de a lua viața copilului său. După ce acesta a murit (nu un lucru oarecare să îți moară copilul) s-a ridicat și și-a continuat viața trecând peste acest episod. Isus de pe cruce, în mijlocul suferinței era învăluit de milă și compasiune pentru alții. I-a încredințat-o pe mama lui ucenicului iubit și s-a rugat pentru binele și iertarea celor care îi produceau acea suferință îngrozitoare. Primii creștini erau duși în arene pentru delectarea spectatorilor.  Dar în loc să dea satisfacție mulțimilor care se așteptau să îi vadă tânguindu-se, blestemând cu amar și fugind din fața leilor care îi devorau, creștinii se rugau liniștiți pentru mântuirea călăilor lor și a spectatorilor care așteptau să îi vadă torturați. Oameni fericiți.

Bucuria nu e o negare paranoidă a durerii de care avem parte în viața de pe pământ. Bucuria nu e o negare a realității, ci o negare a ... negativismului. Nu o negare a durerii, ci a a acrelii, bosumflării și a amărăciunii care ne ispitesc atunci când suntem în durere. Bucuria nu e o negare a compasiunii, ci e singura atitudine cu care merită să îi slujești pe cei în nevoie. Cineva frustrat nu e o alinare pentru cineva în nevoie, ci e doar un stres suplimentar pentru inima deja tulburată a acestuia. 

Bucuria înseamnă să alegi în mijlocul durerii să trăiești din iubirea necondiționată a lui Isus și din cine ești în Hristos și din cine e în tine (Sfântul Duh) și să îl lași pe Sfântul Duh să se manifeste în mintea și atitudinile tale în aceste circumstanțe. Bucuria înseamnă să îl lași pe Dumnezeu să te definească și nu circumstanțele. Bucuria e alegerea conștientă de a trăi din izvorul adânc al Duhului din noi și nu din vârtejul rănilor, durerilor, egoismului nostru și a valorilor, relațiilor și influențelor demonice centrate egoist ale lumii din jurul nostru.

Hristos e prea des vestit de oameni frustrați, încruntați, iritați, care se vaietă continuu și își plâng de milă, care nu au chef și care sunt mai acri ca lămâia. Ne mirăm că impactul nostru e așa de șters în fața celor fără Dumnezeu, apăsați și chinuiți de păcat și de satan? Au ei nevoie de încă un frustrat care să le spună să se frustreze și mai tare în numele lui Isus?

Versetul 7 din capitolul 4 spune că dacă vom deveni studenți ai propriei noastre minți și vom controla prin Sfântul Duh conținutul gândurilor noastre... ”pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.” Ceva supranatural se va întâmpla. O stare divină va inunda inima noastră și rațiunea noastră! Desfătarea în dragostea sigură a Dumnezeului care ne iubește necondiționat va fi așa mare și de prevalentă în noi, încât această stare ne va face părtași ordinii shalom din interiorul Sfintei Treimi. Acolo unde nu e frustrare, iritare și nici vreo nevoie neîmplinită, acolo unde e fericire continuă și fără margini.

Putem totul! Și fericirea.