Gradul de putrefacție al credinței noastre - poate o credință moartă să mântuie?

Iacov 2:14  Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască?

Poate o credință fără fapte să mântuie? Răspunsul e evident: NU!

De ce?

Pentru că o astfel de credință e moartă! Nu există! - Iacov 2:26  După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Cartea lui Iacov din Scripturi. Luther a vrut să o scoată în afara Noului Testament. Bine că nu e după el sau după noi.

Poate că uneori și eu și tu am scoate-o din Noului Testament. De ce? Un motiv de bază e prezența pasajului enervant din carte despre relația dintre credință și fapte.

Atât timp cât credința e osul magic care-l va activa pe Dumnezeu să ne slujească pe noi, vrem mai multă credință. Îi aruncăm Lui osul credinței noastre și El va face tumbele pe care le cere egoul nostru de la dumnezeul-moș crăciun. Dacă credința este altceva și se folosește în împrejurări care nouă nu ne convin tindem să ne debarasăm de acest gen de credință sau să îl vedem ca și neadecvat.

Când se vede credința? Pe vreme rea.

Toată cartea Iacov vorbește despre răbdare în încercări, sărăcie, conflicte, persecuție pe nedrept, ipocrizia noastră și a altora, ispită, boală, despre înfrânarea limbii, despre interacțiunea corectă cu bogația și sărăcia.

Dacă credința mea în iubirea necondiționată a lui Isus pentru mine, nu e mai puternică decât atitudinile negative din inima mea față de ceea ce mă deranjează și dacă credința mea nu învinge gravitația reacțiilor firești și nu ajung să las reacțiile Duhului să stăpânească în mod constant viața mea pot să îmi pun întrebări serioase cu privire la gradul de vitalitate sau de putrefacție al acestei credințe.

Credința mea e slabă când mă lupt cu reacțiile învățate de firea mea de a fi prea milităros cu copiii sau de a nu manifesta suficientă acțiune față de Lotte. Sau când mă lupt cu tendința mea religioasă de a îmi câștiga acceptarea lui Dumnezeu și a altora prin performanțele mele în loc să-mi extrag cea mai adâncă mulțumire de sine din dragostea necondiționată pe care o are El pentru mine. Apropo:  Dumnezeu nu poate fi cumpărat pentru că în Hristosul răstignit ni s-a dăruit (fără posibilitatea de a fi cumpărat prin fapte bune) nouă în întregime.

Astea sunt ispite zilnice pentru credința mea. Și mă lupt și mă rog ca gravitația firii să nu pună stăpânire pe mine.

Mă bucur când văd și faptele urmând practic credința mea, nu pentru a-l îmbuna pe un Dumnezeu deja bun, ci pentru că am deja bunătatea Lui și o pot împărtăși cu alții care, ca și mine, nu o merită.

Tu cum stai cu faptele? Probabil așa stai și cu credința.

Unora dintre noi ne e mai greu ca altora. Unii dintre noi nu au văzut niciodată un cuvânt tandru între părinții lor, unii nu au fost apreciați niciodată de către părinții lor sau au fost apreciați doar când au avut performanțe, în rest au fost făcuți cu sare și oțet. Unii au fost abuzați de părinți sau de alții. E normal ca gravitația firii în cazul acestora să fie mai mare.

Dar și în cazurile dificile, credința în iubirea necodiționată a lui Hristos arătată pe cruce, schimbă imaginea pe care o avem despre noi. Încrederea în afirmațiile Scripturii că noi suntem niște comori ale lui Hristos va putea să învingă gravitația reacțiilor firești din noi izvorâte din credința în ceea ce au spus părinții sau prietenii negativ despre noi.  

Dacă nu alegem să ne încredem în dragostea lui Isus, ci în abilitățile noastre de a ne mântui pe noi înșine și de a rezolva pe cont propriu întrebările noastre esențiale despre cine sunt și ce mă împlinește și cum trăiesc în relații, credința noastră rămâne doar un moft, un accesoriu suplimentar pe care îl luăm de pe raft, doar când simțim că am ajuns la capătul glorioaselor noastre scheme de supraviețuire. Apoi îl punem liniștiți înapoi pe raft și continuăm să ne încredem în noi înșine.

Și ne mirăm că alții ne mai spun că ceva miroase urât în viața noastră. E credința aflată într-un grad avansat de putrefacție care o ținem bine dosită în dulapul sufletului nostru.

Credem că suntem iubiți tare de tot de Dumnezeu? Sau credem că ne descurcăm mai bine pe cont propriu?

Haideți să ne pocăim de credința de duminică, de ocazie sau de ochii lumii. Aceasta nu ne va mântui și nici nu ne va transforma. Haideți să lăsăm credința în Vestea Bună a Iubirii Lui să aducă fiecare colțișor al sufletului nostru în lumina caldă a dragostei lui și sufletul să se lase astfel transformat. Credința fără transformare e apă de ploaie și vorbă goală!

Abia crezând că suntem iubiți în Hristos, vom putea să punem jos tot arsenalul de instrumente firești pe care le folosim pentru a demonstra ceva, când de fapt suntem atât de iubiți, încât nu mai avem cui și ce să demonstrăm. Iar apoi faptele care vor curge, vor izvorî din încrederea în faptul că suntem iubiți și că avem ”de ce” și ”de unde” iubi și noi la rândul nostru.

Generația recentă are îndoieli cu privire la Dumnezeu! – rezultatele unui sondaj în rândul preadolescenților

Te-ai gândit vreodată că e nevoie de o singură generație ca valorile generale dintr-o societate să fie complet diferite în multe (importante) domenii față de ceea ce este de comun acord acceptat azi?

Care ar fi efectul asupra societății în cazul în care o generație întreagă ar abandona creștinismul? Sau contrariul: Care ar fi efectul asupra societății în cazul în care o generație întreagă s-ar devota lui Hristos?

Bineînțeles, că întrebarea care trebuie pusă e și cât din populația care se declară creștină este compusă din urmași reali ai lui Hristos, care ar pune relația cu Isus mai presus de câștigul îndoielnic, de sexul în afara căsătoriei, de răzbunarea în relații, etc.?  

Un studiu interesant asupra generațiilor în viață în societatea americană relevă faptul că cei născuți după anul 2000 pun la îndoială existența lui Dumnezeu într-un număr mult mai mare decât generațiile anterioare. De asemnea, fundamentalismul american, (care vrea să controleze comportamentul moral al maselor prin legislație – ce tâmpenie!) e o sursă importantă a rezervei (pe bună dreptate) acestei generații față de Dumnezeu.

Din păcate, din nou, creștinii ar vrea să-i controleze cu sabia pe alții, uitând că îl urmăm pe Hristos care și-a dat viața pentru și a trăit viața pe pământ asociindu-se în special cu cei falimentari din punct de vedere moral. (homo, prostituate, trădători de neam, proxeneți, cerșetori – profitori, hoți – adică generic: ”păcătoșii” acelei și acestei generații).

Isus a mers la ei, nu i-a așteptat pe aceștia să vină la El la ”serviciul religios”. Isus a văzut valoarea lor inestimabilă din spatele zdrențelor morale pe care le purtau în mod vădit, zdrențe pe care le purtăm cu toții. Bineînțeles, unii mai avem senzația că neprihănirea noastră e cea care îl înduplecă pe Dumnezeu (”mulțumesc Doamne că eu nu sunt ca...”) și de aceea ne place să ne deghizăm în sfințișori de carton îndreptățiți să se revolte la vederea ”păcătoșilor”... ”ca și vameșul acesta.” Suntem așa de miopi încât confundăm păcătosul cu păcatul și păstrăm distanța. Ne distanțăm de ceea ce poartă o valoare nelimitată, oameni după chipul divin și devenim o caricatură morală când ne raportăm la adevăratul standard al sfințenie absolute care s-a asociat continuu, nu cu cei ”sănătoși”, ci cu cei ”bolnavi”.

Apropo, dacă ar mai veni odată Isus în blugi, vă dați seama că ar fi pus pe cruce pentru că s-ar duce la bar și nu la serviciul religios cu cor, predică și clădire la care l-am invita?

Ar fi interesant de observat care ar fi în România reacția onestă la afirmația: ”nu te-ai îndoit niciodată de existența lui Dumnezeu”. Care ar fi reacția defalcat pe generații în România - ar fi un alt studiu interesant.

Îndoielile nu știu dacă sunt neapărat un semn care ar trebui să îngrijoreze sau să ne încurajeze. Isus a răspuns întotdeauna îndoielilor. Nu a răspuns rebeliunii, dar a răspuns căutării autentice după dovezi. Deși credința merge dincolo de dovezi, ea nu merge niciodată împotriva lor. În sensul acesta sper ca îndoielile preadolescenților să se nască dintr-o curiozitate crescută față de lucururile spirituale și față de supranatural și față de temeinicia afirmațiilor istorice ale creștinismului și nu din dorința de a justifica un mod de viață laxă, prea consumată cu satisfacția de moment pentru a-și mai pune întrebările esențiale ale vieții.

Cred însă într-un scenariu pozitiv în România: să avem o generație de tineri care se dăruiesc radical lui Hristos și trăiesc cu abandonare de sine pentru a-i sluji pe alții: pe săraci, pe cei cu dizabilități, pe cei care sunt în suferință, pe cei care sunt diferiți etnic, economic, ca nivel de educație și ca orientare sexuală.

Cred că e posibil ca o nouă generație plină de Duhul Sfânt să ridice nu sabia, ci să slujească cu smerenie și cu sacrificiu de sine pe cei asemenea lor și pe cei mai dezavantajați ca și ei, și de asemenea, să proclame cu îndrăzneală prin fapte și vorbe că Hristos e singura împlinire reală a unui tânăr și că idolii materialismului și ai plăcerii desfrânate proclamați de industria divertismentului sunt falși. 

Un astfel de stil de viață ar fi o lumină strălucind cu putere, cu dragoste, nu cu ură, pentru toți, dar mai ales pentru cei diferiți, marginalizați și abandonați.

Vie Doamne Împărăția Ta peste tineretul României.

Aici e articolul: 

http://religion.blogs.cnn.com/2012/06/12/pew-survey-doubt-of-god-growing-quickly-among-millennials/

Rețetă: Iaurt expandat de căpșuni - pentru gurmanzi și alte soiuri de mâncăi

Se vor tăia 5 -10 sau 15 căpșuni (în funcție de preferințe – încercați toate cantitățile) mărunt (în gen ceapă pentru rântaș). Dar și dimensiunea la care tăiați bucățile de căpșuni e de asemenea la alegerea voastră. Explorați!

Se pun într-o ceașcă mare de ceai sau cafea.

Se rupe o felie de prăjitură gen chec în bucăți. Eu am încercat și alte genuri de prăjitură și e ok. Pot fi una sau două felii de prăjitură. Încercați ambele cantități. Se adaugă peste bucățile de căpșuni în ceașcă.

Se toarnă peste amestecul căpșuni - prăjitură cca 100 – 200 gr de iaurt fie natural, fie cu aromă de căpșuni. Eu am încercat cu produse lactate marca Unicarm, dar orice marcă e bună.

Se amestecă bine și.. voala: aveți niscai delicatesa gastronomică!

Bon apetit!

Scrieți impresii!