Meditație la Treime - cum să trăiești fascinat la nesfârșit?

Vă provoc la un exercițiu de imaginație.

Imaginați-vă cum arată o relație perfectă?

Vă rog opriți-vă un minut și cu ochii închiși imaginați-vă...

Ce ați gândit, ce ați simțit, ce ați experimentat când v-ați gândiți la așa ceva?

Acum luați tot ce aveți în minte mai frumos, mai pur, mai curat, mai altruist, mai generos, mai blând, tandru, aventuros, puternic, etc. și înmulțiți cu un infinit.

Așa se manifestă Tatăl înspre Fiul și înspre Duhul Sfânt și toate persoanele Treimii între ele. Așa se manifestă în fiecare secundă și așa se vor manifesta în veșnicie fără vreun păcat sau urmă de mizerie sau necurăție în ele. Doar să respiri aerul rarefiat și pur al armoniei totale și perfecte și fără cusur e o uimire ce te lasă fără cuvinte...

Blândețea și serviabilitatea infinită, considerația, respectul, jocul, surprizele continue cu iubire și gesturi, afirmații și dovezi de afecțiune...

Acesta este dansul perfect și intens al perfecțiunii lui Dumnezeu, al iubirii incandescente dintre persoanele treimii. Acest dans e revărsat  apoi cu abundență prin Hristos și prin Duhul Sfânt în inimile noastre. Acesta este dansul care a pus în mișcare universul, care a dus la ideea timpului, spațiului și materiei, acesta e dansul din care a rezultat ideea de om și ideea ca tu și cu mine să fim...

Adevărul e că Dumnezeu a intenționat ca noi oamenii, tu și cu mine să fim parte din acest dans al iubirii și perfecțiunii și intimității și pasiunii: noi suntem prin Hristos în acest dans al dragostei perfecte...

Întrebarea care se pune e de ce trăim vieți placide, letargice, moi, previzibile, fără putere, fără entuziasm, fără autenticitate, fără foc și fără pasiune?

De ce nu experimentăm ca și creștini această dragoste perfectă? De ce nu o manifestăm între noi? Nu doar între noi în comunitățile noastre, ci de multe nu o arătăm celor mai apropiați: soțului și copiilor noștrii?

De ce nu trăim marcați de faptul că noi am experimentat această dragoste și bucuria acestei intimități? De ce nu dispunem de energia necesară să lăsăm fluviul iubirii Lui să dea pe din afară înspre cei care ne înconjoară?

Hristos e calea cea nouă și vie înspre Tatăl și plăcerea maximă a Duhului e să ni-l descopere pe Tatăl și pe Fiul...

Toată Treimea e la dispoziția noastră și fiecare vom experimenta din acest dans cât vrem.

Tu cât de mult îți dorești asta? Eu?

imaginea din post luată de aici: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Andrej_Rubl%C3%ABv_-_Holy_Trinity_-_WGA20456.jpg

Incendiul Duhului Sfânt - fascinat de declanșarea penticostalismului

În contextul în care împreună cu comunitatea noastră îl căutăm cu mai mare intensitate pe Domnul, sunt marcat de faptul că Domnul spune: ”Cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide, căutați și veți găsi”.

Cât de mult să căutăm și să batem? 

Cu toții suntem familiari cu pilda văduvei care îl stresa pe judecătorul nedrept. Dumnezeu uneori întârzie să răspundă pentru că nivelul setei noastre este insignifiant față de comorile pe care El vrea să ni le dea.

Seymour, fondatorul de culoare al penticostalismului, e un exemplu extraordinar de sete după Domnul. Timp de 2 ani s-a rugat 5 ore pe zi să îl cunoască mai mult și mai profund pe Domnul. După o întâlnire cu Parham, setea lui s-a adâncit. 

Domnul i-a spus atunci: ”caută mai mult”. A început timp de un an și jumătate să se roage șapte ore pe zi. În acest context Dumnezeu a lansat prin Seymour, un predicator negru și jumătate orb,  mișcarea penticostală prin care Isus schimbă fața creștinismului și a lumii actuale. O treime de miliard sunt penticostal – carismaticii la nivel mondial acum și numărul crește vertiginos.

Deci o încurajare pentru noi: Se poate mai mult. Cine seamănă în Duhul, va culege în Duhul. Cine seamănă mult, va culege mult, cine seamănă puțin va culege puțin.

Fiecare avem din Dumnezeu atât de mult cât ne dorim. Intensitatea cu care El ne dorește e mult mai mare decât capacitatea noastră de a dori ceva. El vrea să ni se dăruie. Noi însă ne umplem cu mâncare alternativă (junk) și nu ne mai simțim setea. Murim din lipsă de nutriție (pentru că mâncarea lumii nu ne satură), dar suntem insensibili la setea profundă a inimii noastre.

Doamne sparge bula de autosuficiență în care ne scăldăm și descoperă-ne starea de profundă secetă interioară pe care doar ploaia Duhului o poate stâmpăra.

”Isus a stat în picioare, şi a strigat:„Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-l primească ceice vor crede în El.

Imaginea din post preluată de aici: 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/01/William_J._Seymour.jpeg