Cazul Bodnariu: pentru cei aflați în dilemă.

Ce spun cinicii mioritici sau de oriunde ar fi ei?

”Când ai ridicat palma să dai într-un prunc te-ai transformat în brută și abuzator de copii.”

Deci:

Cinicii în cazul Bodnariu citează studiile care constată că pruncii care au fost abuzați fizic de părinți au racile majore în dezvoltarea emoțională și relațională ca și adult.

Argumentația majorității susținătorilor acestei poziții e superficială și tendențioasă.

Evident. Există copii traumatizați de violența unor părinți iresponsabili.

Dar știința nu se face investigând cazurile patologice și proiectând apoi rezultatele asupra marei mase sănătoase a populației.
Nu poti prescrie comportamente imperative pornind de la studiile facute pe abuzatori. Nu poti prezuma ca toti suntem bolnavi.

Să îndrăznești să-i dai o palmă la fund copilului pe fondul unei preocupări iubitoare și constante nu mutilează și nu traumatizează.

Să răpești copiii pentru că o familie iubitoare a călcat accidental imuabila lege norvegiană sau a cui o fi ea produce o traumă extraordinară cu efecte pe toată viața.

A spune că o palmă la fund de la un părinte afectuos și atent la nevoile copilului îl transformă pe respectivul în monstru și că în astfel de situații ”governu’” poate să sară să ducă copilul la alții mai buni, demonstrează o crasă inconștiență vis a vis de rezultatele devastatoare din punct de vedere psihologic pe care o astfel de măsură o va avea asupra copiilor atașați de părinți care sunt răpiți abuziv de ”autorități”.

De aceea când statul norvegian sau oricare ar fi el procedează astfel: vorbim despre crimă și despre demonic!

Unde e bunul simț? Unde e dreptul simț al măsurii?

În Cazul Bodnariu instituția distruge și abuzează fără să existe un abuz în familie.

Prezumția de vinovăție produce efecte catastrofale în astfel de situații.

Se invocă ”interesul superior al copilului”.

În toate studiile făcute pe copiii plasați în familii surogat sau în instituții, concluziile sunt unanime: Trauma produsă de despărțirea de părinți e profundă și cu efecte posibil permanente.

În toate aceste studii intervenția de specialitate recomandată este păstrarea copilului în familia de obârșie.

Părinții pot fi asistați, educați, instruiți, dar copilul rămâne în mediul securizant al familiei.

Dacă norvegienii sunt așa de ”științifici” și așa de preocupați de binele superior al copilului, de ce ignoră cras toate studiile de psihologie a dezvoltării și pe cele legate de formarea atașamentului securizant la copii?

De ce nu există o evaluare concretă înainte de a distruge un copil din punct de vedere psihologic prin răpirea din sânul familiei care-l iubește?

Răpirea fără o cercetare prealabilă e criminală.

Iar cercetările de după răpire au demonstrat lipsa traumei psihologice la toți copiii Bodnariu.

Dă-mi voie să te întreb: susți crima răpirii copiilor Bodnariu?

Năpasta neamului românesc

Care e viciul major al românilor?
Beția, curvia, bârfa, lenea, hoția?
Nu. Crima!
Suntem la vreo 26 -28 milioane de prunci români omorâți în urma deciziei propriilor părinți în ultimii 25 de ani.
Anul și milionul de prunci uciși.
Asta e năpasta neamului românesc! Pruncuciderea!
O crimă venită dintr-un mod de gândire patologic, subuman, animalic:
Un prunc în plus înseamnă bani în plus, înseamnă timp în plus, înseamnă greutăți în plus, înseamnă mai puține oportunități de distracție, înseamnă efort în plus...
Materia a ajuns să fie mai importantă ca persoana!
Lucrul e mai important ca omul!
Confortul mai important ca viața!
Comunismul ne-a mutilat gândirea cu materialismul lui funciar și capitalismul cu consumerismul lui ne-a făcut să ne vindem sufletul pe confort.
Maica Tereza spunea însă că grozăvia grozăviilor se întâmplă atunci când materialismul face o mamă să își omoare propriul prunc. Maternitatea ar trebui să fie cel mai sfânt lucru pământean. Dar și acesta e pervertit de odiosul idol al consumerismului.
Când în război ucidem un om care vrea să ne ia glia și familia putem găsi justificări.
Când însă învățăm o mamă să își ucidă propriul prunc de dragul unui grad de confort sporit nu există justificări. Există doar crimă. Cea mai odioasă.
Asta e năpasta românilor: suntem ucigași de copii.
Înotăm în sângele lor.
Ce e de făcut?
Dacă ai ucis. Există iertare. La Hristos care iartă și reabilitează necondiționat oricui îi cere asta!
Dacă te închini la dumnezeul confort: schimbă-ți modul de a gândi! Copiii sunt o binecuvântare, nu un blestem!
Avem 70 000 de copiii aruncați la gunoiul societății în instituțiile de sluțire a personalității numite orfelintate.
Roagă-te. Dă din timpul și banii tăi. Ia în week end un copil instituționalizat acasă. Ajută-i pe cei care au adoptat. (din experiență spun că avem nevoie). Ia în plasament. Adoptă.
Nu toți avem aceași măsură la pantoful milei și nu de la toți se așteaptă același lucru.
Fă lucrul de care te-a încredințat Dumnezeu că trebuie să-l faci și fă-l cu credincioșie.
Și
Vino sâmbătă 21 martie în orașul tău la Marșul pentru Viață.
http://www.marsulpentruviata.ro/
Vino să arați și tu că românii pot scăpa de cea mai mare și mai urâtă năpastă din câte au dat peste ei!
Vino să ne eliberăm de năpasta neamului nostru!

Warren despre succes în plantarea și creșterea bisericii

Warren – ultimul mesaj la Exponential west 2014

pocăiește-te de:

1. localism (orice biserică trebuie să ajungă la marginile pământului, nu doar local) de
2. inovatorism : mai bine imiți și ai succes, decât să încerci cu orice preț să fi inovator și să nu realizezi nimic!

trebuie să ai ca biserică :

1. un scop de la Dumnezeu și
2. un proces bine definit cu care să atingi scopul .. care să fie repetabil, imitabil, transformator,  clar, eficient și croit pentru a atinge scopul...

Degeaba ai cea mai tare rugăciune, cea mai tare predică, etc: dacă nu ai (prov 10.10) abilitatea potrivită pentru acum și aici nu vei crește... trebuie continuu să cauți să te ascuți și să dobândești abilitățile necesare timpului în care suntem și care sunt necesare în orașul tău!!!

Cum ne purtăm cu proștii?

Proverbe 26:4  Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el.
Proverbe 26:5  Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept.

(prostul e o traducere mai adecvată înțelesului uzual al termenului decât nebunul lui Cornilescu)

Cine sunt proștii? 

Proștii din Proverbele lui Solomon sunt cei neinițiați în viață, mujicii, adolescenții timpurii sau târzii, iresponsabilii veseli:) sau triști...
Oamenii fără suficientă experiență, care încă nu au trecut prin toate examenele vieții, dar care pretind că sunt la același nivel cu cei care au trecut cu bine examenele vieții...
Sunt diferiți de ”batjocoritori”, sau rebeli. Aceștia sunt profesioniștii în prostie. Cei care i-au băut adânc conținutul și s-au confruntat cu consecințele devastatoare ale prostiei și totuși au ales să rămână în aceeași barcă cu ea și să fie definiți de ea.
Proști avem șansa să fim noi în multe domenii ale vieții și mulți sau majoritatea dintre semenii noștrii.
Nu vă supărați! Trebuie să avem o minimă simpatie și empatie cu prostul! Nu e așa de diferit de majoritatea dintre noi! ):
Cine trece la școala prostiei devine înțelept.
Cine cade la școala prostiei devine batjocoritor.
Ce să facem când proștii de lângă noi se manifestă?
Cele două versete întotdeauna m-au intrigat prin alăturarea lor și prin soluțiile diametral opuse pe care le dau la relaționarea cu prostul.
Ce e la fel?
1. În ambele versete, prostul se manifestă prin cuvinte, atitudini, fapte și noi suntem în postura de martori la respectiva demostrație publică de imbecilism.
2. În ambele versete suntem în fața alegerii de a interacționa sau de a ne abține să interacționăm cu prostul și prostia lui.
Ce e diferit?
1. În primul caz, prostul caută aderenți, caută să racoleze suport pentru opinia lui publică. (asemănare cu el)
2. În al doilea caz, prostul se pretinde deștept detaliind poziția lui „înțeleaptă” și „chibzuită.” (înțelepciune)
3. (să nu te asemeni cu el) În prima ipostază prostul nu discută, el perorează. E convins de poziția pe care stă și se află în campanie de diseminare a ideilor sale minunate. În cazul acesta prostul nu mai e dispus să discute despre cum și de ce a ajuns la concluziile pe care le are, ci doar predă și recită cu convingere.
Când prostul e în campanie, n-are rost să facem și noi campanie. Chiar dacă avem dreptate. Prostului nu îi răspunzi la convingeri ferme proaste cu convingeri ferme bune. N-are rost să semănăm cu el în zelul de a convinge prin măreția ideii și nu prin forța argumentului.
Dacă suntem în campanie și noi, chiar dacă avem dreptate vom semăna cu prostul.
4. (să nu se creadă înțelept) Când prostul elucubrează despre cât de înțelepte sunt opiniile lui, și care sunt motivele pentru care el ține la convingerile lui proaste, atunci e momentul să discutăm și să argumentăm (cu empatie, calm și clar) de ce și cum convingele lui nu sunt cele mai bune și de ce ar trebui să accepte alternative!
Concluzie:
Haideți să discutăm cu deschidere și cele mai profunde convingeri ale noastre, niciodată nu știm din ce morman de prostie a altora sau personală izvorăsc!
Haideți să nu ne trâmbițăm cu aroganță convingerile înainte de a fi încercate de viață, de oameni mai vechi , de cei care au poziții diferite și de cei mai înțelepți ca noi!
Vom fi auziți doar de proștii care NU sunt în campanie! Când proștii sunt în campanie hai să găsim ceva mai bun de făcut cu timpul și energia noastră decât să le combatem ideile!
Când proștii își argumentează cu deschidere poziția, e momentul să le suflăm cu dragoste în castelul de cărți!
Haideți să iubim proștii! Suntem încă în așa mare măsură cetățeni ai patriei lor!

Legământul Legii și cel al Harului – mic ghid de utilizare!

Exod 19:5  Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu;

Exod 19:6  Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.”

Matei 5:13  Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.

Matei 5:14  Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.

Matei 5:15  Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Matei 5:16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Ce e la fel?

1. Ambele categorii de oameni care intră în legământ cu Dumnezeu devin reprezentanți (preoți) ai Lui pentru ceilați oameni.
2. Reprezentanții (preoții) nu trăiesc pentru ei înșiși, ci pentru Cel care i-a desemnat ca și ambasadori.
3. Eficiența reprezentării și sub vechiul legământ și sub cel nou este dată de ascultarea reprezentanților: ”dacă veți asculta”, ”dacă veți păzi”/ ”dacă sarea își pierde gustul”, ”să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor” – prin ”fapte bune”.

Ce e diferit?

1. În legământul legii: oamenii devin ai lui Dumnezeu ”dacă” ascultă și ”dacă” păzesc. În legământul harului: noi suntem sarea pământului și lumina lumii, nu prin ascultarea noastră, ci prin Hristos.

Concluzie:

Există o diferență infinită din a-ți extrage identitatea din ce faci, sau din ce s-a făcut pentru tine!

În Vechiul Legămând facem pentru a deveni, pentru a aparține!

Deci identitatea persoanei se formează prin meritele personale!

În Noul Legământ facem pentru că suntem!

Identitatea persoanei este formată și dăruită de Dumnezeu fără vreun merit personal!

În ambele legăminte menirea noastră de reprezentanți se exprimă prin fapte concrete de ascultare. Fapte zilnice, ritmice, constante, mărunte sau excepționale care să demonstreze caracterul jertfitor al Celui care ne trimite să-L reprezentăm.

Dacă nu ne trăim menirea în Noul Legământ, suntem paradoxal, iubiți pentru că ce suntem, suntem prin har, dar devenim inutili, nefolositori, buni de nimic, buni doar de gunoi (de aruncat) pentru că nu vrem să ascultăm și să-L reprezentăm pe El, ci reprezentăm tot egoul și interesele noastre.

Aceasta este tragedia trăirii sub har: primim nemeritat har, dar ne încăpățânăm să nu învățăm stilul de viață al harului: Refuzăm să dăm harul mai departe făcând bine celor ce ne fac rău, adică celor care nu îl merită!

Haideți să facem ceea ce suntem: să fim agenți ai harului și bunătății (ai sării și luminii) între și pentru oamenii stricați (sarea) și între și pentru oamenii întunericului (lumina)!

Munca: sclavi sau oameni liberi?

Exo 5:9  Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci.”  - zice Faraon când i se cere să de-a drumul sclavilor evrei să se închine lui Dumnezeu!

Cine e stăpânul meu să îmi spună cât să muncesc?

Evident Faraon se credea stăpânul ultim al sclavilor evrei.

Noi nu mai suntem în sclavagism. Sau poate încă în mintea noastră suntem?

Dacă în mod conștient Isus e stăpânul meu, munca mea (în profesie și acasă sau altundeva) va fi a Lui.

Dacă eu în mod conștient mă consider stăpânul muncii mele (cel care decide cota de muncă, intensitatea, scopul și motivele muncii mele) munca se complică...

Unii dintre noi, din felul în care vorbim, dăm impresia că suntem scalvii moderni ai slujbei și șefilor noștrii: să ne auzim când spunem: „nu mai pot, munca mea mă epuizează.”; „sunt disperat de modul în care se poartă șefii cu mine”

Suntem scalvi? Nu putem să plecăm de acolo? Nu putem să negociem? Nu putem să nu ne îngrijorăm atunci când luăm decizii de a merge la timp acasă sau de a confrunta un coleg sau un șef?

Dacă răspunsul e că „nu putem”. S-ar putea să fim încă în sclavie.

Dacă suntem sclavii noștrii (serviciului, șefilor): Dacă slujba noastră nu e doar slujba care ne dă finanțe, ci e identitatea noastră de care depinde însăși supraviețuirea noastră... atunci avem nevoie să auzim vestea bună că suntem liberi!

Dacă suntem proprietatea lui Isus și nu a noastră, dacă El e siguranța noastră materială și nu slujba, dacă El e cel care ne dă identitate și nu poziția noastră sau relațiile noastre de la slujbă, atunci suntem liberi.

Povara Lui este întotdeauna ușoară.

Munca pentru El va fi întotdeauna în odihnă.

Odihna că suntem siguri și că subzistența noastră e asigurată în mod ultim de El și nu de noi.

Odihna că El ne dă identitate și semnificație și nu poziția sau slujba noastră.

Atunci munca va fi doar muncă și nu sclavie.

Suntem liberi, deci hai să trăim liberi!

Cum să stăpânim spiritual orașul?

Gen 22:16  şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

Gen 22:17  te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei.

Gen 22:18  Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!”

Binecuvântarea lui Avraam urmărește Israelul: ”vei stăpâni cetățile vrăjmașilor.”

Evreii domină financiar de multe ori piețele de capital și comerțul în însăși țările care îi dușmănesc ca și națiune.

Sub noul legământ noi în Hristos (sămânța lui Avraam) noi moștenim această binecuvântare. Nu doar fizic (bogăția și conducerea administrativă), ci mai ales spiritual.

Dacă un oraș e dominat de frică, îngrijorare, materialism, corupție, vicii,etc. Noi avem promisiunea și dreptul de a stăpâni spiritual cetățile (orașele) care sunt sub aceste principalități demonice.

Suntem binecuvântați cu această binecuvântare. Și orașele noastre sunt binecuvântate doar în măsura în care ne asumăm identitatea de sămânță a lui Avraam în Hristos!

Cum să stăpânim spiritual orașele noastre?

Legământul lui Dumnezeu cu Avraam și promisiunea aceasta a fost dată când Avraam a fost dispus să sacrifice ce îi era mai drag pentru Dumnezeu.

Când noi ca și sămânță a lui Isus ne vom aduce aminte de drepturile care sunt parte a cine suntem (promise de Stăpân) și când vom sacrifica tot ce ne e mai drag pentru a căuta mai întâi Împărăția și Justificarea (rostul și destinul nostru) lui Dumnezeu, atunci vom experimenta dominația asupra dușmanilor noștrii din locurile cerești!

Și vom domina dușmanii în viețile personale, în familiile noastre și apoi în orașele noastre. Acestea se vor schimba pentru gloria lui Dumnezeu!