Munca: sclavi sau oameni liberi?

Exo 5:9  Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci.”  - zice Faraon când i se cere să de-a drumul sclavilor evrei să se închine lui Dumnezeu!

Cine e stăpânul meu să îmi spună cât să muncesc?

Evident Faraon se credea stăpânul ultim al sclavilor evrei.

Noi nu mai suntem în sclavagism. Sau poate încă în mintea noastră suntem?

Dacă în mod conștient Isus e stăpânul meu, munca mea (în profesie și acasă sau altundeva) va fi a Lui.

Dacă eu în mod conștient mă consider stăpânul muncii mele (cel care decide cota de muncă, intensitatea, scopul și motivele muncii mele) munca se complică...

Unii dintre noi, din felul în care vorbim, dăm impresia că suntem scalvii moderni ai slujbei și șefilor noștrii: să ne auzim când spunem: „nu mai pot, munca mea mă epuizează.”; „sunt disperat de modul în care se poartă șefii cu mine”

Suntem scalvi? Nu putem să plecăm de acolo? Nu putem să negociem? Nu putem să nu ne îngrijorăm atunci când luăm decizii de a merge la timp acasă sau de a confrunta un coleg sau un șef?

Dacă răspunsul e că „nu putem”. S-ar putea să fim încă în sclavie.

Dacă suntem sclavii noștrii (serviciului, șefilor): Dacă slujba noastră nu e doar slujba care ne dă finanțe, ci e identitatea noastră de care depinde însăși supraviețuirea noastră... atunci avem nevoie să auzim vestea bună că suntem liberi!

Dacă suntem proprietatea lui Isus și nu a noastră, dacă El e siguranța noastră materială și nu slujba, dacă El e cel care ne dă identitate și nu poziția noastră sau relațiile noastre de la slujbă, atunci suntem liberi.

Povara Lui este întotdeauna ușoară.

Munca pentru El va fi întotdeauna în odihnă.

Odihna că suntem siguri și că subzistența noastră e asigurată în mod ultim de El și nu de noi.

Odihna că El ne dă identitate și semnificație și nu poziția sau slujba noastră.

Atunci munca va fi doar muncă și nu sclavie.

Suntem liberi, deci hai să trăim liberi!