sâmbătă, 26 iulie 2014

Cum ne purtăm cu proștii?


Proverbe 26:4  Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el.
Proverbe 26:5  Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept.

(prostul e o traducere mai adecvată înțelesului uzual al termenului decât nebunul lui Cornilescu)
Cine sunt proștii? 
Proștii din Proverbele lui Solomon sunt cei neinițiați în viață, mujicii, adolescenții timpurii sau târzii, iresponsabilii veseli:) sau triști...
Oamenii fără suficientă experiență, care încă nu au trecut prin toate examenele vieții, dar care pretind că sunt la același nivel cu cei care au trecut cu bine examenele vieții...
Sunt diferiți de ”batjocoritori”, sau rebeli. Aceștia sunt profesioniștii în prostie. Cei care i-au băut adânc conținutul și s-au confruntat cu consecințele devastatoare ale prostiei și totuși au ales să rămână în aceeași barcă cu ea și să fie definiți de ea.
Proști avem șansa să fim noi în multe domenii ale vieții și mulți sau majoritatea dintre semenii noștrii.
Nu vă supărați! Trebuie să avem o minimă simpatie și empatie cu prostul! Nu e așa de diferit de majoritatea dintre noi! ):
Cine trece la școala prostiei devine înțelept.
Cine cade la școala prostiei devine batjocoritor.
Ce să facem când proștii de lângă noi se manifestă?
Cele două versete întotdeauna m-au intrigat prin alăturarea lor și prin soluțiile diametral opuse pe care le dau la relaționarea cu prostul.
Ce e la fel?
1. În ambele versete, prostul se manifestă prin cuvinte, atitudini, fapte și noi suntem în postura de martori la respectiva demostrație publică de imbecilism.
2. În ambele versete suntem în fața alegerii de a interacționa sau de a ne abține să interacționăm cu prostul și prostia lui.
Ce e diferit?
1. În primul caz, prostul caută aderenți, caută să racoleze suport pentru opinia lui publică. (asemănare cu el)
2. În al doilea caz, prostul se pretinde deștept detaliind poziția lui „înțeleaptă” și „chibzuită.” (înțelepciune)
3. (să nu te asemeni cu el) În prima ipostază prostul nu discută, el perorează. E convins de poziția pe care stă și se află în campanie de diseminare a ideilor sale minunate. În cazul acesta prostul nu mai e dispus să discute despre cum și de ce a ajuns la concluziile pe care le are, ci doar predă și recită cu convingere.
Când prostul e în campanie, n-are rost să facem și noi campanie. Chiar dacă avem dreptate. Prostului nu îi răspunzi la convingeri ferme proaste cu convingeri ferme bune. N-are rost să semănăm cu el în zelul de a convinge prin măreția ideii și nu prin forța argumentului.
Dacă suntem în campanie și noi, chiar dacă avem dreptate vom semăna cu prostul.
4. (să nu se creadă înțelept) Când prostul elucubrează despre cât de înțelepte sunt opiniile lui, și care sunt motivele pentru care el ține la convingerile lui proaste, atunci e momentul să discutăm și să argumentăm (cu empatie, calm și clar) de ce și cum convingele lui nu sunt cele mai bune și de ce ar trebui să accepte alternative!
Concluzie:
Haideți să discutăm cu deschidere și cele mai profunde convingeri ale noastre, niciodată nu știm din ce morman de prostie a altora sau personală izvorăsc!
Haideți să nu ne trâmbițăm cu aroganță convingerile înainte de a fi încercate de viață, de oameni mai vechi , de cei care au poziții diferite și de cei mai înțelepți ca noi!
Vom fi auziți doar de proștii care NU sunt în campanie! Când proștii sunt în campanie hai să găsim ceva mai bun de făcut cu timpul și energia noastră decât să le combatem ideile!
Când proștii își argumentează cu deschidere poziția, e momentul să le suflăm cu dragoste în castelul de cărți!
Haideți să iubim proștii! Suntem încă în așa mare măsură cetățeni ai patriei lor!






miercuri, 23 iulie 2014

Legământul Legii și cel al Harului – mic ghid de utilizare!



Exod 19:5  Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu;
Exod 19:6  Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.”

Matei 5:13  Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.
Matei 5:14  Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.
Matei 5:15  Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
Matei 5:16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Ce e la fel?
  1. Ambele categorii de oameni care intră în legământ cu Dumnezeu devin reprezentanți (preoți) ai Lui pentru ceilați oameni.
  2. Reprezentanții (preoții) nu trăiesc pentru ei înșiși, ci pentru Cel care i-a desemnat ca și ambasadori.
  3. Eficiența reprezentării și sub vechiul legământ și sub cel nou este dată de ascultarea reprezentanților: ”dacă veți asculta”, ”dacă veți păzi”/ ”dacă sarea își pierde gustul”, ”să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor” – prin ”fapte bune”.
Ce e diferit?
  1. În legământul legii: oamenii devin ai lui Dumnezeu ”dacă” ascultă și ”dacă” păzesc. În legământul harului: noi suntem sarea pământului și lumina lumii, nu prin ascultarea noastră, ci prin Hristos.
Concluzie:
Există o diferență infinită din a-ți extrage identitatea din ce faci, sau din ce s-a făcut pentru tine!
În Vechiul Legămând facem pentru a deveni, pentru a aparține!
Deci identitatea persoanei se formează prin meritele personale!
În Noul Legământ facem pentru că suntem!
Identitatea persoanei este formată și dăruită de Dumnezeu fără vreun merit personal!
În ambele legăminte menirea noastră de reprezentanți se exprimă prin fapte concrete de ascultare. Fapte zilnice, ritmice, constante, mărunte sau excepționale care să demonstreze caracterul jertfitor al Celui care ne trimite să-L reprezentăm.
Dacă nu ne trăim menirea în Noul Legământ, suntem paradoxal, iubiți pentru că ce suntem, suntem prin har, dar devenim inutili, nefolositori, buni de nimic, buni doar de gunoi (de aruncat) pentru că nu vrem să ascultăm și să-L reprezentăm pe El, ci reprezentăm tot egoul și interesele noastre.
Aceasta este tragedia trăirii sub har: primim nemeritat har, dar ne încăpățânăm să nu învățăm stilul de viață al harului: Refuzăm să dăm harul mai departe făcând bine celor ce ne fac rău, adică celor care nu îl merită!

Haideți să facem ceea ce suntem: să fim agenți ai harului și bunătății (ai sării și luminii) între și pentru oamenii stricați (sarea) și între și pentru oamenii întunericului (lumina)!

marți, 15 iulie 2014

Munca: sclavi sau oameni liberi?

Exo 5:9  Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci.”  - zice Faraon când i se cere să de-a drumul sclavilor evrei să se închine lui Dumnezeu!
Cine e stăpânul meu să îmi spună cât să muncesc?
Evident Faraon se credea stăpânul ultim al sclavilor evrei.
Noi nu mai suntem în sclavagism. Sau poate încă în mintea noastră suntem?
Dacă în mod conștient Isus e stăpânul meu, munca mea (în profesie și acasă sau altundeva) va fi a Lui.
Dacă eu în mod conștient mă consider stăpânul muncii mele (cel care decide cota de muncă, intensitatea, scopul și motivele muncii mele) munca se complică...
Unii dintre noi, din felul în care vorbim, dăm impresia că suntem scalvii moderni ai slujbei și șefilor noștrii: să ne auzim când spunem: „nu mai pot, munca mea mă epuizează.”; „sunt disperat de modul în care se poartă șefii cu mine”
Suntem scalvi? Nu putem să plecăm de acolo? Nu putem să negociem? Nu putem să nu ne îngrijorăm atunci când luăm decizii de a merge la timp acasă sau de a confrunta un coleg sau un șef?
Dacă răspunsul e că „nu putem”. S-ar putea să fim încă în sclavie.
Dacă suntem sclavii noștrii (serviciului, șefilor): Dacă slujba noastră nu e doar slujba care ne dă finanțe, ci e identitatea noastră de care depinde însăși supraviețuirea noastră... atunci avem nevoie să auzim vestea bună că suntem liberi!
Dacă suntem proprietatea lui Isus și nu a noastră, dacă El e siguranța noastră materială și nu slujba, dacă El e cel care ne dă identitate și nu poziția noastră sau relațiile noastre de la slujbă, atunci suntem liberi.
Povara Lui este întotdeauna ușoară.
Munca pentru El va fi întotdeauna în odihnă.
Odihna că suntem siguri și că subzistența noastră e asigurată în mod ultim de El și nu de noi.
Odihna că El ne dă identitate și semnificație și nu poziția sau slujba noastră.
Atunci munca va fi doar muncă și nu sclavie.
Suntem liberi, deci hai să trăim liberi!