Meditație la Treime - cum să trăiești fascinat la nesfârșit?

Vă provoc la un exercițiu de imaginație.

Imaginați-vă cum arată o relație perfectă?

Vă rog opriți-vă un minut și cu ochii închiși imaginați-vă...

Ce ați gândit, ce ați simțit, ce ați experimentat când v-ați gândiți la așa ceva?

Acum luați tot ce aveți în minte mai frumos, mai pur, mai curat, mai altruist, mai generos, mai blând, tandru, aventuros, puternic, etc. și înmulțiți cu un infinit.

Așa se manifestă Tatăl înspre Fiul și înspre Duhul Sfânt și toate persoanele Treimii între ele. Așa se manifestă în fiecare secundă și așa se vor manifesta în veșnicie fără vreun păcat sau urmă de mizerie sau necurăție în ele. Doar să respiri aerul rarefiat și pur al armoniei totale și perfecte și fără cusur e o uimire ce te lasă fără cuvinte...

Blândețea și serviabilitatea infinită, considerația, respectul, jocul, surprizele continue cu iubire și gesturi, afirmații și dovezi de afecțiune...

Acesta este dansul perfect și intens al perfecțiunii lui Dumnezeu, al iubirii incandescente dintre persoanele treimii. Acest dans e revărsat  apoi cu abundență prin Hristos și prin Duhul Sfânt în inimile noastre. Acesta este dansul care a pus în mișcare universul, care a dus la ideea timpului, spațiului și materiei, acesta e dansul din care a rezultat ideea de om și ideea ca tu și cu mine să fim...

Adevărul e că Dumnezeu a intenționat ca noi oamenii, tu și cu mine să fim parte din acest dans al iubirii și perfecțiunii și intimității și pasiunii: noi suntem prin Hristos în acest dans al dragostei perfecte...

Întrebarea care se pune e de ce trăim vieți placide, letargice, moi, previzibile, fără putere, fără entuziasm, fără autenticitate, fără foc și fără pasiune?

De ce nu experimentăm ca și creștini această dragoste perfectă? De ce nu o manifestăm între noi? Nu doar între noi în comunitățile noastre, ci de multe nu o arătăm celor mai apropiați: soțului și copiilor noștrii?

De ce nu trăim marcați de faptul că noi am experimentat această dragoste și bucuria acestei intimități? De ce nu dispunem de energia necesară să lăsăm fluviul iubirii Lui să dea pe din afară înspre cei care ne înconjoară?

Hristos e calea cea nouă și vie înspre Tatăl și plăcerea maximă a Duhului e să ni-l descopere pe Tatăl și pe Fiul...

Toată Treimea e la dispoziția noastră și fiecare vom experimenta din acest dans cât vrem.

Tu cât de mult îți dorești asta? Eu?

imaginea din post luată de aici: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Andrej_Rubl%C3%ABv_-_Holy_Trinity_-_WGA20456.jpg

Ritualul - cum să-L trișăm eficient pe Dumnezeu?

Mat 3:7 -9  Dar cînd a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpîrci, cine v'a învăţat să fugiţi de mînia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

De ce îi acuză Ioan pe farisei ?

De ipocrizie.

Ei nu îl voiau pe Dumnezeu, ci doar binecuvântarea și protecția Lui.

Tu?

Ei nu voiau un stil de viață în ascultare de Dumnezeu (roadele), ci doar o poliță de asigurare de incendiu (față de focul iadului). Ritualul sau polița în cazul textului de mai sus era botezul, dar principiul acoperă toate situațiile de ritual.

De câte ori renunț la păcate DOAR ca să-mi scot zgomotul deranjant al conștiinței  din minte? Doar să scap de ”pretențiile” lui Dumnezeu ca apoi să pot face din nou ce vreau eu?

De câte ori îl vreau pe Dumnezeu DOAR pentru a scăpa de ziua dreptății finale când fiecare vom culege ce semănăm?

Dumnezeu mă vrea pe mine și eu îi dau de atâtea ori DOAR un ritual.

Se poate și altfel?

Prin moartea și învierea Lui Hristos dosarul meu și dosarul tău e rezolvat odată pentru totdeauna înaintea Lui.

El ne-a scăpat de mânia viitoare. A luat-o asupra Sa.

Mi se aplică ce a făcut Isus pe cruce doar dacă îmi pun încrederea în dragostea arătată de El și îl accept ca și stăpân mai bun al vieții mele decât sunt eu și doar atunci viața mea va produce roade bune.

Dacă mă încred în El și nu în mine, voi înțelege că ”pretențiile” lui Dumnezeu sunt binele suprem pentru mine și nu lagărul pe care trebuie să-l suport.

Dacă însă în mod constant văd în mine doar tendința de a-l folosi pe Dumnezeu ca poliță de asigurare de incendiu pot să îmi pun într-adevăr întrebarea dacă sunt sau nu în credință.

Dumnezeu îi iubește pe toți necondiționat: și pe cei care aleg să trăiască pentru El și pe cei ritualici care doar îl folosesc pe Dumnezeu pentru propriile interese.

Dar Dumnezeu are o relație doar cu cei care se pocăiesc (renunță la viața trăită pentru sine) și încep să trăiască în dăruire de sine pentru Dumnezeu și pentru alții!

Dacă sunt al lui Hristos pot să trăiesc roditor și să răspund zilnic cu pocăință și încredere CÂND EȘUEZ. Nu de frica mâniei, ci de dragul celui care din dragoste a îndepărtat DEJA mânia de la mine.

Doamne iartă-mă că de atâtea ori uit de iertarea și libertatea pe care mi-ai dat-o murind pe cruce și fac ritualuri pentru a câștiga ceva ce Tu mi-ai dat gratis și fără limită la crucea Ta!

Iar cei ce ȘTIU că ce își doresc de la Dumnezeu e doar binecuvântarea și protecția Lui, dar nu și conducerea Lui... vor avea protecția și binecuvântarea lumii (câtă binecuvântare și protecție poate da lumea asta) iar la final vor experimenta doar mânia Lui! Asta indiferent cu câte ritualuri și liturghii religioase (de duminica, joia și sărbătorile religioase) îl îndoapă pe Dumnezeu în viața asta!

E bine de știut! Ipocrizia: cum că vrei să îl urmezi pe Dumnezeu, dar de fapt nu vrei decât să-L folosești pe post de Moș Crăciun nu ajută!

imaginea din post luată de aici: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Crucession_Davidovo-Elizarovo_Guslitci_Moscow_reg_8504.jpg

De ce e creștinismul imposibil: când lăsăm limitele noastre să ne definească.

Creștinismul e imposibil. Cea mai mare poruncă: să-L iubești pe Dumnezeu cu tot ce ai: minte, emoții, voință, imaginație, energie fizică etc. e imposibilă. După cum ști bine și tu și eu.

Constituția creștinismului: predica de pe munte – cu întoarcerea obrazului, facerea de bine ca răspuns răului ce ni se face și tot ce e acolo – e imposibil de trăit. Ști și tu, o știu și eu.

Cei ce încearcă să fie creștini și să-L iubească pe cont propriu fără să se fi întâlnit în mod personal cu Dumnezeu își trăiesc viața într-o șaradă moralistă. E aiurea să încerci să îl iubești pe cineva pe care nu îl cunoști personal, ci doar din spusele popilor sau ale altora.

De fapt și încercarea de a iubi pe cineva (pe oricine) fără a cunoaște sursa adevăratei iubiri și a fi conectat la această sursă e o încercare meritorie, dar care în final se sfârșește fie în condescendență (vezi ce bun sunt – mândrie), fie în dezamăgire cu propria neputință (nu sunt în stare să iubesc pe altcineva cu dăruire de sine)

Dumnezeu nu ne cere să fim creștini pe cont propriu! Creștinismul e o relație și nu o religie. De aceea Creștinismul începe cu Porunca iubirii lui Dumnezeu pentru că acolo e adresa iubirii. Dumnezeu e iubire și El e cel care ne învață și ne împuternicește să iubim.

Nu putem să-L iubim pe Dumnezeu fără Dumnezeu. Sf. Ap. Pavel spune în Romani 5.5 ” Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile voastre prin Duhul Sfânt.” Noi nu putem fabrica dragoste de Dumnezeu. E nevoie ca Dumnezeu dragostea - Sfântul Duh să vină în noi și să producă iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele.

Sfânta Treime e un ocean nelimitat și un fluviu nesecat de iubire. Între Cele Trei persoane ale Treimii curge o iubire necondiționată și perfectă. Când Sfântul Duh vine în duhul nostru omenesc devenim parte a fluxului de iubire din Sfânta Treime și Sfântul Duh încarcă bateria inimii noastre cu iubirea din Treime pentru Tatăl și pentru Fiul și pentru oricare ființă omenească cu care ne e dat să ne întâlnim și să interacționăm.

Mântuitorul spune că Tăticul nostru e bun și că dă daruri bune celor ce i le cer. Și mai spune că dacă noi vom cere lucruri bune, El ne va da SURSA lucrurilor bune: adică pe Sfântul Duh care va veni să locuiască în noi și să împlinească prin noi marea poruncă. Hai să cerem Sfântul Duh. O întâlnire reală și personală cu Sfântul Duh!

Creștinismul e imposibil pentru noi. E posibil în Sfânta Treime. Dacă Sfântul Duh vine în noi creștinismul nostru intră în sfera posibilului. Aceasta e fascinația și climaxul de intensitate pe care duhul uman a fost creat să îl experimenteze: iubirea divină care curge prin noi înapoi înspre Dumnezeu și în afară înspre toți cei care ne înconjoară. Așa viața creștină e posiblă, alfel e o jalnică autoînșelare.

Te-ai întâlnit vreodată ca și adult în mod personal cu Hristos? Dacă da, te conectezi zilnic la El ca și sursă a iubirii? Te disciplinezi zilnic să te golești de egoismul tău și să te lași umplut de iubirea Lui? Ști să primești iubirea Lui? Să te înmoi în ea, să te desfătezi în ea, să te bucuri de ea? Comunici zilnic cu Hristos, cu Tăticul, cu Sfântul Duh? Îți împărtășești viața celui ce te iubește mult mai mult ca tine însuți? Îți găsești plăcerea în El?

Încearcă o dată să vi în prezența lui fără agendă, doar de dragul Lui, doar ca să îl cunoști și să îl experimentezi. Învață să ai încredere și să te abandonezi în brațele Celui care a dat ce a avut mai scump pentru tine! Propria lui viață. Ești iubit și îl ai pe El la dispoziția ta: asta e baza creștinismului posibil!

imaginea din post luată de aici: 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/%D0%A2%D1%80%D0%BE%D0%B9%D1%86%D0%B0._%D0%94%D1%80%D1%83%D0%B3%D0%B0%D1%8F_%D1%87%D0%B2%D1%8D%D1%80%D1%86%D1%8C_18_%D1%81%D1%82.jpg

Dumnezeul schizofrenic? - partea a 2-a : clarificări!

Un prieten mi-a răspuns în privat. Sper în curând să pot să public răspunsul său. Până atunci ce urmează e o parte din răspunsul meu la obiecțiile lui. 

Caracterul lui Dumnezeu nu se schimbă. Caracterul lui Dumnezeu e reflectat deplin în Hristos: care își dă viața pentru toți și ne spune că asta e iubirea adevărată pe care și noi trebuie să o primim gratis de la El, dar care apoi va trebui să o lăsăm să curgă prin noi... Chiar dacă în trecut se părea că a te răzbuna cu moarte, mutilare sau ce o fi (talionul) la răul care ți-a fost făcut e ceva poruncit divin, Isus spune: acum vă arat de fapt cum sunt eu (Dumnezeu), adică: iubiți-i pe cei care vă ucid, faceți-le bine celor care vă persecută, rugați-vă pentru ei ... pentru ca să fiți ca și Tatăl meu (și implict ca și Mine)

Deci aici nu mai e vorba de uciderea dușmanilor, ci de iubirea lor, așa cum Hristos a făcut-o pe cruce.

E evident vorba de revelație progresivă în VT. 

Dar modul în care Dumnezeu se manifestă în aspecte ale vt nu sunt în complet acord cu caracterul lui Dumnezeu reflectat în Isus. 

Isus nu a schimbat caracterul lui Dumnezeu când a spus: Că până acum era dinte pentru dinte, dar acum oricine se mânie...

Care era caracterul lui Dumnezeu în VT?

Tot timpul caracterul lui a fost ca și al lui Isus: iubire pentru ură și bine pentru rău! Asta e definiția harului. Pe vremea Legii (nu că harul nu ar fi existat, ci doar încă nu fost descoperit pe deplin) ”Harul și adevărul au venit prin Hristos.

Caracterul lui Dumnezeu nu era niciodată: ”omoară-i pe toți și să nu cumva să uiți copiii!”

Dar Dumnezeu a ales să acționeze progresiv și să descopere după puterea de înțelegere a celor din vremile respective. 

Nu că Dumnezeu s-ar fi schimbat vreodată. Chiar dacă a dat porunci de genul: ”omoară-i pe toți și nu uita și pruncii” Eu cred că a făcut-o pentru a se încadra în capacitatea lor de înțelegere la acele vremi despre fișa de post al unei zeități capabile să protejeze o națiune.

Bineînțeles, eu nu sunt calvinist să cred că Dumnezeu face răul și el orchestrează răul. Cred că e drept și pedepsește (din dragoste, nu din iritabilitate și nestăpânire). 

Uitându-mă la Isus, eu nu cred că Dumnezeu a fost vreodată încântat de moartea copiilor care nu aveau nici o vină pentru că părinții lor au luat-o razna. 

Cred că Dumnezeu întotdeauna a vrut să ia copiii în brațe și să îi binecuvânte așa cum a descoperit Isus. Iar faptul că a poruncit atunci să fie omorâți nu este o reflectare completă a caracterului său, ci doar o umbră a caracterului Său.

Cum zice Wesley: dacă Dumnezeu face răul: atunci e mai rău ca satan, că măcar de la satan te aștepți să facă răul. 

Cred că pentru a exista posibilitatea dragostei, El îngăduie liberul arbitru și în consecință răul. Cred că El știe ce vor face ăia răii și îngăduie și cred că e un tată bun care lasă și corecții peste ai Lui uneori foarte dureroase. 

Majoritatea corecțiilor din VT nu sunt direct din partea Lui, ci doar îi lasă pe alții să îi atace. Nu să îi traumatizeze în exces ca și cum au făcut-o de fapt și asirienii și babilonienii (pentru care au încasat-o și ei la rândul lor)
Deci cred că a vedea acele acte ale lui Dumnezeu în VT care sunt în aparentă contradicție cu caracterul Său revelat în Hristos (omoară copiii, în contrast cu i-a luat în brațe și i-a binecuvântat sau: ucide-i pe toți în contrast cu: binecuvântează-ți dușmanii, fă bine celor ce îți fac rău) reflectă de fapt caracterul constant al lui Dumnezeu, dar care era la momentul acela voalat de ”neîmplinirea vremilor” și de ”nevenirea deplină” a harului încă în Hristos.

Cred, așa cum și tu remarci, că același caracter în imaginea lui completă care va fi descoperit în Hristos (era la fel și în VT - Vezi pasajul care se repetă constant și pe care teologii îl numesc esența caracterului lui Dumnezeu, care apare în Lege, Profeți, Psalmi: ”Dumnezeu e îndurător, milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate”. ) 

Doar că tot din dragoste Dumnezeu în VT procedează progresiv și nu dintr-o dată în a-și revela pe deplin caracterul (care a fost întodeauna îndelung răbdător și iubitor de dușmani) și uneori se pliază pe mentalitățile tribale și naționaliste ale acelor vremi pentru că doar atâta a crezut El că e bine să reveleze din pricina ”împietririi inimii” poporului Său. 

Voia deplină a lui Dumnezeu nu a fost niciodată mântuirea oamenilor prin Lege. Sau nu a intenționat niciodată ca o națiune să le disprețuiască și să le domine agresiv pe celelalte sau să le șteargă de pe fața pământului. Dumnezeu întotdeauna a fost slujitor și a vrut ca oamenii să-și exercite închinarea ca răspuns la dragostea Lui. 

Sunt multe implicații aici pentru o poziție sau alta. Voi mai scrie despre asta. Nu cred că trebuie să vă însușiți părerea aceasta. 

Aștept în continuare criticile voastre și obiecțiile voastre. Știu că pentru mulți dintre voi acest subiect e unul care vă pune pe gânduri sau vă nedumerește sau vă revoltă. Am nevoie și avem nevoie probabil de dialog pe tema asta. 

Dumnezeul schizofrenic: Dumnezeul genocidului și imprecațiilor față în față cu Dumnezeul iubirii nemărginite în Hristos

Mulți dintre noi cei care credem în infailibilitatea Scripturii avem o strângere de inimă citind pasajele Vechiul Testament în care Dumnezeu poruncește exterminarea completă a unor națiuni întregi. Toată Scriptura e inspirată, dar nu toată Scriptura are aceași valoare în a descoperi caracterul lui Dumnezeu.

”Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Hristos”. ”Dumnezeu a vorbit în trecut în multe feluri, dar la finalul acestor vremi ne-a vorbit prin Fiul, care este oglindirea slavei lui, întipărirea exactă a ființei Lui” Isus spune că Ioan a fost cel mai mare profet dintre cei dintre cei aflați sub vechiul legământ, dar El, Hristos are o mărturie mai mare decât al lui Ioan și implicit decât toți cei de sub vechiul legământ.

”Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl” ”Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine” Prin contrast: nu prin lege, nu prin ritualurile VT. Cine l-a văzut pe Isus, l-a văzut pe Tatăl. În VT, Dumnezeu se descoperă pe sine după puterea de înțelegere a popoarelor primitive ale acelor vremi și pare uneori să fie similar cu zeitățile naționaliste și etnocentrice ale acelor vremi.

La fel cum un misionar merge într-o țară și treptat se întrupează în cultura acelor locuri și prin faptul că la început învață cultura și nu ia poziție față de lucrurile negative ale culturii, pare că în perioada de acomodare, el aprobă și aspectele negative ale culturii, la fel, Dumnezeu, ”din pricina împietririi inimii” lor se acomodează acelor mentalități, nu pentru că El este așa, ci pentru că el cunoaște gradul de deschidere și capacitatea de înțelegere a celor cu care El lucrează și pentru că vrea ca în final să le descopere adevărata imagine a Sa și să corecteze acele aspect negative pe care pare că și El le-ar susține.

Când combini cele două portrete ale lui Dumnezeu, iese o imagine compozită și falsă despre Dumnezeu, imagine care ne blochează pe mulți dintre noi să ne încredem pe deplin în El, pentru că ne zicem:

”Dumnezeu e bun, dar nu ști niciodată când îl apucă un acces de nervi din senin și cine știe ce vei păți! Nu poți să te încrezi în cineva cu personalități multiple. E impredictibil, capricios și instabil. ”

Evrei 10.1  În adevăr, Legea, care are UMBRA bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie.

Coloseni 2:16- 17 ” Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, cari sînt UMBRA lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. ”

Aspecte ale Vechiului Testament reflectă nu imaginea, ci umbra caracterului lui Dumnezeu. Ele nu arată adevărata persoană, caracterul, personalitatea, tridimensionalitatea ei, ci doar conturul neclar al ei. Umbra nu arată doar cum e persoana a cărei umbră e proiectată, ci și cum NU e acea persoană.

Nu Isus e ca Dumnezeu, ci Dumnezeu e ca Isus!

Isus nu e naționalist, misogin, homofob, arogant, sexist, cu agendă politică și materială, manipulativ și ambivalent. Dumnezeu e ca Isus: adevărat, iubitor, drept, integru, milostiv și iubitor al tuturor creațiilor pentru care și-a dat viața să le răscumpere de sub tirania păcatului și al lui Satan.

Nu am timp de mai multe detalii acum, dar mai vreau să scriu despre asta.

Deocamdată e cea mai bună explicație pe care o explorez despre imaginea combinată a lui Dumnezeu în VT și NT. Sunt curios ce credeți. Ar fi fain un dialog pe tema asta.

Cei care vreți să auziți mai multe și o explicație în detaliu a acestei poziții vă recomand să-l ascultați pe Greg Boyd aici:

http://whchurch.org/sermons-media/sermon/gods-shadow-activity

Ressurrection - How the Death in Our Egotistic and Small Lives is Defeated!

In the Resurrection God proves that the negative script that most of the people see on each evening on the news about this world is not the real one. Now, because of resurrection, His Eschatological reign is good and well and would be seen and felt at times during the history as a victorious march of His Kingdom and His Church. Hopefully sooner than later the Church, His people, will understand the reality that the King is alive and He rules. That the victory is past and now we are supposed to just live out this victory in our lives and to promote His rule in all the relationships and all our responsibilities and in the contact that we have with other people and with the world at large. 
Then, wherever we are, and whatever we do and say become points of contact between the  Glorious and Victorious Kingdom of God in us and everyone and everything else we connect with. Everything that we do is a communication environment in which we affirm either God’s rule or our rule!

The resurrection interprets the correct purpose and destination of the human beings and of the creation! The resurrection is part of the correct grid for interpreting life, humanity, history and creation. It ”sets things at rights”. (NT Wright) It is about God who rules over everything that seemed to somehow take the first hand in the affairs of the universe and of the individual and corporate destiny of humans.

Then life is not about my small world where I need to try hard to make things work in order to get a little slice of happiness.  And life is not a place where everything is measured after the conformity to the way I set this small universe of mine to function. And life is not about the bad or good treatment that my most precious and important ego receives. The life I have and the life of everybody that exists is about the place that I play together with everybody and everything else in His big Story and His big Script that is uncovering with every event of the everyday.

Colossians 1.19 “For in Him all the fullness of God was pleased to dwell and through Him to reconcile to Himself all things...”(ESV) We are reconciled to Himself, so that we can live for God – the purpose for which humanity exists in the first place. We are reconciled first of all not unto our comfort and assured salvation, but to Himself. The life we are supposed to live needs to have Christ as its content . And so, Jesus had had to resurrect, so that He can be the purpose and the content of our reconciled selves. 

That’s what we live for. For God. For Him we can employ daily the new powerful life that was brought by His resurrection. Colossians 3.4 “Christ who is your life...” and chapter 2.16 of Ephesians: “... and raised us up with Him and seated us with him in the heavenly places, in Christ Jesus.” 

The resurrection gives me and to all Christians the purpose and the content of our new life: Christ Himself! Him being our life, we are contained in His victorious resurrection. Because our new life appeared at Jesus’ resurrection, we are supposed to have that life manifested in our relationship with ourselves and with everybody and anything else in our day to day life.

That’s a message to be preached. I need to preach it daily to myself. Jesus, my life, the victorious one is the way to live minute by minute. Sometimes, it seems too good to be true. That’s how grace is!