Dumnezeu e de-al nostru

Matei 1:23  „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.

1. Isus îl aduce pe Dumnezeu mai aprope ca niciodată în istorie și devine cea mai clară descoperire a CINE și CUM e Dumnezeu! - care califică, calibrează și corectează hermeneutic toate descoperirile voalate ale lui Dumnezeu din Vechiul testament
2. Isus garantează și e calea înspre cea mai intimă formă de apropiere de Dumnezeire: locuirea noastră de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu: El e cel care e autorizat să boteze cu Duhul: El a fost primul om locuit în întregime de Duhul și El are dreptul și autoritatea să umple și să împuternicească cu Duhul...
3. Isus a locuit între oameni și va fi de atunci înainte pentru eternitate om: Dumnezeu cu unul și unul dintre ai noștrii!
4. Dumnezeu e accesibil, apropiat, iubitor și umil... poate și fără pompă, poate și fără slavă, poate și în chinuri și în respingere... și prin El și noi acum putem!

Dumnezeul imprevizibil! - Cum nu poți să ți-l imaginezi pe Dumnezeu în mod natural!

Dumnezeul care susține fiecare quark din materie și umple fiecare diviziune al spațiului matematic posibilă sau imposibilă se revarsă continuu într-o relație perfectă de prețuire, puritate, dăruire de sine cu abandonare.
Dumnezeu emană o frumusețe relațională care stinge orice dorință oricât de aprinsă ar fi.
Această frumusețe neverosimilă surprinde continuu ființele create care sunt în proximitatea Lui.
Heruvimii și serafimii spun într-o umire continuă UAU! Adică ”altfel”, ”sfânt”! continuu altfel și totuși același!
Aceasta e reacția pe care frumusețea și majestatea divină o stârnește în ființele create care sunt cel mai aprope de El!
Aceasta e reacția creaturii în fața cascadei infinite de creativitate și splendoare care e dumnezeirea!
Dumnezeul care aude UAU etern din partea tuturor ființelor cărora le e dat harul să îl vadă... aude îmbrăcat în trup uman: o vacă mugind alături de brațele mamei sale și oi behăind în proximitatea leagănului său.
Apoi ca și copil aude vorbele de dispreț ale copiilor din sat care îl consideră un ciudat și dojenelile adulților care consideră că se ia prea în serios.
Ca și adult, același Dumnezeu întrupat aude blestemele religioșilor zilei și cârtelile celor nemulțumiți de agenda Lui prea apolitică pentru gusturile lor.
Și în ultimă instanță aude ”răstigniți-L” din gura celor pentru a căror salvare moare, abandonându-se în mâinile ale căror tendoane, țesuturi și oase le-a conceput tot El, iar acum este zdrobit de chiar aceste mâini pe care le-a creat!
Acesta este Dumnezeul umil.
Dumnezeul care a avut ideea ta și a mea, a spațiului, materiei și timpului și acum se lasă respins, insultat și călcat în picioare de propria creatură.
Creatorul respins și scuipat în față de mine și de tine și de noi.
Creatorul care dă oricând adorarea cerului pe disprețul omului doar pentru a-l câștiga pe om înapoi.
Dumnezeul care întoarce bine pentru rău și bunătate pentru rebeliune și nepăsare!
Dumnezeul care iubește și se pleacă să spele tot gunoiul egoismului meu și al tău.
Dumnezeul umil!
Dumnezeul imprevizibil!

imaginea din post luată de aici: http://www.environmentalgraffiti.com/featured/charcoal-children-of-manila/6374

De ce e creștinismul imposibil: când lăsăm limitele noastre să ne definească.

Creștinismul e imposibil. Cea mai mare poruncă: să-L iubești pe Dumnezeu cu tot ce ai: minte, emoții, voință, imaginație, energie fizică etc. e imposibilă. După cum ști bine și tu și eu.

Constituția creștinismului: predica de pe munte – cu întoarcerea obrazului, facerea de bine ca răspuns răului ce ni se face și tot ce e acolo – e imposibil de trăit. Ști și tu, o știu și eu.

Cei ce încearcă să fie creștini și să-L iubească pe cont propriu fără să se fi întâlnit în mod personal cu Dumnezeu își trăiesc viața într-o șaradă moralistă. E aiurea să încerci să îl iubești pe cineva pe care nu îl cunoști personal, ci doar din spusele popilor sau ale altora.

De fapt și încercarea de a iubi pe cineva (pe oricine) fără a cunoaște sursa adevăratei iubiri și a fi conectat la această sursă e o încercare meritorie, dar care în final se sfârșește fie în condescendență (vezi ce bun sunt – mândrie), fie în dezamăgire cu propria neputință (nu sunt în stare să iubesc pe altcineva cu dăruire de sine)

Dumnezeu nu ne cere să fim creștini pe cont propriu! Creștinismul e o relație și nu o religie. De aceea Creștinismul începe cu Porunca iubirii lui Dumnezeu pentru că acolo e adresa iubirii. Dumnezeu e iubire și El e cel care ne învață și ne împuternicește să iubim.

Nu putem să-L iubim pe Dumnezeu fără Dumnezeu. Sf. Ap. Pavel spune în Romani 5.5 ” Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile voastre prin Duhul Sfânt.” Noi nu putem fabrica dragoste de Dumnezeu. E nevoie ca Dumnezeu dragostea - Sfântul Duh să vină în noi și să producă iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele.

Sfânta Treime e un ocean nelimitat și un fluviu nesecat de iubire. Între Cele Trei persoane ale Treimii curge o iubire necondiționată și perfectă. Când Sfântul Duh vine în duhul nostru omenesc devenim parte a fluxului de iubire din Sfânta Treime și Sfântul Duh încarcă bateria inimii noastre cu iubirea din Treime pentru Tatăl și pentru Fiul și pentru oricare ființă omenească cu care ne e dat să ne întâlnim și să interacționăm.

Mântuitorul spune că Tăticul nostru e bun și că dă daruri bune celor ce i le cer. Și mai spune că dacă noi vom cere lucruri bune, El ne va da SURSA lucrurilor bune: adică pe Sfântul Duh care va veni să locuiască în noi și să împlinească prin noi marea poruncă. Hai să cerem Sfântul Duh. O întâlnire reală și personală cu Sfântul Duh!

Creștinismul e imposibil pentru noi. E posibil în Sfânta Treime. Dacă Sfântul Duh vine în noi creștinismul nostru intră în sfera posibilului. Aceasta e fascinația și climaxul de intensitate pe care duhul uman a fost creat să îl experimenteze: iubirea divină care curge prin noi înapoi înspre Dumnezeu și în afară înspre toți cei care ne înconjoară. Așa viața creștină e posiblă, alfel e o jalnică autoînșelare.

Te-ai întâlnit vreodată ca și adult în mod personal cu Hristos? Dacă da, te conectezi zilnic la El ca și sursă a iubirii? Te disciplinezi zilnic să te golești de egoismul tău și să te lași umplut de iubirea Lui? Ști să primești iubirea Lui? Să te înmoi în ea, să te desfătezi în ea, să te bucuri de ea? Comunici zilnic cu Hristos, cu Tăticul, cu Sfântul Duh? Îți împărtășești viața celui ce te iubește mult mai mult ca tine însuți? Îți găsești plăcerea în El?

Încearcă o dată să vi în prezența lui fără agendă, doar de dragul Lui, doar ca să îl cunoști și să îl experimentezi. Învață să ai încredere și să te abandonezi în brațele Celui care a dat ce a avut mai scump pentru tine! Propria lui viață. Ești iubit și îl ai pe El la dispoziția ta: asta e baza creștinismului posibil!

imaginea din post luată de aici: 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/%D0%A2%D1%80%D0%BE%D0%B9%D1%86%D0%B0._%D0%94%D1%80%D1%83%D0%B3%D0%B0%D1%8F_%D1%87%D0%B2%D1%8D%D1%80%D1%86%D1%8C_18_%D1%81%D1%82.jpg

Dialog între părinți adoptivi: Cum iubește Dumnezeu copiii și pe noi!

Ca și părinți cu trei copii adoptați și doi naturali vedem în noi tendința de fi părtinitori cu copiii  naturali față de cei adoptați.
Ca să contracarăm aceste tendițe egoiste am dezvoltat în noi câteva reflexe mentale pe care ni le-am împământenit prin practică - cu greșelile inevitabile de parcurs - pentru a ne ajuta să nu facem nici o diferență între copii.
Aseară discutam cu Lotte despre faptul că ne e mult mai ușor în dispoziția noastră egoistă să fim mai îngăduitori cu greșelile copiilor naturali decât cu cele ale copiilor adoptivi.
Un lucru care ne ajută să fim nepărtinitori este să ne aducem aminte de Tăticul suprem al întregii creații nu e părtinitor. Că a ales să se uite la noi cu aceași dragoste ca la Isus Fiul Său care într-adevăr nu are nici un defect de caracter. Noi avem mii de defecte, dar suntem priviți cu aceași plăcere și producem aceași încântare și plăcere inimii Tăticului ca și Fiul Lui etern și fără pată.
Ce miracol: ca dragostea perfectă, nelimitată, caldă și afectuoasă a Tăticului să curgă în mod perfect și imparțial înspre tine și înspre mine la fel cum curge înspre Isus! Wow!
Un alt lucru pe care Dumnezeu i l-a spus lui Lotte în mod personal și care ne ajută să fim imparțiali e să îi tratăm pe copiii noștrii adoptivi așa cum ne-ar place ca alți părinți care au copii naturali să îi trateze pe ai noștrii naturali dacă printr-o circumstanță nefericită ai noștrii ar ajunge să fie adoptați de acei părinți care ar avea deja copiii lor naturali.
Ne mai întrebam aseară și de ce inima oamenilor care își spun că trăiesc pentru Isus și nu pentru ei e așa de închisă înspre adopție.
Probabil că din cauza orbirii în care aleg să trăiască mulți creștini. Nu VOR să se întâlnească fizic cu copiii orfani și astfel să se expună durerii mute a sutelor de orfani din orașul lor care zac abandonați în instituții. Nu vor să vadă. Nu vor să știe de această durere.
Duhul Sfânt nu poate lucra la ceva înspre care oamenii nu vor să își deschidă inima! Și astfel în loc să avem experiența lărgirii inimii rămânem înguști și egoiști. În loc să trăim larg și să facem loc iubrii nelimitate a lui Dumnezeu care poate invada orice spațiu ce noi îl deschidem pentru el, ne baricadăm în spatele zidurilor de frică și prejudecăți. Nu riscăm și nu ne aventurăm în afara zonei de confort pe care noi ne-o creăm în jurul nostru.
E ca și cum barca în care stăteau ucenicii fără Isus era mai sigură decât apa în care Petru era cu Isus! Cât de multă dragoste are Dumnezeu de împărțit nouă și altora, dar cât de puțin suntem dispuși să o experimentăm!
Rugați-vă pentru noi să fim imparțiali așa cum Tăticul nostru din ceruri e față de toți copiii Lui și pentru voi să aveți curajul să vă întrebați dacă nu cumva Dumnezeu vrea să vă ducă într-o aventură în care să îmbogățiți viețile orfanilor săi din instituții, dar mai ales viața voastră! Pentru că Dumnezeu ne iubește și pe noi și copiii noștri naturali, dar și pe cei orfani cu aceași dragoste cu care își iubește propriul Fiu! Nu e nici o părtinire!

Imaginea din post luată de aici: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f9/Waldm%C3%BCller_-_Die_Adoption.jpeg

Ce te mână de fapt în viață? Cele șapte tânjiri ale inimii omenești.

Ca și ființe umane suntem complecși. Psihologii spun că 80% din deciziile pe care le luăm zilnic nu sunt luate în mod conștient. Probabil te-ai întrebat care sunt cele mai profunde motivații ale inimii tale. Mike Bickle vorbește despre modul în care am fost creați să fim motivați. 

Aceste tânjiri adânci sunt bune în sine, dar pot fi împlinite fie corect de către Dumnezeu, fie în mod păcătos abuzând aceste dorințe înnăscute.

În Ioan 17:26, Isus declară:  ”Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.” Scopul lui Isus e ca noi să fim incluși în tranzacțiile emoționale și voliționale ale magnificei iubiri din Sfânta Treime. Zilnic, profund, intim.

Care sunt aceste tânjiri? Iată-le:

1. Tânjirea după certitudinea faptului că fermecăm inima lui Dumnezeu.

În Ioan 15.9, Isus spune că dragostea cu care e iubit El de Tatăl (această dragoste infinită ca și căldură, intimitate, putere, dedicare) o are și El pentru noi! El nu doar ne tolerează, ci e încântat de noi!

2. Tânjirea după fascinație:

în Isaia 33.17 se vorbește despre senzația de copleșire totală (ca intensitate) pe care cu toții o vom experimenta în momentul în care îl vom vedea pe Isus: ”ochii tăi îl vor vedea pe Împăratul în splendoarea Lui” Vă imaginați ce vom simți atunci când îl vom vedea pe Isus ? Vă imaginați că setea noastră de aventură, de nou, de cunoaștere își va vedea portul etern în care se va odihni și din care apoi va porni spre alte țărmuri ale infinitului din divinitate?

3. Tânjirea după frumusețe:

Psalmul 90.17 ”Fie ca frumusețea Domnului Dumnezeului nostru să fie asupra noastră”. Ce strălucire! Ce spledoare? Vă imaginați o frumusețe perfectă, pură, care să îngemăneze eticul și esteticul? Îți asculți acum această tânjire și o împlinești cu plăcerile din Dumnezeu sau altfel?

4. Tânjirea după măreție.

Tânjirea aceasta nu trebuie extirpată, ci cultivată corect! Nu e păcat să fi mare! Păcat e să vrei să mare mulându-te pe standardele corupte ale lumii căzute pentru măreție. În sistemul în care trăim aici pe pământ ești mare prin egoism, dominare, forță brută sau intelectuală, forța banilor, a frumuseții exterioare. Nu aceasta e calea înspre măreție în Împărăție! Isus nu-i mustră pe ucenici că vor să fie mari, ci doar le arată cum să fie mari: murind față de sine și față de egoismul lor și dându-și viața în slujirea altora. Așa se construiește Împărăția care nu va avea sfârșit!

5. Tânjirea după intimitate fără rușine!

”Secretele Domnului sunt pentru cei ce se tem de El!” Îl vom cunoaște pe Dumnezeu intim, emoțional, volitiv, la nivelul gândurilor și intențiilor. Și putem gusta de pe acum din El!

6. Tânjirea după o viață trăită integral și cu pasiune!

O viață fără frici, fără rezerve, scuze și opinteli în abandonare în iubirea și slujirea Dumnezeului iubitor și pasionat: Matei 22.37 : ”Iubește-L pe Dumnezeu cu toată inima Ta!”

7. Tânjirea după semnificație și de a avea un impact de durată! - ”Evrei 6:10  Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui.”

Cu toții suntem mânați de aceste tânjiri profunde. Acestea sunt ca un șuvoi subteran care ne conduce viața fie că suntem sau nu conștienți de asta. Toate aceste tânjiri pot fi împlinite în mod real și ultim doar de Dumnezeu. Ori de câte ori încercăm să le împlinim oricum altfel, prin relațiile pe verticală (familie, soț, copil) sau prin realizări (siguranță materială, confort, poziție socială) vom fi în ultimă instanță nefericiți și neîmpliniți!
Hai să cultivăm aceste tânjiri cu Dumnezeu. În primul rând rugându-L pe Sfântul Duh să ni-L descopere pe Tatăl în toată splendoarea, tandrețea și frumusețea Lui și să alunge pocirea și pângărirea Lui din inima noastră făcută de figurile de autoritate din trecutul nostru - figuri cu care în mod inconștient îl asociem pe El. 

Pentru cei care doriți să îl auziți pe Bickle vorbind despre tânjirile inimii omenești, aici: http://mikebickle.org/resources/resource/2921?return_url=http%3A%2F%2Fmikebickle.org%2Fresources%2Fseries%2Fcultivating-passion-for-jesus

Imaginea din post luată de aici: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Subconscious.jpg

De ce ne e greu să ne rugăm? Când trecutul și lenea noastră ne despart de Dumnezeu

De ce nu ajungem să ne rugăm? De ce pare așa greu?

Orice prietenie necesită timp și comunicare. De ce ne e ușor să fim prieteni cu lumea și nu cu Dumnezeu? Poate și pentru că nu comunicăm cu Dumnezeu. De ce nu comunicăm cu El? De ce simțim că e greu să o facem?

Mike Bickle – un om care de 35 de ani se roagă în medie 3 ore pe zi, prezintă trei motive practice care ne determină să nu ne rugăm:

(1) Nu ne rugăm pentru că avem o imagine greșită despre Dumnezeu: Cum să faci conversație și să fii relaxat în prezența cuiva despre care crezi că e nervos, iritat, irascibil, perfecționist și vânător de greșeli? Părinții și educatorii, prietenii și colegii care au fost figuri de autoritate în viața noastră ne-au produs răni. Avem tendința să proiectăm imaginea de persoană abuzivă, bătăuș sau șmecher violent și manipulativ a unora dintre figurile de autoritate din trecutul nostru asupra lui Dumnezeu.

Ce e de făcut?

Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ni-l descopere pe Isus și pe Dumnezeu Tatăl așa cum e El. Să lăsăm adevărata imagine a lui Dumnezeu care e Isus să corecteze imaginile greșite asupra autorității pe care trecutul nostru ni le furnizează.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu e ca Isus. Cine l-a văzut pe Isus l-a văzut pe Tatăl. Isus e imaginea dragostei cu sacrificiu de sine pentru binele, restaurarea, și ridicarea altora. Isus afirmă valoarea noastră inestimabilă. Isus e afectiv, puternic, iubitor, drept, înțelept, în căutare iubitoare a celor ce se recunosc pierduți, morți, cu greșeli și imperfecți.

(2) Nu ne rugăm pentru că nu ne planificăm și nu blocăm un timp concret și măsurabil în programul nostru. Pentru unii planificarea timpului cu Dumnezeu sună a legalism. A planifica însă e doar înțelepciune. Nimeni nu lovește ținta dacă nu merge pe poligonul de tir. Poți să nu îți planifici acest timp în programul tău și peste 1-2-3 ani vei fi la fel de inconsecvent în rugăciune ca și până acum. Planifică-ți timpul de rugăciune și te vei ruga. Cel puțin o vei face cu mult mai mult decât atunci când lași rugăciunea la voia întâmplării.

(3)Nu ne rugăm pentru că nu știm pentru ce să ne rugăm. AMMC. Țineți minte acest acronim. A = adorare: adoră-l pe Dumnezeu pentru ce și cum e El. M= mulțumire. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru orice lucru pozitiv din viața ta și a altora. M = mărturisire. Mărturisește-ți orice păcate pe care le-ai săvârșit împotriva lui Dumnezeu, a ta însuți, a celor din jur. C = cerere. Cere-i lui Dumnezeu ce crezi că ai nevoie și crezi că au nevoie cei din jur. Cu cât petreci mai mult timp în A și primul M, ai senzația că al doilea M și C-ul se rezolvă de la sine.

Cere: roadele Duhului pentru tine și pentru alții, daruri spirituale pentru tine și pentru alții și înțelepciune pentru tine și pentru alții. Fă o listă cu nume și cu situații pentru care să te rogi.

Cineva spunea: multă rugăciune = multă putere, puțină rugăciune = puțină putere, lipsa rugăciunii = lipsa puterii. Mă rog să ne schimbe Domnul ordinea plăcerilor noastre. Să ne placă mai mult de El decât de orice altceva.

Mă rog să realizăm câtă putere avem la dispoziție și să ne fie Domnul așa de drag încât permanent în timpul zilei să fim atenți la prezența Sa și să petrecem mult timp intenționat la o tacla cu El.

Pentru cei ce vreți ceva mai profund, aici: http://mikebickle.org/resources/resource/7?return_url=http%3A%2F%2Fmikebickle.org%2Fresources%2Fseries%2Fsacred-charge-seven-commitments-of-a-forerunner

Imaginea din post luată de aici: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8f/Duerer-Prayer.jpg

Dumnezeul schizofrenic? - partea a 2-a : clarificări!

Un prieten mi-a răspuns în privat. Sper în curând să pot să public răspunsul său. Până atunci ce urmează e o parte din răspunsul meu la obiecțiile lui. 

Caracterul lui Dumnezeu nu se schimbă. Caracterul lui Dumnezeu e reflectat deplin în Hristos: care își dă viața pentru toți și ne spune că asta e iubirea adevărată pe care și noi trebuie să o primim gratis de la El, dar care apoi va trebui să o lăsăm să curgă prin noi... Chiar dacă în trecut se părea că a te răzbuna cu moarte, mutilare sau ce o fi (talionul) la răul care ți-a fost făcut e ceva poruncit divin, Isus spune: acum vă arat de fapt cum sunt eu (Dumnezeu), adică: iubiți-i pe cei care vă ucid, faceți-le bine celor care vă persecută, rugați-vă pentru ei ... pentru ca să fiți ca și Tatăl meu (și implict ca și Mine)

Deci aici nu mai e vorba de uciderea dușmanilor, ci de iubirea lor, așa cum Hristos a făcut-o pe cruce.

E evident vorba de revelație progresivă în VT. 

Dar modul în care Dumnezeu se manifestă în aspecte ale vt nu sunt în complet acord cu caracterul lui Dumnezeu reflectat în Isus. 

Isus nu a schimbat caracterul lui Dumnezeu când a spus: Că până acum era dinte pentru dinte, dar acum oricine se mânie...

Care era caracterul lui Dumnezeu în VT?

Tot timpul caracterul lui a fost ca și al lui Isus: iubire pentru ură și bine pentru rău! Asta e definiția harului. Pe vremea Legii (nu că harul nu ar fi existat, ci doar încă nu fost descoperit pe deplin) ”Harul și adevărul au venit prin Hristos.

Caracterul lui Dumnezeu nu era niciodată: ”omoară-i pe toți și să nu cumva să uiți copiii!”

Dar Dumnezeu a ales să acționeze progresiv și să descopere după puterea de înțelegere a celor din vremile respective. 

Nu că Dumnezeu s-ar fi schimbat vreodată. Chiar dacă a dat porunci de genul: ”omoară-i pe toți și nu uita și pruncii” Eu cred că a făcut-o pentru a se încadra în capacitatea lor de înțelegere la acele vremi despre fișa de post al unei zeități capabile să protejeze o națiune.

Bineînțeles, eu nu sunt calvinist să cred că Dumnezeu face răul și el orchestrează răul. Cred că e drept și pedepsește (din dragoste, nu din iritabilitate și nestăpânire). 

Uitându-mă la Isus, eu nu cred că Dumnezeu a fost vreodată încântat de moartea copiilor care nu aveau nici o vină pentru că părinții lor au luat-o razna. 

Cred că Dumnezeu întotdeauna a vrut să ia copiii în brațe și să îi binecuvânte așa cum a descoperit Isus. Iar faptul că a poruncit atunci să fie omorâți nu este o reflectare completă a caracterului său, ci doar o umbră a caracterului Său.

Cum zice Wesley: dacă Dumnezeu face răul: atunci e mai rău ca satan, că măcar de la satan te aștepți să facă răul. 

Cred că pentru a exista posibilitatea dragostei, El îngăduie liberul arbitru și în consecință răul. Cred că El știe ce vor face ăia răii și îngăduie și cred că e un tată bun care lasă și corecții peste ai Lui uneori foarte dureroase. 

Majoritatea corecțiilor din VT nu sunt direct din partea Lui, ci doar îi lasă pe alții să îi atace. Nu să îi traumatizeze în exces ca și cum au făcut-o de fapt și asirienii și babilonienii (pentru care au încasat-o și ei la rândul lor)
Deci cred că a vedea acele acte ale lui Dumnezeu în VT care sunt în aparentă contradicție cu caracterul Său revelat în Hristos (omoară copiii, în contrast cu i-a luat în brațe și i-a binecuvântat sau: ucide-i pe toți în contrast cu: binecuvântează-ți dușmanii, fă bine celor ce îți fac rău) reflectă de fapt caracterul constant al lui Dumnezeu, dar care era la momentul acela voalat de ”neîmplinirea vremilor” și de ”nevenirea deplină” a harului încă în Hristos.

Cred, așa cum și tu remarci, că același caracter în imaginea lui completă care va fi descoperit în Hristos (era la fel și în VT - Vezi pasajul care se repetă constant și pe care teologii îl numesc esența caracterului lui Dumnezeu, care apare în Lege, Profeți, Psalmi: ”Dumnezeu e îndurător, milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate”. ) 

Doar că tot din dragoste Dumnezeu în VT procedează progresiv și nu dintr-o dată în a-și revela pe deplin caracterul (care a fost întodeauna îndelung răbdător și iubitor de dușmani) și uneori se pliază pe mentalitățile tribale și naționaliste ale acelor vremi pentru că doar atâta a crezut El că e bine să reveleze din pricina ”împietririi inimii” poporului Său. 

Voia deplină a lui Dumnezeu nu a fost niciodată mântuirea oamenilor prin Lege. Sau nu a intenționat niciodată ca o națiune să le disprețuiască și să le domine agresiv pe celelalte sau să le șteargă de pe fața pământului. Dumnezeu întotdeauna a fost slujitor și a vrut ca oamenii să-și exercite închinarea ca răspuns la dragostea Lui. 

Sunt multe implicații aici pentru o poziție sau alta. Voi mai scrie despre asta. Nu cred că trebuie să vă însușiți părerea aceasta. 

Aștept în continuare criticile voastre și obiecțiile voastre. Știu că pentru mulți dintre voi acest subiect e unul care vă pune pe gânduri sau vă nedumerește sau vă revoltă. Am nevoie și avem nevoie probabil de dialog pe tema asta. 

Dumnezeul schizofrenic: Dumnezeul genocidului și imprecațiilor față în față cu Dumnezeul iubirii nemărginite în Hristos

Mulți dintre noi cei care credem în infailibilitatea Scripturii avem o strângere de inimă citind pasajele Vechiul Testament în care Dumnezeu poruncește exterminarea completă a unor națiuni întregi. Toată Scriptura e inspirată, dar nu toată Scriptura are aceași valoare în a descoperi caracterul lui Dumnezeu.

”Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Hristos”. ”Dumnezeu a vorbit în trecut în multe feluri, dar la finalul acestor vremi ne-a vorbit prin Fiul, care este oglindirea slavei lui, întipărirea exactă a ființei Lui” Isus spune că Ioan a fost cel mai mare profet dintre cei dintre cei aflați sub vechiul legământ, dar El, Hristos are o mărturie mai mare decât al lui Ioan și implicit decât toți cei de sub vechiul legământ.

”Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl” ”Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine” Prin contrast: nu prin lege, nu prin ritualurile VT. Cine l-a văzut pe Isus, l-a văzut pe Tatăl. În VT, Dumnezeu se descoperă pe sine după puterea de înțelegere a popoarelor primitive ale acelor vremi și pare uneori să fie similar cu zeitățile naționaliste și etnocentrice ale acelor vremi.

La fel cum un misionar merge într-o țară și treptat se întrupează în cultura acelor locuri și prin faptul că la început învață cultura și nu ia poziție față de lucrurile negative ale culturii, pare că în perioada de acomodare, el aprobă și aspectele negative ale culturii, la fel, Dumnezeu, ”din pricina împietririi inimii” lor se acomodează acelor mentalități, nu pentru că El este așa, ci pentru că el cunoaște gradul de deschidere și capacitatea de înțelegere a celor cu care El lucrează și pentru că vrea ca în final să le descopere adevărata imagine a Sa și să corecteze acele aspect negative pe care pare că și El le-ar susține.

Când combini cele două portrete ale lui Dumnezeu, iese o imagine compozită și falsă despre Dumnezeu, imagine care ne blochează pe mulți dintre noi să ne încredem pe deplin în El, pentru că ne zicem:

”Dumnezeu e bun, dar nu ști niciodată când îl apucă un acces de nervi din senin și cine știe ce vei păți! Nu poți să te încrezi în cineva cu personalități multiple. E impredictibil, capricios și instabil. ”

Evrei 10.1  În adevăr, Legea, care are UMBRA bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie.

Coloseni 2:16- 17 ” Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, cari sînt UMBRA lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. ”

Aspecte ale Vechiului Testament reflectă nu imaginea, ci umbra caracterului lui Dumnezeu. Ele nu arată adevărata persoană, caracterul, personalitatea, tridimensionalitatea ei, ci doar conturul neclar al ei. Umbra nu arată doar cum e persoana a cărei umbră e proiectată, ci și cum NU e acea persoană.

Nu Isus e ca Dumnezeu, ci Dumnezeu e ca Isus!

Isus nu e naționalist, misogin, homofob, arogant, sexist, cu agendă politică și materială, manipulativ și ambivalent. Dumnezeu e ca Isus: adevărat, iubitor, drept, integru, milostiv și iubitor al tuturor creațiilor pentru care și-a dat viața să le răscumpere de sub tirania păcatului și al lui Satan.

Nu am timp de mai multe detalii acum, dar mai vreau să scriu despre asta.

Deocamdată e cea mai bună explicație pe care o explorez despre imaginea combinată a lui Dumnezeu în VT și NT. Sunt curios ce credeți. Ar fi fain un dialog pe tema asta.

Cei care vreți să auziți mai multe și o explicație în detaliu a acestei poziții vă recomand să-l ascultați pe Greg Boyd aici:

http://whchurch.org/sermons-media/sermon/gods-shadow-activity