Rugăciunea unui tată creștin într-o țară musulmană la înmormântarea fiului său, care
după ce a revenit în țară de la studii la una dintre cele mai prestigioase școli din
Anglia a fost martirizat pentru credința lui în Isus de către concetățeni:
“O Dumnezeule, ne aducem
aminte nu doar de Bahram, ci și de ucigașii lui. Nu pentru că l-au ucis
în floarea vârstei și ne-au făcut inimile să sângereze și ochii să curgă…
Prin crima lor, noi acum te urmăm pe Tine mai adânc pe calea sacrificiului de
sine;
Teribilul foc al nenororcirii arde în noi tot egoismul și posesivitatea;
Această flacără descoperă în noi profunzimea depravării, răutății și judecării
altora și măsura urii și păcătoșeniei propriei naturi umane;
Ea desoperă mai clar ca
niciodată nevoia noastră de a ne încrede în Dragostea Ta Doamne așa cum a fost
ea arătată în crucea lui Hristos și în învierea Lui.
Dragoste care ne face să
ne înfruntăm ura noastră față de cei care ne persecută, dragoste care ne aduce
răbdare, capacitatea de a îndura, curaj, loialitate, smerenie, generozitate și
mărinimie a inimii.
O Doamne, sângele lui Bahram
a înmulțit roada Duhului în pământul inimii noastre. Și când ucigașii lui vor
sta în fața ta în ziua Judecății, adu-ți aminte de roada Duhului prin care ei
ne-au îmbogățit viețile și iartă-i!”
Mă rog pentru toți urmașii lui Isus, tați și fi din lumea musulmană care îi pierd pe cei apropiați în mod regulat.
Mă rog și pentru mine să am puterea ca într-un astfel de caz să spun și
eu o astfel de rugăciune. Mă rog să îmi aduc aminte că viața
asta nu este despre mine și despre confortul meu sau al familiei mele, ci despre
Isus cel frumos, singurul remediu pentru hidoșenia noastră și singura sursă a
iubirii nemărginite care poate curge și prin noi față de toți cei care l-au
ucis pe El sau și-ar dori să ne ucidă pe noi.
Luată din cartea: Kingdom without Borders de Miriam Adeney
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu