sâmbătă, 28 iulie 2012

Câtă valoare îți acorzi? Pariul zilnic pentru fericire (1)


I se spune viciul ascuns.
Dumnezeu nu are așa ceva. Noi avem. 

Mândria! Ce e este? Cum apare? De ce o practicăm?
Mândria e o competiție pentru valoare.

Premisa din spatele jocului este că valoarea personală este extrasă dintr-o rezevă limitată de valoare care există undeva abstract pe piața relațiilor pe care le avem cu alții.

Rezerva de valoare e limitată și se poate accesa pe baza împlinirii standardelor individualizate pe care fiecare din noi le purtăm în cutiuța personală de măsurători de valoare.

Ce rol joacă așteptările (măsurătorile) pe care le avem de la noi?

Ne spun care e cantitatea de valoare pe care o putem accesa din rezeva limitată de pe piața valorii personale.

Cum ni se formează așteptările pe care le avem de la noi?

Se spune că până la 10 ani copiii în general nu disting valoarea pe care o au lucrurile. Inclusiv valoarea lor personală.

Deci ce ni s-a spus când eram copii cu cuvinte sau fără până la vârsta respectivă se transformă într-un fel de constituție interioară a noastră.

Nu neapărat e o constituție care corespunde realității, ci o constituție personală, a noastră. Adevărată sau falsă, dar e a noastră.

Această constituție e ”scrisă” cu (1)toate etichetele – aprecieri sau defăimări - pe care le-am receptat la acea vârstă fragedă. Cu (2)toate așteptările figurilor de autoritate pe care le-am avut. Și cu toate (3)reacțiile acestor figuri de autoritate atunci când am împlinit sau când am încălcat așteptările lor. Părinți, profesori, alți adulți, frați, surori, colegi, plus băieții și fetele care ne erau modele. Ce se mai inserează în această constituție sunt (4)atitudinile de ansamblu ale acestor persoane față de noi: acceptare necondiționată sau condiționată, apropiere afectivă, indiferență sau respingere, protecție, indiferență sau abuz.

Și să nu uităm de (5)lumea spirituală. O familie iubitoare creștină ne poate imbiba constituția în Duhul Sfânt sau o familie dedicată idolilor culturii de acum (materialism, confort, sete de putere sau plăcere, iubire găunoasă sau frică de oameni) care ne poate îmbiba constituția interioară cu alt fel de prezențe spirituale.

Și ce e mai important: (6)imaginea(pozitivă sau negativă)  pe care au creionat-o părinții noștrii prin tot ceea ce au fost ei despre autoritatea supremă: Dumnezeu.

Deci avem (mai sunt și altele, dar ne rezumăm la atâtea aici) cel puțin 6 feluri de cerneală cu care s-a scris constituția noastră.

Adică articole multicolore formate din: etichete, așteptări, reacții la așteptări, atitudini de ansamblu, moștenirea de binecuvântare sau blestem din lumea spirituală, și imaginea lui Dumnezeu pe care figurile de autoritate le-au înscris acolo. Asta s-a întâmplat până la vârsta de 10 ani fără controlul nostru și după acea vârstă au existat șanse să fim mai conștienți de ceea ce se inserează în constituția noastră. Deși psihologii spun că 75% din deciziile pe care le luăm într-o zi vin din subconștientul nostru.

Constituția reglementează pe baza articolelor ”pictate” astfel în ea care sunt așteptările de la sine ale adultului de acum.

Cu aceste așteptări ne apropiem să accesăm ca și adulți rezerva limitată de valoare personală de pe piață.

Când împlinim așteptările pe care le avem de la noi simțim că putem consuma o cantitate mai mare din rezerva de stat de pe piața valorii. Rezultă o atitudine pozitivă, chef de viață, privire semeață, zâmbet și condescendență (mândrie), sentiment (complex) de superioritate.

Când nu ne îndeplinim așteptările pe care le avem de la noi, pierdem îndrăzneala de a accesa rezerva de valoare de pe piață. Rezultatul: dezamăgire, lipsă de chef, disperare, tristețe, depresie, complex de inferioritate (tot mândrie).

Și de aici diferența de stare emoțională și valoare de sine pe care ne-o acordăm zilnic.

Mândria apare inexorabil când intrăm în acest joc.

Când valoarea noastră depinde de modul în care ne îndeplinim propriile așteptări petele leprei mândriei consumă confortabil substanța sufletului nostru și ceilalți (noi nu) le văd și în atitudinea noastră.

Cum ieșim din acest joc?

Există și o altă cale de a ne trăi viața în afara mândriei?

Voi mai scrie curând...






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu