Cu toții am avut actele noastre de dizidență mai mult sau
mai puțin frontale cu tovarășii și cu tovarășul. Spuneam bancuri politice.
Râdeam de grandomania și incultura primei perechi. Pișcam de pe unde puteam. La
școală ne bucuram că scăpam de ore ca să fim cărați pe stadion să compunem
litere de sărbătorile partidului iubit.
Lotte mi-a povestic cum în clasa a patra politrucul de serviciu pe
școală a intrat în clasa lor și a cerut tuturor copiilor de ”pocăiți” să se
ridice în picioare. O formă de ”disciplinare” politică și înjosire publică a
tuturor minorităților incomode pentru regim.
Șoția mea și cu sora ei geamănă se încadrau în descriere și
s-au ridicat în picioare. Când ceilalți copii au văzut că cele mai bune două
eleve la învățătură se ridică în picioare s-au ridicat cu toții în picioare crezând
că a fi ”pocăit” era ceva pozitiv ce avea de-a face cu performanțele școlare
remarcabile.
Consternare și disperare pe capul învățătorului care s-a
făcut de mândra jenă în fața politrucului școlii și care nu știa cum să îi așeze
pe copii mai repede în bănci.
J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu