Câtă valoare îți acorzi? Pariul zilnic pentru fericire (1)

I se spune viciul ascuns.

Dumnezeu nu are așa ceva. Noi avem. 

Mândria! Ce e este? Cum apare? De ce o practicăm?
Mândria e o competiție pentru valoare.

Premisa din spatele jocului este că valoarea personală este extrasă dintr-o rezevă limitată de valoare care există undeva abstract pe piața relațiilor pe care le avem cu alții.

Rezerva de valoare e limitată și se poate accesa pe baza împlinirii standardelor individualizate pe care fiecare din noi le purtăm în cutiuța personală de măsurători de valoare.

Ce rol joacă așteptările (măsurătorile) pe care le avem de la noi?

Ne spun care e cantitatea de valoare pe care o putem accesa din rezeva limitată de pe piața valorii personale.

Cum ni se formează așteptările pe care le avem de la noi?

Se spune că până la 10 ani copiii în general nu disting valoarea pe care o au lucrurile. Inclusiv valoarea lor personală.

Deci ce ni s-a spus când eram copii cu cuvinte sau fără până la vârsta respectivă se transformă într-un fel de constituție interioară a noastră.

Nu neapărat e o constituție care corespunde realității, ci o constituție personală, a noastră. Adevărată sau falsă, dar e a noastră.

Această constituție e ”scrisă” cu (1)toate etichetele – aprecieri sau defăimări - pe care le-am receptat la acea vârstă fragedă. Cu (2)toate așteptările figurilor de autoritate pe care le-am avut. Și cu toate (3)reacțiile acestor figuri de autoritate atunci când am împlinit sau când am încălcat așteptările lor. Părinți, profesori, alți adulți, frați, surori, colegi, plus băieții și fetele care ne erau modele. Ce se mai inserează în această constituție sunt (4)atitudinile de ansamblu ale acestor persoane față de noi: acceptare necondiționată sau condiționată, apropiere afectivă, indiferență sau respingere, protecție, indiferență sau abuz.

Și să nu uităm de (5)lumea spirituală. O familie iubitoare creștină ne poate imbiba constituția în Duhul Sfânt sau o familie dedicată idolilor culturii de acum (materialism, confort, sete de putere sau plăcere, iubire găunoasă sau frică de oameni) care ne poate îmbiba constituția interioară cu alt fel de prezențe spirituale.

Și ce e mai important: (6)imaginea(pozitivă sau negativă)  pe care au creionat-o părinții noștrii prin tot ceea ce au fost ei despre autoritatea supremă: Dumnezeu.

Deci avem (mai sunt și altele, dar ne rezumăm la atâtea aici) cel puțin 6 feluri de cerneală cu care s-a scris constituția noastră.

Adică articole multicolore formate din: etichete, așteptări, reacții la așteptări, atitudini de ansamblu, moștenirea de binecuvântare sau blestem din lumea spirituală, și imaginea lui Dumnezeu pe care figurile de autoritate le-au înscris acolo. Asta s-a întâmplat până la vârsta de 10 ani fără controlul nostru și după acea vârstă au existat șanse să fim mai conștienți de ceea ce se inserează în constituția noastră. Deși psihologii spun că 75% din deciziile pe care le luăm într-o zi vin din subconștientul nostru.

Constituția reglementează pe baza articolelor ”pictate” astfel în ea care sunt așteptările de la sine ale adultului de acum.

Cu aceste așteptări ne apropiem să accesăm ca și adulți rezerva limitată de valoare personală de pe piață.

Când împlinim așteptările pe care le avem de la noi simțim că putem consuma o cantitate mai mare din rezerva de stat de pe piața valorii. Rezultă o atitudine pozitivă, chef de viață, privire semeață, zâmbet și condescendență (mândrie), sentiment (complex) de superioritate.

Când nu ne îndeplinim așteptările pe care le avem de la noi, pierdem îndrăzneala de a accesa rezerva de valoare de pe piață. Rezultatul: dezamăgire, lipsă de chef, disperare, tristețe, depresie, complex de inferioritate (tot mândrie).

Și de aici diferența de stare emoțională și valoare de sine pe care ne-o acordăm zilnic.

Mândria apare inexorabil când intrăm în acest joc.

Când valoarea noastră depinde de modul în care ne îndeplinim propriile așteptări petele leprei mândriei consumă confortabil substanța sufletului nostru și ceilalți (noi nu) le văd și în atitudinea noastră.

Cum ieșim din acest joc?

Există și o altă cale de a ne trăi viața în afara mândriei?

Voi mai scrie curând...

Dumnezeul schizofrenic? - partea a 2-a : clarificări!

Un prieten mi-a răspuns în privat. Sper în curând să pot să public răspunsul său. Până atunci ce urmează e o parte din răspunsul meu la obiecțiile lui. 

Caracterul lui Dumnezeu nu se schimbă. Caracterul lui Dumnezeu e reflectat deplin în Hristos: care își dă viața pentru toți și ne spune că asta e iubirea adevărată pe care și noi trebuie să o primim gratis de la El, dar care apoi va trebui să o lăsăm să curgă prin noi... Chiar dacă în trecut se părea că a te răzbuna cu moarte, mutilare sau ce o fi (talionul) la răul care ți-a fost făcut e ceva poruncit divin, Isus spune: acum vă arat de fapt cum sunt eu (Dumnezeu), adică: iubiți-i pe cei care vă ucid, faceți-le bine celor care vă persecută, rugați-vă pentru ei ... pentru ca să fiți ca și Tatăl meu (și implict ca și Mine)

Deci aici nu mai e vorba de uciderea dușmanilor, ci de iubirea lor, așa cum Hristos a făcut-o pe cruce.

E evident vorba de revelație progresivă în VT. 

Dar modul în care Dumnezeu se manifestă în aspecte ale vt nu sunt în complet acord cu caracterul lui Dumnezeu reflectat în Isus. 

Isus nu a schimbat caracterul lui Dumnezeu când a spus: Că până acum era dinte pentru dinte, dar acum oricine se mânie...

Care era caracterul lui Dumnezeu în VT?

Tot timpul caracterul lui a fost ca și al lui Isus: iubire pentru ură și bine pentru rău! Asta e definiția harului. Pe vremea Legii (nu că harul nu ar fi existat, ci doar încă nu fost descoperit pe deplin) ”Harul și adevărul au venit prin Hristos.

Caracterul lui Dumnezeu nu era niciodată: ”omoară-i pe toți și să nu cumva să uiți copiii!”

Dar Dumnezeu a ales să acționeze progresiv și să descopere după puterea de înțelegere a celor din vremile respective. 

Nu că Dumnezeu s-ar fi schimbat vreodată. Chiar dacă a dat porunci de genul: ”omoară-i pe toți și nu uita și pruncii” Eu cred că a făcut-o pentru a se încadra în capacitatea lor de înțelegere la acele vremi despre fișa de post al unei zeități capabile să protejeze o națiune.

Bineînțeles, eu nu sunt calvinist să cred că Dumnezeu face răul și el orchestrează răul. Cred că e drept și pedepsește (din dragoste, nu din iritabilitate și nestăpânire). 

Uitându-mă la Isus, eu nu cred că Dumnezeu a fost vreodată încântat de moartea copiilor care nu aveau nici o vină pentru că părinții lor au luat-o razna. 

Cred că Dumnezeu întotdeauna a vrut să ia copiii în brațe și să îi binecuvânte așa cum a descoperit Isus. Iar faptul că a poruncit atunci să fie omorâți nu este o reflectare completă a caracterului său, ci doar o umbră a caracterului Său.

Cum zice Wesley: dacă Dumnezeu face răul: atunci e mai rău ca satan, că măcar de la satan te aștepți să facă răul. 

Cred că pentru a exista posibilitatea dragostei, El îngăduie liberul arbitru și în consecință răul. Cred că El știe ce vor face ăia răii și îngăduie și cred că e un tată bun care lasă și corecții peste ai Lui uneori foarte dureroase. 

Majoritatea corecțiilor din VT nu sunt direct din partea Lui, ci doar îi lasă pe alții să îi atace. Nu să îi traumatizeze în exces ca și cum au făcut-o de fapt și asirienii și babilonienii (pentru care au încasat-o și ei la rândul lor)
Deci cred că a vedea acele acte ale lui Dumnezeu în VT care sunt în aparentă contradicție cu caracterul Său revelat în Hristos (omoară copiii, în contrast cu i-a luat în brațe și i-a binecuvântat sau: ucide-i pe toți în contrast cu: binecuvântează-ți dușmanii, fă bine celor ce îți fac rău) reflectă de fapt caracterul constant al lui Dumnezeu, dar care era la momentul acela voalat de ”neîmplinirea vremilor” și de ”nevenirea deplină” a harului încă în Hristos.

Cred, așa cum și tu remarci, că același caracter în imaginea lui completă care va fi descoperit în Hristos (era la fel și în VT - Vezi pasajul care se repetă constant și pe care teologii îl numesc esența caracterului lui Dumnezeu, care apare în Lege, Profeți, Psalmi: ”Dumnezeu e îndurător, milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate”. ) 

Doar că tot din dragoste Dumnezeu în VT procedează progresiv și nu dintr-o dată în a-și revela pe deplin caracterul (care a fost întodeauna îndelung răbdător și iubitor de dușmani) și uneori se pliază pe mentalitățile tribale și naționaliste ale acelor vremi pentru că doar atâta a crezut El că e bine să reveleze din pricina ”împietririi inimii” poporului Său. 

Voia deplină a lui Dumnezeu nu a fost niciodată mântuirea oamenilor prin Lege. Sau nu a intenționat niciodată ca o națiune să le disprețuiască și să le domine agresiv pe celelalte sau să le șteargă de pe fața pământului. Dumnezeu întotdeauna a fost slujitor și a vrut ca oamenii să-și exercite închinarea ca răspuns la dragostea Lui. 

Sunt multe implicații aici pentru o poziție sau alta. Voi mai scrie despre asta. Nu cred că trebuie să vă însușiți părerea aceasta. 

Aștept în continuare criticile voastre și obiecțiile voastre. Știu că pentru mulți dintre voi acest subiect e unul care vă pune pe gânduri sau vă nedumerește sau vă revoltă. Am nevoie și avem nevoie probabil de dialog pe tema asta. 

O comoară: niște linkuri de milioane la website-uri cu resurse

La cursul de Contextualizare, profesorul + un coleg m-au ajutat să descopăr trei resurse extraordinare:
Siturile sunt pentru cei cărora:
1. vă place să vă informați despre lumea asta mai aproape de cum e în realitate decât mașina de deformat realitatea de la știrile tv
2. folosiți informație în prezentări publice.

gapminder.org
worldmapper.com
fastcompany.com
Enjoy!

Cum arată frumusețea? Rugăciunea unui tată la mormântul fiului său ucis pentru Isus

Rugăciunea unui tată creștin într-o țară musulmană la înmormântarea fiului său, care după ce a revenit în țară de la studii la una dintre cele mai prestigioase școli din Anglia a fost martirizat pentru credința lui în Isus de către concetățeni:

“O Dumnezeule, ne aducem aminte nu doar de Bahram, ci și de ucigașii lui. Nu pentru că l-au ucis în floarea vârstei și ne-au făcut inimile să sângereze și ochii să curgă… Prin crima lor, noi acum te urmăm pe Tine mai adânc pe calea sacrificiului de sine; 

Teribilul foc al nenororcirii arde în noi tot egoismul și posesivitatea; 

Această flacără descoperă în noi profunzimea depravării, răutății și judecării altora și măsura urii și păcătoșeniei propriei naturi umane;

Ea desoperă mai clar ca niciodată nevoia noastră de a ne încrede în Dragostea Ta Doamne așa cum a fost ea arătată în crucea lui Hristos și în învierea Lui.

Dragoste care ne face să ne înfruntăm ura noastră față de cei care ne persecută, dragoste care ne aduce răbdare, capacitatea de a îndura, curaj, loialitate, smerenie, generozitate și mărinimie a inimii.

O Doamne, sângele lui Bahram a înmulțit roada Duhului în pământul inimii noastre. Și când ucigașii lui vor sta în fața ta în ziua Judecății, adu-ți aminte de roada Duhului prin care ei ne-au îmbogățit viețile și iartă-i!”

Mă rog pentru toți urmașii lui Isus, tați și fi din lumea musulmană care îi pierd pe cei apropiați în mod regulat. 

Mă rog și pentru mine să am puterea ca într-un astfel de caz să spun și eu o astfel de rugăciune. Mă rog să îmi aduc aminte că viața asta nu este despre mine și despre confortul meu sau al familiei mele, ci despre Isus cel frumos, singurul remediu pentru hidoșenia noastră și singura sursă a iubirii nemărginite care poate curge și prin noi față de toți cei care l-au ucis pe El sau și-ar dori să ne ucidă pe noi.

Luată din cartea: Kingdom without Borders de Miriam Adeney

CS Lewis on the Presence of God

CS Lewis: ”The Presence of God is the most real thing we ever encounter. If we are to have an appropriate image of God's presence, we should envision God's Presence as something heavier than matter. It is radiant like gold and heavy like lead and molten like lava. God's Presence within us gives us radiance and substance of being.”

R Richardson: "To us who live in the modern world, the spiritual world is vague, mystical, and insubstantial. The real world is the world of the senses, of physical and material reality. If we can't see it or touch it or taste it or hear it or smell it, it must not be real, we think."

That's why we need to practice God's presence and use our imaginations to actualize what is anyway more real that the matter or the feeling produced right now in our brain.

Dumnezeul schizofrenic: Dumnezeul genocidului și imprecațiilor față în față cu Dumnezeul iubirii nemărginite în Hristos

Mulți dintre noi cei care credem în infailibilitatea Scripturii avem o strângere de inimă citind pasajele Vechiul Testament în care Dumnezeu poruncește exterminarea completă a unor națiuni întregi. Toată Scriptura e inspirată, dar nu toată Scriptura are aceași valoare în a descoperi caracterul lui Dumnezeu.

”Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Hristos”. ”Dumnezeu a vorbit în trecut în multe feluri, dar la finalul acestor vremi ne-a vorbit prin Fiul, care este oglindirea slavei lui, întipărirea exactă a ființei Lui” Isus spune că Ioan a fost cel mai mare profet dintre cei dintre cei aflați sub vechiul legământ, dar El, Hristos are o mărturie mai mare decât al lui Ioan și implicit decât toți cei de sub vechiul legământ.

”Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl” ”Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine” Prin contrast: nu prin lege, nu prin ritualurile VT. Cine l-a văzut pe Isus, l-a văzut pe Tatăl. În VT, Dumnezeu se descoperă pe sine după puterea de înțelegere a popoarelor primitive ale acelor vremi și pare uneori să fie similar cu zeitățile naționaliste și etnocentrice ale acelor vremi.

La fel cum un misionar merge într-o țară și treptat se întrupează în cultura acelor locuri și prin faptul că la început învață cultura și nu ia poziție față de lucrurile negative ale culturii, pare că în perioada de acomodare, el aprobă și aspectele negative ale culturii, la fel, Dumnezeu, ”din pricina împietririi inimii” lor se acomodează acelor mentalități, nu pentru că El este așa, ci pentru că el cunoaște gradul de deschidere și capacitatea de înțelegere a celor cu care El lucrează și pentru că vrea ca în final să le descopere adevărata imagine a Sa și să corecteze acele aspect negative pe care pare că și El le-ar susține.

Când combini cele două portrete ale lui Dumnezeu, iese o imagine compozită și falsă despre Dumnezeu, imagine care ne blochează pe mulți dintre noi să ne încredem pe deplin în El, pentru că ne zicem:

”Dumnezeu e bun, dar nu ști niciodată când îl apucă un acces de nervi din senin și cine știe ce vei păți! Nu poți să te încrezi în cineva cu personalități multiple. E impredictibil, capricios și instabil. ”

Evrei 10.1  În adevăr, Legea, care are UMBRA bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie.

Coloseni 2:16- 17 ” Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, cari sînt UMBRA lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. ”

Aspecte ale Vechiului Testament reflectă nu imaginea, ci umbra caracterului lui Dumnezeu. Ele nu arată adevărata persoană, caracterul, personalitatea, tridimensionalitatea ei, ci doar conturul neclar al ei. Umbra nu arată doar cum e persoana a cărei umbră e proiectată, ci și cum NU e acea persoană.

Nu Isus e ca Dumnezeu, ci Dumnezeu e ca Isus!

Isus nu e naționalist, misogin, homofob, arogant, sexist, cu agendă politică și materială, manipulativ și ambivalent. Dumnezeu e ca Isus: adevărat, iubitor, drept, integru, milostiv și iubitor al tuturor creațiilor pentru care și-a dat viața să le răscumpere de sub tirania păcatului și al lui Satan.

Nu am timp de mai multe detalii acum, dar mai vreau să scriu despre asta.

Deocamdată e cea mai bună explicație pe care o explorez despre imaginea combinată a lui Dumnezeu în VT și NT. Sunt curios ce credeți. Ar fi fain un dialog pe tema asta.

Cei care vreți să auziți mai multe și o explicație în detaliu a acestei poziții vă recomand să-l ascultați pe Greg Boyd aici:

http://whchurch.org/sermons-media/sermon/gods-shadow-activity

Ressurrection - How the Death in Our Egotistic and Small Lives is Defeated!

In the Resurrection God proves that the negative script that most of the people see on each evening on the news about this world is not the real one. Now, because of resurrection, His Eschatological reign is good and well and would be seen and felt at times during the history as a victorious march of His Kingdom and His Church. Hopefully sooner than later the Church, His people, will understand the reality that the King is alive and He rules. That the victory is past and now we are supposed to just live out this victory in our lives and to promote His rule in all the relationships and all our responsibilities and in the contact that we have with other people and with the world at large. 
Then, wherever we are, and whatever we do and say become points of contact between the  Glorious and Victorious Kingdom of God in us and everyone and everything else we connect with. Everything that we do is a communication environment in which we affirm either God’s rule or our rule!

The resurrection interprets the correct purpose and destination of the human beings and of the creation! The resurrection is part of the correct grid for interpreting life, humanity, history and creation. It ”sets things at rights”. (NT Wright) It is about God who rules over everything that seemed to somehow take the first hand in the affairs of the universe and of the individual and corporate destiny of humans.

Then life is not about my small world where I need to try hard to make things work in order to get a little slice of happiness.  And life is not a place where everything is measured after the conformity to the way I set this small universe of mine to function. And life is not about the bad or good treatment that my most precious and important ego receives. The life I have and the life of everybody that exists is about the place that I play together with everybody and everything else in His big Story and His big Script that is uncovering with every event of the everyday.

Colossians 1.19 “For in Him all the fullness of God was pleased to dwell and through Him to reconcile to Himself all things...”(ESV) We are reconciled to Himself, so that we can live for God – the purpose for which humanity exists in the first place. We are reconciled first of all not unto our comfort and assured salvation, but to Himself. The life we are supposed to live needs to have Christ as its content . And so, Jesus had had to resurrect, so that He can be the purpose and the content of our reconciled selves. 

That’s what we live for. For God. For Him we can employ daily the new powerful life that was brought by His resurrection. Colossians 3.4 “Christ who is your life...” and chapter 2.16 of Ephesians: “... and raised us up with Him and seated us with him in the heavenly places, in Christ Jesus.” 

The resurrection gives me and to all Christians the purpose and the content of our new life: Christ Himself! Him being our life, we are contained in His victorious resurrection. Because our new life appeared at Jesus’ resurrection, we are supposed to have that life manifested in our relationship with ourselves and with everybody and anything else in our day to day life.

That’s a message to be preached. I need to preach it daily to myself. Jesus, my life, the victorious one is the way to live minute by minute. Sometimes, it seems too good to be true. That’s how grace is!

Păgânismul rugăciunilor noastre - rugăciunea hocus pocus și dumnezeul moș crăciun

Isus a zis și a făcut doar ce îl vedea pe Tatăl făcând. Și așa cum L-a trimis pe El Tatăl, așa ne-a trimis și El pe noi. Adică să trăim făcând și spunând doar ce îl percepem pe Tăticul făcând și spunând.

Printre altele genul de rugăciune ”neîncetată” prescrisă de Pavel ar trebui să ne asigure și nouă vederea și auzirea Tatălui în toate detaliile vieții.

Altfel spus: o viață de intimitate, de relaxare, de liniște, de așteptare senină a vocii tandre sau care cutremură universul a Tatălui sau a Fiului.

Rugăciunea domnească și Rugăciunea din Ghețimani ca și tipar pentru rugăciunea creștinului nu sunt niciuna sofisticări carismatice și proclamări ale ”cuvântului credinței”, nici aplicarea gândirii pozitive, nici impunerea voii noastre asupra lui Dumnezeu.

Rugăcinea păgână constă în înduplecarea zeității prin îndeplinirea corectă a ritualului cerut de aceasta pentru a obține bunăvoința ei în domeniul în pe care petentul îl dorește rezolvat. Sănătate, partener de viață, familie, bogăție, putere, succes, plăcere.

Esența rugăciunii hristice e aceasta: ”facă-se voia Ta, vie Împărăția Ta”. Suntem chemați să aducem tot ce ne frământă și ne doare sau ne bucură deschis înaintea Tăticului. (Filipeni 4.6) Dar suntem chemați să îl lăsăm pe El să fie Dumnezeu și să nu îl accesorizăm pe El dorințelor noastre.

Spune-i Domnului tot ce crezi, speri, dorești, tânjești. Îți va face bine. Plânge, bucură-te, urlă în prezența lui. Iov, Moise, David, Isus, Pavel, toți și-au ”vărsat” sufletul înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi, și strigăte mari... dar în final și-au recunoscut statutul de creatură care are încredere în înțelepciunea și bunătatea infinită al lui Dumnezeu.

Așa că rugăciunea adevărat hristică este cea care prin cuvinte sau poate doar prin atitudine spune întotdeauna: ”totuși nu voia mea, ci voia Ta să se facă”

Cei ce doriți să-l ascultați pe Driscoll discutând în detaliu rugăciunea creștină vedeți aici: http://marshill.com/media/pray-like-jesus/the-gethsemane-prayer