Despre rezultate: Se poate face aritmetică cu Dumnezeu?

Poți să cuantifici așteptările pe care le ai de la modul în care Dumnezeu ne-ar putea folosi pe tine și pe mine pentru ceva ce noi știm că El vrea?
Ce vrea Dumnezeu cu siguranță? Vrea ca oamenii să îl cunoască și să trăiască așa cum au fost creați să trăiască: în fiecare clipă în prietenie și în compania celei mai grozave persoane din univers, adică a Lui Dumnezeu însuși.

O paranteză la început: dacă citești rândurile astea și nu îl cunoşti personal pe Iisus , ca să înțelegi ce spun te rog să te gândești la o situație ipotetică în care ai afla că prietenul tău cel mai bun e pe moarte suferind de o boală teribilă şi că tu ești singurul care ai medicamentul pentru boala lui pentru că acesta nu se mai găseşte în farmacii.

Ce ai face?

Scriptura spune că cei care refuză pe faţă sau inconştient să îl lase pe Iisus să le conducă viaţa nu îi aparţin lui Iisus. Mă refer la conducerea fiecărui leuţ, fiecărei secunde, a timpului tău, fiecărei relaţii (inclusiv cele de natură sexuală). Înţelegi? E exagerat, nu?

Deci, după spusele lui Iisus cei care îl urmează (Luca 9.23 „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.”) moare şi se leapădă de sine … în fiecare, în fiecare, în fiecare… zi, oră, minut, secundă… adică e obsedant, exagerat, monstruos.

Dar şi consecinţele neurmării lui Iisus în fiecare secundă sunt pe măsură de monstruoase şi le spune Mântuitorul cu 3 versete mai încolo în aceaşi Evanghelie: „…Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, cînd va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.”

Deci dacă prietenul tău care încearcă să îl urmeze pe Iisus cu tot ce e el îţi va spune că a nu-l urma pe Iisus înseamnă că ţi-ai ales o destinaţie veşnică fără de Dumnezeu şi fără tot ce e mai frumos, creativ, autentic și împilnitor. Că ți-ai ales o destinație plină de sine, de satan şi de tot ce e urât. Dacă asta e realitatea, ce îți arată gestul prietenului tău? Bigotismul lui? Sau dragostea lui? Și trebuie spus din nou: nu e vorba de religie aici, e vorba de tine și de Iisus. De aceea, te rog să mă înţelegi că a-ţi spune despre Iisus e cel mai iubitor lucru pe care cineva poate să îl facă faţă de tine.

Paranteză încheiată: deci, să vă spun ce m-a pus pe gânduri:

Noi nu producem de capul nostru rezultatele în schimbarea caracterului nostru si mai ales în schimbarea altora. Dar, în acelaşi timp, cred că lipsa de așteptări în domeniul acestor rezultate are de-a face cu lipsa credinţei.

Cu toţii putem spune, cel puțin din când în când: „Cred Doamne, ajută necredinţei mele.”

Am ascultat recent o predică care m-a provocat. Ascultând, mi-am adus aminte că unul dintre oamenii prin care mulţi oameni îl cunosc pe Iisus mi-a provocat odată apatia şi mediocritatea mea în domeniul aşteptărilor care le am în privinţa efectelor Evangheliei asupra caracterului meu şi în aducerea altora la Iisus.

Respectivul m-a întrebat dacă mă aştept ca 100 de oameni să se întâlnească în mod radical cu Iisus anul acesta având atitudinea nonşalantă şi foarte naturală că aşa ceva este posibil.

Am rămas şocat în urma schimbului de replici, gândindu-mă în sinea mea. „Măi, ce fel de om e ăsta, că doar şi el ştie Biblia şi încă mai bine decât mine. El știe că eu nu pot să garantez apariţia unor rezultate, dar cu toate acestea ştie din experienţă că aşa ceva este mai mult decât posibil şi vorbeşte cu o încredere atât de naturală, încât nu poate să nu te pună pe gânduri.”

Mă întreb acum ce ştia omul acesta şi nu ştiu eu? De ce era el convins și eu eram ignorant? Ce a experimentat el şi eu nu? Ce îi dădea acea încredere când era vorba de rezultate care în ultimă instanţă sunt în mâna lui Dumnezeu?

Un răspuns care mi se îmbie de la sine e că probabil Dumnezeul celor doi oameni care m-au pus pe gânduri nu este un Dumnezeu drăguţ şi blând şi care stă pe raftul şi în cutiuţa pe care l-am aşezat eu.

De fapt, dacă Scriptura este adevărată, oamenii care m-au provocat să gândesc la rezultate sunt foarte probabil mai aproape de adevărul Scripturii decât mine.

Efeseni 3:20 „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi…”

Coloseni 2:9- 10 „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri.”

Aceste versete şi încă o tonă de alte pasaje ale Scripturii par să descrie un Dumnezeu mult în afara cutiuţei în care îl ţin eu. Este un Dumnezeu care se uită la limitele pe care eu i le pun şi cred că îi e milă de mine şi şi-ar dori mult să încep să îl văd aşa cum este El de fapt. Cred că simte şi îl doare intens faptul că trăiesc mult în afara efervescenţei şi pasiunii cu care El m-a creat să trăiesc. Așa cum un tată natural suferă când vede că fiul lui își risipește viața în lucruri de nimic știind ce potențial extraordinar are fiul de a fi un om responsabil, cu influență și în stare să se conducă pe sine și pe alții.

Sunt şocat în ultima vreme de portretele lui Dumnezeu din Scripturi pe care Duhul Sfânt mi le scoate în evidenţă. În Apocalipsa capitolele 1 şi 19, în Ezechiel 1 şi în următoarele capitole, scriitorii acestor cărţi ale Bibliei au onoarea să îl vadă pe Dumnezeu. O caracteristică constantă în aceste pasaje a fiinţei lui Dumnezeu aşa cum se descoperă El e că trupul lui Dumnezeu şi ochii Lui (pe care aceşti autori îi văd) sunt ca o flacără care arde şi se mistuie continuu. Asta îmi sugerează mie că Dumnezeu e pasionat, e în flăcări, debordează de dorinţă şi e interesat cu intensitate de tot ceea ce a creat şi că trăieşte cu fiecare fibră a fiinţei Sale fiecare alegere, atitudine și frustrare a noastră şi toate trăirile tale şi ale mele. E interesat de tine şi de mine. Și la fel de pasional şi interesat de binele şi destinul prezent şi etern al creaturilor Sale.

1Timotei 2:1, 3-4 „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii…Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.”

Dacă El îi vrea cu pasiune pe toți, poate ar trebui să încep să mă aştept la rezultate. Poate ar trebui să cred în Dumnezeul adevărat şi nu în Dumnezeul din cutiuţa de pe raftul mental în care eu l-am zăvorât pe El, Dumnezeul atotputernic.

Poate ar trebui ca această credinţă a mea să se scurgă şi în felul în care mă rog. Poate ar trebui să îmi afecteze și să îți afecteze modul în care ne privim viaţa, oamenii, relaţiile cu cei care sunt ‘vânduţi’ lui Iisus, dar şi cu cei care încă refuză pe faţă sau inconştient să îl lase pe Iisus să le conducă viaţa.

Poate ar trebui să mă aştept să experimentez afirmaţia lui Iisus: „Mare este secerişul” şi chiar să mă bucur de ea. Te bucuri când ceva e mare și abundent, nu? Poate ar trebui să încep să îmi măresc aria relaţiilor şi să încep pur şi simplu să particip în secerişul celor pe care Dumnezeu îi va aduce la El şi pentru care va vrea să fiu şi eu un indicator spre El.

Cum adică să mă apuc aşa din senin să îmi fac noi prieteni şi să fiu convins că voi secera pentru Iisus? Probabil aşa poate fi viaţa în afara cutiuţei.

Ce ar fi într-adevăr dacă 100 de oameni pe care îi cunosc și îi cunoști împreună cu cunoștințele lor și-ar întoarce viața în mod radical înspre Iisus anul acesta?

Am eu, ai tu disponibilitatea să investim, să le fim prieteni şi să îi învăţăm cum să îl urmeze pe Iisus?

Ce stil de viaţă ar trebui să am eu şi să ai tu pentru ca 100 de oameni să îl descopere cu contribuția noastră anul acesta pe Iisus, Singurul Izvor al apelor vii, Singurul care poate satisface în mod real o viață umană?

Hai să începem cu sămânța mică de muștar: Cum ar fi ca 10 oameni sau măcar unul să îl descopere pe Iisus prin mine și prin tine anul acesta?

Sau hai să începem cu faptul că rezultatele nu contează, dar dacă îi aparținem celui care este dragoste veșnică și pasională și ignorăm să îl împărtășim pe El, singura sursă a dragostei, cu cei din viața noastră care nu trăiesc doar pentru El, suntem cei mai egoiști, și obsedați de sine oameni din câți cunoaștem.

Pentru că noi nu avem antidotul pentru cancer, noi avem antidotul pentru ceva mult mai grav: ratarea destinului unui om aici pe pământ și în veșnicie. Sau dacă suntem creștini și credem că împlinirea stă în altceva decât în experimentarea persoanei lui Hristos, am înțeles creștinismul utilitar, sau mercantil sau pur si simplu nu l-am înțeles.

Dumnezeu nu e un foc mistuitor în jurul căruia să stai să te încălzești confortabil. Hristos e un foc care vrea să mistuie viața mea și a ta pentru că abia atunci torța în care ne transformăm va împilni promisiunea Mântuitorului că noi suntem lumina lumii.

Iubirea incandescentă care ardea în Hristos și care l-a trimis la cruce, nu arde ca tu și cu mine să trăim vieți mediocre, confortabile și obsedate de propriile nevoi. Pentru așa ceva nu era nevoie să moară Hristos pentru că așa suntem noi oricum. Hristos a murit pentru ca sufletele noastre să ia foc cu pasiune, cu dragoste și cu abandonare de sine în așa fel încât lumea aceasta să se aprindă în singura vâlvătaie care o va purifica, restaura și o va răsturna în adevărata matcă pentru care a fost creată: în iubirea Sfintei Treimi arătată în Hristos! Dacă trăim pentru orice altceva și ne numim creștini, de bun simț ar fi fie să renunțăm la eticheta de creștini, fie să ne lăsăm aprinși și mistuiți de iubirea Lui.