Fișa postului urmașilor lui Isus

Matei 4:19  El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” 

1. pescari de oameni devin doar cei ce merg după El în mod constant...
2. nu poți să zici că vii după Isus și nu devi pescar de oameni... dacă nu devi pescar de oameni probabil că nu pe Isus îl urmezi, ci pe tot pe tine însuți
3. Isus era în căutare de urmași care să ducă apoi mai departe Evanghelia... nu doar urmași, ci urmași care să dea mai departe!
4. Isus spune de la început care e fișa postului celor care îl urmează: ”pescari de oameni”. E parte a pachetului relației cu El, a urmării Lui, e inseparabil de chemarea și misiunea Lui!
1. dacă nimeni nu ți-a spus că asta e chemarea ta până acum, îmi pare rău, dar asta e realitatea! Îl mai vrei pe Isus sau te mai gândești?
2. dacă ar exista doar consumatori ai lui Isus și nu oameni care se dăruiesc Lui pentru a da mai departe, mișcarea lui Isus mai devreme sau mai târziu ar dispărea!
3. atenție la ce spunem încă de la început oamenilor despre Isus! Printre multe altele care le spunem la început ar trebui să fie  și faptul că Isus fiind singura soluție pentru o umanitate împlinită ne cere să vestim această  soluție imediat ce am experimentat-o prietenilor noștrii și să îi aducem și pe aceștia la Isus!

Igiena inimii - Isus vorbind despre detoxifiere și vitalitate!

Cui nu îi place să îi meargă bine?

Creștinilor (cei care îl urmează pe Isus și nu pe ei înșiși) le place binele.

Cu toții știm însă că de multe ori binele ca și vitalitate în relația cu Domnul, nu e acompaniat întotdeauna de vreme bună și în celelalte domenii: sănătate, abundență materială, armonie relațională.

Mai specific, uneori tocmai căutarea exagerată a binelui în celelalte domenii tinde (din cauza slăbiciunii noastre inerente) să ne năruiască vitalitatea în relația cu Domnul.

Luca 21:34  ”Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.”

Suntem iubiți și acceptați fără vreun merit sau contribuție din partea noastră înaintea lui Dumnezeu prin simplul fapt că am decis să îl urmăm pe Isus și să acceptăm ceea ce ne mântuie de păcatul nostru : moartea și învierea Lui!

Dar avem un spirit viu și plin de energie față de El în condițiile în care inima noastră nu produce toxine care pângăresc relația de zi cu zi cu Tăticul nostru.

Când inima mea e îngreunată (înșelată, confuză, trasă în jos) mă mișc în relația cu Dumnezeu ca și când aș merge la drum lung cu o greutate total nefolositoare al cărei singur rol e să mă încurce, să mă obosească suplimentar, să îmi consume energia vitală.

Cum ne batem singuri cuie în relația cu Domnul?

Cum ne lipsim singuri de binecuvântarea unui spirit viu și prezent în relația cu El?

Extrăgându-ne mângâierea de sine în primul rând din mâncare sau alte plăceri și nu din El.

Urcându-ne la volanul vieții noastre și sperând ca prin îngrijorare, control și manipulare să fim noi cei care dictăm circumstanțele vieții noastre și punându-L pe Domnul în scaunul din dreapta ca și copilot.

Dorind mai mult o imagine bună în fața oamenilor (importanță) decât înaintea lui Dumnezeu.

Considerându-ne mai deștepți în CUM ne asigurăm siguranța materială, decât CUM ne spune Dumnezeu să o facem.

Soluția:

Luca 21:36  Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

Simplă:

1.     Veghere: Aducerea aminte constantă a faptului că deși suntem iubiți, suntem inerent corupți și că deși ne dorim să nu fim deranjați în lenea noastră spirituală, nimeni nu va scoate în locul nostru buruienile din inima noastră. Buruienile pe care le seamănă constant firea noastră egoistă, sistemul de valori al lumii și satan și cei ai lui. Adică să fim violenți cu egolatria noastră!

2.     Rugăciune constantă, când avem și când nu avem chef. Căutarea constantă a feței Lui. Dialogul cu El, nu doar cu noi înșine.

Isus care e cel mai mare învățător cu privire la harul lui Dumnezeu, ne asigură că putem fi iubiți ai Lui, dar îngreunați și total deconectați de la identitatea, scopul și sarcinile noastre ca și creștini și de la realitatea războiului nevăzut și a rolului nostru în el.

Suntem iubiți, dar există o diviziune a muncii. Dumnezeu ne dă har, ne iubește, ne dă acces nelimitat la El, dar nu va face munca de veghere și rugăciune în locul nostru.

Dacă simți cuiele în talpa pantofilor tăi. Nu mai filosofa despre rostul și sursa lor. Scoate-le!

Fă-ți partea!

Umblă în victorie cu Domnul!

Dumnezeul imprevizibil! - Cum nu poți să ți-l imaginezi pe Dumnezeu în mod natural!

Dumnezeul care susține fiecare quark din materie și umple fiecare diviziune al spațiului matematic posibilă sau imposibilă se revarsă continuu într-o relație perfectă de prețuire, puritate, dăruire de sine cu abandonare.
Dumnezeu emană o frumusețe relațională care stinge orice dorință oricât de aprinsă ar fi.
Această frumusețe neverosimilă surprinde continuu ființele create care sunt în proximitatea Lui.
Heruvimii și serafimii spun într-o umire continuă UAU! Adică ”altfel”, ”sfânt”! continuu altfel și totuși același!
Aceasta e reacția pe care frumusețea și majestatea divină o stârnește în ființele create care sunt cel mai aprope de El!
Aceasta e reacția creaturii în fața cascadei infinite de creativitate și splendoare care e dumnezeirea!
Dumnezeul care aude UAU etern din partea tuturor ființelor cărora le e dat harul să îl vadă... aude îmbrăcat în trup uman: o vacă mugind alături de brațele mamei sale și oi behăind în proximitatea leagănului său.
Apoi ca și copil aude vorbele de dispreț ale copiilor din sat care îl consideră un ciudat și dojenelile adulților care consideră că se ia prea în serios.
Ca și adult, același Dumnezeu întrupat aude blestemele religioșilor zilei și cârtelile celor nemulțumiți de agenda Lui prea apolitică pentru gusturile lor.
Și în ultimă instanță aude ”răstigniți-L” din gura celor pentru a căror salvare moare, abandonându-se în mâinile ale căror tendoane, țesuturi și oase le-a conceput tot El, iar acum este zdrobit de chiar aceste mâini pe care le-a creat!
Acesta este Dumnezeul umil.
Dumnezeul care a avut ideea ta și a mea, a spațiului, materiei și timpului și acum se lasă respins, insultat și călcat în picioare de propria creatură.
Creatorul respins și scuipat în față de mine și de tine și de noi.
Creatorul care dă oricând adorarea cerului pe disprețul omului doar pentru a-l câștiga pe om înapoi.
Dumnezeul care întoarce bine pentru rău și bunătate pentru rebeliune și nepăsare!
Dumnezeul care iubește și se pleacă să spele tot gunoiul egoismului meu și al tău.
Dumnezeul umil!
Dumnezeul imprevizibil!

imaginea din post luată de aici: http://www.environmentalgraffiti.com/featured/charcoal-children-of-manila/6374

Cum ne nenorocim singuri familiile: dezastrul criticii și al sarcasmului!

Efeseni 4:29  Niciun cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

Cuvintele noastre ar trebui să dea har celor din jurul nostru. Și eu uit cel mai des să dau har celor din familia mea! Tu?

Harul este expresia prețuirii pentru o persoană. A prețui, a acorda valoare inestimabilă unei persoane este esența dragostei după model Hristic.

Harul de asemnea înseamnă nu a tolera răul care ți se face, ci a-l anula prin facere de bine. De obicei manifestăm har când ne purtăm exact opus față de tratamentul negativ la care suntem supuși. Exemplu: se strigă la noi, noi apreciem și vorbim tandru. Suntem catalogați și jigniți, noi afirmăm lucrurile pozitive și apreciem persoana care ne face rău.

7% din comunicare este verbală. Deci, harul se dă doar în proporție de 7% prin CE spunem, și în 93% prin CUM spunem lucrul respectiv. TONUL și decibelii și starea din noi e mai importantă decât cuvintele.

Psihologii spun că cineva își va dori să stea și să se bucure de o relație, dacă în relația respectivă procentul de apreciere și mângâiere e de 8 ori mai mare decât cel de critică și obiecții.

Dacă relația ta cu oricare persoană nu se încadrează în acest procent de afirmare – critică, persoana nu își va dori o relație cu tine.

Vrei să ai relații pozitive? Ai grijă să menții procentul pozitiv. Dacă nu, nu-i acuza pe cei care te evită.
Și de ce să ni-i îndepărtăm pe cei care îi dorim de fapt să ne fie cei mai apropiați? Soțul? Copiii?

Cum să dăm har prin vorbire?

Niciodată nu asasina persoana. Asasinatul se face prin judecăți exprimate prin etichete. Exemplu: minicinosule, leneșule, prostule. Etichetele niciodată nu sunt adevărate: ele nu comunică TOT adevărul despre persoana respectivă. Persoana respectivă are valoare inestimabilă în ochii lui Dumnezeu și în mod sigur spune ȘI adevărul, are momente când e harnic sau inteligent... deci etichetele NU sunt adevărate.

Etichetele NU sunt iubitoare: nu afirmă niciodată valoarea inestimabilă a persoanei. Nu transmit valoarea care se așteaptă Dumnezeu de la noi să o transmitem prin toată vorbirea noastră (să dăm har) chiar și atunci când confruntăm persoana cu privire la un fapt negativ pe care l-a făcut.

Nervii mei și ai tăi (+puțin sau mai mult ajutor demonic) ne duc la judecată și la a scoate pe gură etichete.

Cum să confruntăm cu har?

1.                   Punând întrebări nesarcastice: ”Ce ai vrut să transmiți prin asta?” ”Ști cum m-a făcut să mă simt ceea ce ai spus sau ai făcut?”

2.                   Aducându-ne aminte și spunându-i persoanei pe care o confruntăm că și noi facem exact lucrul cu care urmează să o confruntăm pe respectiva persoană. (Bârna ne e înfiptă bine în ochi - mai ales când suntem nervoși). Iar când noi ne recunoaștem și ne afirmăm co-păcătoșenia, persoana pe care o confruntăm înțelege că scopul confruntării noastre nu este distrugerea, ci ridicarea lui sau ei și corectarea în dragoste.

3.                   Vorbind doar despre faptul negativ și despre efectele negative asupra sentimentelor noastre, nu despre caracterul întreg al persoanei. Doar Dumnezeu are dreptul să eticheteze o persoană și El o face întotdeauna cu milă și har. Hai să nu fim mai deștepți ca Dumnezeu.

4.                   Hai să așteptăm o oră, două, până când suntem calmi. Comunicarea la nervi distruge ceea ce e prețios pentru Dumnezeu și ar trebui să fie și pentru noi: o altă ființă umană.

5.                   Afirmând părțile pozitive ale persoanei și apoi spunându-i faptul negativ.

6.                   Folosind un ton respectuos, conciliant și nebeligerant.

Am fost provocat să scriu postarea aceasta ascultându-l pe Mike Bickle aici:
http://mikebickle.org/resources/resource/3404?return_url=http%3A%2F%2Fmikebickle.org%2Fresources%2Fseries%2Fsermon-on-the-mount

Meditație la Treime - cum să trăiești fascinat la nesfârșit?

Vă provoc la un exercițiu de imaginație.

Imaginați-vă cum arată o relație perfectă?

Vă rog opriți-vă un minut și cu ochii închiși imaginați-vă...

Ce ați gândit, ce ați simțit, ce ați experimentat când v-ați gândiți la așa ceva?

Acum luați tot ce aveți în minte mai frumos, mai pur, mai curat, mai altruist, mai generos, mai blând, tandru, aventuros, puternic, etc. și înmulțiți cu un infinit.

Așa se manifestă Tatăl înspre Fiul și înspre Duhul Sfânt și toate persoanele Treimii între ele. Așa se manifestă în fiecare secundă și așa se vor manifesta în veșnicie fără vreun păcat sau urmă de mizerie sau necurăție în ele. Doar să respiri aerul rarefiat și pur al armoniei totale și perfecte și fără cusur e o uimire ce te lasă fără cuvinte...

Blândețea și serviabilitatea infinită, considerația, respectul, jocul, surprizele continue cu iubire și gesturi, afirmații și dovezi de afecțiune...

Acesta este dansul perfect și intens al perfecțiunii lui Dumnezeu, al iubirii incandescente dintre persoanele treimii. Acest dans e revărsat  apoi cu abundență prin Hristos și prin Duhul Sfânt în inimile noastre. Acesta este dansul care a pus în mișcare universul, care a dus la ideea timpului, spațiului și materiei, acesta e dansul din care a rezultat ideea de om și ideea ca tu și cu mine să fim...

Adevărul e că Dumnezeu a intenționat ca noi oamenii, tu și cu mine să fim parte din acest dans al iubirii și perfecțiunii și intimității și pasiunii: noi suntem prin Hristos în acest dans al dragostei perfecte...

Întrebarea care se pune e de ce trăim vieți placide, letargice, moi, previzibile, fără putere, fără entuziasm, fără autenticitate, fără foc și fără pasiune?

De ce nu experimentăm ca și creștini această dragoste perfectă? De ce nu o manifestăm între noi? Nu doar între noi în comunitățile noastre, ci de multe nu o arătăm celor mai apropiați: soțului și copiilor noștrii?

De ce nu trăim marcați de faptul că noi am experimentat această dragoste și bucuria acestei intimități? De ce nu dispunem de energia necesară să lăsăm fluviul iubirii Lui să dea pe din afară înspre cei care ne înconjoară?

Hristos e calea cea nouă și vie înspre Tatăl și plăcerea maximă a Duhului e să ni-l descopere pe Tatăl și pe Fiul...

Toată Treimea e la dispoziția noastră și fiecare vom experimenta din acest dans cât vrem.

Tu cât de mult îți dorești asta? Eu?

imaginea din post luată de aici: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Andrej_Rubl%C3%ABv_-_Holy_Trinity_-_WGA20456.jpg

Ritualul - cum să-L trișăm eficient pe Dumnezeu?

Mat 3:7 -9  Dar cînd a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpîrci, cine v'a învăţat să fugiţi de mînia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

De ce îi acuză Ioan pe farisei ?

De ipocrizie.

Ei nu îl voiau pe Dumnezeu, ci doar binecuvântarea și protecția Lui.

Tu?

Ei nu voiau un stil de viață în ascultare de Dumnezeu (roadele), ci doar o poliță de asigurare de incendiu (față de focul iadului). Ritualul sau polița în cazul textului de mai sus era botezul, dar principiul acoperă toate situațiile de ritual.

De câte ori renunț la păcate DOAR ca să-mi scot zgomotul deranjant al conștiinței  din minte? Doar să scap de ”pretențiile” lui Dumnezeu ca apoi să pot face din nou ce vreau eu?

De câte ori îl vreau pe Dumnezeu DOAR pentru a scăpa de ziua dreptății finale când fiecare vom culege ce semănăm?

Dumnezeu mă vrea pe mine și eu îi dau de atâtea ori DOAR un ritual.

Se poate și altfel?

Prin moartea și învierea Lui Hristos dosarul meu și dosarul tău e rezolvat odată pentru totdeauna înaintea Lui.

El ne-a scăpat de mânia viitoare. A luat-o asupra Sa.

Mi se aplică ce a făcut Isus pe cruce doar dacă îmi pun încrederea în dragostea arătată de El și îl accept ca și stăpân mai bun al vieții mele decât sunt eu și doar atunci viața mea va produce roade bune.

Dacă mă încred în El și nu în mine, voi înțelege că ”pretențiile” lui Dumnezeu sunt binele suprem pentru mine și nu lagărul pe care trebuie să-l suport.

Dacă însă în mod constant văd în mine doar tendința de a-l folosi pe Dumnezeu ca poliță de asigurare de incendiu pot să îmi pun într-adevăr întrebarea dacă sunt sau nu în credință.

Dumnezeu îi iubește pe toți necondiționat: și pe cei care aleg să trăiască pentru El și pe cei ritualici care doar îl folosesc pe Dumnezeu pentru propriile interese.

Dar Dumnezeu are o relație doar cu cei care se pocăiesc (renunță la viața trăită pentru sine) și încep să trăiască în dăruire de sine pentru Dumnezeu și pentru alții!

Dacă sunt al lui Hristos pot să trăiesc roditor și să răspund zilnic cu pocăință și încredere CÂND EȘUEZ. Nu de frica mâniei, ci de dragul celui care din dragoste a îndepărtat DEJA mânia de la mine.

Doamne iartă-mă că de atâtea ori uit de iertarea și libertatea pe care mi-ai dat-o murind pe cruce și fac ritualuri pentru a câștiga ceva ce Tu mi-ai dat gratis și fără limită la crucea Ta!

Iar cei ce ȘTIU că ce își doresc de la Dumnezeu e doar binecuvântarea și protecția Lui, dar nu și conducerea Lui... vor avea protecția și binecuvântarea lumii (câtă binecuvântare și protecție poate da lumea asta) iar la final vor experimenta doar mânia Lui! Asta indiferent cu câte ritualuri și liturghii religioase (de duminica, joia și sărbătorile religioase) îl îndoapă pe Dumnezeu în viața asta!

E bine de știut! Ipocrizia: cum că vrei să îl urmezi pe Dumnezeu, dar de fapt nu vrei decât să-L folosești pe post de Moș Crăciun nu ajută!

imaginea din post luată de aici: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Crucession_Davidovo-Elizarovo_Guslitci_Moscow_reg_8504.jpg

Violența în Împărăția lui Dumnezeu - când în loc să dai năvală te scobești în nas!

Matei_11:12  Din zilele lui Ioan Botezătorul pînă acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi ceice dau năvală, pun mîna pe ea.

Luca_16:16  Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.

Cuvântul  tradus cu ”năvală” în românește, în greacă e ”biazo” care înseamnă violență...

Împărăția se ia cu violență... de către cei violenți...

Cum arată violenții la care se face referire?

Nu sunt cruciații, nici cei care comit crime în numele lui Dumnezeu sau îi manipulează pe alții și profită de ei în numele lui Dumnezeu. Hristos a murit pe cruce. Iar unii dintre noi creștinii vrem să îi punem noi pe cei ce ni se opun pe cruce.  

Ne facem un obicei din a vâna pasaje ca acestea pentru a ne justifica ”dreptul” de a-i forța pe alții (pe unii i-am ucide dacă nu ne-ar vedea nimeni). Percepția noastră este infailibilă și deci devenim reprezentanții ”autorizați” ai lui Dumenzeu:) Și bineînțeles,  Dumnezeu e mult mai de acord cu mine decât cu tine :) și deci am ”tot dreptul” să te forțez pe tine care nu înțelegi bine lucrurile:)

Ca să vezi de ce cele mai mari prostii nu se fac când le faci în numele tău, ci când pretinzi că Dumnezeu însuși e în spatele planurilor tale. Și dacă Dumnezeu ți-a spus să faci prostia respectivă, atunci prostia pare că are justificare și încă una supremă.

De câte ori nu procedăm așa? Și ne mai mirăm că cruciații au făcut-o, sau inchizitorii, sau mari clerici ai istoriei? Sau noi micii judecători ai tuturor celor pe care noi îi cunoaștem? Tendința asta se manifestă în noi când ne implicăm în ”dispute biblice” în care ne tranșăm adversarii mărunt și apoi îi atârnăm frumos la fezandat.
Nu e ciudat că în general ne e mult mai ușor să fim violenți și intransigenți cu răul altora decât cu ”drăguțele” noastre meschinării și răutăți personale?

Sensul primar al expresiilor din versetele de mai sus are de-a face cu determinarea interioară de a pune mâna pe Împărăția Lui. De a experimenta conducerea Lui în orice aspect al vieții noastre!

Când Dumnezeu ni se dăruie fiecăruia în mod egal, de ce unii dintre noi avem mai mult și alții mai puțin din Dumnezeu?

Cei care au înțeles principiul violenței în Împărăție vor avea întotdeauna mai mult! Nu pentru că sunt mai ”tari”, decât alții, ci pentru că le e sete mai tare și nu le e frică să-și recunoască și să își exprime această sete. Să ceară cu disperare și cu consecvență.

Trebuie să îl dorești pe Dumnezeu și experiența cu El în mod radical și cu violență, cu determinare.

Sunt atâtea voci stridente care intră în competiție cu șoapta fină a Duhului din noi. E nevoie de determinare pentru a-l auzi pe Dumnezeu. E nevoie de o hotărâre fermă pentru a putea porunci tuturor zgomotelor de fond ale dorințelor noastre firești să tacă. Să tacă pe o perioadă suficient de lungă pentru a-L putea auzi pe Dumnezeu.

E nevoie de determinare ca după ce i-ai auzit vocea să poruncești tuturor atitudinilor egoiste, mândre și de autoprotecție să piară și să faci apoi lucrul contraintuitiv și nepopular pe care Duhul ți l-a spus.

Există un cost al experimentării și al urmării lui Dumnezeu:

Luca 9:23  Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Cei violenți, cei determinați să își omoare egoismul și dorința de control asupra propriei vieți vor avea întotdeauna mai mult din domnia lui Dumnezeu în viața lor, decât cei lejeri, decât cei cu o atitudine de lasă-mă să te las ...

Mântuirea e gratis, dar dacă vrei să îl cunoști și să-L experimentezi pe Isus va trebui să plătești un preț...

Doamne violentează-ne moliciunea și lenea și confortul. Ajută-ne să ne dăm seama că lipsa determinării de a-L urma cu orice preț pe Isus însemnă să alegem să trăim animalic și nu omenește... Suntem cei mai umani atunci când experimentăm demnitatea lucrului de căpătâi pentru care am fost creați ca și rasă umană, și anume acela de a ne bucura de Dumnezeu.

Mântuirea e gratis, dar cunoașterea și experimentarea lui Dumnezeu (ca orice lucru prețios – cel mai prețios) implică un cost, poate cel mai mare. Cei determinați (cei hotărâți și cei dedicați) îl vor experimenta personal pe Isus cu putere, cei lejeri vor experimenta amorțirea și atrofierea lor spirituală și într-un final vor experimenta cu exasperare doar urâțenia lenii, confortului și lipsei de orizont al propriului egoism.

Vom fi pacifiști cu dracul și cu propriul egoism și cu valorile perverse ale lumii noastre aflate în derivă? Sau vom fi violenți și determinați să plătim prețul experimentării interpersonale a celei mai grozave persoane din univers?  Vom fi violenți sau ne vom complace în căldicimea și îngustimea unei vieți fără direcție și fără rost?