Why Willpower Fails - Ortberg

An interesting article from John Ortberg, taken from his article with the same title in the Magazine: "Leadership Journal"

What's your toughest management challenge?

It's not your time, your direct reports, your elders, your deacons, your denominational superiors, your budget realities, or the expectations of your toughest critics who attended Catalyst, the Leadership Summit and dislike both John Piper and Rob Bell.

It's willpower.

There is a man named Roy Baumeister who is cranking out remarkable work these days. He's likely the world's top experimental social psychologist, and he is almost single-handedly bringing the concept of "will" back to psychology. (He's got a book out now called Willpower that is well worth reading.)

Ever wonder why it's hard to keep New Years' resolutions? One of Baumeister's early experiments was to investigate the nature of willpower. In this experiment, one group of people had to resist the temptation to eat delicious fresh chocolate chip cookies, while another group had to resist eating radishes. Then both groups were given (secretly) insoluble math problems to solve. It turns out that the subjects who had been resisting chocolate chip cookies gave up on trying to solve math problems much more quickly than the subjects who only had to resist eating radishes.

In other words, Baumeister has found, willpower is real, and able to make a difference, but it is a finite commodity. It's a lot like a muscle—if you do as many push-ups as you can and then immediately try to see how much you can bench press, it won't be much. Willpower, like a muscle, can be built up over time. But in the short term it's easily fatigued.

A finite commodity

Baumeister discovered that you have a finite amount of willpower that gets depleted as you use it. He also found that you use the same stock of willpower for all manner of tasks. You don't get separate stockpiles for different areas like relationships vs. physical activities.

That's why a long list of New Year's resolutions is almost certainly doomed. It takes a whole lot of willpower to get on an exercise and diet program to lose weight. You will not have a great deal left over. If you add on the list: get on a budget, start keeping your office clean, and read Calvin's Institutes every week, you set yourself up for failure.

What are the activities that require willpower? Resisting temptation does, as does persisting in a difficult problem. Making choices requires willpower, which is why you can get exhausted picking songs for a service or sermon topics. (Nothing wears me out faster than having to pick out sermon topics. There is something to be said for the lectionary). Management takes exertion of the will, which is why leading elder meetings can be tiring. And why, afterward, it feels so relaxing to come home and be able to "just be myself."

The field of psychology generally calls willpower "self-regulation," and its opposite "ego-depletion." Those terms sound more scientific than the biblical language of "self-control," but it turns out Paul knew what he was talking about when he listed this as a fruit of the Spirit critical for human flourishing. For most of us in ministry, our wills get depleted far more quickly and more often and more seriously than our bodies do.

Using will power well

So how do I manage willpower well?

Know when it is at its freshest and strongest. For many people that's in the morning before it's been drained by the day. In fact, one remarkable study showed that prisoners have a much better chance of receiving parole if their case is heard in the morning versus the evening, since the judge has a high reserve of willpower then and thus is more willing to take the chance of release. (You might want to think about taking key elder votes in the morning. And if you're ever in jail, go for the morning release hearing). Schedule your most critical tasks accordingly.

Spend it wisely. Don't take on too many life-improvement tasks all at once, even if you pray on them. God works through your will, generally; he rarely gives people a free pass to ignore the laws of finitude he created in the first place.

Use the tiny bits of willpower you have for the cultivation of right habits. Alcoholics Anonymous is a great example of this; the idea behind it is not to stop drinking through willpower, but to enter into a way of life (the 12 steps) that lead to new habits of thinking and desiring that bring power for sobriety that the will never could.

Set goals, but not too many. Goals are the first step toward self-regulation. Without a few, we drift. But too many goals always weaken willpower: we worry about them, we get less done, and we suffer emotionally as well as physically. You have to experiment to figure out the right number of goals for you: enough to get things done without stressing out.

Remember one more direction. This one comes courtesy of the Bible, not Baumeister. God is the great restorer of will. Prayer, solitude, worship and meditation were all intended by God to be done in a way that restores—not depletes—the will.

Remember the one act of the will that actually replenishes willpower rather than depleting it—surrender.

Article taken from here:

http://www.christianitytoday.com/le/2011/november-online-only/willpowerfails.html?start=2

Why You Need To Be a Risk Taker

I've got an email from Floyd McClung in which he spoke about the worth of risk taking:
Here's why he says that in a world saturated with self preservation, a follower of Jesus would want to be a constant risk taker:

Here is what Floyd learned about risk taking from life of Caleb in Numbers 13:

1. Risk takers hear from God and go for it.
2. Risk takers get more than they bargain for.
3. Risk takers get no guarantees it will be easy.
4. Risk taking destroys all confidence in human strategy or models.

As my friend Jim Y. says, "Many want to see a great harvest, but they don't have the work ethic or the risk taking spirit to see it happen".

What is my next risk to take for God? 

Cât de în serios să ne luăm?

Dr Sumrall istorisește un dialog pe care l-a avut cu Smith Wigglesworth (marele videcător britanic de la începutul secolului XX) undeva prin anii 30 ai secolului trecut.
Dr Sumrall îl întreabă pe Smith care e secretul constanței sale și al perseverenței sale de-a lungul anilor și mai ales a consecvenței pe care a observat-o la el în toate ipostazele în care Dr Sumrall l-a surprins pe Smith în propria casă.
Smith îi răspunde: ”Eu niciodată nu îl întreb pe Smith Wigglesworth cum se simte?”
Ce ne definește?
Propriile dorințe, mofturi, tânjiri ale firii?
Sau Cuvântul lui Dumnezeu și identitatea pe care Dumnezeu spune că o avem?
De ce nu suntem constanți și perseverenți nici măcar în cum ne definim pe noi înșine?
De ce suntem cameleonici de atât de multe ori în funcție de context sau de oamenii cu care venim în contact?
Poate în ultimă instanță nu prea contează ce simțim mai ales când comparăm valoarea propriilor sentimente în raport cu ceea ce spune Dumnezeu în Scripturi despre noi.
Poate ar trebui să murim față de orice alte descrieri pe care propriile emoții, trecuturi, traume, sau relații ale noastre ni le furnizează și să luăm aminte doar la ce spune Dumnezeu despre noi?

Eșecul creștinilor și credința oarbă

Am auzit o ilustrație interesantă.

Fiecare dintre noi acționăm în urma încrederii pe care o avem în lucrurile pe care le știm, le presupunem și estimăm.

Dacă vezi un avion al cărei aripă e în flăcări și fumegă și totuși alegi să te urci la bord pentru zbor, încrederea ta e oarbă și nu e rațională.

De ce cerem ca și creștini oamenilor să îl urmeze pe Isus când noi înșine nu îl urmăm?

Suntem ca un avion cu aripa fumegândă spunând celor din jur cât de confortabil va fi zborul înspre destinație.

Le cerem să aibă credință oarbă.

Isus zice: ”ca ei (cei care nu îl cunosc pe Isus) să vadă faptele voastre bune + să vadă dragostea voastră unul pentru altul și să... recunoască că Tatăl vostru din ceruri e meseriaș!”  - și evident să își dorească să îl cunoască... să urce la bord...

Cum era biserica primară? Cum e biserica subterană persecutată din China și cea din India? Erau biserici ale căror aripă nu fumega. Erau și sunt biserici care arată puterea supranaturală a lui Isus în vindecări supranaturale, într-o dragoste și unitate supranaturale, într-o dedicare supranaturală în a avea grijă de săracii și lepădații din societate...

Când aceste lucruri se văd... nu ceri unui om să aibă o credință oarbă să îl urmeze pe Isus, ci alegerea de a se încrede într-un Isus prezentat cu putere pare o alegere rațională... o credință rațională.

Hai să punem carne pe oasele credinței noastre și să nu mai avem o credință subțire, scheletică, emaciată, ci una vie...

Dacă Isus e pe primul loc în viața mea: soția mea, copiii mei, colegii și prietenii mei vor ști asta fără umbră de îndoială. La fel și în cazul tău.

Știu cei cu care ne întâlnim zilnic că iubirea și pasiunea vieții noastre e Isus? Sau nu neapărat? Interesant e că cei apropiați nouă știu dacă Isus sau alți idoli sunt pasiunea noastră cea mai mare.

Le cerem celor din jur să vină la un Isus pe care nici măcar noi nu-L iubim, nu-L cunoaștem și nu îl experimentăm?

Le cerem să aibă o credință oarbă sau una rațională?

Asta nu înseamnă că Isus nu e real și bine mersi și fără ca noi să trăim cu pasiune pentru El, și fără ca noi să îl reprezentăm cu cinste. Doar că El alege, ca cel mai bun prieten al nostru să își lege numele și reputația de noi, de prietenii Lui...

Haideți să nu îl mai facem de rușine! Haideți să fim noi îndrăgostiți de El chiar dacă ceilalți aleg altceva . Merită!

Cum a vrut Isus să fie biserica și urmașii Lui - Neil Cole - fondatorul CMA

În preajma anului 2000, Neil Cole și-a propus să învețe din Scripturi și din istoria bisericii care sunt secretele creșterii spontane și exponențiale ale Împărăției lui Dumnezeu în biserica primară și în biserica subterană din China și cea persecutată din India... pentru a vedea dacă o creștere de asemenea proporții ar putea avea loc și în lumea seculară vestică.
Evangheliile conțin secretul multiplicării seminței de muștar a Împărăției.
Cine nu multiplică ucenici, nu va putea multiplica lideri. Cine nu multipilcă lideri, nu va putea multiplica biserici. Dacă nu multiplicăm biserici, lumea nu va ajunge să îl cunoască pe Isus.
Care e secretul?
E posibil ca o biserică să crească în mod natural și exponențial în calitatea ucenicilor și ca și număr?
E posibil așa ceva în lumea seculară, materialistă și individualistă în care trăim?
Din 2000 încoace, Neil a asistat la nașterea a mii de biserici noi care s-au răspândit pe întreg globul. O mișcare care va duce la revoluționarea bisericii instituție așa cum o cunoaștem noi și la aducerea lumii la Isus...
Aici aveți un set de prezentări ale lui Neil traduse în românește:
http://vimeo.com/album/2073455

De asemenea, există tradusă în românește și una dintre ultimele lui cărți: ”Biserica 3.0” Această carte va fi foarte probabil cea mai provocatoare carte pe care ați citit-o despre biserică în întreaga dvs. viață. O puteți comanda aici:
http://www.aquaforte.com/det.php?id=678

O mulțime de alte resurse video pe teme de facere de ucenici, dezvoltare de lideri și biserici noi, dar care nu sunt traduse puteți accesa aici:
http://www.cmaresources.org/videos

Un pastor mărturisește relația cu securitatea...

Am văzut pe blogul lui Vasilică Croitor, Răscumpărarea memoriei, un link înspre mărturia unui pastor colaborator cu securitatea:
http://family2fam.wordpress.com/2013/02/07/marturisirea-unui-pastor-in-legatura-cu-colaborarea-cu-securitatea/

Aici e mărturia:

Sunt pastoru X, (încă activ) și doresc să vă mărturisesc faptul că de mult timp, am ceva care mă apasă greu pe suflet. Această povară a devenit aproape de nesuportat, odată cu apariția cărțiiRăscumpararea Memoriei, carte care a provocat atât la nivel individual, cât și colectiv (multe familii și chiar biserici întregi) multe bănuieli și suspiciuni.

În perioada imediat următoare apariției cărții, oricine era parcă suspect și numele fiecarui pastor putea fi auzit în comentarii și discuții, mai ales al celor care au fost absolvenți ai Seminarului Teologic Penticostal de la București. Cu toate că numele meu n-a fost menționat în Răscumpararea Memoriei, simțem cumva că oamenii își pun unele întrebări privitor la trecutul meu. Începusem să mă gândesc serios cât de departe se va ajunge, și dacă ceea ce mulți au făcut cu zeci de ani în urmă va fi dat pe față. Conștiința începuse să mă mustre ca niciodată și începusem să-mi pierd somnul și liniștea sufletească. Totul a devenit și mai greu de suportat și spaima m-a cuprins la cote nemaisimțite de mine pâna atunci, în momentul în care vicepreședintele N.G. a fost confruntat și dat pe față.

Dar totul a ajuns la apogeu, în ziua în care copiii mei care de-acum sunt destul de maturi, și-au făcut curaj și m-au rugat să stau de vorbă cu ei, fiindcă doresc să discute ceva foarte serios cu mine. Mai erau câteva ore pâna să mă întâlnesc cu ei. Fiindcă tema cărții Răscumpararea Memoriei – Cultul Penticostal în perioada comunistă era un subiect la ordinea zilei, nu mi-a fost foarte greu să-mi dau seama despre ce doresc copiii mei să povestească cu mine. Am început să transpir din senin și am încercat să mă gândesc la o scuză pentru a putea amâna acel moment. De fapt, era vorba de un moment al adevărului.

În sfârșit, timpul a trecut și întâlnirea a avut loc. Ne-am așezat la masă, ne-am uitat unii la alții de parca eram un grup de străini, nu din aceeași familie, și parcă nici unul dintre noi nu avea curajul să înceapă discuția. Se crease o situație deja penibilă, când dintr-o dată, feciorul cel mai mare a spart gheața și a început să vorbească; “Știi tata, toată lumea vorbește despre o carte aparută, Răscumpărarea Memoriei, care deconspiră pe toți păstorii din Cultul Penticostal care au fost colaboratori ai securității. Noi nu dorim să fim puși în situația de-a afla din cărți depre trecutul tău și ne-am gândit să anticipăm și să te întrebăm dacă există motive să avem emoții în ceea ce te privește pe tine, în această problemă.”

De ceea ce-mi era așa de teama, se pare că nu scăpasem, iar acum trebuia să răspund. O tăcere de mormânt s-a așternut la masa noastră, iar cu cât raspunsul meu întârzia să apară, cu atât citeam pe fața copiilor mei o întristare combinată cu uimire, care mă speria de moarte. Îmi dădeam seama că ei așteptau un răspuns rapid și clar (NU!), iar eu nu puteam să dau acel răspuns. Cu ochii plini de lacrimi, cu un efort ieșit din comun, am început să vorbesc și să dau copiilor mei răspunsul, nu neaparat cel așteptat de ei, dar răspunsul adevărat. Și le-am spus cama așa;

“Dragi mei, mi-ar place sa va dau un raspuns scurt si clar, dar din pacate raspunsul meu va fi clar, dar nu scurt.
Era iarnă, afară ningea cu fulgi mari, când un telefon (cel mai nenorocit telefon primit vreodată) a sunat și persoana care suna m-a provocat la o întâlnire secretă. Am accepat, fiindcă nu puteam altfel; cel care m-a sunat era un tovarăș de la securitate.

Ne-am întâlnit undeva la un subsol, unde am petrecut mai multe ore. Acest domn a fost foarte direct și clar: “Dacă dorești o carieră în domeniul pastorației și vrei să-ți finalizezi școala, tu trebuie să dai o declarație. Nu este mare lucru, dar așa am procedat și procedăm cu toți cei care doresc să devină pastori. Să știi că nu ești nici primul, nici ultimul. Eu o să-ți dictez ce să scrii, iar la urmă doar o semnezi, și vei putea să-ți vezi mai departe de cariera ta.”

Totul suna atât de simplu și banal, încât am început să scriu ceea ce mi se spunea. Totul a durat destul de mult, datorită deselor mele ezitări, fiindcă tot ce mi se dicta să scriu mi se părea împotriva princiipiilor biblice pe care eu încercam să le trăiesc. De fiecare dată cel care-mi dicta mă încuraja spunându-mi că totul va fi bine, iar eu voi putea să ajung să practic ceea ce-mi plăcea în viață. Cea mai mare incurajare o constituia faptul că toți cei care au ajuns în aceaste slujbe au facut acest lucru, fapt pe care cel care îmi dicta, îl repeta  tot mereu. După un timp de aproximativ 2-3 ore, (nu mai știu exact fiindcă nu aveam ceas la mine), mi-a zis că am terminat și singurul lucru care mai trebuie făcut este să semnez, după care sunt liber.

M-am uitat la acest tovarăș, după care l-am rugat să-mi acorde timpul necesar să mai citesc odata ce-am scris. Am început să citesc, iar la un moment dat m-am speriat de cele scrise, am început să plâng și i-am spus pe un ton categoric, ca nu voi semna această scrisoare, indiferent dacă voi ajunge vreodata pastor, sau nu. Am plecat rapid din acea încapere, fără să semnez, dar înainte să mă depărtez destul de acest tovarăș, am reușit să îl aud spunând urmatorul lucru: Chiar dacă nu ai semnat, tot ceea ce este scris, a fost scris de tine și poate fi folosit și fără semnătura ta. Trebuie să vă mărturisec, dragii mei, faptul că acele cuvinte m-au urmărit toți acești ani și am fost de multe ori santajat cu acea scrisoare. Vreau să vă spun că n-am făcut nici un rău mare vreunui frate sau coleg, dar inima mi-a fost totdeuna neliniștită.”

Tăcerea a pus din nou stăpânire peste noi toți, dar nu pentru mult timp, fiindcă unul dintre băieții mei s-a ridicat în picioare și a venit spre mine. Pentru un moment am crezut ca l-am dezamăgit atât de tare încât dorește să plece fără să mai discutăm nimic, dar nu era așa; el venea înspre mine, și cu lacrimi în ochi m-a îmbrățișat și mi-a soptit la ureche – am simțit că din toata inima – un ,,Te iubesc tată” cum nu l-am mai simțit niciodata pâna atunci.

Au urmat și ceilalți, care au procedat tot la fel. A fost pentru prima data, dupa multi ani, când am simțit că inima începe să se mai liniștească. Timpul a trecut, și în toată perioada care urmat, până în prezent, familia mea a dat dovadă de o dragoste ieșită din comun față de mine, lucru care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să îți mărturisești păcatele, chiar dacă uneori o faci că n-ai avut incotro.

Vazind cât de bine mi-a prins aceasta mărturisire față de familia mea, și gândindu-mă cât de aproape este venirea Domnului, m-am gândit să fac și pasul doi, trimițând această mărturie către dumneavoastră, chiar dacă deocamdată sub anonimat. Vă rog să mă ajutați în rugăciune, să pot face și următorul pas, și să pot să fac publică această mărturisire, pentru a putea să-mi câștig deplin liniștea sufletească, pentru a-l aștepta pe Domnul Isus să vină fără nici o emoție, ci dimpotrivă plin de bucurie.

Am ales blogul dumneavoastră pentru a posta această mărturisire, în primul rând datorită faptului că pe 3 dintre membrii bordului acestei misiuni îi cunosc și sunt convins că mă vor ajuta în rugăciuni sincere pentru eliberarea mea de frică, pentru a putea face și pasul următor, în drumul meu spre eliberare deplină.

În al doilea rând, am văzut că misiunea Family to Family se ocupă de recuperarea celor mai de jos persoane (chiar și criminali), și știu că numai oamenii care îi iubesc pe cei păcătoși cu o inimă plină de dragoste, pot să facă ceea ce faceti voi.

Mulțumesc anticipat pentru faptul că îmi veți publica această mărturisire și pentru că mă veți purta în rugăciunile dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,

Pastor, X.

Mărturia unui fost securist - torționar al creștinilor sub comunism

Mărturia unui fost persecutor al creștinilor...

S-a convertit în urma vindecării miraculoase a fiicei lui pentru care s-a rugat unul dintre creștinii pe care îi persecuta.

Văzut pe danutm.wordpress.com