Sunt creștinii de ”neatins” ?

Ceea ce am scris e un răspuns la afirmația următoare:

”Cand esti copilul lui Dumnezeu, pe tine scrie "drept de proprietate. nu atingeti". "Nimeni" nu poate sa te atinga. Poti sa crezi asta? Sa crezi ca tu apartii unui Dumnezeu bun, plin de dragoste si de har, care da daruri bune copiilor sai? Poti sa traiesti crezand asta?”

Să începem cu un pic de Scriptură:

Luca 9:23  Apoi a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Luca 9:24  Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mîntui.

Ioan_16:33  V'am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

FA_14:22  întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

FA_20:23  Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

1Co_7:28  Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pămînteşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ.

2Co_6:4  Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări,

Apoc 2:10  Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

Ef 4:26  „Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mînia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.

Deci suntem ai Lui și nimeni nu ne poate atinge! (Romani 8: nimic nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu sau Coloseni: Hristos e în noi și cu El suntem în Dumnezeu)

Dar Romani 8 spune că în aceste lucruri (negative) de care avem parte nu vom fi despărțiți de dragostea lui: în mijlocul tuturor acestor (v35) lucruri: necaz, foamete, moarte, vom fi biruitori (v37)

Scriptura completează. Dracul dă târcoale. El nu are drept, dar noi putem să îi dăm prilej (Ef 4.27). + mai putem lăsa scutul jos și mai primim în noi ”săgețile lui arzătoare” (Efeseni 6)

Toți apostolii minus Ioan au murit ca martiri.

Lumea e nașpa. Soții sunt nașpa de multe ori. Noi suntem iertați, iubiți, protejați și totuși suntem de atâtea ori nașpa cu noi înșine și mai ales cu cei apropiați de noi: nașpa.

Și dacă vrei să experimentezi Împărăția la un nivel mai mare nu se poate fără persecuții.

Dar mesajul este : ”nu te teme!” Nouă, celor ai lui Isus în mod real nimic nu ni se poate întâmpla: nimic nu ne poate atinge: nici moartea, nici lipsa, (nici ce e acolo romani 8) nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu”

Deci acestea nu ne fac nimic. Noi chiar dacă murim nu suntem atinși, ci suntem cu Hristos în Dumnezeu! Suntem de neatins, esența, identitatea noastră nu se pierde, ci e plină de viață (cine își pierde viața și-o va câștiga: adică va trăi abundent în Împărăție: și asta e singura abundență reală: când viața plină de smerenie și sacrificiu a lui Isus se manifestă prin noi!)

Nu înseamnă că Dumnezeu nu ne protejează de toate acestea, ci înseamnă că noi suntem pe front și oricât am vrea să avem iluzia că suntem pe plajă, lumea aceasta nu e o vacanță mare.
Nu Dumnezeu nu ne protejează, ci lumea în care suntem e o lume cu agenți liberi, iar ca dragostea lui Dumnezeu pentru oameni și a oamenilor pentru El să se întâmple trebuie ca voințele tuturor să fie într-adevăr libere... și ale celor răi (oameni și demoni). Și cei răi, fac rău.

Dar în fața tuturor acestora, Domnul zice: nu te teme! Așa cum zici tu: trebuie să trăim cu încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. El nu ne va da decât daruri bune și deja toate lucrurile bune (Iacov 1.17) din viața noastră sunt de la El! Putem fi recunoscători. Orice e rău în viața noastră nu vine de la El, ci de la firea noastră veche și coruptă și de la cel rău. De aceea ni se spune să ne rugăm: ”și nu ne duce pe noi în ispită, ci păzește-ne de cel rău!”

Cred că suntem binecuvântați în jertfa lui Hristos, de unde curg toate binecuvântările. Dar dacă cineva, avându-L pe Isus, alege să trăiască în mod constant o viață în îngrijorare, resentiment, ură, neiertare, judecată va ajunge să semene mai mult cu celălalt decât cu Isus și asta îl va durea și pe el și pe cei din jur...

Dar dacă va alege să creadă în harul lui Isus și să se accepte pe sine în Hristos și să fie deschis tuturor binecuvântărilor și va cultiva harul în inimă și îl va da mai departe altora, da, un astfel de om va fi de neatins. Orice i s-ar întâmpla el nu va fi atins de ce i se întâmplă pentru că El va fi convins că e iubit și că orice se întâmplă, iubirea lui Isus îi e de ajuns...

Și fiindcă ”cel neprihănit va trăi prin credință” cei care cred că ”vor vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii (nu doar în rai)” vor avea parte de mult mai multă binecuvântare, decât cei care cred că Dumnezeu e un Dumnezeu care dă boala și tot ce e rău pe pământ de la boli, violuri, crime, tzunamiuri, cutremure, genocide... pur și simplu pentru că ”credința e o încredere neclintită asupra lucrurilor de dorit (nădăjduite)...” Cei care doresc și așteaptă binecuvântare, vindecare, iertare (adică au imagine reală și bună despre Tăticul ceresc) vor experimenta aceste lucruri într-o mult mai mare măsură decât cei care sunt ai lui Isus, dar îl lasă pe acuzatorul, pe alții și traumele din trecut să picteze în mintea lor portretul unui dumnezeu patetic, răzbunător, capricios, căpcăun, supărat...și dacă portretul acesta îl au cu privire la Dumnezeu și așteptările acestea le au de la El, evident că vor experimenta într-o mult mai mare măsură lucruri negative.

Situația tinde să fie complexă și nu simplistă.

Urmarea lui Dumnezeu pentru a ne fi bine, nu e genul de urmare pe care Isus o dorește. E genul de urmare care atunci când vine un necaz începe să fie sinusoidală sau să se evapore. Nu că nu ni se va întâmpla bine când îl urmăm, ci nu acesta se așteaptă Isus să fie motivul să fim într-o relație cu El. Deși toți ne căsătorim la început pentru ce putem să primim de la partener, cu cât ne maturizăm înțelegem că mariajul e conceput de Dumnezeu să ne antreneze să învățăm să renunțăm la noi și să dăruim cu sacrificiu celuilalt. Și abia când îl avem pe celălalt în minte cel puțin la fel de mult ca pe noi începe căsătoria noastră să fie colțul de rai pe care Dumnezeu l-a intenționat. Așa e și cu relația cu Isus. Relația devine profundă nu doar când noi suntem în ea pentru a primi și a primi și a primi, ci când ne dăm seama că dragostea e dragoste când și noi răspundem cu dragoste. În cazul nostru se cheamă ascultare necondiționată.

Dragostea e la bine și la rău. Dar nu pentru că Dumnezeu dă răul respectiv, ci pentru că Dumnezeu e realist și știe în ce lume coruptă se întâmplă relația de dragoste dintre noi. Dintre toate relațiile și căutările noastre, dragostea continuă și constantă o vom primi doar din relația cu El în mijlocul rahatului din noi și din lumea asta. Atunci când e rău, El ca un partener iubitor e foarte aproape de noi ca să ne elibereze și să ne mângâie. 

Suntem de neatins când dragostea Lui pentru noi e rădăcina ființei și ființării noastre. Orice ni se întâmplă nu ne afectează în așa măsură încât să ne pierdem identitatea și sursa și sentimentul că suntem iubiți.

Și cei care se abandonează dragostei Lui și învață să o dea cu sacrificiu altora vor experimenta o viață din belșug în mijlocul gunoiului din lumea asta. Vor fi izvoare într-o lume care însetează, o oază în deșertul de iubire al lumii, o floare care răspândește frumusețea și aroma cerului în grămada de gunoi și duhoare a egoismului lumii noastre...

imaginea din post preluată de aici: http://s.wsj.net/media/0204pod17_J_20090204154032.jpg

Când vine Regele

Majoritatea am văzut filmul ”Return of the King”, ultima parte a trilogiei: ”Frăția Inelului” inspirat din cărțile lui Tolkein...

Acolo când apare regele trebuiesc îndeplinite câteva condiții ...

Când Hristos Adevăratul Rege al Istoriei și al Universului vine întrupat, vărul său prooroc, Ioan Botezătorul ne anuntă care sunt condițiile în care vine Adevăratul Rege, Isus:

Luca 3:16- 17  ”Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cît despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decît mine, şi căruia eu nu sînt vrednic să-i desleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc. Acela are lopata în mînă; Îşi va curăţi aria cu desăvîrşire, şi Îşi va strînge grîul în grînar, iar pleava o va arde într'un foc care nu se stinge.”

Semne că vine Isus într-un loc, să zicem orașul Satu Mare, sau oricare altul:

• Majestatea Sa este venerată (cureaua încălțămintelor)
• Puterea Duhului energizează oamenii în mod manifest (Botezul cu Duhul Sfânt) pentru a îndeplini agenda lui Isus (dragoste cu sacrificiu și în slujire și în dreptate și în vindecare și în eliberarea celor slabi - Luca 4)
• Focul pasiunii divine se manifestă ca să distingă clar adevărul de minciună/  realitatea de fals/ cei ce se autodamnează se disting clar de cei care îi aparțin lui Isus : nu este confuzie! (pleava de grâu)
• într-un cuvânt: lucrurile se radicalizează!

Chiar vreau să particip și să fac parte dintr-o manifestare vizibilă a Regelui, Unsului, Mântuitorului Isus în familia mea, la locul meu de muncă, în orașul meu?

Sunt dispus să trăiesc și să fiu o voce a Domnului care anunță venirea Lui cu putere?

Sunt dispus să plătesc prețul radicalizării poziției oamenilor și eventualei persecuții care se poate naște?

Dumnezeu e de-al nostru

Matei 1:23  „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.

1. Isus îl aduce pe Dumnezeu mai aprope ca niciodată în istorie și devine cea mai clară descoperire a CINE și CUM e Dumnezeu! - care califică, calibrează și corectează hermeneutic toate descoperirile voalate ale lui Dumnezeu din Vechiul testament
2. Isus garantează și e calea înspre cea mai intimă formă de apropiere de Dumnezeire: locuirea noastră de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu: El e cel care e autorizat să boteze cu Duhul: El a fost primul om locuit în întregime de Duhul și El are dreptul și autoritatea să umple și să împuternicească cu Duhul...
3. Isus a locuit între oameni și va fi de atunci înainte pentru eternitate om: Dumnezeu cu unul și unul dintre ai noștrii!
4. Dumnezeu e accesibil, apropiat, iubitor și umil... poate și fără pompă, poate și fără slavă, poate și în chinuri și în respingere... și prin El și noi acum putem!

Cât de salvați suntem?

Ești pe marginea unui râu și vâslașul unei bărci de agrement cade în apă și nu știe să înoate. Te arunci în apă, îl salvezi și îl aduci la mal. După ce de abia îți tragi răsuflarea te pomenești că tipul salvat tocmai face o criză de nervi al cărei obiect ești tu și te umple cu înjurii și te și scuipă între ochi: Cum că nu ai ajuns la timp, cum că tu ești de vină că el a înghițit atâta apă etc...

Ce faci?

Ești ispitit să îl arunci înapoi și să îți spui că nu are rost are să investești în oameni că toți sunt egoiști și nerecunoscători...

Și așa ni se întâmplă cu Dumnezeu.

Ne băgăm în propriul gunoi al egoismului. Ne luăm soarta în propriile mâini și facem ce ne taie capul. Ne doare în cot de Dumnezeu și de faptul că poate El știe mai bine cum funcționăm că doar El ne-a inventat...

Apoi ne înecăm, în propriul egoism, aroganță, sictir, depresie, dezamăgire, ură, neiertare, dependențe... și de acolo nu știm cum să ieșim.

Dumnezeu absoarbe pe crucea lui Isus tot gunoiul nostru și ne dăruiește gratis salvarea. Unii o acceptăm, alții suntem prea orbiți de propria mândrie să o facem și continuăm să ne salvăm singuri.

Cei care acceptăm mâna întinsă înspre noi, străpunsă de cuiele gunoiului nostru... ajungem de multe ori în situații în care suntem nemulțumiți de Dumnezeu, aroganți, îl scuipăm între ochi și îi întoarcem spatele celui care ne-a salvat.

Ce va face El?

Mulți credem că El e ca noi și că la un moment dat ne va arunca din nou în lac. Nu în lac... ci în puț de data asta:)

Dumnezeu nu e ca noi. Dumnezeu știe că deși acum îi aparținem Lui, încă o vom lua pe ulei și vom crede că viața se trăiește mai bine pe cont propriu...

Ești salvat pentru totdeauna? Sau Dumnezeul pe care îl cunoști tu stă prost cu nervii și oricând îl calci suficient de tare pe bătătură îți poate face vânt din nou în lac?

E Dumnezeu mai rău decât părinții umani buni care își iubesc copiii și când greșesc și nu îi dezmoștenesc pentru că au călcat pe bec?

Din păcate pentru unii dintre noi așa e... un Dumnezeu mai rău decât oamenii.

Mă rog să îl percepem pe adevăratul Dumnezeu care iubește cu mult mai mult decât putem să ne imaginăm noi...

Pe ce ne bazăm relația cu El?

Pe propria capacitate de a fi pe placul lui? Dacă da, vom fi întotdeauna instabili, tulburați și pacea interioară ne va scăpa.

Sau pe favoarea nelimitată pe care o primești de la Tăticul care iubește în mod perfect copiii lui în continuă nevoie de iertare, acceptare și semnificație?

Isus: iluminarea adevărată!

Matei 4:16  Norodul acesta, care zăcea în întunerec, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.”

Isus este singura lumină a lumii: nu cultura, nu știința, nu educația... deși au rol pozitiv, nu pot salva omul de propriul egoism, de autosuficiență și aroganță...

În Isus există contrastul acut și real al purității absolute (dragoste cu sacrificiu de sine, bucurie pură, pace reală) față de toată ingeniozitatea și practica religioasă a oamenilor care în ultimă instanță e egoist motivată și nu pune omul în legătură cu Dumnezeul cel viu...

Isus e singurul care stâmpără căutarea omului după iluminare: pentru că El este singura lumină completă, desăvârșită, fără limite!

Isus aduce lumina relației cu Dumnezeu și nu doar umbra practici religioase...

Isus e singurul care prin moartea sa scoate omul din bezna morții spirituale în care omul s-a izolat de Creator. El vine să ofere din nou relația abundentă cu Creatorul și cu Tăticul...

Testul de risc - The Risk Test

An excellent article from John Maxwell on evaluating the level of risk we are exposing ourselves to: 

Last time I wrote about the difference between good timing and procrastination, and included some tests you could apply to find out whether you were putting off decisions that needed to be made.

Just like there are two sides to every coin, there are two extremes when it comes to taking action. Procrastinators are at one extreme: putting off actions or decisions when they really should be making a move. At the other end of the spectrum is the impatient person: one who rushes to make a decision or to take action, even when it is unwise.

Because I tend to land somewhere closer to the impatient end of the spectrum, I have devoted a lot of thought to the importance of good timing.

To evaluate a goal or decision, I like to apply the Risk Test, in which I ask,

Is This Decision Reasonable Or Reckless?

Reasonable	Reckless
Built on Strategy Has Some Margin for Error Is an Extension of What You Do Well Challenges You	Built on Hope Has No Margin for Error Has Little Connection to What You Do Well Overwhelms You

Let’s take a look at these differences:

Built on Strategy vs. Hope
Have you spent the necessary amount of time planning and preparing for this decision? Or are you acting on passion or impatience, with only the hope that everything will work out?

Reasonable Margin of Error
Does everything have to work out perfectly for this decision to succeed? What will happen if (when) you encounter problems? Do you have a strategy in place for handling complications? Is there enough margin for you to survive if everything goes wrong?

Based on What You Do Well
When you take action, will you be working from your strengths? Or does the goal require effort in areas where you are naturally weak?

Challenges rather than Overwhelms
All of us want to achieve something bigger than ourselves. So a goal should feel challenging. But if it seems overwhelming or even impossible, then at the very least, you should spend more time in the planning stage to break it down into manageable steps. Or you need to enlist help. Otherwise you may need to evaluate whether the timing is right.

As I said last time, the Law of Timing (in The 21 Irrefutable Laws of Leadership) teaches that when to move is as important as what to do and where to go. Just like it’s possible to wait too long to act, you can also take action too soon. Finding a balance will give you the best chance of success in achieving your goals. But know this: if you’re going to lean toward one side over the other, lean toward action.

Articol luat de aici :
http://www.johnmaxwell.com/blog/the-risk-test

Why Willpower Fails - Ortberg

An interesting article from John Ortberg, taken from his article with the same title in the Magazine: "Leadership Journal"

What's your toughest management challenge?

It's not your time, your direct reports, your elders, your deacons, your denominational superiors, your budget realities, or the expectations of your toughest critics who attended Catalyst, the Leadership Summit and dislike both John Piper and Rob Bell.

It's willpower.

There is a man named Roy Baumeister who is cranking out remarkable work these days. He's likely the world's top experimental social psychologist, and he is almost single-handedly bringing the concept of "will" back to psychology. (He's got a book out now called Willpower that is well worth reading.)

Ever wonder why it's hard to keep New Years' resolutions? One of Baumeister's early experiments was to investigate the nature of willpower. In this experiment, one group of people had to resist the temptation to eat delicious fresh chocolate chip cookies, while another group had to resist eating radishes. Then both groups were given (secretly) insoluble math problems to solve. It turns out that the subjects who had been resisting chocolate chip cookies gave up on trying to solve math problems much more quickly than the subjects who only had to resist eating radishes.

In other words, Baumeister has found, willpower is real, and able to make a difference, but it is a finite commodity. It's a lot like a muscle—if you do as many push-ups as you can and then immediately try to see how much you can bench press, it won't be much. Willpower, like a muscle, can be built up over time. But in the short term it's easily fatigued.

A finite commodity

Baumeister discovered that you have a finite amount of willpower that gets depleted as you use it. He also found that you use the same stock of willpower for all manner of tasks. You don't get separate stockpiles for different areas like relationships vs. physical activities.

That's why a long list of New Year's resolutions is almost certainly doomed. It takes a whole lot of willpower to get on an exercise and diet program to lose weight. You will not have a great deal left over. If you add on the list: get on a budget, start keeping your office clean, and read Calvin's Institutes every week, you set yourself up for failure.

What are the activities that require willpower? Resisting temptation does, as does persisting in a difficult problem. Making choices requires willpower, which is why you can get exhausted picking songs for a service or sermon topics. (Nothing wears me out faster than having to pick out sermon topics. There is something to be said for the lectionary). Management takes exertion of the will, which is why leading elder meetings can be tiring. And why, afterward, it feels so relaxing to come home and be able to "just be myself."

The field of psychology generally calls willpower "self-regulation," and its opposite "ego-depletion." Those terms sound more scientific than the biblical language of "self-control," but it turns out Paul knew what he was talking about when he listed this as a fruit of the Spirit critical for human flourishing. For most of us in ministry, our wills get depleted far more quickly and more often and more seriously than our bodies do.

Using will power well

So how do I manage willpower well?

Know when it is at its freshest and strongest. For many people that's in the morning before it's been drained by the day. In fact, one remarkable study showed that prisoners have a much better chance of receiving parole if their case is heard in the morning versus the evening, since the judge has a high reserve of willpower then and thus is more willing to take the chance of release. (You might want to think about taking key elder votes in the morning. And if you're ever in jail, go for the morning release hearing). Schedule your most critical tasks accordingly.

Spend it wisely. Don't take on too many life-improvement tasks all at once, even if you pray on them. God works through your will, generally; he rarely gives people a free pass to ignore the laws of finitude he created in the first place.

Use the tiny bits of willpower you have for the cultivation of right habits. Alcoholics Anonymous is a great example of this; the idea behind it is not to stop drinking through willpower, but to enter into a way of life (the 12 steps) that lead to new habits of thinking and desiring that bring power for sobriety that the will never could.

Set goals, but not too many. Goals are the first step toward self-regulation. Without a few, we drift. But too many goals always weaken willpower: we worry about them, we get less done, and we suffer emotionally as well as physically. You have to experiment to figure out the right number of goals for you: enough to get things done without stressing out.

Remember one more direction. This one comes courtesy of the Bible, not Baumeister. God is the great restorer of will. Prayer, solitude, worship and meditation were all intended by God to be done in a way that restores—not depletes—the will.

Remember the one act of the will that actually replenishes willpower rather than depleting it—surrender.

Article taken from here:

http://www.christianitytoday.com/le/2011/november-online-only/willpowerfails.html?start=2