Legământul Legii și cel al Harului – mic ghid de utilizare!

Exod 19:5  Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu;

Exod 19:6  Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.”

Matei 5:13  Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.

Matei 5:14  Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.

Matei 5:15  Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Matei 5:16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Ce e la fel?

1. Ambele categorii de oameni care intră în legământ cu Dumnezeu devin reprezentanți (preoți) ai Lui pentru ceilați oameni.
2. Reprezentanții (preoții) nu trăiesc pentru ei înșiși, ci pentru Cel care i-a desemnat ca și ambasadori.
3. Eficiența reprezentării și sub vechiul legământ și sub cel nou este dată de ascultarea reprezentanților: ”dacă veți asculta”, ”dacă veți păzi”/ ”dacă sarea își pierde gustul”, ”să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor” – prin ”fapte bune”.

Ce e diferit?

1. În legământul legii: oamenii devin ai lui Dumnezeu ”dacă” ascultă și ”dacă” păzesc. În legământul harului: noi suntem sarea pământului și lumina lumii, nu prin ascultarea noastră, ci prin Hristos.

Concluzie:

Există o diferență infinită din a-ți extrage identitatea din ce faci, sau din ce s-a făcut pentru tine!

În Vechiul Legămând facem pentru a deveni, pentru a aparține!

Deci identitatea persoanei se formează prin meritele personale!

În Noul Legământ facem pentru că suntem!

Identitatea persoanei este formată și dăruită de Dumnezeu fără vreun merit personal!

În ambele legăminte menirea noastră de reprezentanți se exprimă prin fapte concrete de ascultare. Fapte zilnice, ritmice, constante, mărunte sau excepționale care să demonstreze caracterul jertfitor al Celui care ne trimite să-L reprezentăm.

Dacă nu ne trăim menirea în Noul Legământ, suntem paradoxal, iubiți pentru că ce suntem, suntem prin har, dar devenim inutili, nefolositori, buni de nimic, buni doar de gunoi (de aruncat) pentru că nu vrem să ascultăm și să-L reprezentăm pe El, ci reprezentăm tot egoul și interesele noastre.

Aceasta este tragedia trăirii sub har: primim nemeritat har, dar ne încăpățânăm să nu învățăm stilul de viață al harului: Refuzăm să dăm harul mai departe făcând bine celor ce ne fac rău, adică celor care nu îl merită!

Haideți să facem ceea ce suntem: să fim agenți ai harului și bunătății (ai sării și luminii) între și pentru oamenii stricați (sarea) și între și pentru oamenii întunericului (lumina)!

Munca: sclavi sau oameni liberi?

Exo 5:9  Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci.”  - zice Faraon când i se cere să de-a drumul sclavilor evrei să se închine lui Dumnezeu!

Cine e stăpânul meu să îmi spună cât să muncesc?

Evident Faraon se credea stăpânul ultim al sclavilor evrei.

Noi nu mai suntem în sclavagism. Sau poate încă în mintea noastră suntem?

Dacă în mod conștient Isus e stăpânul meu, munca mea (în profesie și acasă sau altundeva) va fi a Lui.

Dacă eu în mod conștient mă consider stăpânul muncii mele (cel care decide cota de muncă, intensitatea, scopul și motivele muncii mele) munca se complică...

Unii dintre noi, din felul în care vorbim, dăm impresia că suntem scalvii moderni ai slujbei și șefilor noștrii: să ne auzim când spunem: „nu mai pot, munca mea mă epuizează.”; „sunt disperat de modul în care se poartă șefii cu mine”

Suntem scalvi? Nu putem să plecăm de acolo? Nu putem să negociem? Nu putem să nu ne îngrijorăm atunci când luăm decizii de a merge la timp acasă sau de a confrunta un coleg sau un șef?

Dacă răspunsul e că „nu putem”. S-ar putea să fim încă în sclavie.

Dacă suntem sclavii noștrii (serviciului, șefilor): Dacă slujba noastră nu e doar slujba care ne dă finanțe, ci e identitatea noastră de care depinde însăși supraviețuirea noastră... atunci avem nevoie să auzim vestea bună că suntem liberi!

Dacă suntem proprietatea lui Isus și nu a noastră, dacă El e siguranța noastră materială și nu slujba, dacă El e cel care ne dă identitate și nu poziția noastră sau relațiile noastre de la slujbă, atunci suntem liberi.

Povara Lui este întotdeauna ușoară.

Munca pentru El va fi întotdeauna în odihnă.

Odihna că suntem siguri și că subzistența noastră e asigurată în mod ultim de El și nu de noi.

Odihna că El ne dă identitate și semnificație și nu poziția sau slujba noastră.

Atunci munca va fi doar muncă și nu sclavie.

Suntem liberi, deci hai să trăim liberi!

Cum să stăpânim spiritual orașul?

Gen 22:16  şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

Gen 22:17  te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei.

Gen 22:18  Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!”

Binecuvântarea lui Avraam urmărește Israelul: ”vei stăpâni cetățile vrăjmașilor.”

Evreii domină financiar de multe ori piețele de capital și comerțul în însăși țările care îi dușmănesc ca și națiune.

Sub noul legământ noi în Hristos (sămânța lui Avraam) noi moștenim această binecuvântare. Nu doar fizic (bogăția și conducerea administrativă), ci mai ales spiritual.

Dacă un oraș e dominat de frică, îngrijorare, materialism, corupție, vicii,etc. Noi avem promisiunea și dreptul de a stăpâni spiritual cetățile (orașele) care sunt sub aceste principalități demonice.

Suntem binecuvântați cu această binecuvântare. Și orașele noastre sunt binecuvântate doar în măsura în care ne asumăm identitatea de sămânță a lui Avraam în Hristos!

Cum să stăpânim spiritual orașele noastre?

Legământul lui Dumnezeu cu Avraam și promisiunea aceasta a fost dată când Avraam a fost dispus să sacrifice ce îi era mai drag pentru Dumnezeu.

Când noi ca și sămânță a lui Isus ne vom aduce aminte de drepturile care sunt parte a cine suntem (promise de Stăpân) și când vom sacrifica tot ce ne e mai drag pentru a căuta mai întâi Împărăția și Justificarea (rostul și destinul nostru) lui Dumnezeu, atunci vom experimenta dominația asupra dușmanilor noștrii din locurile cerești!

Și vom domina dușmanii în viețile personale, în familiile noastre și apoi în orașele noastre. Acestea se vor schimba pentru gloria lui Dumnezeu!

Folosim sau iubim oamenii?

”If you love somebody, set them free...” Sting

Doar cine nu are nevoie de ceilalți poate să îi iubească în mod real.

Când am nevoie de cineva, persoana respectivă va avea pentru mine valoare funcțională de obiect pe care-l voi folosi pentru împlinirea nevoii mele.

Cum zice Martin Buber, aproapele e astfel pentru mine obiect, nu persoană, 

Cine ne poate împlini definitiv și necondiționat nevoia naturală de iubire? Adică cine îmi va afirma și împlini deplin nevoile mele de siguranță, apartenență și semnificație?

Doar Isus. Doar El iubește perfect și deplin. Doar Dumnezeu e perfect și deplin.

Oferta iubirii Lui era la dispoziția noastră înainte de a ne naște. Deschide-i-te, acceseaz-o și bucură-te de dragostea Lui ! Nu ai cum să o meriți! Așa că nu te zbate să o meriți. Doar primește-o.

Cineva știinduse iubit în mod perfect, poate iubi la rândul lui pe alții. Altfel, nu-i vom iubi pe alții, doar îi vom folosi.

Încă o dată: Cineva care încă nu e conștient că nevoia lui de iubire e împlinită în mod perfect, nu va putea iubi necondiționat, ci va tinde să îi vadă pe ceilalți ca obiecte necesare împlinirii nevoii lui de iubire (siguranță, apartenență și semnificație).

Hai să încetăm să mai căutăm la oameni iubire perfectă. La oameni nu există așa ceva!

Haideți să ne umplem și să ne desfătăm în iubirea care e la dispoziția noastră deplin și apoi îi vom putea iubi debordant și necondiționat pe apropiații din viața noastră!

Imaginea din post luată de aici: 

http://www.myyearoffaith.com/wp-content/uploads/2012/10/MotherTeresa-color-correct.jpg

Cum s-a înmuiat învățătura creștină

Fapte 14 : 21 - 23 ”După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s'au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 
Au rînduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s'au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mîna Domnului, în care crezuseră. ”

Echipa de plantatori (Pavel și Barnaba) din secolul I încurajează creștinii recent convertiți în orașele respective la perseverență, nu la sado-masochism, ci la realism cu privire la îmbrățișarea suferinței. 
Acest realism a dispărut, înecat sub stratul pufos al Evangheliei prosperității. 

Încurajarea apostolilor pentru noii convertiți era că în mijlocul acestor necazuri Împărăția lui Dumnezeu se manifestă.

Unde a dispărut genul acesta de încurajare?

Acum acest gen de încurajare e considerat blestem și e respins ”în numele lui Isus.”

Azi ne ”încurajăm” cu: ”niciodată nu vei suferi”, ”dacă suferi ceva nu e în regulă cu tine: păcat sau vicii ascunse”

Persecuția, suferința și necazurile sunt de așteptat și indică faptul că ești ”normal” ca și urmaș al lui Isus. 

Probabil lipsa acestora ar trebui să ridice semne de întrebare cu privire la normalitatea vieții noastre de urmași ai lui Isus. 

Evitarea durerii și discomfortului și dezvoltarea personală fără impedimente și ascensiunea ”perfectă” e imaginea idealizată a vieții în zilele noastre. Idealul impus de toate talk-show-urile și tabloidele.

Dar genul de viață care evită conflictul, riscul și suferința e doar o viață anostă și mediocră - care nu contează nici pentru noi, nici pentru Împărăția lui Dumnezeu!

Deci: Să îndrăznim, în luptă vor fi necazuri, dar doar acolo vor fii victorii și semnificație eternă și bucuria reală și debordantă a Domnului și a experimentării extinderii Împărăției!

”Nu există nici o medalie cerească pentru creștinul care (s-a străduit să) experimenteze cele mai mici dureri.” Gary Thomas.

Sunt creștinii de ”neatins” ?

Ceea ce am scris e un răspuns la afirmația următoare:

”Cand esti copilul lui Dumnezeu, pe tine scrie "drept de proprietate. nu atingeti". "Nimeni" nu poate sa te atinga. Poti sa crezi asta? Sa crezi ca tu apartii unui Dumnezeu bun, plin de dragoste si de har, care da daruri bune copiilor sai? Poti sa traiesti crezand asta?”

Să începem cu un pic de Scriptură:

Luca 9:23  Apoi a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Luca 9:24  Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mîntui.

Ioan_16:33  V'am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

FA_14:22  întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

FA_20:23  Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

1Co_7:28  Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pămînteşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ.

2Co_6:4  Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări,

Apoc 2:10  Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

Ef 4:26  „Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mînia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.

Deci suntem ai Lui și nimeni nu ne poate atinge! (Romani 8: nimic nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu sau Coloseni: Hristos e în noi și cu El suntem în Dumnezeu)

Dar Romani 8 spune că în aceste lucruri (negative) de care avem parte nu vom fi despărțiți de dragostea lui: în mijlocul tuturor acestor (v35) lucruri: necaz, foamete, moarte, vom fi biruitori (v37)

Scriptura completează. Dracul dă târcoale. El nu are drept, dar noi putem să îi dăm prilej (Ef 4.27). + mai putem lăsa scutul jos și mai primim în noi ”săgețile lui arzătoare” (Efeseni 6)

Toți apostolii minus Ioan au murit ca martiri.

Lumea e nașpa. Soții sunt nașpa de multe ori. Noi suntem iertați, iubiți, protejați și totuși suntem de atâtea ori nașpa cu noi înșine și mai ales cu cei apropiați de noi: nașpa.

Și dacă vrei să experimentezi Împărăția la un nivel mai mare nu se poate fără persecuții.

Dar mesajul este : ”nu te teme!” Nouă, celor ai lui Isus în mod real nimic nu ni se poate întâmpla: nimic nu ne poate atinge: nici moartea, nici lipsa, (nici ce e acolo romani 8) nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu”

Deci acestea nu ne fac nimic. Noi chiar dacă murim nu suntem atinși, ci suntem cu Hristos în Dumnezeu! Suntem de neatins, esența, identitatea noastră nu se pierde, ci e plină de viață (cine își pierde viața și-o va câștiga: adică va trăi abundent în Împărăție: și asta e singura abundență reală: când viața plină de smerenie și sacrificiu a lui Isus se manifestă prin noi!)

Nu înseamnă că Dumnezeu nu ne protejează de toate acestea, ci înseamnă că noi suntem pe front și oricât am vrea să avem iluzia că suntem pe plajă, lumea aceasta nu e o vacanță mare.
Nu Dumnezeu nu ne protejează, ci lumea în care suntem e o lume cu agenți liberi, iar ca dragostea lui Dumnezeu pentru oameni și a oamenilor pentru El să se întâmple trebuie ca voințele tuturor să fie într-adevăr libere... și ale celor răi (oameni și demoni). Și cei răi, fac rău.

Dar în fața tuturor acestora, Domnul zice: nu te teme! Așa cum zici tu: trebuie să trăim cu încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. El nu ne va da decât daruri bune și deja toate lucrurile bune (Iacov 1.17) din viața noastră sunt de la El! Putem fi recunoscători. Orice e rău în viața noastră nu vine de la El, ci de la firea noastră veche și coruptă și de la cel rău. De aceea ni se spune să ne rugăm: ”și nu ne duce pe noi în ispită, ci păzește-ne de cel rău!”

Cred că suntem binecuvântați în jertfa lui Hristos, de unde curg toate binecuvântările. Dar dacă cineva, avându-L pe Isus, alege să trăiască în mod constant o viață în îngrijorare, resentiment, ură, neiertare, judecată va ajunge să semene mai mult cu celălalt decât cu Isus și asta îl va durea și pe el și pe cei din jur...

Dar dacă va alege să creadă în harul lui Isus și să se accepte pe sine în Hristos și să fie deschis tuturor binecuvântărilor și va cultiva harul în inimă și îl va da mai departe altora, da, un astfel de om va fi de neatins. Orice i s-ar întâmpla el nu va fi atins de ce i se întâmplă pentru că El va fi convins că e iubit și că orice se întâmplă, iubirea lui Isus îi e de ajuns...

Și fiindcă ”cel neprihănit va trăi prin credință” cei care cred că ”vor vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii (nu doar în rai)” vor avea parte de mult mai multă binecuvântare, decât cei care cred că Dumnezeu e un Dumnezeu care dă boala și tot ce e rău pe pământ de la boli, violuri, crime, tzunamiuri, cutremure, genocide... pur și simplu pentru că ”credința e o încredere neclintită asupra lucrurilor de dorit (nădăjduite)...” Cei care doresc și așteaptă binecuvântare, vindecare, iertare (adică au imagine reală și bună despre Tăticul ceresc) vor experimenta aceste lucruri într-o mult mai mare măsură decât cei care sunt ai lui Isus, dar îl lasă pe acuzatorul, pe alții și traumele din trecut să picteze în mintea lor portretul unui dumnezeu patetic, răzbunător, capricios, căpcăun, supărat...și dacă portretul acesta îl au cu privire la Dumnezeu și așteptările acestea le au de la El, evident că vor experimenta într-o mult mai mare măsură lucruri negative.

Situația tinde să fie complexă și nu simplistă.

Urmarea lui Dumnezeu pentru a ne fi bine, nu e genul de urmare pe care Isus o dorește. E genul de urmare care atunci când vine un necaz începe să fie sinusoidală sau să se evapore. Nu că nu ni se va întâmpla bine când îl urmăm, ci nu acesta se așteaptă Isus să fie motivul să fim într-o relație cu El. Deși toți ne căsătorim la început pentru ce putem să primim de la partener, cu cât ne maturizăm înțelegem că mariajul e conceput de Dumnezeu să ne antreneze să învățăm să renunțăm la noi și să dăruim cu sacrificiu celuilalt. Și abia când îl avem pe celălalt în minte cel puțin la fel de mult ca pe noi începe căsătoria noastră să fie colțul de rai pe care Dumnezeu l-a intenționat. Așa e și cu relația cu Isus. Relația devine profundă nu doar când noi suntem în ea pentru a primi și a primi și a primi, ci când ne dăm seama că dragostea e dragoste când și noi răspundem cu dragoste. În cazul nostru se cheamă ascultare necondiționată.

Dragostea e la bine și la rău. Dar nu pentru că Dumnezeu dă răul respectiv, ci pentru că Dumnezeu e realist și știe în ce lume coruptă se întâmplă relația de dragoste dintre noi. Dintre toate relațiile și căutările noastre, dragostea continuă și constantă o vom primi doar din relația cu El în mijlocul rahatului din noi și din lumea asta. Atunci când e rău, El ca un partener iubitor e foarte aproape de noi ca să ne elibereze și să ne mângâie. 

Suntem de neatins când dragostea Lui pentru noi e rădăcina ființei și ființării noastre. Orice ni se întâmplă nu ne afectează în așa măsură încât să ne pierdem identitatea și sursa și sentimentul că suntem iubiți.

Și cei care se abandonează dragostei Lui și învață să o dea cu sacrificiu altora vor experimenta o viață din belșug în mijlocul gunoiului din lumea asta. Vor fi izvoare într-o lume care însetează, o oază în deșertul de iubire al lumii, o floare care răspândește frumusețea și aroma cerului în grămada de gunoi și duhoare a egoismului lumii noastre...

imaginea din post preluată de aici: http://s.wsj.net/media/0204pod17_J_20090204154032.jpg

Why You Need To Be a Risk Taker

I've got an email from Floyd McClung in which he spoke about the worth of risk taking:
Here's why he says that in a world saturated with self preservation, a follower of Jesus would want to be a constant risk taker:

Here is what Floyd learned about risk taking from life of Caleb in Numbers 13:

1. Risk takers hear from God and go for it.
2. Risk takers get more than they bargain for.
3. Risk takers get no guarantees it will be easy.
4. Risk taking destroys all confidence in human strategy or models.

As my friend Jim Y. says, "Many want to see a great harvest, but they don't have the work ethic or the risk taking spirit to see it happen".

What is my next risk to take for God? 

Cât de în serios să ne luăm?

Dr Sumrall istorisește un dialog pe care l-a avut cu Smith Wigglesworth (marele videcător britanic de la începutul secolului XX) undeva prin anii 30 ai secolului trecut.
Dr Sumrall îl întreabă pe Smith care e secretul constanței sale și al perseverenței sale de-a lungul anilor și mai ales a consecvenței pe care a observat-o la el în toate ipostazele în care Dr Sumrall l-a surprins pe Smith în propria casă.
Smith îi răspunde: ”Eu niciodată nu îl întreb pe Smith Wigglesworth cum se simte?”
Ce ne definește?
Propriile dorințe, mofturi, tânjiri ale firii?
Sau Cuvântul lui Dumnezeu și identitatea pe care Dumnezeu spune că o avem?
De ce nu suntem constanți și perseverenți nici măcar în cum ne definim pe noi înșine?
De ce suntem cameleonici de atât de multe ori în funcție de context sau de oamenii cu care venim în contact?
Poate în ultimă instanță nu prea contează ce simțim mai ales când comparăm valoarea propriilor sentimente în raport cu ceea ce spune Dumnezeu în Scripturi despre noi.
Poate ar trebui să murim față de orice alte descrieri pe care propriile emoții, trecuturi, traume, sau relații ale noastre ni le furnizează și să luăm aminte doar la ce spune Dumnezeu despre noi?

Iadul sau cerul din noi înșine - Împăratul în standby?

”Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ”

În cer e armonie perfectă, înțelegere și afecțiune incandescentă, dragoste creativă, plăcere de nedescris, sarcinile sunt bune, perfecte și se îndeplinesc cu bucurie, rapid, cu ușurință și cu recunoștință...

Dacă în mine însumi nu e cer, dacă în tine nu e cer...

Dacă în famila mea, în a ta, nu e cer...

Dacă în relațiile mele și în responsabilitățile mele și ale tale nu e cer...

E semn...

Că încă

Împăratul nu e lăsat să conducă ...

și că ceea ce egoul meu și al tău vrea e încă mai important decât ce vrea Cel care știe mai bine și ne vrea mai binele!

Doamne vreau mai mult cer în mine. Vreau mai mult din Tine în mine!

Ai milă, deschide-mi ochii, deschide-ne ochii să ne pocăim, să renunțăm la ideea că suntem mai deștepți ca tine... m-am săturat de atâta iad pe care îl produc cu propriile gânduri, limbă și acțiuni...

Vreau mai mult cer, pentru mine și pentru cei care mă înconjoară!

tu?

Igiena inimii - Isus vorbind despre detoxifiere și vitalitate!

Cui nu îi place să îi meargă bine?

Creștinilor (cei care îl urmează pe Isus și nu pe ei înșiși) le place binele.

Cu toții știm însă că de multe ori binele ca și vitalitate în relația cu Domnul, nu e acompaniat întotdeauna de vreme bună și în celelalte domenii: sănătate, abundență materială, armonie relațională.

Mai specific, uneori tocmai căutarea exagerată a binelui în celelalte domenii tinde (din cauza slăbiciunii noastre inerente) să ne năruiască vitalitatea în relația cu Domnul.

Luca 21:34  ”Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.”

Suntem iubiți și acceptați fără vreun merit sau contribuție din partea noastră înaintea lui Dumnezeu prin simplul fapt că am decis să îl urmăm pe Isus și să acceptăm ceea ce ne mântuie de păcatul nostru : moartea și învierea Lui!

Dar avem un spirit viu și plin de energie față de El în condițiile în care inima noastră nu produce toxine care pângăresc relația de zi cu zi cu Tăticul nostru.

Când inima mea e îngreunată (înșelată, confuză, trasă în jos) mă mișc în relația cu Dumnezeu ca și când aș merge la drum lung cu o greutate total nefolositoare al cărei singur rol e să mă încurce, să mă obosească suplimentar, să îmi consume energia vitală.

Cum ne batem singuri cuie în relația cu Domnul?

Cum ne lipsim singuri de binecuvântarea unui spirit viu și prezent în relația cu El?

Extrăgându-ne mângâierea de sine în primul rând din mâncare sau alte plăceri și nu din El.

Urcându-ne la volanul vieții noastre și sperând ca prin îngrijorare, control și manipulare să fim noi cei care dictăm circumstanțele vieții noastre și punându-L pe Domnul în scaunul din dreapta ca și copilot.

Dorind mai mult o imagine bună în fața oamenilor (importanță) decât înaintea lui Dumnezeu.

Considerându-ne mai deștepți în CUM ne asigurăm siguranța materială, decât CUM ne spune Dumnezeu să o facem.

Soluția:

Luca 21:36  Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

Simplă:

1.     Veghere: Aducerea aminte constantă a faptului că deși suntem iubiți, suntem inerent corupți și că deși ne dorim să nu fim deranjați în lenea noastră spirituală, nimeni nu va scoate în locul nostru buruienile din inima noastră. Buruienile pe care le seamănă constant firea noastră egoistă, sistemul de valori al lumii și satan și cei ai lui. Adică să fim violenți cu egolatria noastră!

2.     Rugăciune constantă, când avem și când nu avem chef. Căutarea constantă a feței Lui. Dialogul cu El, nu doar cu noi înșine.

Isus care e cel mai mare învățător cu privire la harul lui Dumnezeu, ne asigură că putem fi iubiți ai Lui, dar îngreunați și total deconectați de la identitatea, scopul și sarcinile noastre ca și creștini și de la realitatea războiului nevăzut și a rolului nostru în el.

Suntem iubiți, dar există o diviziune a muncii. Dumnezeu ne dă har, ne iubește, ne dă acces nelimitat la El, dar nu va face munca de veghere și rugăciune în locul nostru.

Dacă simți cuiele în talpa pantofilor tăi. Nu mai filosofa despre rostul și sursa lor. Scoate-le!

Fă-ți partea!

Umblă în victorie cu Domnul!

Ritualul - cum să-L trișăm eficient pe Dumnezeu?

Mat 3:7 -9  Dar cînd a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpîrci, cine v'a învăţat să fugiţi de mînia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

De ce îi acuză Ioan pe farisei ?

De ipocrizie.

Ei nu îl voiau pe Dumnezeu, ci doar binecuvântarea și protecția Lui.

Tu?

Ei nu voiau un stil de viață în ascultare de Dumnezeu (roadele), ci doar o poliță de asigurare de incendiu (față de focul iadului). Ritualul sau polița în cazul textului de mai sus era botezul, dar principiul acoperă toate situațiile de ritual.

De câte ori renunț la păcate DOAR ca să-mi scot zgomotul deranjant al conștiinței  din minte? Doar să scap de ”pretențiile” lui Dumnezeu ca apoi să pot face din nou ce vreau eu?

De câte ori îl vreau pe Dumnezeu DOAR pentru a scăpa de ziua dreptății finale când fiecare vom culege ce semănăm?

Dumnezeu mă vrea pe mine și eu îi dau de atâtea ori DOAR un ritual.

Se poate și altfel?

Prin moartea și învierea Lui Hristos dosarul meu și dosarul tău e rezolvat odată pentru totdeauna înaintea Lui.

El ne-a scăpat de mânia viitoare. A luat-o asupra Sa.

Mi se aplică ce a făcut Isus pe cruce doar dacă îmi pun încrederea în dragostea arătată de El și îl accept ca și stăpân mai bun al vieții mele decât sunt eu și doar atunci viața mea va produce roade bune.

Dacă mă încred în El și nu în mine, voi înțelege că ”pretențiile” lui Dumnezeu sunt binele suprem pentru mine și nu lagărul pe care trebuie să-l suport.

Dacă însă în mod constant văd în mine doar tendința de a-l folosi pe Dumnezeu ca poliță de asigurare de incendiu pot să îmi pun într-adevăr întrebarea dacă sunt sau nu în credință.

Dumnezeu îi iubește pe toți necondiționat: și pe cei care aleg să trăiască pentru El și pe cei ritualici care doar îl folosesc pe Dumnezeu pentru propriile interese.

Dar Dumnezeu are o relație doar cu cei care se pocăiesc (renunță la viața trăită pentru sine) și încep să trăiască în dăruire de sine pentru Dumnezeu și pentru alții!

Dacă sunt al lui Hristos pot să trăiesc roditor și să răspund zilnic cu pocăință și încredere CÂND EȘUEZ. Nu de frica mâniei, ci de dragul celui care din dragoste a îndepărtat DEJA mânia de la mine.

Doamne iartă-mă că de atâtea ori uit de iertarea și libertatea pe care mi-ai dat-o murind pe cruce și fac ritualuri pentru a câștiga ceva ce Tu mi-ai dat gratis și fără limită la crucea Ta!

Iar cei ce ȘTIU că ce își doresc de la Dumnezeu e doar binecuvântarea și protecția Lui, dar nu și conducerea Lui... vor avea protecția și binecuvântarea lumii (câtă binecuvântare și protecție poate da lumea asta) iar la final vor experimenta doar mânia Lui! Asta indiferent cu câte ritualuri și liturghii religioase (de duminica, joia și sărbătorile religioase) îl îndoapă pe Dumnezeu în viața asta!

E bine de știut! Ipocrizia: cum că vrei să îl urmezi pe Dumnezeu, dar de fapt nu vrei decât să-L folosești pe post de Moș Crăciun nu ajută!

imaginea din post luată de aici: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Crucession_Davidovo-Elizarovo_Guslitci_Moscow_reg_8504.jpg

Violența în Împărăția lui Dumnezeu - când în loc să dai năvală te scobești în nas!

Matei_11:12  Din zilele lui Ioan Botezătorul pînă acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi ceice dau năvală, pun mîna pe ea.

Luca_16:16  Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.

Cuvântul  tradus cu ”năvală” în românește, în greacă e ”biazo” care înseamnă violență...

Împărăția se ia cu violență... de către cei violenți...

Cum arată violenții la care se face referire?

Nu sunt cruciații, nici cei care comit crime în numele lui Dumnezeu sau îi manipulează pe alții și profită de ei în numele lui Dumnezeu. Hristos a murit pe cruce. Iar unii dintre noi creștinii vrem să îi punem noi pe cei ce ni se opun pe cruce.  

Ne facem un obicei din a vâna pasaje ca acestea pentru a ne justifica ”dreptul” de a-i forța pe alții (pe unii i-am ucide dacă nu ne-ar vedea nimeni). Percepția noastră este infailibilă și deci devenim reprezentanții ”autorizați” ai lui Dumenzeu:) Și bineînțeles,  Dumnezeu e mult mai de acord cu mine decât cu tine :) și deci am ”tot dreptul” să te forțez pe tine care nu înțelegi bine lucrurile:)

Ca să vezi de ce cele mai mari prostii nu se fac când le faci în numele tău, ci când pretinzi că Dumnezeu însuși e în spatele planurilor tale. Și dacă Dumnezeu ți-a spus să faci prostia respectivă, atunci prostia pare că are justificare și încă una supremă.

De câte ori nu procedăm așa? Și ne mai mirăm că cruciații au făcut-o, sau inchizitorii, sau mari clerici ai istoriei? Sau noi micii judecători ai tuturor celor pe care noi îi cunoaștem? Tendința asta se manifestă în noi când ne implicăm în ”dispute biblice” în care ne tranșăm adversarii mărunt și apoi îi atârnăm frumos la fezandat.
Nu e ciudat că în general ne e mult mai ușor să fim violenți și intransigenți cu răul altora decât cu ”drăguțele” noastre meschinării și răutăți personale?

Sensul primar al expresiilor din versetele de mai sus are de-a face cu determinarea interioară de a pune mâna pe Împărăția Lui. De a experimenta conducerea Lui în orice aspect al vieții noastre!

Când Dumnezeu ni se dăruie fiecăruia în mod egal, de ce unii dintre noi avem mai mult și alții mai puțin din Dumnezeu?

Cei care au înțeles principiul violenței în Împărăție vor avea întotdeauna mai mult! Nu pentru că sunt mai ”tari”, decât alții, ci pentru că le e sete mai tare și nu le e frică să-și recunoască și să își exprime această sete. Să ceară cu disperare și cu consecvență.

Trebuie să îl dorești pe Dumnezeu și experiența cu El în mod radical și cu violență, cu determinare.

Sunt atâtea voci stridente care intră în competiție cu șoapta fină a Duhului din noi. E nevoie de determinare pentru a-l auzi pe Dumnezeu. E nevoie de o hotărâre fermă pentru a putea porunci tuturor zgomotelor de fond ale dorințelor noastre firești să tacă. Să tacă pe o perioadă suficient de lungă pentru a-L putea auzi pe Dumnezeu.

E nevoie de determinare ca după ce i-ai auzit vocea să poruncești tuturor atitudinilor egoiste, mândre și de autoprotecție să piară și să faci apoi lucrul contraintuitiv și nepopular pe care Duhul ți l-a spus.

Există un cost al experimentării și al urmării lui Dumnezeu:

Luca 9:23  Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Cei violenți, cei determinați să își omoare egoismul și dorința de control asupra propriei vieți vor avea întotdeauna mai mult din domnia lui Dumnezeu în viața lor, decât cei lejeri, decât cei cu o atitudine de lasă-mă să te las ...

Mântuirea e gratis, dar dacă vrei să îl cunoști și să-L experimentezi pe Isus va trebui să plătești un preț...

Doamne violentează-ne moliciunea și lenea și confortul. Ajută-ne să ne dăm seama că lipsa determinării de a-L urma cu orice preț pe Isus însemnă să alegem să trăim animalic și nu omenește... Suntem cei mai umani atunci când experimentăm demnitatea lucrului de căpătâi pentru care am fost creați ca și rasă umană, și anume acela de a ne bucura de Dumnezeu.

Mântuirea e gratis, dar cunoașterea și experimentarea lui Dumnezeu (ca orice lucru prețios – cel mai prețios) implică un cost, poate cel mai mare. Cei determinați (cei hotărâți și cei dedicați) îl vor experimenta personal pe Isus cu putere, cei lejeri vor experimenta amorțirea și atrofierea lor spirituală și într-un final vor experimenta cu exasperare doar urâțenia lenii, confortului și lipsei de orizont al propriului egoism.

Vom fi pacifiști cu dracul și cu propriul egoism și cu valorile perverse ale lumii noastre aflate în derivă? Sau vom fi violenți și determinați să plătim prețul experimentării interpersonale a celei mai grozave persoane din univers?  Vom fi violenți sau ne vom complace în căldicimea și îngustimea unei vieți fără direcție și fără rost?

Gânduri despre finalul istoriei

Noi oamenii credem că avem bunătate în inimă.

La sfârșitul istoriei naturale, evenimentele cataclismice care se vor precipita vor revela rebeliunea și răutatea oamenilor care astfel vor fi forțate să iasă la suprafață.

Majoritatea oamenilor cred că îl iubesc pe Dumnezeu.

La finalul istoriei naturale, evenimentele îi vor forța pe oameni să aleagă între propriul egoism imflamat și alimentat de prezența unui lider demonic și iubirea de Dumnezeu.

Atunci, oamenii își vor da seama în sfârșit că NU îl iubesc pe Dumnezeu.

Conținutul vitriolic al inimii umane va ieși în toată urâțenia lui la iveală.

Oamenii se vor ucide unii pe alții îi vor vinde pe cei mai dragi lor.

Va fi o ieșire la suprafață a corupției radicale a inimii noastre.

Va fi o perioadă în care Dumnezeu va zice: ”nu vreți Mielul meu, iubirea și puritatea și limitele mele? Atunci veți avea Bestia – îl voi lăsa pe Diavolul în toată urâțenia, ferocitatea, nestăpânirea și răutatea lui hidoasă să vă stăpânească în persoana umană pe care o va poseda.”

Dar în acea perioadă, Mielul lui Dumnezeu va descoperi în mod suprem ce pot oamenii să facă când sunt abandonați totalmente în dragoste pentru El. Adică atunci când trăiesc pentru ceea ce au fost făcuți să trăiască: pentru iubirea radicală pentru El!

Atunci, scenariul cărții Iov (cronologic - prima carte scrisă în Scriptură) se va repeta: oameni îndrăgostiți de Dumnezeu, îl vor binecuvânta pe Dumnezeu în mijlocul celor mai groaznice evenimente ale istoriei, pierzându-și de multe ori viața și tot ce au pentru iubitul lor.

Atunci înțelepciunea divină va fi justificată.

Cei mai fericiți oameni au fost și vor fi cei care îl iubesc pe El. Cei care suferă și poate și mor ca și martiri pentru dragostea Lui. Pentru că dacă ai cunoscut, dacă ai experimentat dragostea pentru care ai fost făcut, ești așa de fascinat încât suferința și moartea devin insignifiante.

Pentru că iubirea Lui e singura dragoste care împlinește și poate să împlinească o inimă omenească!

Să mergi cântând și săltând de bucurie la moarte? Să-i vezi pe cei dragi murind cu bucurie? Se poate așa ceva? Da! Pentru că Isus poate energiza o inimă umană mult mai mult decât societatea de consum și toate bomboanele ei la care ne închinăm zilnic. Și cum ne mai lăsăm înșelați de bomboanele societății de consum și îl vindem pe Isus și timpul pe care l-am putea avea cu El.

Isus și iubirea Lui va fi justificată la finalul istoriei! Îndrăgostirea iremediabilă de Dumnezeu e singura stare de agregare a inimii omenești care merită prețuită. Dar noi nu credem. Nu vrem să credem. Încă avem jucării și ne spunem: de ce să nu profităm?

Dar aceste jucării nu împlinesc și nu vor împlini vreodată. Sfârșitul, care e mult mai aproape decât majoritatea dintre noi vor să își imagineze, ne va vindeca de fascinația bomboanelor noastre favorite.

Isus își va ridica o biserică curată, pură, abandonată în iubire pentru El. Biserica va demonstra cu tărie rasei umane că doar viața trăită după singurul scenariu care împlinește e viața de abandonare în mâna lui Isus!

Vino Doamne Isuse!

Imaginea e luată de aici: 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e6/Albrecht_D%C3%BCrer_-_The_Revelation_of_St_John_-_8._The_Battle_of_the_Angels_-_WGA07140.jpg

Fericirile: suntem aromă sau duhoare? întrebări pentru lămurirea noastră

Predica de pe munte. Matei 5-7. Cea mai radicală descriere a unui stil de viață extraterestru.

Suntem ai pământului sau ai cerului? Indiciile sunt în modul în care viața noastră reflectă sau nu cele opt fericiri.

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Depindem de noi înșine, de forțele proprii (personalitatea, bogăția, aspectul nostru fizic, educația noastră) sau de Dumnezeu? Ești ciudat dacă îți duci viața ca și cum altcineva are controlul și știe mai bine cum se trăiește și nu te zbați și nu încerci să determini și să controlezi tu! Deci: ești sărac în duh sau în control? Sunt al pământului sau al cerului?

Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!

Când observi că lumea e condusă de cei în control, de cei puternici, de cei care au, de cei care știu și îți dai seama că tu ți-ai pus toate desagele în carul altuia și că în mod voit ți-ai abandonat dreptul de a controla, de a avea, de a ști mai bine și că toate le-ai dat Altuia care crezi tu că te iubește... atunci plângi și jelești faptul că nu ești la cârmă și faptul că și dacă ai fi la cârmă nu ai putea schimba mare brânză. Plângi și jelești faptul că lumea nu e așa cum ne-am dori și așa cum ți-ai dori și că ști că nu agenda ta și a mea va îndrepta lumea, ci lumea se va îndrepta doar în măsura în care noi ne abandonăm dreptul de a fi în control. Îți primești mângâierea din lucrurile acestei lumi sau plângi pentru că ști că lucrurile care îți sunt așa de dragi în mod real nu te vor împlini niciodată? Ești în realitate sau în autoînșelare? Ești al pământului sau al cerului?

Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!

Când ști că toate conflictele există pentru că noi credem că doar controlul și puterea noastră va duce la propășirea personală și a altora, îți dai seama că traseul înspre conducere reală nu este impunerea personală asupra altora, ci slujirea altora. Când nu se face voia mea în detrimentul voii celor care nu sunt de acord cu mine, ci când eu fac voia Altuia care a pus nevoiele altora mai presus de ale Lui. Atunci lumea va fi dominată de cine și ce trebuie. Sunt blând și supus lui Isus sau caut să-mi cultiv propria mea sferă de dominație? Sunt al cerului sau al pământului?

Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Fericirea e pentru cei care trag tare și trec primii linia de sosire în lupta pentru bani, plăcere, putere. Sau... fericirea constă în a te întâlni cu destinul care ți-a fost pregătit cu migală din veșnicie de un Tată iubitor? Care din cele două scenarii crezi că te va împlini? După ce însetezi? Cursa pentru bani, plăcere și putere nu a avut niciodată câștigători fericiți, ci doar câștigători aroganți sau deziluzionați. Mândria sau deziluzia nu au fost și nu vor fi niciodată substitute reale pentru fericire. Ce crezi că va stâmpăra setea adâncă a sufletului tău: pământul sau Dumnezeu? Ești al cerului sau al pământului?

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Adună, câștigă și asigură-te că îți va merge bine. Tu ești sursa propriei siguranțe. Sau... dăruiește-te, abandonează-te pe tine pentru Cel care s-a abandonat pentru tine și pentru alții. Cufundă-te în râul de compasiune a lui Dumnezeu pentru oamenii obsedați de sine din jurul tău și vei beneficia din plin de grația Lui pentru propria ta obsedare cu sine. Sau... caută cu înverșunare propriul bine și lasă lumea să se ducă dracului că ai tu probleme destule. Nu te mira însă de ce îl simți pe Dumnezeu departe și nemilostiv. Râul milei lui curge, dar tu nu dorești să te lași în voia curentului, ci preferi să stai pe mal, în balta ta stătută și puturoasă a milei de sine. Suntem ai cerului sau ai pământului?

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Sunt mușchii mei și slăbiciunile mele un lucru pe care îl vântur pentru a fi justificat în ochii celorlalți sau accept darurile mele ca pe un cadou de preț și îmi asum slăbiciunile mele ca pe un lucru la care am de lucrat? E inima mea liniștită cu ceea ce am și ceea ce sunt sau toți din jur îmi văd tulburarea și neacceptarea de sine? Când nu accept ceea ce sunt îl acuz pe Dumnezeu că a greșit când m-a făcut așa cum sunt. Și inima îmi e spoită cu tot felul de vopsele, rujuri, măști, farduri și atitudini de autojustificare care mă mânjesc și mă urâțesc în ochii mei și ai altora. Când mă voi accepta și vedea cu recunoștință așa cum sunt, voi putea începe să îl văd pe Dumnezeu așa cum este! Până atunci spoielile mele interioare îmi vor prezenta o imagine deformată și impură a mea, a tuturor celor din jur și inclusiv a lui Dumnezeu! Ești de pe pământ sau din cer?

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Când știm că ”pacea” în lume este impusă întotdeauna de învingători asupra celor învinși. Ne dăm seama că e o pace care va dura doar până ce învinșii vor deveni din nou puternici și va reîncepe conflictul. Singura pace stabilă este a celor care și-au predat agendele și interesele Prințului păcii care înțelege toate părțile dintr-un conflict și care ne spune că doar agenda Lui odată asumată de umanitate va duce la pacea interioară reală și la cea universală. Îți păstrezi agenda sau interesele cu privire la alții sau le-ai abandonat Prințului păcii care poate liniști marea ta interioară și valurile tuturor conflictelor interumane? Suntem ai cerului sau ai pământului?

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!

De când e istoria, cei care sunt altfel au fost periculoși pentru propria noastră siguranță. Ne aduc aminte că s-ar putea ca noi să ne autoînșelăm. Să facem noi efortul de a-i înțelege pe acești ciudați diferiți? Nu. Îi vom forța să se conformeze. Îi vom persecuta. Le vom impune propria noastră variantă a fericirii. Dacă ești altfel, dacă ești al cerului vei fi persecutat. Pentru că deranjezi sistemul de valori cu care oamenii sunt obișnuiți. Ești persecutat? Ești văzut ca și ciudat de mulți sau ai aceași culoare ca și sistemul? Nu deranjezi pentru că nu te deosebești cu nimic de lumea căutătoare de plăceri și ascendență personală? Ești al cerului sau al pământului?

Doar abandonându-ne în râul iubirii Lui care curge în matca fericirilor, creștinismul nostru are impact. Altfel ne înșelăm singuri. O urmare a lui Isus cu dăruire de sine va face din noi lumina lumii și sarea pământului. O ”urmare a lui Isus” în care predica de pe munte nu e prezentă ne va face sare fără gust care nu e bună la nimic.

Căci lată este poarta și lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei care intră pe ea, dar îngustă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află...

M-a pus pe gâduri și m-a provocat să scriu asta:

http://whchurch.org/sermons-media/sermon/the-blessedness-of-the-revolution

Imaginea din post e luată de aici:

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3c/Ferenczy%2C_K%C3%A1roly_-_Sermon_on_the_Mountain_%281896%29.jpg

Cea mai înaltă chemare - cum să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima?

Mult din viața creștină se concentrează pe ce e secundar pentru Dumnezeu. Lucruri bune, dar secundare. Diavolul întotdeauna ne va ajuta să târguim ce e suprem pentru ce e bun. Dacă nu îl iubim pe Dumnezeu, putem să avem toate virtuțile și toate realizările spirituale și nu ne împlinim destinul nostru înaintea lui Dumnezeu.

Cea mai mare chemare a ta și a mea e să îl iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce suntem. Cum facem asta. Mike Bickle explică într-o serie de mesaje ”dragostea pentru Dumnezeu”:

Aici sunt câteva dintre ideile lui legate de iubirea lui Dumnezeu cu inima noastră...

Există Patru faze ale iubirii de Dumnezeu care nu por fi arse, nici sărite:

1. Primirea revelației Iubirii Lui pentru noi: ”Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi...” 1 Ioan 4.19
2. Primirea dragostei Tatălui pentru Isus prin puterea Duhului - Ioan 17.26 , Romani 5.5
3. Iubirea de sine în harul lui Dumnezeu - Matei 22.39/ Psalmul 139.13-17

Care credeți că este diferența dintre a ne iubi pe noi înșine în mod păcătos sau într-un mod plăcut lui Dumnezeu?

4. Demonstrarea dragostei nostre față de Dumnezeu prin dragostea supranaturală pe care o avem față de aproapele: Ioan 13.34-35 / 1 Ioan 3.18-19 ”să nu iubim numai cu cuvântul sau cu limba...”

Premisa de bază a vieții cu Dumnezeu e că cei care îl iubesc pe Isus cu pasiune îi vor iubi pe alții mult mai mult și mult mai curat decât cei care nu îl iubesc pe Isus sau nu îl iubesc cu pasiune!

Marcu 12.30 şi: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintîi.

Ce înseamnă să îl iubești pe Dumnezeu cu toată inima?

Cum credeți că putem să ne direcționăm inima să îl iubească pe Dumnezeu?

Conform felului în care suntem creați, Dumnezeu nu ne-a dat acces direct asupra motivațiilor și emoțiilor noastre, ci doar indirect: prin controlul minții noastre și al fluxului gândurilor noastre! Altfel spus, nu poți hotărâ unilateral ceva în genul: ”de azi nu voi mai fi motivat de acest lucru, ci îl voi înlocui cu acesta!” Și nu poți decide unilateral în genul: ”peste trei minute decid să simt dragoste pentru cutare!”

Motivațiile și Emoțiile (inima) întotdeauna vor urma în timp (mai devreme sau mai târziu) fluxul gândurilor noastre (mintea)! Deci ne schimbăm inima indirect, operând asupra minții noastre!

Mintea:

Este vastă și fără limită la memorie și la durată în timp.

Limbajul minții sunt imaginile: mintea e studioul în care producem filme noi producem în care noi suntem actorii, producătorii și spectatorii

Pentru că îl avem pe Duhul Sfânt prin puterea lui putem șterge filmele rele și greșite și să le înlocuim  cu altele: Acest proces se numește ÎNNOIREA MINȚII

Efeseni 4:17  Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor, avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Efeseni 4:23  şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre...

Romani 12.2 ”să nu vă potriviți felului în care gândește lumea, ci transformați-vă prin înnoirea minții voastre.”

Romani 8,6 : ”gândirea la” înseamnă ”umblarea după” : Romani 8.6  ”Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. ”

Cum îl iubim pe Dumnezeu cu mintea?

1. A-L iubi pe Dumnezeu cu mintea înseamnă să ne umplem mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu și să refuzăm să ne umplem mintea cu orice îl întristează pe Duhul și orice ne scade dragostea față de Isus

2Corinteni 10:5  ”Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos. ”

2. Îl iubim pe Dumnezeu cu mintea când decidem să ne vedem trecutul prin prisma adevărului:
1. experiențele negative aduse sub ascultarea lui Isus și sub iertarea Lui...
2. Domnul vrea să ne dea lumină ca în orice loc am interpretat greșit trecutul nostru să ne pocăim
3. V-ați făcut timp să vă cereți iertare pentru fiecare lucru negativ pe care l-ați făcut în trecutul vostru (de care sunteți conștienți) + să vă refaceți relațiile și să înlocuiți gândurile negative cu cele după voia lui Dumnezeu?
3. Îl iubim pe Dumnezeu cu mintea când decidem să ne vedem viitorul prin prisma adevărului:
1. Proverbe 29:18  Cînd nu este nicio viziune (imagine de dorit despre viitor), poporul este fără frîu!
2. Ceea ce credem despre destinul și viitorul nostru și ceea ce decidem cu privire la el influențează dinamic modul în care îl iubim pe Dumnezeu,
3. Oamenii trăiesc într-o criză de identitate oridecâte ori nu gândesc corect despre viitor și nu își definesc clar dedicările cu privire la viitor!
4. Care e viitorul pe care Dumnezeu îl pregătește pentru noi?
5. Cum ne poate influența pozitiv  o imagine reală asupra viitorului în viața de zi cu zi?
6. Care sunt planurile de dezvoltare spirituală pe care le ai pentru viitor?

Dacă dezvoltarea spirituală nu este pe primul loc în planurile noastre (cu imagini concrete), perspectiva noastră asupra viitorului e inadecvată și nu produce dragoste de Dumnezeu în noi!

4. Îl iubim pe Dumnezeu prin modul în care decidem să ne aducem aminte sau să uităm! Oare care e echilibrul potrivit? Să vedem cum procedează Pavel:

Filipeni 3:12-14  Nu că am şi cîştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvîrşit; dar alerg înainte, căutînd să-l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus. 13  Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, şi aruncîndu-mă spre ce este înainte, 14  alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

1. Dumnezeu din cauza crucii lui Hristos decide să uite păcatele noastre: Evrei 10:17  adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”

                                                               i.      vina spune: acțiunile sunt rele/ rușinea spune: tu ești rău!

                                                             ii.      trebuie să refuzăm rușinea păcatelor după ce le-am mărturisit și ne-am pocăit de ele și să nu ne lăsăm acuzați de păcat

                                                            iii.      e bine să simțim vinovăția pentru păcatele pentru care nu ne pocăim, dar nu și pentru cele de care ne pocăim.

                                                           iv.      uităm lucrurile bune pe care le-am făcut pentru Dumnezeu și pentru alții pentru că ne duc la mândrie: Luca 17.7-10 – robul care slujește, nu se așteaptă la recunoștință

                                                             v.      Ne aducem aminte de ce a făcut Dumnezeu pentru noi și de promisiunile lui pentru noi!

1.       1Cronici 16:12  Aduceţi-vă aminte de minunile pe cari le-a făcut, de minunile Lui şi de judecăţile rostite de gura Lui,

2.       Psalmul 107:8  O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!

Pentru cei ce vor mai să-l asculte pe Bickle vedeți aici: http://mikebickle.org/resources/resource/40?return_url=http%3A%2F%2Fmikebickle.org%2Fresources%2Fseries%2Fthe-first-commandment

Imaginea din post luată de aici:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/God_is_Love.JPG