Sunt creștinii de ”neatins” ?

Ceea ce am scris e un răspuns la afirmația următoare:

”Cand esti copilul lui Dumnezeu, pe tine scrie "drept de proprietate. nu atingeti". "Nimeni" nu poate sa te atinga. Poti sa crezi asta? Sa crezi ca tu apartii unui Dumnezeu bun, plin de dragoste si de har, care da daruri bune copiilor sai? Poti sa traiesti crezand asta?”

Să începem cu un pic de Scriptură:

Luca 9:23  Apoi a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Luca 9:24  Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mîntui.

Ioan_16:33  V'am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

FA_14:22  întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

FA_20:23  Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

1Co_7:28  Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pămînteşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ.

2Co_6:4  Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări,

Apoc 2:10  Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

Ef 4:26  „Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mînia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.

Deci suntem ai Lui și nimeni nu ne poate atinge! (Romani 8: nimic nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu sau Coloseni: Hristos e în noi și cu El suntem în Dumnezeu)

Dar Romani 8 spune că în aceste lucruri (negative) de care avem parte nu vom fi despărțiți de dragostea lui: în mijlocul tuturor acestor (v35) lucruri: necaz, foamete, moarte, vom fi biruitori (v37)

Scriptura completează. Dracul dă târcoale. El nu are drept, dar noi putem să îi dăm prilej (Ef 4.27). + mai putem lăsa scutul jos și mai primim în noi ”săgețile lui arzătoare” (Efeseni 6)

Toți apostolii minus Ioan au murit ca martiri.

Lumea e nașpa. Soții sunt nașpa de multe ori. Noi suntem iertați, iubiți, protejați și totuși suntem de atâtea ori nașpa cu noi înșine și mai ales cu cei apropiați de noi: nașpa.

Și dacă vrei să experimentezi Împărăția la un nivel mai mare nu se poate fără persecuții.

Dar mesajul este : ”nu te teme!” Nouă, celor ai lui Isus în mod real nimic nu ni se poate întâmpla: nimic nu ne poate atinge: nici moartea, nici lipsa, (nici ce e acolo romani 8) nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu”

Deci acestea nu ne fac nimic. Noi chiar dacă murim nu suntem atinși, ci suntem cu Hristos în Dumnezeu! Suntem de neatins, esența, identitatea noastră nu se pierde, ci e plină de viață (cine își pierde viața și-o va câștiga: adică va trăi abundent în Împărăție: și asta e singura abundență reală: când viața plină de smerenie și sacrificiu a lui Isus se manifestă prin noi!)

Nu înseamnă că Dumnezeu nu ne protejează de toate acestea, ci înseamnă că noi suntem pe front și oricât am vrea să avem iluzia că suntem pe plajă, lumea aceasta nu e o vacanță mare.
Nu Dumnezeu nu ne protejează, ci lumea în care suntem e o lume cu agenți liberi, iar ca dragostea lui Dumnezeu pentru oameni și a oamenilor pentru El să se întâmple trebuie ca voințele tuturor să fie într-adevăr libere... și ale celor răi (oameni și demoni). Și cei răi, fac rău.

Dar în fața tuturor acestora, Domnul zice: nu te teme! Așa cum zici tu: trebuie să trăim cu încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. El nu ne va da decât daruri bune și deja toate lucrurile bune (Iacov 1.17) din viața noastră sunt de la El! Putem fi recunoscători. Orice e rău în viața noastră nu vine de la El, ci de la firea noastră veche și coruptă și de la cel rău. De aceea ni se spune să ne rugăm: ”și nu ne duce pe noi în ispită, ci păzește-ne de cel rău!”

Cred că suntem binecuvântați în jertfa lui Hristos, de unde curg toate binecuvântările. Dar dacă cineva, avându-L pe Isus, alege să trăiască în mod constant o viață în îngrijorare, resentiment, ură, neiertare, judecată va ajunge să semene mai mult cu celălalt decât cu Isus și asta îl va durea și pe el și pe cei din jur...

Dar dacă va alege să creadă în harul lui Isus și să se accepte pe sine în Hristos și să fie deschis tuturor binecuvântărilor și va cultiva harul în inimă și îl va da mai departe altora, da, un astfel de om va fi de neatins. Orice i s-ar întâmpla el nu va fi atins de ce i se întâmplă pentru că El va fi convins că e iubit și că orice se întâmplă, iubirea lui Isus îi e de ajuns...

Și fiindcă ”cel neprihănit va trăi prin credință” cei care cred că ”vor vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii (nu doar în rai)” vor avea parte de mult mai multă binecuvântare, decât cei care cred că Dumnezeu e un Dumnezeu care dă boala și tot ce e rău pe pământ de la boli, violuri, crime, tzunamiuri, cutremure, genocide... pur și simplu pentru că ”credința e o încredere neclintită asupra lucrurilor de dorit (nădăjduite)...” Cei care doresc și așteaptă binecuvântare, vindecare, iertare (adică au imagine reală și bună despre Tăticul ceresc) vor experimenta aceste lucruri într-o mult mai mare măsură decât cei care sunt ai lui Isus, dar îl lasă pe acuzatorul, pe alții și traumele din trecut să picteze în mintea lor portretul unui dumnezeu patetic, răzbunător, capricios, căpcăun, supărat...și dacă portretul acesta îl au cu privire la Dumnezeu și așteptările acestea le au de la El, evident că vor experimenta într-o mult mai mare măsură lucruri negative.

Situația tinde să fie complexă și nu simplistă.

Urmarea lui Dumnezeu pentru a ne fi bine, nu e genul de urmare pe care Isus o dorește. E genul de urmare care atunci când vine un necaz începe să fie sinusoidală sau să se evapore. Nu că nu ni se va întâmpla bine când îl urmăm, ci nu acesta se așteaptă Isus să fie motivul să fim într-o relație cu El. Deși toți ne căsătorim la început pentru ce putem să primim de la partener, cu cât ne maturizăm înțelegem că mariajul e conceput de Dumnezeu să ne antreneze să învățăm să renunțăm la noi și să dăruim cu sacrificiu celuilalt. Și abia când îl avem pe celălalt în minte cel puțin la fel de mult ca pe noi începe căsătoria noastră să fie colțul de rai pe care Dumnezeu l-a intenționat. Așa e și cu relația cu Isus. Relația devine profundă nu doar când noi suntem în ea pentru a primi și a primi și a primi, ci când ne dăm seama că dragostea e dragoste când și noi răspundem cu dragoste. În cazul nostru se cheamă ascultare necondiționată.

Dragostea e la bine și la rău. Dar nu pentru că Dumnezeu dă răul respectiv, ci pentru că Dumnezeu e realist și știe în ce lume coruptă se întâmplă relația de dragoste dintre noi. Dintre toate relațiile și căutările noastre, dragostea continuă și constantă o vom primi doar din relația cu El în mijlocul rahatului din noi și din lumea asta. Atunci când e rău, El ca un partener iubitor e foarte aproape de noi ca să ne elibereze și să ne mângâie. 

Suntem de neatins când dragostea Lui pentru noi e rădăcina ființei și ființării noastre. Orice ni se întâmplă nu ne afectează în așa măsură încât să ne pierdem identitatea și sursa și sentimentul că suntem iubiți.

Și cei care se abandonează dragostei Lui și învață să o dea cu sacrificiu altora vor experimenta o viață din belșug în mijlocul gunoiului din lumea asta. Vor fi izvoare într-o lume care însetează, o oază în deșertul de iubire al lumii, o floare care răspândește frumusețea și aroma cerului în grămada de gunoi și duhoare a egoismului lumii noastre...

imaginea din post preluată de aici: http://s.wsj.net/media/0204pod17_J_20090204154032.jpg

Căruța cu fericire: Când Dumnezeu îți spune ce și cum să gândești

O carte scrisă în închisoare e ”epistola bucuriei”. În mijlocul frustrărilor, durerii, pierderilor financiare, bolii și în prezența oamenilor imposibili poți să fii bucuros și fericit!

Bucuria definită de Pavel e roada Duhului. Nu e produsul nostru, e al Altuia în noi. Suntem doar solul care se oferă Sfântului Duh spre a rodi în noi.

Pavel le porunește creștinilor persecutați din Filipi să fie bucuroși. Ciudat? Bucuria e o atitudine mentală pe care putem decide să o adoptăm prin Sfântul Duh în fața oricăror circumstanțe ale vieții. E o reacție pe care o putem alege în fața a orice ne rezervă viața!

Mă supun poruncii de a mă bucura când aleg în fiecare clipă să întrețin din Duhul Sfânt în mintea mea o dispoziție pozitivă și implicit să evacuez orice atitudine negativă pe care o observ lâncezind prin colțurile minții mele.

Se poate să ți se poruncească să alegi să fi bine dispus? 


Pe de altă parte, fericirea este starea de împlinire, plinătate și relaxare pe care o simțim când nevoile noastre sunt împlinite, când suntem la pace cu noi înșine. Pavel poruncește bucuria. Bucuria e detergentul, fericirea e curățenia ce rezultă în urma acțiunii detergentului. Fericirea e starea senină a unui suflet purificat prin bucurie de gândurile antifericire care tind să ne polueze mintea.

Pavel prescrie atitudini ale minții creștinului care împreună dau gustul bun supei fericirii. Suntem responsabili și capabili în orice clipă să decidem soiul de gânduri pe care le fierbem la focul mic al minții și ce gen de atitudini se formează în suflet în urma fierberii. Aici sunt expresiile pe care Pavel le poruncește în mod absolut, pentru că sunt însoțite de adverbe și adjective care nu admit excepții, de genul: ”nimic”, ”tot, toate” etc.

Aici e lista cu cele 9 imperative ale fericirii din Filipeni:

1.                  2:3 Nu faceţi NIMIC din duh de ceartă sau din slavă deşartă

2.                  2.14 Faceţi TOATE lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli,

3.                  3:8 Ba încă, şi acum privesc TOATE ACESTE lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut TOATE şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos,

4.                  4:4 Bucuraţi-vă TOTDEAUNA în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă!

5.                  4:5 Blîndeţa voastră să fie cunoscută de TOȚI OAMENII. Domnul este aproape.

6.                  4:6 Nu vă îngrijoraţi de NIMIC; ci în ORICE LUCRU, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri.

7.                  4:8 Încolo, fraţii mei, TOT ce este adevărat, TOT ce este vrednic de cinste, TOT ce este drept, TOT ce este curat, TOT ce este vrednic de iubit, TOTce este vrednic de primit, ORICE faptă bună, şi orice laudă, la acestea să vă gândiți.

8.                  4.12 În TOTUL ȘI PRETUTINDENI m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.

9.                  4:13 Pot TOTUL în Hristos, care mă întăreşte.

Le iau pe rând, pe îndelete:

1.                  Capitolul 2 versetul 3 ”Nu faceţi NIMIC din duh de ceartă sau din slavă deşartă”

Ce mă motivează când fac ORICE?

Ce mă motivează când fac lucuri BUNE?

Atunci când fac lucruri rele se prezumă că s-ar ptea putea să o fac din motive greșite. Ce mă motivează însă să fac lucruri bune? Să ajut săracii, să vorbesc amabil, să dau bani, să fiu tată și soț bun? ORICE fac din duh de ceartă sau din dorința de a ieși în evidență distruge fericirea a mea și a altora și mă mânjește pe mine și pe alții.

Mă motivează dorința de a demonstra ceva, de a câștiga o dispută? ORICE fac cu aceste motivații, distruge fericirea mea și a altora. E ca și cum aș bea dintr-un izvor cu mâl și apoi l-aș scuipa pe alții.

2.                  Capitolul 2 versetul 14 ”Faceţi TOATE lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli”

Cum ar fi viața dacă nu ne-am plânge niciodată, de nimic și de nimeni?

Cum ar fi viața dacă niciodată când Isus sau orice altă autoritate din viața noastră ne-ar cere să facem ceva, am face ce ni se cere, imediat și fără comentarii? Când nu avem chef, când ne e lene, când simțim că nu putem, sau când simțim că urâm sau disprețuim persoana pentru care ni se cere să facem un lucru.

3.                  Capitolul 3 versetul 8 ”Ba încă, şi acum privesc TOATE ACESTE lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut TOATE şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos”

Gunoiul lui Pavel, constă în lucrurile cele mai importante pentru lumea de atunci:  echivalentul din zilele noastre pentru bani, carieră, reputație, familie, plăcere, etc., (lucruri bune în sine). Trăim pentru vreunul dintre acestea?

Dacă da, sunt șanse mari să ratăm cunoașterea lui Hristos (definiția vieții veșnice) Cosiderând gunoiul din viața noastră ca atare și recunoscând importanța experimentării lui Hristos, scuzele devin penibile: ”nu am avut timp sau energie azi să mă rog și să citesc Biblia sau să am atitudinea pe care o vrea El”. Dacă avem scuze, foarte probabil că încă nu vedem gunoiul ca și gunoi, ci îl considerăm încă o comoară. Yeak!

4.                  Capitolul 4 versetul 4 ”Bucuraţi-vă TOTDEAUNA în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă!”

Bucuria înseamnă să decizi să ai prin Sfântul Duh (care întotdeauna e în noi și vrea să ne bine dispună) o dispoziție pozitivă izvorâtă din conștientizarea realității ireversibile a dușului continuu de dragoste necondiționată al lui Dumnezeu pentru noi. Todeauna înseamnă... totdeauna! Care sunt situațiile în care unui om îi este dificil să aibă o dispoziție pozitivă? Lipsa, suferința, conflictul, frustrarea cu oamenii, jignirile, moartea?

Nimeni nu ne poate dispune negativ fără voia noastră. Suntem responsabili de atitudinea pe care o adoptăm în orice circumstanțe ale vieții. Sunt responsabil de lucrurile care le conștientizez în mijlocul necazurilor. Conștientizez necazurile sau iubirea Lui necondiționată? Eu decid care e sursa atitudinilor și gândurilor mele. Sunt rădăcinile minții mele înfipte în negura circumstanțelor negative sau în seninul iubirii Lui necondiționate? Sunt responsabil cu vremea bună și vremea rea din mintea și din inima mea. Nu prognoza meteo, ci noi decidem umiditatea, viteza vântului și temperatura din inima noastră.

5.                  Capitolul 4 versetul 5 ”Blândeţea voastră să fie cunoscută de TOȚI OAMENII. Domnul este aproape.”

În greacă, blândețea e termenul pentru ascultarea docilă de comenzile dresorului la care ajung animalele sălbatice în urma procesului de dresare. E o ascultare reflex, dobândită în timp, prin acte de supunere repetitivă .  

Cum ar fi ca TOȚI oamenii care ne cunosc să ȘTIE din interacțiunea cu noi că o caracteristică evidentă a vieților noastre e supunerea fără comentarii față de Dumnezeu care oricum știe mai bine și ne vrea mai binele? Văd oamenii care ne cunosc asta la noi? Întrebați-i!

6.                  Capitolul 4, versetul 6 ”Nu vă îngrijoraţi de NIMIC; ci în ORICE LUCRU, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.”

Îngrijorarea e frica de viitor. Îngrijorarea e anticiparea a ceva negativ care s-ar putea să ni se întâmple fie nouă, fie celor dragi. Îngrijorarea nu e prudență. Prudența înseamnă să fi administrator înțelept cu resursele pe care le ai (bani, resurse, relații) și să investești eficient în ele. Ești prudent, când faci aceste lucruri nu motivat de frica de viitor, ci de înțelegerea nevoii de echilibru și de anticipare corectă a vieții.

Care sunt persoanele, lucrurile, relațiile, situațiile pozitive pe care te temi că le vei pierde sau nu le vei avea niciodată? Sănătatea, o relație la care ții, finanțe, viitorul copiilor? Dacă accepți ca teama să îți dicteze ce gândești și ce decizi și stările emoționale înseamnă că te îngrijorezi. E una să simți ispita fricii, e cu totul altceva să lași ca frica să îți controleze gândurile, sentimentele și acțiunile.

Ni se spune să ne temem de NIMIC. Adică o mulțime vidă, fără conținut de frică. Zero frică!

Ce faci când ești ispitit să te temi? Să gândești și să acționezi din frică? Refuzi gândul. Apoi, discuți cu Dumnezeu despre lucrul, situația și relația respectivă. Îi spui ce simți, îi spui ce ai dori pozitiv să se întâmple sau ce negativ să nu se întâmple (ceri), îi spui apoi că ești mulțumitor că El e Tatăl tău bun care nu va lăsa nimic care să nu facă bine creșterii caracterului tău asupra ta.

Îl informezi pe Dumnezeu. Nu că nu ar ști, ci spunându-i-le Lui îți dai și TU seama că El știe mai bine ce, de ce, cum, când, unde în privința lucrului de care ești ispitit să te temi. Dumnezeu e atent tot timpul cu noi. Atenția lui e infinită. Un infinit împărțit la șapte miliarde, câți suntem pe Terra, e tot un infinit. Când îi spunem lui ce simțim, începem să devenim și noi atenți la El, să devenim conștienți de iubirea lui necondiționată, de atenția lui afectuoasă și grija lui continuă și infinită cu privire la fiecare detaliu al vieții noastre.

7.                  Capitolul 4 versetul 8 ”Încolo, fraţii mei, TOT ce este adevărat, TOT ce este vrednic de cinste, TOT ce este drept, TOT ce este curat, TOT ce este vrednic de iubit, TOTce este vrednic de primit, ORICE faptă bună, şi orice laudă, la acestea să vă gândiți.”

Care sunt criteriile care filtrează perfect ceea ce gândim și care garantează un flux de gânduri care produc fericire? Dacă un gând nu are cele 8 calități descrise în acest verset, foarte probabil că nu va produce fericire nici în noi, nici în alții. E imperativ să fim atenți și agili în înțelegerea și cunoașterea fluxului gândurilor noastre. Să fim elevi atenți ai fluxului gândurilor noastre. Care e calitatea gândurilor la care ne permitem să gândim?

Vrem fericire? Atunci orice gând care nu trece testul adevărului, cinstei, dreptății, purității, iubirii, acceptării, acțiunii pozitive și altruismului nu vine de la Dumnezeu și va nărui fericirea noastră și a celor din jurul nostru. Nu e de mirare că mulți locuim constant într-un butoi de milă de sine și idolatrizăm aprecierea altora. Calitatea gândurilor noastre devine calitatea vieții și a relațiilor noastre!

Putem să fim fericiți! Putem să ne punem mintea să macine doar făina celor opt criterii ale fericirii!

8.                  Capitolul 4 versetul 11-12 ”...m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. În TOTUL ȘI PRETUTINDENI m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.”

”M-am deprins”, înseamnă: m-am antrenat o perioadă de timp îndelungată în care acest obicei a devenit parte a cine sunt eu, parte a caracterului meu!

Ce antrenament făcea Pavel? Mulțumirea în orice situație, negativă sau pozitivă.

Depinde starea noastră de mulțumire de câți bani avem sau nu? De câtă apreciere primim sau nu? De cât de sigur e că voi avea frigiderul plin sau gol? Aleg să fiu mulțumitor indiferent unde sunt (PRETUTINDENI) într-un loc familiar și confortabil sau într-unul străin și amenințător,în orice circumstanță sau relație? (TOTUL ) Când sunt apreciat sau jignit? Când sunt acceptat sau respins? Când sunt în conflict sau în pace? Deprimat sau fericit? Când am lucruri sau când nu le am?

9.                  Capitolul 4 versetul 13 ”Pot TOTUL în Hristos, care mă întăreşte.”

În Hristos totul e posibil dacă vrei să i te supui! Contextul acestui verset se referă la o diversitate de situații și relații negative . Pot să fac tot ce vrea Isus să fac când mi-e foame, când sunt sătul, când am bani și când n-am. Pot să fac tot ce vrea Isus să fac cu privire la mine însumi, la soț, copii, bani, timp, misiune. Pot să o fac nu bombănind, ci cu o atitudine de mulțumire pe care m-am deprins să o impun prin Duhul minții și voinței mele. 

Care sunt circumstanțele în care te minți că nu poți să faci ce îți cere Isus să faci? Că nu ai bani, timp, iubire, imagine bună de sine, relații iubitoare, capacitate, chef DESTUL? În Hristos poți să faci orice îți cere cu bucurie și mulțumire, chiar dacă nu ai nimic din ce spune lumea că trebuie să ai pentru a fi fericit! Vrei să faci ce îți cere Iisus? ”Dacă vrei, poți!”

Vrem fericire? Lăsând ”imperativele absolute” din scrisoarea bucuriei să ne controleze gândirea sigur vom fi fericiți și bucuroși!

Lumea are nevoie de astfel de oameni!

Nu vreau însă să dăm impresia că în Scripturi nu este loc de regret, pocăință, timp de jelire, timp în care să plângi.  David a plâns, Isus a plâns. Însă trăsătura de bază a lui David care a avut parte de suferință și respingere mult mai mare decât majoritatea dintre noi, era aceea de om dezimvolt și plin de pasiune pentru Dumnezeu. Un om fericit. Trăsătura de bază a lui Isus, care a avut partea lui de suferință și respingere, era aceea de om la pace cu sine însuși și un om sigur pe sine datorită încrederii absolute în purtarea de grijă iubitoare a Tatălui. Asta înseamnă ”blând și smerit cu inima”.  Un om fericit.

David a postit și s-a îmbrăcat în sac și cenușă timp de șapte zile pentru a îndepărta hotărârea lui Dumnezeu de a lua viața copilului său. După ce acesta a murit (nu un lucru oarecare să îți moară copilul) s-a ridicat și și-a continuat viața trecând peste acest episod. Isus de pe cruce, în mijlocul suferinței era învăluit de milă și compasiune pentru alții. I-a încredințat-o pe mama lui ucenicului iubit și s-a rugat pentru binele și iertarea celor care îi produceau acea suferință îngrozitoare. Primii creștini erau duși în arene pentru delectarea spectatorilor.  Dar în loc să dea satisfacție mulțimilor care se așteptau să îi vadă tânguindu-se, blestemând cu amar și fugind din fața leilor care îi devorau, creștinii se rugau liniștiți pentru mântuirea călăilor lor și a spectatorilor care așteptau să îi vadă torturați. Oameni fericiți.

Bucuria nu e o negare paranoidă a durerii de care avem parte în viața de pe pământ. Bucuria nu e o negare a realității, ci o negare a ... negativismului. Nu o negare a durerii, ci a a acrelii, bosumflării și a amărăciunii care ne ispitesc atunci când suntem în durere. Bucuria nu e o negare a compasiunii, ci e singura atitudine cu care merită să îi slujești pe cei în nevoie. Cineva frustrat nu e o alinare pentru cineva în nevoie, ci e doar un stres suplimentar pentru inima deja tulburată a acestuia. 

Bucuria înseamnă să alegi în mijlocul durerii să trăiești din iubirea necondiționată a lui Isus și din cine ești în Hristos și din cine e în tine (Sfântul Duh) și să îl lași pe Sfântul Duh să se manifeste în mintea și atitudinile tale în aceste circumstanțe. Bucuria înseamnă să îl lași pe Dumnezeu să te definească și nu circumstanțele. Bucuria e alegerea conștientă de a trăi din izvorul adânc al Duhului din noi și nu din vârtejul rănilor, durerilor, egoismului nostru și a valorilor, relațiilor și influențelor demonice centrate egoist ale lumii din jurul nostru.

Hristos e prea des vestit de oameni frustrați, încruntați, iritați, care se vaietă continuu și își plâng de milă, care nu au chef și care sunt mai acri ca lămâia. Ne mirăm că impactul nostru e așa de șters în fața celor fără Dumnezeu, apăsați și chinuiți de păcat și de satan? Au ei nevoie de încă un frustrat care să le spună să se frustreze și mai tare în numele lui Isus?

Versetul 7 din capitolul 4 spune că dacă vom deveni studenți ai propriei noastre minți și vom controla prin Sfântul Duh conținutul gândurilor noastre... ”pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.” Ceva supranatural se va întâmpla. O stare divină va inunda inima noastră și rațiunea noastră! Desfătarea în dragostea sigură a Dumnezeului care ne iubește necondiționat va fi așa mare și de prevalentă în noi, încât această stare ne va face părtași ordinii shalom din interiorul Sfintei Treimi. Acolo unde nu e frustrare, iritare și nici vreo nevoie neîmplinită, acolo unde e fericire continuă și fără margini.

Putem totul! Și fericirea.