Cât de salvați suntem?

Ești pe marginea unui râu și vâslașul unei bărci de agrement cade în apă și nu știe să înoate. Te arunci în apă, îl salvezi și îl aduci la mal. După ce de abia îți tragi răsuflarea te pomenești că tipul salvat tocmai face o criză de nervi al cărei obiect ești tu și te umple cu înjurii și te și scuipă între ochi: Cum că nu ai ajuns la timp, cum că tu ești de vină că el a înghițit atâta apă etc...

Ce faci?

Ești ispitit să îl arunci înapoi și să îți spui că nu are rost are să investești în oameni că toți sunt egoiști și nerecunoscători...

Și așa ni se întâmplă cu Dumnezeu.

Ne băgăm în propriul gunoi al egoismului. Ne luăm soarta în propriile mâini și facem ce ne taie capul. Ne doare în cot de Dumnezeu și de faptul că poate El știe mai bine cum funcționăm că doar El ne-a inventat...

Apoi ne înecăm, în propriul egoism, aroganță, sictir, depresie, dezamăgire, ură, neiertare, dependențe... și de acolo nu știm cum să ieșim.

Dumnezeu absoarbe pe crucea lui Isus tot gunoiul nostru și ne dăruiește gratis salvarea. Unii o acceptăm, alții suntem prea orbiți de propria mândrie să o facem și continuăm să ne salvăm singuri.

Cei care acceptăm mâna întinsă înspre noi, străpunsă de cuiele gunoiului nostru... ajungem de multe ori în situații în care suntem nemulțumiți de Dumnezeu, aroganți, îl scuipăm între ochi și îi întoarcem spatele celui care ne-a salvat.

Ce va face El?

Mulți credem că El e ca noi și că la un moment dat ne va arunca din nou în lac. Nu în lac... ci în puț de data asta:)

Dumnezeu nu e ca noi. Dumnezeu știe că deși acum îi aparținem Lui, încă o vom lua pe ulei și vom crede că viața se trăiește mai bine pe cont propriu...

Ești salvat pentru totdeauna? Sau Dumnezeul pe care îl cunoști tu stă prost cu nervii și oricând îl calci suficient de tare pe bătătură îți poate face vânt din nou în lac?

E Dumnezeu mai rău decât părinții umani buni care își iubesc copiii și când greșesc și nu îi dezmoștenesc pentru că au călcat pe bec?

Din păcate pentru unii dintre noi așa e... un Dumnezeu mai rău decât oamenii.

Mă rog să îl percepem pe adevăratul Dumnezeu care iubește cu mult mai mult decât putem să ne imaginăm noi...

Pe ce ne bazăm relația cu El?

Pe propria capacitate de a fi pe placul lui? Dacă da, vom fi întotdeauna instabili, tulburați și pacea interioară ne va scăpa.

Sau pe favoarea nelimitată pe care o primești de la Tăticul care iubește în mod perfect copiii lui în continuă nevoie de iertare, acceptare și semnificație?

Rugăciunea credinței: când rugăciunea trece de plafon!

Viața mea de rugăciune e de multe ori apatică. Din când în când simt câte o adiere de încredere și entuziasm când îmi aduc aminte că Dumnezeu vrea să mă rog și vrea să mă rog cu credință și încredere. David Yonggi Cho e unul dintre contemporanii noștrii care a experimentat abundent comunicarea cu încredere cu Tăticul. În cartea lui ”A patra dimensiune” descrie cei patru pași ai rugăciunii credinței:

1.                   Fixează-ți un obiectiv clar

Care este viziunea pe care Duhul Sfânt a pus-o în inima ta? Credința este substanța lucrurilor sperate. Lucruri clare, specifice. Credința e specifică, rugăciunea trebuie să fie specifică. Credința e răspunsul la Cuvântul lui Dumnezeu. Este o revendicare a promisiunilor ferme ale lui Dumnezeu.

Scrie în detaliu care e viziunea pe care a pus-o Dumnezeu în inima ta pentru tine, cei din jur, orașul tău, etc.

2.                   Lasă-te mistuit de o dorință arzătoare

Marcu 11:24  ”De aceea vă spun că, orice lucru ”îl doriți”(KJV), cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” Care e pasiunea ta? Isus întreabă de multe ori: ”Ce vrei să îți fac?” Dorința se poate naște fie din nevoie, fie din pasiune. Roagă-te cu o dorință arzătoare pentru a vedea împlinită viziunea pe care El a pus-o în inima ta!

3.                   Cere certitudine

Roagă-te continuu până simți în duhul tău confirmarea că nu mai e necesar să te rogi. În duhul tău mai devreme sau mai târziu vei simți certitudinea faptului că lucrul cerut e deja al tău. 1 Ioan 5:14 -15  ”Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe cari I le-am cerut.”

4.                   Vorbește cuvântul credinței

Marcu 11.23 ”Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” În momentul în care știm în duhul nostru prin credință că am primit lucrul cerut, trebuie să poruncim împlinirea acelui lucru. Cu voce tare. Hristos s-a rugat, poruncind: ”Vezi”, ”ridică-ți patul și umblă”, ”fii vindecat”. El e Dumnezeu, noi nu suntem și noi nu creăm realitate, dar când știm în duhul nostru că am primit acel lucru îi vestim prin credință în lumea exterioară îndeplinirea.

Poate vă ajută și pe voi să conștientizați cele patru etape ale rugăciunii credinței și să le folosiți. Mă rog să experimentăm cât mai des comunicarea cu încredere cu Cel care ne iubește.

În această generație materialistă, sictirită, letargică și plictisită avem nevoie să îl experimentăm pe Dumnezeu cu putere și să vedem semnele și minunile care să ateste pentru cei din jur prezența unei alte Împărății și al unui alt Împărat care e mai puternic și mai împlinitor pentru inima omenească decât toate simbolurile idolatre ale societății de consum înaintea cărora ne proșternem cu venerație în fiecare zi.

fișierul din post:  http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Rossakiewicz_Prayer.jpg