Legământul Legii și cel al Harului – mic ghid de utilizare!

Exod 19:5  Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu;

Exod 19:6  Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.”

Matei 5:13  Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.

Matei 5:14  Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.

Matei 5:15  Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Matei 5:16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Ce e la fel?

1. Ambele categorii de oameni care intră în legământ cu Dumnezeu devin reprezentanți (preoți) ai Lui pentru ceilați oameni.
2. Reprezentanții (preoții) nu trăiesc pentru ei înșiși, ci pentru Cel care i-a desemnat ca și ambasadori.
3. Eficiența reprezentării și sub vechiul legământ și sub cel nou este dată de ascultarea reprezentanților: ”dacă veți asculta”, ”dacă veți păzi”/ ”dacă sarea își pierde gustul”, ”să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor” – prin ”fapte bune”.

Ce e diferit?

1. În legământul legii: oamenii devin ai lui Dumnezeu ”dacă” ascultă și ”dacă” păzesc. În legământul harului: noi suntem sarea pământului și lumina lumii, nu prin ascultarea noastră, ci prin Hristos.

Concluzie:

Există o diferență infinită din a-ți extrage identitatea din ce faci, sau din ce s-a făcut pentru tine!

În Vechiul Legămând facem pentru a deveni, pentru a aparține!

Deci identitatea persoanei se formează prin meritele personale!

În Noul Legământ facem pentru că suntem!

Identitatea persoanei este formată și dăruită de Dumnezeu fără vreun merit personal!

În ambele legăminte menirea noastră de reprezentanți se exprimă prin fapte concrete de ascultare. Fapte zilnice, ritmice, constante, mărunte sau excepționale care să demonstreze caracterul jertfitor al Celui care ne trimite să-L reprezentăm.

Dacă nu ne trăim menirea în Noul Legământ, suntem paradoxal, iubiți pentru că ce suntem, suntem prin har, dar devenim inutili, nefolositori, buni de nimic, buni doar de gunoi (de aruncat) pentru că nu vrem să ascultăm și să-L reprezentăm pe El, ci reprezentăm tot egoul și interesele noastre.

Aceasta este tragedia trăirii sub har: primim nemeritat har, dar ne încăpățânăm să nu învățăm stilul de viață al harului: Refuzăm să dăm harul mai departe făcând bine celor ce ne fac rău, adică celor care nu îl merită!

Haideți să facem ceea ce suntem: să fim agenți ai harului și bunătății (ai sării și luminii) între și pentru oamenii stricați (sarea) și între și pentru oamenii întunericului (lumina)!

Cum să stăpânim spiritual orașul?

Gen 22:16  şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

Gen 22:17  te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei.

Gen 22:18  Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!”

Binecuvântarea lui Avraam urmărește Israelul: ”vei stăpâni cetățile vrăjmașilor.”

Evreii domină financiar de multe ori piețele de capital și comerțul în însăși țările care îi dușmănesc ca și națiune.

Sub noul legământ noi în Hristos (sămânța lui Avraam) noi moștenim această binecuvântare. Nu doar fizic (bogăția și conducerea administrativă), ci mai ales spiritual.

Dacă un oraș e dominat de frică, îngrijorare, materialism, corupție, vicii,etc. Noi avem promisiunea și dreptul de a stăpâni spiritual cetățile (orașele) care sunt sub aceste principalități demonice.

Suntem binecuvântați cu această binecuvântare. Și orașele noastre sunt binecuvântate doar în măsura în care ne asumăm identitatea de sămânță a lui Avraam în Hristos!

Cum să stăpânim spiritual orașele noastre?

Legământul lui Dumnezeu cu Avraam și promisiunea aceasta a fost dată când Avraam a fost dispus să sacrifice ce îi era mai drag pentru Dumnezeu.

Când noi ca și sămânță a lui Isus ne vom aduce aminte de drepturile care sunt parte a cine suntem (promise de Stăpân) și când vom sacrifica tot ce ne e mai drag pentru a căuta mai întâi Împărăția și Justificarea (rostul și destinul nostru) lui Dumnezeu, atunci vom experimenta dominația asupra dușmanilor noștrii din locurile cerești!

Și vom domina dușmanii în viețile personale, în familiile noastre și apoi în orașele noastre. Acestea se vor schimba pentru gloria lui Dumnezeu!

Cum s-a înmuiat învățătura creștină

Fapte 14 : 21 - 23 ”După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s'au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 
Au rînduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s'au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mîna Domnului, în care crezuseră. ”

Echipa de plantatori (Pavel și Barnaba) din secolul I încurajează creștinii recent convertiți în orașele respective la perseverență, nu la sado-masochism, ci la realism cu privire la îmbrățișarea suferinței. 
Acest realism a dispărut, înecat sub stratul pufos al Evangheliei prosperității. 

Încurajarea apostolilor pentru noii convertiți era că în mijlocul acestor necazuri Împărăția lui Dumnezeu se manifestă.

Unde a dispărut genul acesta de încurajare?

Acum acest gen de încurajare e considerat blestem și e respins ”în numele lui Isus.”

Azi ne ”încurajăm” cu: ”niciodată nu vei suferi”, ”dacă suferi ceva nu e în regulă cu tine: păcat sau vicii ascunse”

Persecuția, suferința și necazurile sunt de așteptat și indică faptul că ești ”normal” ca și urmaș al lui Isus. 

Probabil lipsa acestora ar trebui să ridice semne de întrebare cu privire la normalitatea vieții noastre de urmași ai lui Isus. 

Evitarea durerii și discomfortului și dezvoltarea personală fără impedimente și ascensiunea ”perfectă” e imaginea idealizată a vieții în zilele noastre. Idealul impus de toate talk-show-urile și tabloidele.

Dar genul de viață care evită conflictul, riscul și suferința e doar o viață anostă și mediocră - care nu contează nici pentru noi, nici pentru Împărăția lui Dumnezeu!

Deci: Să îndrăznim, în luptă vor fi necazuri, dar doar acolo vor fii victorii și semnificație eternă și bucuria reală și debordantă a Domnului și a experimentării extinderii Împărăției!

”Nu există nici o medalie cerească pentru creștinul care (s-a străduit să) experimenteze cele mai mici dureri.” Gary Thomas.

Why You Need To Be a Risk Taker

I've got an email from Floyd McClung in which he spoke about the worth of risk taking:
Here's why he says that in a world saturated with self preservation, a follower of Jesus would want to be a constant risk taker:

Here is what Floyd learned about risk taking from life of Caleb in Numbers 13:

1. Risk takers hear from God and go for it.
2. Risk takers get more than they bargain for.
3. Risk takers get no guarantees it will be easy.
4. Risk taking destroys all confidence in human strategy or models.

As my friend Jim Y. says, "Many want to see a great harvest, but they don't have the work ethic or the risk taking spirit to see it happen".

What is my next risk to take for God? 

Eșecul creștinilor și credința oarbă

Am auzit o ilustrație interesantă.

Fiecare dintre noi acționăm în urma încrederii pe care o avem în lucrurile pe care le știm, le presupunem și estimăm.

Dacă vezi un avion al cărei aripă e în flăcări și fumegă și totuși alegi să te urci la bord pentru zbor, încrederea ta e oarbă și nu e rațională.

De ce cerem ca și creștini oamenilor să îl urmeze pe Isus când noi înșine nu îl urmăm?

Suntem ca un avion cu aripa fumegândă spunând celor din jur cât de confortabil va fi zborul înspre destinație.

Le cerem să aibă credință oarbă.

Isus zice: ”ca ei (cei care nu îl cunosc pe Isus) să vadă faptele voastre bune + să vadă dragostea voastră unul pentru altul și să... recunoască că Tatăl vostru din ceruri e meseriaș!”  - și evident să își dorească să îl cunoască... să urce la bord...

Cum era biserica primară? Cum e biserica subterană persecutată din China și cea din India? Erau biserici ale căror aripă nu fumega. Erau și sunt biserici care arată puterea supranaturală a lui Isus în vindecări supranaturale, într-o dragoste și unitate supranaturale, într-o dedicare supranaturală în a avea grijă de săracii și lepădații din societate...

Când aceste lucruri se văd... nu ceri unui om să aibă o credință oarbă să îl urmeze pe Isus, ci alegerea de a se încrede într-un Isus prezentat cu putere pare o alegere rațională... o credință rațională.

Hai să punem carne pe oasele credinței noastre și să nu mai avem o credință subțire, scheletică, emaciată, ci una vie...

Dacă Isus e pe primul loc în viața mea: soția mea, copiii mei, colegii și prietenii mei vor ști asta fără umbră de îndoială. La fel și în cazul tău.

Știu cei cu care ne întâlnim zilnic că iubirea și pasiunea vieții noastre e Isus? Sau nu neapărat? Interesant e că cei apropiați nouă știu dacă Isus sau alți idoli sunt pasiunea noastră cea mai mare.

Le cerem celor din jur să vină la un Isus pe care nici măcar noi nu-L iubim, nu-L cunoaștem și nu îl experimentăm?

Le cerem să aibă o credință oarbă sau una rațională?

Asta nu înseamnă că Isus nu e real și bine mersi și fără ca noi să trăim cu pasiune pentru El, și fără ca noi să îl reprezentăm cu cinste. Doar că El alege, ca cel mai bun prieten al nostru să își lege numele și reputația de noi, de prietenii Lui...

Haideți să nu îl mai facem de rușine! Haideți să fim noi îndrăgostiți de El chiar dacă ceilalți aleg altceva . Merită!

Cum ne nenorocim singuri familiile: dezastrul criticii și al sarcasmului!

Efeseni 4:29  Niciun cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

Cuvintele noastre ar trebui să dea har celor din jurul nostru. Și eu uit cel mai des să dau har celor din familia mea! Tu?

Harul este expresia prețuirii pentru o persoană. A prețui, a acorda valoare inestimabilă unei persoane este esența dragostei după model Hristic.

Harul de asemnea înseamnă nu a tolera răul care ți se face, ci a-l anula prin facere de bine. De obicei manifestăm har când ne purtăm exact opus față de tratamentul negativ la care suntem supuși. Exemplu: se strigă la noi, noi apreciem și vorbim tandru. Suntem catalogați și jigniți, noi afirmăm lucrurile pozitive și apreciem persoana care ne face rău.

7% din comunicare este verbală. Deci, harul se dă doar în proporție de 7% prin CE spunem, și în 93% prin CUM spunem lucrul respectiv. TONUL și decibelii și starea din noi e mai importantă decât cuvintele.

Psihologii spun că cineva își va dori să stea și să se bucure de o relație, dacă în relația respectivă procentul de apreciere și mângâiere e de 8 ori mai mare decât cel de critică și obiecții.

Dacă relația ta cu oricare persoană nu se încadrează în acest procent de afirmare – critică, persoana nu își va dori o relație cu tine.

Vrei să ai relații pozitive? Ai grijă să menții procentul pozitiv. Dacă nu, nu-i acuza pe cei care te evită.
Și de ce să ni-i îndepărtăm pe cei care îi dorim de fapt să ne fie cei mai apropiați? Soțul? Copiii?

Cum să dăm har prin vorbire?

Niciodată nu asasina persoana. Asasinatul se face prin judecăți exprimate prin etichete. Exemplu: minicinosule, leneșule, prostule. Etichetele niciodată nu sunt adevărate: ele nu comunică TOT adevărul despre persoana respectivă. Persoana respectivă are valoare inestimabilă în ochii lui Dumnezeu și în mod sigur spune ȘI adevărul, are momente când e harnic sau inteligent... deci etichetele NU sunt adevărate.

Etichetele NU sunt iubitoare: nu afirmă niciodată valoarea inestimabilă a persoanei. Nu transmit valoarea care se așteaptă Dumnezeu de la noi să o transmitem prin toată vorbirea noastră (să dăm har) chiar și atunci când confruntăm persoana cu privire la un fapt negativ pe care l-a făcut.

Nervii mei și ai tăi (+puțin sau mai mult ajutor demonic) ne duc la judecată și la a scoate pe gură etichete.

Cum să confruntăm cu har?

1.                   Punând întrebări nesarcastice: ”Ce ai vrut să transmiți prin asta?” ”Ști cum m-a făcut să mă simt ceea ce ai spus sau ai făcut?”

2.                   Aducându-ne aminte și spunându-i persoanei pe care o confruntăm că și noi facem exact lucrul cu care urmează să o confruntăm pe respectiva persoană. (Bârna ne e înfiptă bine în ochi - mai ales când suntem nervoși). Iar când noi ne recunoaștem și ne afirmăm co-păcătoșenia, persoana pe care o confruntăm înțelege că scopul confruntării noastre nu este distrugerea, ci ridicarea lui sau ei și corectarea în dragoste.

3.                   Vorbind doar despre faptul negativ și despre efectele negative asupra sentimentelor noastre, nu despre caracterul întreg al persoanei. Doar Dumnezeu are dreptul să eticheteze o persoană și El o face întotdeauna cu milă și har. Hai să nu fim mai deștepți ca Dumnezeu.

4.                   Hai să așteptăm o oră, două, până când suntem calmi. Comunicarea la nervi distruge ceea ce e prețios pentru Dumnezeu și ar trebui să fie și pentru noi: o altă ființă umană.

5.                   Afirmând părțile pozitive ale persoanei și apoi spunându-i faptul negativ.

6.                   Folosind un ton respectuos, conciliant și nebeligerant.

Am fost provocat să scriu postarea aceasta ascultându-l pe Mike Bickle aici:
http://mikebickle.org/resources/resource/3404?return_url=http%3A%2F%2Fmikebickle.org%2Fresources%2Fseries%2Fsermon-on-the-mount

Fericirile: suntem aromă sau duhoare? întrebări pentru lămurirea noastră

Predica de pe munte. Matei 5-7. Cea mai radicală descriere a unui stil de viață extraterestru.

Suntem ai pământului sau ai cerului? Indiciile sunt în modul în care viața noastră reflectă sau nu cele opt fericiri.

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Depindem de noi înșine, de forțele proprii (personalitatea, bogăția, aspectul nostru fizic, educația noastră) sau de Dumnezeu? Ești ciudat dacă îți duci viața ca și cum altcineva are controlul și știe mai bine cum se trăiește și nu te zbați și nu încerci să determini și să controlezi tu! Deci: ești sărac în duh sau în control? Sunt al pământului sau al cerului?

Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!

Când observi că lumea e condusă de cei în control, de cei puternici, de cei care au, de cei care știu și îți dai seama că tu ți-ai pus toate desagele în carul altuia și că în mod voit ți-ai abandonat dreptul de a controla, de a avea, de a ști mai bine și că toate le-ai dat Altuia care crezi tu că te iubește... atunci plângi și jelești faptul că nu ești la cârmă și faptul că și dacă ai fi la cârmă nu ai putea schimba mare brânză. Plângi și jelești faptul că lumea nu e așa cum ne-am dori și așa cum ți-ai dori și că ști că nu agenda ta și a mea va îndrepta lumea, ci lumea se va îndrepta doar în măsura în care noi ne abandonăm dreptul de a fi în control. Îți primești mângâierea din lucrurile acestei lumi sau plângi pentru că ști că lucrurile care îți sunt așa de dragi în mod real nu te vor împlini niciodată? Ești în realitate sau în autoînșelare? Ești al pământului sau al cerului?

Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!

Când ști că toate conflictele există pentru că noi credem că doar controlul și puterea noastră va duce la propășirea personală și a altora, îți dai seama că traseul înspre conducere reală nu este impunerea personală asupra altora, ci slujirea altora. Când nu se face voia mea în detrimentul voii celor care nu sunt de acord cu mine, ci când eu fac voia Altuia care a pus nevoiele altora mai presus de ale Lui. Atunci lumea va fi dominată de cine și ce trebuie. Sunt blând și supus lui Isus sau caut să-mi cultiv propria mea sferă de dominație? Sunt al cerului sau al pământului?

Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Fericirea e pentru cei care trag tare și trec primii linia de sosire în lupta pentru bani, plăcere, putere. Sau... fericirea constă în a te întâlni cu destinul care ți-a fost pregătit cu migală din veșnicie de un Tată iubitor? Care din cele două scenarii crezi că te va împlini? După ce însetezi? Cursa pentru bani, plăcere și putere nu a avut niciodată câștigători fericiți, ci doar câștigători aroganți sau deziluzionați. Mândria sau deziluzia nu au fost și nu vor fi niciodată substitute reale pentru fericire. Ce crezi că va stâmpăra setea adâncă a sufletului tău: pământul sau Dumnezeu? Ești al cerului sau al pământului?

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Adună, câștigă și asigură-te că îți va merge bine. Tu ești sursa propriei siguranțe. Sau... dăruiește-te, abandonează-te pe tine pentru Cel care s-a abandonat pentru tine și pentru alții. Cufundă-te în râul de compasiune a lui Dumnezeu pentru oamenii obsedați de sine din jurul tău și vei beneficia din plin de grația Lui pentru propria ta obsedare cu sine. Sau... caută cu înverșunare propriul bine și lasă lumea să se ducă dracului că ai tu probleme destule. Nu te mira însă de ce îl simți pe Dumnezeu departe și nemilostiv. Râul milei lui curge, dar tu nu dorești să te lași în voia curentului, ci preferi să stai pe mal, în balta ta stătută și puturoasă a milei de sine. Suntem ai cerului sau ai pământului?

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Sunt mușchii mei și slăbiciunile mele un lucru pe care îl vântur pentru a fi justificat în ochii celorlalți sau accept darurile mele ca pe un cadou de preț și îmi asum slăbiciunile mele ca pe un lucru la care am de lucrat? E inima mea liniștită cu ceea ce am și ceea ce sunt sau toți din jur îmi văd tulburarea și neacceptarea de sine? Când nu accept ceea ce sunt îl acuz pe Dumnezeu că a greșit când m-a făcut așa cum sunt. Și inima îmi e spoită cu tot felul de vopsele, rujuri, măști, farduri și atitudini de autojustificare care mă mânjesc și mă urâțesc în ochii mei și ai altora. Când mă voi accepta și vedea cu recunoștință așa cum sunt, voi putea începe să îl văd pe Dumnezeu așa cum este! Până atunci spoielile mele interioare îmi vor prezenta o imagine deformată și impură a mea, a tuturor celor din jur și inclusiv a lui Dumnezeu! Ești de pe pământ sau din cer?

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Când știm că ”pacea” în lume este impusă întotdeauna de învingători asupra celor învinși. Ne dăm seama că e o pace care va dura doar până ce învinșii vor deveni din nou puternici și va reîncepe conflictul. Singura pace stabilă este a celor care și-au predat agendele și interesele Prințului păcii care înțelege toate părțile dintr-un conflict și care ne spune că doar agenda Lui odată asumată de umanitate va duce la pacea interioară reală și la cea universală. Îți păstrezi agenda sau interesele cu privire la alții sau le-ai abandonat Prințului păcii care poate liniști marea ta interioară și valurile tuturor conflictelor interumane? Suntem ai cerului sau ai pământului?

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!

De când e istoria, cei care sunt altfel au fost periculoși pentru propria noastră siguranță. Ne aduc aminte că s-ar putea ca noi să ne autoînșelăm. Să facem noi efortul de a-i înțelege pe acești ciudați diferiți? Nu. Îi vom forța să se conformeze. Îi vom persecuta. Le vom impune propria noastră variantă a fericirii. Dacă ești altfel, dacă ești al cerului vei fi persecutat. Pentru că deranjezi sistemul de valori cu care oamenii sunt obișnuiți. Ești persecutat? Ești văzut ca și ciudat de mulți sau ai aceași culoare ca și sistemul? Nu deranjezi pentru că nu te deosebești cu nimic de lumea căutătoare de plăceri și ascendență personală? Ești al cerului sau al pământului?

Doar abandonându-ne în râul iubirii Lui care curge în matca fericirilor, creștinismul nostru are impact. Altfel ne înșelăm singuri. O urmare a lui Isus cu dăruire de sine va face din noi lumina lumii și sarea pământului. O ”urmare a lui Isus” în care predica de pe munte nu e prezentă ne va face sare fără gust care nu e bună la nimic.

Căci lată este poarta și lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei care intră pe ea, dar îngustă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află...

M-a pus pe gâduri și m-a provocat să scriu asta:

http://whchurch.org/sermons-media/sermon/the-blessedness-of-the-revolution

Imaginea din post e luată de aici:

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3c/Ferenczy%2C_K%C3%A1roly_-_Sermon_on_the_Mountain_%281896%29.jpg

Despre familie în România: încotro ne îndreptăm? Căsătorii, divorțuri și concubinaje.

Avem în medie 100 -110 mii de căsătorii în România anual. Avem 35 – 50 mii de divorțuri.  Ne ducem în sus cu rata divorțurilor măsurată anual și în jos cu numărul de căsătorii. Crește de asemenea numărul de conviețuiri consensuale (eufemismul pentru concubinaje).

Deja în jur de 20% din populația României a trecut printr-un divorț. Ce se întâmplă cu copiii din aceste căsătorii? Ce învață ei despre viață? Ce așteptări și ce convingeri își crează copiii României vis a vis de familie, stabilitate, dragoste cu sacrificiu de sine, rolurile bărbatului și ale femeii?

Americanii ajung încet ca jumătate din populația lor să fi fost victimă a divorțului. Ne îndreptăm și noi vertiginos înspre acolo că doar ne uităm la tot ce produce Hollywood-ul.  

Se spune într-un sondaj de opinie făcut de fundația Soros despre valorile românilor că suntem tradiționaliști, că încă 75 % dintre noi cred în căsătorie, 63% dintre noi sunt împotriva avortului, iar 91% împotriva homosexualității.

Statisticile infirmă însă credințele. Stăm mai prost la rata divorțului decât afirmăm că am vrea să stăm. Suntem campionii Europei la avorturi cu vreo 26 de milioane de avorturi după 1989.

Ce e de făcut? Avem nevoie de modele morale contraculturale! Secularismul și individualismul societății de consum ne vrea feminiști, în concubinaj, nesiguri de identitatea noastră sexuală și relativiști în ce privește morala. Toate aceste premise seculare saturează aproape tot ce iese din gura de canal care e mass media românească.

Biserica ar trebui să ofere un model. Dar biserica se face vinovată de o indiferență și de un autism cras în ce privește sănătatea familiei românești. Să nu uităm că sub nasul bisericii neamului și sub încremenita ei pasivitate, am ucis prunci nevinovați de aproape o dată și jumătate câți suntem acum în România în 20 de ani. Când ce e mai sfânt din punct de vedere omenesc - instinctul matern - e constant suprimat și mama e încurajată în mod tacit să își omoare propriul copil, ce să mai zici de criză morală în țara noastră? Când aproape fiecare mamă își ucide propriul prunc, cum să-i mai spui omului să nu fure, să nu curvească cu tot cartierul, să nu dea în cap? Când încurajezi tacit mama să-și omoare propriul prunc, ce alt gen de morală mai vrei să ai?

Dumnezeu cheamă românii la sine! Nu la biserică și nu la religii. Persoana Lui e sursa și forța schimbării neamului nostru și oricine poate avea acces la El DIRECT și fără intermediari. Hristos strigă: ”Români, veniți la mine toți cei trudiți și împovărați și EU (nu biserica sau popii) vă voi da odihnă pentru sufletele voastre!”

Din păcate liderii religioși sunt prea ocupați cu familia și cu afacerea personală pentru a le păsa că românii își taie gâtul din punct de vedere moral și că biserica în loc să fie lumină a devenit din nou o peșteră de tâlhari. O mașină de muls poporul în competiție directă și în colaborare cu politicienii de toate culorile. Politicieni care acum vor să scoată din nou turma să îi voteze și să le dea din nou justificare populară pentru  a putea pentru încă patru ani să îi fure apoi pe față sub imunitate parlamentară...

Isus așteaptă ca românii să trăiască cu intensitate și abandonare de sine Mare Poruncă de a-l iubi pe El cu tot ce au mai scump și pe aproapele lor ca pe sine! Când va exista o masă critică de români care vor trăi pentru Hristos și împotriva curentului de gunoi și delăsare morală din biserică și societate, vom putea vorbi de o șansă pentru România de a schimba ceva.
Adică până eu nu voi învăța să nu răspund cu nervi când soția îmi reproșează ceva, până când eu nu voi învăța să nu echivalez soțul sau copiii cu greșeala lor, până când nu voi ierta în mod constant, până eu nu voi învăța să îmi rezolv conflictele în echilibrul dintre adevăr și dragoste, până când eu nu voi învăța să iubesc responsabil și cu sacrificiu de sine, eu nu voi fi parte a soluției, ci parte a problemei.

Deci până când tu și cu mine trăim cu pasiune doar pentru banul și plăcerea personală și ne mai zicem și urmași ai lui Hristos, nu suntem justificați să așteptăm ca ceilalți din jur să vrea să trăiască pentru Hristos. Așa că las să se ducă românii dracului că noi suntem ocupați cu micile noastre meschinării... perfect justificabile (nu-i așa?).

Și să nu cumva să îmi iei bomboana mea favorită că mă supăr :)

Creștinism cu burtă – Dumnezeu te vrea sănătos, tu nu!

Driscoll zicea că prima condiție ca să poți să faci ce te cheamă Dumnezeu pe pământ e să fi viu. Nu moleșit, nu o moluscă plină de dureri, opinteli și oboseală, ci viu, energizat, activ.

Să fi urmaș al lui Isus, soț, părinte, prieten, om care poartă de grijă, etc. implică să poți funcționa optim. Cu genul de alimentație pe care mulți dintre noi îl practicăm + stilul de viață nesănătos în ansamblu nu e de mirare că mulți dintre noi clacăm fizic și nu avem energia să facem bine ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să facem!

Mă uit la mine și la prietenii mei apropiați. Undeva între 25 și 45 de ani și din vreo 50, în afară de maxim 10 dintre ei toți au burtă. La mare anul trecut număram bărbații adulți și undeva la 10 bărbați găseam unul fără burtă. România în 5 ani a avansat de undeva de la mijlocul clasamentului până pe locul 2 la capitolul obezitate în Europa. Suntem campioni. Cu ce preț însă?

Creşterea în greutate contribuie la:
Complicaţii ale inimii
Stres asupra funcţiilor organelor
Hipertensiune arterială
Diabet de tip 2
Dificultăţi respiratorii
Ficat gras sau chiar ciroză
Dezechilibre hormonale
Depresie
Infertilitate
Imunitate scăzută

Creşterea nivelului de aciditate în organism contribuie la (în cazul băuturilor zaharate):
Arsuri, indigestie
Afectarea echilibrului acid/alcalin care este esenţial pentru sănătate optimă
Scurgerea mineralelor din oase, ceea ce duce la osteoporoză şi oase slăbite
Consumă smalţul dinţilor şi duce la carii
Duce la o sănătate a dinţilor precară precum îngălbenirea dinţilor şi respiraţie urât mirositoare
Imunitate scăzută

Alimentația nesănătoasă, plină de zaharuri, duce la dezechilibre psihologice care crează:
Dependenţă din cauza cofeinei
Probleme cu somnul
Schimbări bruşte ale dispoziţiei
Depresie
Hiperactivitate

Efecte cardiovasculare:
Bătăi iregulate ale inimii
Stres al inimii
Contractarea vaselor de sânge
Hipertensiune arterială

(Sursa: Evita Ochel, nutritionist, biolog, scriitor si cercetator – wiki.answers.com)

Deci: Obezitatea aduce cu sine probleme ale sistemului circulator. Grăsimea nu se depune doar în afară, ci și pe pereții vaselor de sânge.

Ca să acumulezi găsimea excedentară în general mănânci tot felul de mâncare procesată. În special carne + majoritatea produselor pe bază de lapte + în general produsele ambalate în orice fel de recipient. Toate acestea conțin conservanți. Nu vă mirați de ce există carne care expiră după ani de zile? Yeak. Mă duce cu gândul la baia de formol în care plutesc cadavrele din morgă. Iertați imaginea!

Carnea în general provine de la animale care au un ciclu de creștere de la câteva săptămâni, până la câteva luni. Specimenele respective nu mai sunt animale normale, ci sunt crescute în regim de urgență, umplute cu antibiotice și cu hormoni de creștere și de dezvoltare împotriva firii. Ai porci de 100 de kg în câteva luni? Găini gata să fie tăiate la mărime xxl în 7 săptămâni? Animale inteligente precum porcul sunt crescute în cuști de 1x2 metri și  nu văd lumina zilei decât în momentul în care sunt trimise înspre tăiere. Mediile în care sunt crescuți sunt închise, toxice, chimice. Animale obeze de mici cu dezvoltări anormale. Oă ce provin din ”fabrici” de creștere a găinilor pline cu hormoni de creștere.

Ce să mai vorbim de otrava albă? Pâinea albă, zahărul, sarea? Cum se explică că dacă îți faci un calcul al caloriilor îngurgitate dintr-un suc de 500ml sunt echivalente cu energia pe care o cosumi în 30 minute de fugă?  Mâncăm mult mai mult decât avem nevoie. Băuturile respective în afară de potențiatori de gust și de aromă nu au nici urmă de natural în ele. Vezi toate băuturile carbogazoase gen Coca Cola sau Pepsi.

Unde se duc toate acestea. În organismul nostru. Țesuturi nenaturale, alterate și hormonate. Te miri de cancer?

Mulți dintre noi practică ciclul cofeină – carbohidranți  (băuturile zaharisite) pentru a învinge gravitația unui organism obosit de la supraîncărcarea cu mâncare supra calorică care nu mai poate fi procesată în timp normal. Te miri de unde atâtea probleme cu sistemul digestiv?

Te miri de ce nu poți dormi la ore normale? Există hormoni naturali și necesari pentru depresurizarea organismului care în general se eliberează în corpul uman doar în fusul orar dintre 22 și 24. Câți dintre noi dormim măcar de 2 – 3 ori pe săptămână în respectivul interval? Te miri că suntem stresați și bolnavi când organismul nostru nu se poate odihni și nu poate primi ceea ce nimic altceva decât somnul nu poate să îi ofere?

Când mânânci? Mânânci seara, după 18 – 19? Aproape tot ce mânînci după ora respectivă e o povoară pentru organism, pentru digestie, pentru ciclul normal de somn.

Mâncarea pentru mulți dintre noi este un calmant care ne reduce stresul și un compensator emoțional cu care ne mângâiem în mijlocul necazurilor. Ești stresat și te și pomenești în fața cutiei reci să vezi ce dulce sau sărat poți băga pe gât pentru a rezolva o problemă a sufletului. Să nu râzi:) Și totuși o facem de atâtea ori.

Isus e Pacea noastră și Mângăietorul nostru. Nu avem nevoie de îndulcitori chimici pentru a ne liniști sufletul tulburat. Isus e suficient!

Urmarea lui Hristos implică disciplină. Implică să ne ținem trupul în frâu. Scopul meu recent: jos burta și dobândirea unui stil de viață sănătos.

Ce e de făcut practic?

Cei care moșteniți de la părinți un stil de mâncare și viață nesănătos vă va fi mai greu, dar totuși se poate face ceva.

Hai să ne culcăm la timp și să dormim bine. Hai să facem mișcare 30 de minute, dacă nu în fiecare zi, măcar la două zile. Hai să ne apropiem de El care e pacea și mângăierea noastră atunci când suntem stresați și nu de frigider. Hai să vizităm mai des piețele și să căutăm mâncare crescută organic sau la țară la oameni de încredere. Hai să ne informăm și să vedem dacă găina a crescut normal alergând prin curte luni de zile sau a vegetat săptămâni într-o cușcă mâncând mâncare hormonată.

Vrem să îl urmăm pe Isus? Putem să o facem doar dacă suntem vii. Nu moleșiți și fără energie. Cum mânânci și cum îți administrezi timpul au uneori mai mult de a face urmarea lui Isus și cu nivelul de energie necesar urmării Lui decât expunerea la o învățătură profundă a Scripturii sau o experiență super-spirituală.

O rog de ceva vreme pe Lotte să scrie un rezumat la o carte foarte bună despre metabolism și sănătate pe care tocmai a citit-o în care sunt o grămadă de sfaturi bune despre cum să mânânci și să trăiești sănătos. Sper să aibă timp și să vrea să scrie și să pun pe blog.

Dacă voi aveți sfaturi bune sau chestii care au avut succes în viața voastră în lupta cu obezitatea vă rog să le scrieți la comentarii.

Vă doresc o viață plină de energie în urmarea lui Isus și în slujirea semenilor!

                

Câtă valoare îți acorzi? Pariul zilnic pentru fericire (1)

I se spune viciul ascuns.

Dumnezeu nu are așa ceva. Noi avem. 

Mândria! Ce e este? Cum apare? De ce o practicăm?
Mândria e o competiție pentru valoare.

Premisa din spatele jocului este că valoarea personală este extrasă dintr-o rezevă limitată de valoare care există undeva abstract pe piața relațiilor pe care le avem cu alții.

Rezerva de valoare e limitată și se poate accesa pe baza împlinirii standardelor individualizate pe care fiecare din noi le purtăm în cutiuța personală de măsurători de valoare.

Ce rol joacă așteptările (măsurătorile) pe care le avem de la noi?

Ne spun care e cantitatea de valoare pe care o putem accesa din rezeva limitată de pe piața valorii personale.

Cum ni se formează așteptările pe care le avem de la noi?

Se spune că până la 10 ani copiii în general nu disting valoarea pe care o au lucrurile. Inclusiv valoarea lor personală.

Deci ce ni s-a spus când eram copii cu cuvinte sau fără până la vârsta respectivă se transformă într-un fel de constituție interioară a noastră.

Nu neapărat e o constituție care corespunde realității, ci o constituție personală, a noastră. Adevărată sau falsă, dar e a noastră.

Această constituție e ”scrisă” cu (1)toate etichetele – aprecieri sau defăimări - pe care le-am receptat la acea vârstă fragedă. Cu (2)toate așteptările figurilor de autoritate pe care le-am avut. Și cu toate (3)reacțiile acestor figuri de autoritate atunci când am împlinit sau când am încălcat așteptările lor. Părinți, profesori, alți adulți, frați, surori, colegi, plus băieții și fetele care ne erau modele. Ce se mai inserează în această constituție sunt (4)atitudinile de ansamblu ale acestor persoane față de noi: acceptare necondiționată sau condiționată, apropiere afectivă, indiferență sau respingere, protecție, indiferență sau abuz.

Și să nu uităm de (5)lumea spirituală. O familie iubitoare creștină ne poate imbiba constituția în Duhul Sfânt sau o familie dedicată idolilor culturii de acum (materialism, confort, sete de putere sau plăcere, iubire găunoasă sau frică de oameni) care ne poate îmbiba constituția interioară cu alt fel de prezențe spirituale.

Și ce e mai important: (6)imaginea(pozitivă sau negativă)  pe care au creionat-o părinții noștrii prin tot ceea ce au fost ei despre autoritatea supremă: Dumnezeu.

Deci avem (mai sunt și altele, dar ne rezumăm la atâtea aici) cel puțin 6 feluri de cerneală cu care s-a scris constituția noastră.

Adică articole multicolore formate din: etichete, așteptări, reacții la așteptări, atitudini de ansamblu, moștenirea de binecuvântare sau blestem din lumea spirituală, și imaginea lui Dumnezeu pe care figurile de autoritate le-au înscris acolo. Asta s-a întâmplat până la vârsta de 10 ani fără controlul nostru și după acea vârstă au existat șanse să fim mai conștienți de ceea ce se inserează în constituția noastră. Deși psihologii spun că 75% din deciziile pe care le luăm într-o zi vin din subconștientul nostru.

Constituția reglementează pe baza articolelor ”pictate” astfel în ea care sunt așteptările de la sine ale adultului de acum.

Cu aceste așteptări ne apropiem să accesăm ca și adulți rezerva limitată de valoare personală de pe piață.

Când împlinim așteptările pe care le avem de la noi simțim că putem consuma o cantitate mai mare din rezerva de stat de pe piața valorii. Rezultă o atitudine pozitivă, chef de viață, privire semeață, zâmbet și condescendență (mândrie), sentiment (complex) de superioritate.

Când nu ne îndeplinim așteptările pe care le avem de la noi, pierdem îndrăzneala de a accesa rezerva de valoare de pe piață. Rezultatul: dezamăgire, lipsă de chef, disperare, tristețe, depresie, complex de inferioritate (tot mândrie).

Și de aici diferența de stare emoțională și valoare de sine pe care ne-o acordăm zilnic.

Mândria apare inexorabil când intrăm în acest joc.

Când valoarea noastră depinde de modul în care ne îndeplinim propriile așteptări petele leprei mândriei consumă confortabil substanța sufletului nostru și ceilalți (noi nu) le văd și în atitudinea noastră.

Cum ieșim din acest joc?

Există și o altă cale de a ne trăi viața în afara mândriei?

Voi mai scrie curând...