Sunt creștinii de ”neatins” ?

Ceea ce am scris e un răspuns la afirmația următoare:

”Cand esti copilul lui Dumnezeu, pe tine scrie "drept de proprietate. nu atingeti". "Nimeni" nu poate sa te atinga. Poti sa crezi asta? Sa crezi ca tu apartii unui Dumnezeu bun, plin de dragoste si de har, care da daruri bune copiilor sai? Poti sa traiesti crezand asta?”

Să începem cu un pic de Scriptură:

Luca 9:23  Apoi a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Luca 9:24  Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mîntui.

Ioan_16:33  V'am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

FA_14:22  întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

FA_20:23  Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

1Co_7:28  Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pămînteşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ.

2Co_6:4  Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări,

Apoc 2:10  Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

Ef 4:26  „Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mînia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.

Deci suntem ai Lui și nimeni nu ne poate atinge! (Romani 8: nimic nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu sau Coloseni: Hristos e în noi și cu El suntem în Dumnezeu)

Dar Romani 8 spune că în aceste lucruri (negative) de care avem parte nu vom fi despărțiți de dragostea lui: în mijlocul tuturor acestor (v35) lucruri: necaz, foamete, moarte, vom fi biruitori (v37)

Scriptura completează. Dracul dă târcoale. El nu are drept, dar noi putem să îi dăm prilej (Ef 4.27). + mai putem lăsa scutul jos și mai primim în noi ”săgețile lui arzătoare” (Efeseni 6)

Toți apostolii minus Ioan au murit ca martiri.

Lumea e nașpa. Soții sunt nașpa de multe ori. Noi suntem iertați, iubiți, protejați și totuși suntem de atâtea ori nașpa cu noi înșine și mai ales cu cei apropiați de noi: nașpa.

Și dacă vrei să experimentezi Împărăția la un nivel mai mare nu se poate fără persecuții.

Dar mesajul este : ”nu te teme!” Nouă, celor ai lui Isus în mod real nimic nu ni se poate întâmpla: nimic nu ne poate atinge: nici moartea, nici lipsa, (nici ce e acolo romani 8) nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu”

Deci acestea nu ne fac nimic. Noi chiar dacă murim nu suntem atinși, ci suntem cu Hristos în Dumnezeu! Suntem de neatins, esența, identitatea noastră nu se pierde, ci e plină de viață (cine își pierde viața și-o va câștiga: adică va trăi abundent în Împărăție: și asta e singura abundență reală: când viața plină de smerenie și sacrificiu a lui Isus se manifestă prin noi!)

Nu înseamnă că Dumnezeu nu ne protejează de toate acestea, ci înseamnă că noi suntem pe front și oricât am vrea să avem iluzia că suntem pe plajă, lumea aceasta nu e o vacanță mare.
Nu Dumnezeu nu ne protejează, ci lumea în care suntem e o lume cu agenți liberi, iar ca dragostea lui Dumnezeu pentru oameni și a oamenilor pentru El să se întâmple trebuie ca voințele tuturor să fie într-adevăr libere... și ale celor răi (oameni și demoni). Și cei răi, fac rău.

Dar în fața tuturor acestora, Domnul zice: nu te teme! Așa cum zici tu: trebuie să trăim cu încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. El nu ne va da decât daruri bune și deja toate lucrurile bune (Iacov 1.17) din viața noastră sunt de la El! Putem fi recunoscători. Orice e rău în viața noastră nu vine de la El, ci de la firea noastră veche și coruptă și de la cel rău. De aceea ni se spune să ne rugăm: ”și nu ne duce pe noi în ispită, ci păzește-ne de cel rău!”

Cred că suntem binecuvântați în jertfa lui Hristos, de unde curg toate binecuvântările. Dar dacă cineva, avându-L pe Isus, alege să trăiască în mod constant o viață în îngrijorare, resentiment, ură, neiertare, judecată va ajunge să semene mai mult cu celălalt decât cu Isus și asta îl va durea și pe el și pe cei din jur...

Dar dacă va alege să creadă în harul lui Isus și să se accepte pe sine în Hristos și să fie deschis tuturor binecuvântărilor și va cultiva harul în inimă și îl va da mai departe altora, da, un astfel de om va fi de neatins. Orice i s-ar întâmpla el nu va fi atins de ce i se întâmplă pentru că El va fi convins că e iubit și că orice se întâmplă, iubirea lui Isus îi e de ajuns...

Și fiindcă ”cel neprihănit va trăi prin credință” cei care cred că ”vor vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii (nu doar în rai)” vor avea parte de mult mai multă binecuvântare, decât cei care cred că Dumnezeu e un Dumnezeu care dă boala și tot ce e rău pe pământ de la boli, violuri, crime, tzunamiuri, cutremure, genocide... pur și simplu pentru că ”credința e o încredere neclintită asupra lucrurilor de dorit (nădăjduite)...” Cei care doresc și așteaptă binecuvântare, vindecare, iertare (adică au imagine reală și bună despre Tăticul ceresc) vor experimenta aceste lucruri într-o mult mai mare măsură decât cei care sunt ai lui Isus, dar îl lasă pe acuzatorul, pe alții și traumele din trecut să picteze în mintea lor portretul unui dumnezeu patetic, răzbunător, capricios, căpcăun, supărat...și dacă portretul acesta îl au cu privire la Dumnezeu și așteptările acestea le au de la El, evident că vor experimenta într-o mult mai mare măsură lucruri negative.

Situația tinde să fie complexă și nu simplistă.

Urmarea lui Dumnezeu pentru a ne fi bine, nu e genul de urmare pe care Isus o dorește. E genul de urmare care atunci când vine un necaz începe să fie sinusoidală sau să se evapore. Nu că nu ni se va întâmpla bine când îl urmăm, ci nu acesta se așteaptă Isus să fie motivul să fim într-o relație cu El. Deși toți ne căsătorim la început pentru ce putem să primim de la partener, cu cât ne maturizăm înțelegem că mariajul e conceput de Dumnezeu să ne antreneze să învățăm să renunțăm la noi și să dăruim cu sacrificiu celuilalt. Și abia când îl avem pe celălalt în minte cel puțin la fel de mult ca pe noi începe căsătoria noastră să fie colțul de rai pe care Dumnezeu l-a intenționat. Așa e și cu relația cu Isus. Relația devine profundă nu doar când noi suntem în ea pentru a primi și a primi și a primi, ci când ne dăm seama că dragostea e dragoste când și noi răspundem cu dragoste. În cazul nostru se cheamă ascultare necondiționată.

Dragostea e la bine și la rău. Dar nu pentru că Dumnezeu dă răul respectiv, ci pentru că Dumnezeu e realist și știe în ce lume coruptă se întâmplă relația de dragoste dintre noi. Dintre toate relațiile și căutările noastre, dragostea continuă și constantă o vom primi doar din relația cu El în mijlocul rahatului din noi și din lumea asta. Atunci când e rău, El ca un partener iubitor e foarte aproape de noi ca să ne elibereze și să ne mângâie. 

Suntem de neatins când dragostea Lui pentru noi e rădăcina ființei și ființării noastre. Orice ni se întâmplă nu ne afectează în așa măsură încât să ne pierdem identitatea și sursa și sentimentul că suntem iubiți.

Și cei care se abandonează dragostei Lui și învață să o dea cu sacrificiu altora vor experimenta o viață din belșug în mijlocul gunoiului din lumea asta. Vor fi izvoare într-o lume care însetează, o oază în deșertul de iubire al lumii, o floare care răspândește frumusețea și aroma cerului în grămada de gunoi și duhoare a egoismului lumii noastre...

imaginea din post preluată de aici: http://s.wsj.net/media/0204pod17_J_20090204154032.jpg

Dialog cu un prieten ateu: ”nimeni n-ar crede daca nu s-ar teme de iad”

Tu de ce crezi? Prietenul meu ateu cu care am corespondat la un moment dat mi-a spus ca credinta e dovada de slabiciune si e apanajul celor care”mai au nevoie de 'carja Dumnezeu`”. Mai jos e o scrisorica (electronica) pentru spargerea balonului cu prejudecati a prietenului meu ateu (poate si ale altora - cine stie?)

Draga Nelu (nume fictiv),

Chiar crezi ca nimeni nu ar crede daca nu ar fi ideea de iad si rai? Cunosc personal o gramada de oameni care nu cred de frica, ci de drag si din convingere si foarte multi cred din cauza faptului ca au experimentat ceva extrasenzorial si supranatural. Gandeste-te ca mai toti fondatorii stiintei au fost crestini si ca din pleiada de castigatori de nobel pentru stiinta (fizica, chimie, medicina) majoritatea sunt crestini sau evrei (monoteisti)... deci, hai sa nu credem ca toti cred pentru ca se tem de iad :)

Eu nu cred pentru ca ma tem de iad. Cred pentru ca l-am experimentat pe Dumnezeu in viata mea, si nu rar. Cred si pentru ca e cea mai solida si coerenta conceptie despre lume si viata care exista pentru a explica universul si existenta.

Ideea cu ”Religia e o chestie benefica pentru bunul mers al societatii” si ”Credinta e benefica pentru cei slabi de inger” nu se prea aplica castigatorilor de nobel si sutelor de profi universitari de stiinte exacte care sunt teisti. Ideile astea sunt doar prejudecati ale propagandei atee comuniste si umaniste si acum reluate de preotii neoatei gen Dawkins, Harris, Hitchens, etc.

Dumnezeu vrea sa faci distinctii. Marele Petre Tutea spunea: ”cine nu operereaza cu distinctii nu se dezvolta”. Scriptura spune: ”cercetati toate lucrurile si luati ce este bun!” 1 Tesaloniceni 5.21

Asta inseamna ca Dumnezeu te incurajeaza sa cercetezi si sa ai indoieli si sa iti folosesti ratiunea. Iisus i-a raspuns indoielilor lui Toma, aratadu-i-se. Te incurajez sa nu te lasi coplesit de ceata pe care o raspandeste religia atee.

Indoiala e buna, in schimb prejudecata e rea. Prejudecata ca toti cei care cred sunt bigoti, slabi de inger si redusi, ca religia e opium pentru popor (Lenin zicea asta), ca etc. e un praf cu care multi se imbata desi apa e rece. Prejudecatile atee sunt subtiri pentru ca nu dispun de resurse suficiente pentru a se sustine. Afirmatiile propagandei atee sunt de majoritatea orilor doar atat, propaganda.

Te provoc sa iti incepi itinerariul cu a citi niste carti bune scrise de profesori de oxford sau cambridge teisti gen C.S.Lewis ”Crestinism pur si simplu” sau de Alister MacGrath ”Dawkins: o amăgire? - Fundamentalismul ateu şi negarea divinului” sau Francis Collins, seful proiectului de cercetare a genomului uman, ”Limbajul lui Dumnezeu”. Toate astea le gasesti in romaneste. Da un google si spor la treaba.